Marcel de Ancira
Marcel de Ancira (gr. Μάρκελλος Άγκυρας, n. 285 – d. 374) a fost episcop de Ancira - capitala provinciei romane Galatia din Asia Mică -, în secolul al IV-lea. A fost unul dintre episcopii prezenți la sinodul de la Ancira (314) și la Sinodul I Ecumenic de la Niceea în 325. Deși a luptat cu râvnă împotriva arianismului, mai târziu a fost acuzat că a căzut într-o formă de sabelianism și depus de mai multe ori.
Viața
După Sinodul I Ecumenic, Marcel a scris o carte împotriva lui Asterie Sofistul (sau Asterie din Capadocia), o figură proeminentă a partidei lui Arie.
În această carte contra arienilor Marcel susține că Logosul era în Tatăl înainte de facerea lumii, că facerea lumii reclamă o activitate eficace și că Logosul, ieșit în prealabil, a ajuns Creatorul lumii. Logosul, înainte de aceasta, pregătea în mod intelectual lumea în interiorul Tatălui, după cuvântul lui Solomon: „Când făcea cerul, Eu eram cu El.”
Marcel respinge expresia trei Ipostase și preferă expresia Monadă care se amplifică.
Interpretând în sens strict cuvântul "homoiousios", el neagă faptul că Fiul e născut și că e Persoană. Înainte de întrupare nu există Fiu al lui Dumnezeu.
În 336 un sinod de la Ierusalim i-au condamnat lucrările, și Marcel a fost depus pentru prima dată la Constantinopol în 336 la un sinod sub președinția lui Eusebiu de Nicomedia, arian, iar Vasile din Ancira este numit în scaunul său. Marcel a cerut reparații la Roma de la papa Iuliu I, care în toamna anului 340 l-a declarat nevinovat de acuzațiile aduse împotriva lui și l-a reinstalat în scaunul său. Constanțiu al II-lea, când a fost amenințat de fratele său, a permis restabilirea lui Atanasie, Marcel și altora la scaunele lor în 348. La întoarcerea lui Marcel o parte din populația Ancirei a protestat, dar el a reușit să-și ocupe scaunul pentru câțiva ani, pentru a fi în sfârșit destituit de fracțiunea macedoneană de la Constantinopol și urmat de Vasile, către 353.
Însuși Sfântul Atanasie a recunoscut în cele din urmă heterodoxia lui Marcel; Papa Damasus la fel, în 380, și Sinodul II Ecumenic s-au pronunțat împotriva lui.
Eusebiu de Cezareea a scris împotriva lui două lucrări: „Contra Marcellum”, o expunere a doctrinei lui Marcel, scrisă în jurul anului 337, și „Despre teologia Bisericii”, o infirmare a teologiei lui Marcel din punct de vedere semi-arian.
A murit spre 374 într-o comunitate pe care o conducea.
