Isaia de Rădăuți

Isaia de Rădăuți († ~1581) a fost un episcop cărturar, susținând centre culturale mănăstirești și alcătuind prima colecție de cronici moldovenești cunoscută.

Activitatea cărturărească

Se pare că Isaia și-a avut metania la Agapia, unde s-a și retras spre sfârșitul vieții. Probabil de aici a fost dus de Alexandru Lăpușneanu la noua sa ctitorie de la Slatina, pentru a face din ea un centru de cărturărie slavonă, așa cum erau și alte mari mănăstiri voievodale.

Înainte de anul 1561, Isaia a alcătuit acolo prima colecție de cronici moldovenești cunoscută (descoperită de I. Bogdan la Kiev), formată din Letopisețul numit Putna I, Cronica lui Macarie (versiunea scurtă) și Cronica lui Eftimie. În același manuscris (sbornic) se găsea și o cronică bizantină („cronografie pe scurt”), de la „crearea lumii” până la 1475, anale sârbești și o cronică bulgară.

Activitate episcopală

Probabil Isaia a lucrat din porunca lui Lăpușneanu și a episcopului cărturar Eftimie, care îi va fi pus la dispoziție și Cronica sa. În cursul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu, prin 1564, a fost ales episcop de Rădăuți. Deoarece domnul voia ca noul episcop să continue activitatea de cronicar a lui Eftimie, Pr. Păcurariu respinge părerea altor cercetători că a fost rânduit ca episcop de Ioan Vodă cel Viteaz, în 1572.

Strădaniile sale cărturărești, știința sa de carte și de limbi străine au fost apreciate de acest domn, care l-a folosit în multe solii diplomatice, fiind, după cuvântul lui N. Iorga, „diplomatul în rasă” al lui Ioan Vodă. Încă în primele luni de domnie, numele său figura alături de ale unor mari dregători, în omagiul depus de Ioan Vodă regelui Poloniei.

În februarie 1573, era în Bran, lângă Brașov, urmând să se întâlnească cu voievodul, mai târziu principele Transilvaniei, Ștefan Báthory (1571-1575). A fost trimis apoi la Moscova, pentru a anunța pe țarul Ivan cel Groaznic că Ioan Vodă a dobândit domnia Moldovei și să-l roage să trimită în țară pe soția și fiul voievodului, Petru, de care era despărțit de mulți ani. În mai 1574, i s-a înmânat episcopului o scrisoare de răspuns, prin care domnul moldovean era înștiințat că soția și copilul muriseră, în timpul unei epidemii de ciumă. S-a reîntors în țară în iunie 1574, când Ioan Vodă era ucis de turci, în urma înfrângerii de la Roșcani. Și-a păstrat scaunul vlădicesc și sub Petru Șchiopul, fiind amintit în două acte de danie ale acestuia.

Retragerea din scaunul episcopal

În a doua jumătate a anului 1577, a părăsit scaunul vlădicesc, pentru că la 22 februarie 1578, întâlnim în locul lui un nou episcop, pe Gheorghe Movilă.

Isaia s-a retras la mănăstirea Agapia, unde se afla și „proinepiscopul” Nicanor. Acolo a trăit până după 7 iulie 1581, când dăruia mănăstirii un panaghiar de argint, suflat cu aur și împodobit cu pietre prețioase, având și o inscripție în limba slavonă. A murit curând după această dată.

Prin toată activitatea sa de copist de manuscrise, de sol al lui Ioan Vodă cel Viteaz, Pr. Păcurariu consideră că episcopul Isaia trebuie așezat în rândul marilor vlădici din trecut.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9