Petroniu (Tănase)

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 noiembrie 2023 00:51, autor: RappY (Discuție | contribuții) (Adăugare secțiune de note)
Salt la: navigare, căutare
Părintele Petroniu pe veranda schitului

Părintele Petroniu Tănase (1916-2011) a fost un călugăr arhimandrit[1], mare duhovnic ortodox al secolului XX şi stareţ al Schitului Prodromu de la Muntele Athos timp de mulţi ani (1984-2011).

Viața

Părintele Petroniu s-a născut pe 5 iunie 1916[1] în comuna Farcaşa (judeţul Neamţ). S-a călugărit de foarte tânăr în obștea Mănăstirii Neamţului, unde s-a și format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, și așa a intrat în obștea Mănăstirii Antim. A studiat Teologia (licențiat), dar a făcut în paralel și ceva studii de matematică și filozofie.

La Antim, în anii 1937, monahul Petroniu a avut drept ascultare de a pune în bună rânduială biblioteca mănăstirii.

În anii războiului al II-lea mondial și în primii ani după război (1945-1947), Părintele Petroniu a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și chiar la secretariatul patriarhului Nicodim.

În anul 1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Patriarhia Română a decis să trimită două grupuri de călugări români ca să întărească efectivul Schitului românesc Prodromu și să revigoreze viața monastică a schitului, în 1977 și 1978. Părintele Petroniu a făcut parte de valul al doilea, din 1978.

Din 1978, Părintele Petroniu a trăit neîntrerupt la Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate. A trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011[1], în jurul orei 16, și a fost înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în micul cimitir al Schitului Prodromu.

Corespondența nepublicată

Pr. Petroniu, menținea o corespondență vie atât cu stareții din Athos cât și cu mulți alți Părinți precum Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu, Benedict Ghiuș, Placide Deseille, Teoctist Arăpașu, și alții. Pe lângă corespondența cu clerul, Pr. Petroniu avea o corespondență bogată cu doctori, profesori, și alți oameni „de pe toate continentele lumii”[2]. Astfel, Schitul Prodromu primea ajutor de la apropiații Pr. Petroniu când „alte venituri nu erau”[2].

Acum, corespodența sa a devenit un tezaur cultural și istoric încă neorganizat și nepublicat, dar Părinții din Prodromu nădăjduiesc că va fi cineva să preia acest proiect și să publice o parte din corespondența Pr. Petroniu, traducând și scrisorile din limba franceză.

Scrieri

Părintele Petroniu Tănase numeroase articole, a dat mai multe interviuri și a publicat mai multe cărți:

  • "Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului" - Editura Trinitas, Iași 1994
  • "Icoane Smerite din Sfânta Ortodoxie românească" - Schitul Prodromu, 2002
  • "Bine eşti cuvântat, Doamne - meditaţii" - Editura Bizantină, 2004
  • "Chemarea Sfintei Ortodoxii" - Editura Bizantină, 2006

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 Trinitas TV. „Mărturii Athonite” Episodul 8, 0:23. 2023. URL: https://youtu.be/EAkPv7QIgUU?t=23. Notă: Datele din video sunt conform calendarului iulian, dar cele din acest articol sunt conform calendarului gregorian (discutat aici).
  2. 2,0 2,1 Trinitas TV. „Mărturii Athonite” Episodul 8. 2023. URL: https://youtu.be/EAkPv7QIgUU