[[ImageImagine:Augustin-Lateran.jpg|right|'''Sf. Augustin, episcop de Hipona'''<br>Cea mai veche reprezentare a sfântului Augustin, în biserica Lateran din Roma, secolul VI.]]Cel întru sfinţi sfinți Părintele nostru, '''Fericitul Augustin''' (n. [[13 noiembrie]] 354, Tagaste, Numidia - d. [[28 august]] 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost [[episcop]] de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale, . A fost fiul cel mare al Sfintei [[Monica din Hippona|Monica]]. Este [[prăznuire|prăznuit]] în [[Biserica Ortodoxă]] la [[15 iunie]], iar în Biserica Romano-Catolică la [[28 august]].

Aurelius Augustinus s-a născut în anul 354 la Tagaste (un orășel din Numidia, astăzi Suk-Ahra din Algeria, la frontiera cu Tunisia). Tatăl său, Patricius, mic proprietar de pământ şi și unul din notabilii orașului, era păgân, iar mama lui, Sfânta [[Monica]] (prăznuită la [[4 mai]]) era o creștină evlavioasă. Aceasta îl înscrisese pe fiul ei cel mare printre [[catehumen]]i încă din copilărie și îl ducea regulat la biserică. Augustin primi o educaţie educație păgână clasică, obişnuită obișnuită pentru tinerii de familie bună din acea vreme. În vremea studenţiei studenției de îndepărtează din ce în ce mai mult de credinţa creştină credința creștină a mamei sale, fiind mai degrabă atras de [[maniheism]]. Fiind un elev strălucit (cu unele lacune, care aveau să persiste, în privinţa privința limbii greceştigrecești, care nu se mai studia foarte sistematic în acea vreme în provinciile romane), la vârsta de şaptesprezece șaptesprezece ani este trimis la Cartagina, capitala Africii proconsulare (una din regiunile prospere şi și puternic romanizate ale Imperiului) ca să studieze retorica. Aici duce viaţa viața fără griji a studenţilorstudenților, lăsându-se pradă ispitelor oraşuluiorașului; din legătura lui nelegitimă cu o femeie creştină creștină i se naşte naște un fiu, Adeodat (372).

După ce îşi își termină studiile, se întoarce pentru scurtă vreme la Tagaste ca ''grammaticus'' (profesor pentru cursul inferior), apoi revine la Cartagina, unde deschide o şcoală școală de retorică, cu rezultate care nu îl mulţumescmulțumesc. În această perioadă, renunţă renunță la maniheism după o discuţie discuție cu un episcop al maniheilor, Faustus (mai târziu, în preajma anului 400, avea să scrie şi și un tratat [http://www.newadvent.org/fathers/1406.htm Împotriva lui Faustus]).

Pleacă apoi la Roma, visând încă la o carieră în administraţieadministrație. Acolo deschide, tot fără succes, o altă şcoală școală de retorică. După ce se vindecă de o boală gravă, obţine obține în cele din urmă (384) un post de retor într-o şcoală școală din Milano (pe atunci capitala Imperiului Roman de Apus). Nemulţumit Nemulțumit de plăcerile mondene, caută mereu izvorul adevăratei fericiri, pe care o vede mai degrabă ca pe una intelectuală. În această perioadă citeşte citește atent scrierile filosofilor neoplatonici, care îl impresionează profund şi și care aveau să-l influenţeze influențeze durabil. La Milano îl cunoaşte cunoaște pe [[episcop]]ul oraşuluiorașului, Sfântul [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]] (prăznuit la [[7 decembrie]]), a cărui viaţăviață, elocinţă şi elocință și capacitate de interpretare a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] îl cuceresc, astfel că se converteşte convertește la creştinismcreștinism.

Sfânta Monica, mama lui, care se rugase pentru întoarcerea lui la credinţă credință în toţi aceşti toți acești ani, i se alătură la Milano, încercând să-l convingă să-şi și părăsească concubina şi și să se căsătorească cu o femeie de rangul lui. Augustin refuză să se recăsătorească, însă acceptă să se întoarcă acasă, la Tagaste. Se opreşte oprește însă pe drum şi și petrece o vreme, împreună cu câteva rude şi și prieteni, ca să se întremeze după boala care-i recidivase şi și ca urmare a emoţiei emoției puternice a convertirii şi și să-şi și petreacă în linişte liniște perioada catehumenatului. Trăiesc în această perioadă ca într-o [[mănăstire]], încercând să reconstituie viaţa comunităţii viața comunității apostolice din Ierusalim. Aici Augustin împletea rugăciunea şi și meditația asupra Scripturilor (''lectio divina'', lat.) cu discuțiile filozofice cu prietenii. Este profund impresionat de ''Viața Sfântului [[Antonie cel Mare]]'', scrisă de Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]], carte foarte populară printre creştinii creștinii de familie bună din epocă, şi și are un moment de limpezire hotărâtoare citind un fragment din epistolele Sf. [[Apostolul Pavel|Pavel]]: "Îmbrăcați-vă în Domnul [[Iisus Hristos]] și grija de trup să nu o faceți spre pofte" (Romani 13, 13). Primeşte Primește [[Botez|Sfântului Botez]] în ziua [[Învierea Domnului|Sfintelor PaştiPaști]] din anul 387, împreună cu Alipie, prietenul lui cel mai apropiat şi și cu Adeodat, fiul său. Întreaga poveste a convertirii sale Augustin avea s-o relateze mai târziu în "Confesiunile" sale. Sfânta Monica moare la puţin puțin timp, iar Augustin, amânându-şi și plănuita întoarcere la Tagaste, rămâne la Milano, unde scrie mai multe lucrări împotriva învăţăturilor învățăturilor maniheenilor.În septembrie 388, Augustin se întoarce la Tagaste împreună cu Alipie și cu Adeodat, care va muri curând. După moartea fiului său, Augustin și-a vândut toate bunurile și a dat câștigul săracilor, iar el s-a consacrat, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor și a [[ucenic]]ilor săi. Scria şi și discuta îndelung cu prietenii săi.Predicator strălucit de limbă latină, Augustin este [[Hirotonie|hirotonit]] [[preot]], în ovațiile ale poporului care îl auzise predicând, asistându-l în păstorirea credincioşilor credincioșilor pe episcopul Valeriu. Acesta îi dăruieşte dăruiește un teren în apropierea bisericii cetății ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii", care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos. Pentru această mănăstire, Augustin a scris o "Regula", rânduială monahală care se află la originea instituției occidentale a [[canon]]icilor, preoţi preoți care trăiesc în lume, dar după o rânduială monahală.

Devine coajutor (cu drept de succesiune) al episcopului Valeriu în anul 395/396, apoi episcop de drept al Hipponei până la moartea sa. În această perioadă scrie foarte mult. În această perioadă redactează şi și cea mai mare parte a lucrărilor sale cu caracter pastoral – s-au păstrat de la el peste opt sute de predici pe subiecte foarte diferite. Ca episcop, se arată foarte milostiv faţă față de săraci şi și se îngrijeşte îngrijește de buna înţelegere înțelegere între clerici şiși, pe cât putea, între cetăţenii oraşuluicetățenii orașului. De asemenea, în această perioadă călătoreşte călătorește mult prin Africa romană, pe atunci străbătută de mai multe [[erezie|erezii]], profund divizată de o serie de [[schismă|schisme]] şi și încă în parte [[păgânism|păgână]]. A participat la [[sinod|sinoadele]] locale şi și a scris lucrări în care a combătut [[maniheism]]ul, [[novaţianismnovațianism]]ul, [[pelagianism]]ul. Împotriva novaţienilornovațienilor, argumentează validitatea [[Sfintele Taine|Tainelor]] oficiate de preoţi preoți indiferent de vrednicia lor. Nereuşind Nereușind însă să îi convingă să renunţe renunțe la erezia lor, face apel la autoritatea seculară pentru a suprima ierarhia paralelă pe care aceştia aceștia o întemeiaseră.

Ca urmare a jefuirii Romei de către vizigoţii vizigoții lui Alaric I în anul 410, păgânii îi învinuiesc pe creştini creștini pentru ceea ce întreaga lume romană percepe ca o tragedie – căderea Romei, considerând că aceasta era urmarea părăsirii credinţei credinței în vechii zei. Profund cutremurat şi și el de acest eveniment, care pune pentru el capăt visului unui Imperiu creştin creștin durabil, şi și hotărât să combată ideea răspândită de păgâni, Augustin scrie "Cetatea lui Dumnezeu", o vastă reflecție asupra istoriei şi și a condiţiei condiției umane. În această lucrare, el arată că Biserica creştinăcreștină, Cetatea lui Dumnezeu, străbătând toate necazurile, se găseşte găsește mereu pe drumul către Împărăția veșnică. El dezvoltă şi și ideea „dublei cetăţenii” şi cetățenii” și a creştinuluicreștinului, aflat în parte în Cetatea omului (orientată doar spre lumea aceasta), în parte în Cetatea lui Dumnezeu (îndreptată spre viaţa veşnicăviața veșnică). Această idee a influenţat influențat durabil gândirea teologico-politică mai ales a Occidentului creştincreștin, "Cetatea lui Dumnezeu" fiind una din primele surse creştine creștine în care apare ideea separării puterii politice de autoritatea şi și scopurile religioase.

[[Pelagianism]]ul era o erezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului, afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe; pelagienii negau totodată posibilitatea transmiterii păcatului strămoşesc şi strămoșesc și nu acceptau botezul copiilor, pe care îl considerau inutil. În strădaniile lui prelungite de a combate erezia pelagiană, antrenat în dispută şi și căutând mereu soluţii raţionale soluții raționale la problemele privind credinţacredința, Augustin merge însă puţin puțin prea departe, stabilind o opoziţie puţin opoziție puțin cam prea strictă între natură şi și Har, într-o formă care avea să aibă urmări nefaste în Occident. În Răsărit, Părinţii Părinții greci, care îl cunoşteau puţin cunoșteau puțin pe Augustin, nu erau atât de implicaţi implicați în disputa cu pelagienii şi înţelegeau și înțelegeau raporturile dintre natură şi și Harul dumnezeiesc ca pe o formă de cooperare ("sinergie"). Încercând să pătrundă şi și să raţionalizeze raționalizeze tainele preştiinţei preștiinței divine, Augustin ajunge să propună o perspectivă riscantă asupra predestinării. În contextul operei lui, aceasta poate fi interpretată în sens ortodox dacă se consideră că „predestinarea” era înţeleasă înțeleasă drept consecinţa consecința unor acte săvârşite săvârșite liber de om şi și prevăzute din veşnicie veșnicie – dar nu determinate – de Creator. Însă pe interpretări ale ideilor lui Augustin s-au întemeiat o serie de greşeli greșeli doctrinare occidentale şi și tot din opera lui s-au inspirat reformatorii din secolul al XVI-lea precum Luther sau Calvin. Sf. Augustin reușeşte reușește să obțină ca pelagienii să fie condamnați de Sinoadele de la Cartagina (411) și d Roma (417), însă erezia continuă să existe.

Când invaziile vandalilor se extind şi și ating Africa romană, Augustin se luptă să apere Biserica şi și cetatea pe care o păstorea. Temându-se că invaziile barbarilor erau provocate de părăsirea vechilor zei, mulţi mulți se întorceau în acea vreme la păgânism. Pe de altă pare, vandalii care invadau provincia şi și care ajung în cele din urmă să asedieze şi și Hipona erau în principal arieni. Episcopul se străduia să apere credinţa creştină şi îşi credința creștină și își îndemna mereu credincioşii credincioșii să se împotrivească vandalilor arieni. La trei luni după instalarea asediului, el este cuprins de o febră violenta. Îşi Își dă sufletul în mâinile Domnului în ziua de [[28 august]] 427.

Dacă anumite aspecte ale învățăturilor Sfântului Augustin au putut conduce la diferite devieri în Occidentul medieval, totuși lui Augustin nu i se poate reproșa faptul de a fi fost un eretic, căci şiși-a supus întotdeauna reflecțiile, cu [[smerenia|smerenie]], judecății Bisericii. Astfel, terminându-și lucrarea "De Trinitate" (''Despre Sfânta Treime''), scria: "Doamne, Dumnezeule Unul, Dumnezeule în Treime, tot ceea ce am scris în aceste cărți vine de la Tine și dacă e ceva care să vină de la mine, să fiu iertat de Tine și de cei care sunt ai Tăi".

Împins, atât prin formarea sa intelectuală cât și de circumstanțele convertirii sale, să privească relația omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degrabă "psihologic", diferit de cel adoptat de tradiția patristică anterioară, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care i-a afectat învățăturile despre [[Sfânta Treime]], despre [[păcat|păcatul strămoşescstrămoșesc]], despre raporturile dintre natură și [[har]] etc. Atâta vreme cât aceste teze au fost considerate drept opinii teologice personale ("teologumene", în limbajul teologic de școală), ele nu au pus în discuție locul lui Augustin printre [[Sfinți]]i ortodocși. Însă atunci când, mai târziu, acestea au fost adoptate ca doctrină oficială și exclusivă a Bisericii romane (printre altele în ideea purcederii [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] nu doar de la Tatăl ci și de la Dumnezeu-Fiul), aceste aserțiuni teologice au devenit principalul element de discordie între Biserica de tradiţie tradiție greacă şi și cea de tradiţie tradiție latină.

[[Image:Augustine-Rose.jpg|left|thumb|250px|Coperta cărţii cărții lui Seraphim Rose]]Există mai multe mărturii din tradiţia tradiția Bisericii nedespărţitenedespărțite, ca şi și de după schismă, care arată că Augustin era cinstit printre sfinţii ortodocşisfinții ortodocși. Astfel, la [[Sinodul V Ecumenic|Sinodul al V-lea Ecumenic]] de la Constantinopol din anul 553, numele lui Augustin este trecut în rândul celorlalţi celorlalți [[Sfinţii PărinţiSfinții Părinți|Părinţi Părinți ai Bisericii]], însă actele Sinodului nu fac nicio menţiune mențiune explicită cu privire la viziunea lui [[teologie|teologică]]: :''Încă mai mărturisim că ne ţinem ținem de hotărârile celor patru Sinoade şi și ca îi urmăm în toate chipurile pe Sfinţii Părinţi Sfinții Părinți [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], [[Vasile cel Mare|Vasile]], [[Grigorie Teologul]], [[Grigorie de Nyssa]], [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]], Teofil, [[Ioan Gură de Aur|Ioan Gură de Aur]], [[Chiril al Alexandriei|Chirill]], '''Augustin''', Proclu, [[Leon cel Mare|Leo]] şi și scrierile lor despre credinţa credința cea adevărată. ''[http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2-14/Npnf2-14-111.htm] (trimitere în engleză; sublinierea noastră).

În actele [[Sinodul VI Ecumenic|Sinodului al VI-lea Ecumenic]] este numit "prea desăvârşitul şi desăvârșitul și binecuvântatul Augustin", acesta fiind "dascălul cel preaînţeleptpreaînțelept." Sinodul din Constantinopol din anul 1166, din vremea dinastiei Comnenilor îl numeşte numește "Ό Αγίος Αυγουστίνος" - "Sfântul Augustin."

În ciuda acestei vădite recunoaşteri recunoașteri publice, majoritatea lucrărilor lui nu au fost traduse în limba greacă până prin anul 1360, când Demetrios Kydones întreprinde o primă lucrare de traducere, iar unii autori ortodocşi ortodocși încep să atragă atenţia atenția asupra erorilor teologice pe care le găsim în teologia lui – mai ales cele din [[Sfânta Treime|triadologie]], care au dus la adăugirea ''[[Filioque]]'' în [[Crezul|Crezul niceo-constantinopolitan]] – şi și încep să-l privească drept unul dintre autorii cei mai importanţi importanți pe baza lucrărilor cărora s-a ajuns la [[Marea Schismă]] dintre Răsărit şi și Apus. Deşi Deși unii ortodocşi ortodocși l-au condamnat pe Augustin ca eretic, nu există nici o hotărâre sinodală de condamnare a acestuia sau a scrierilor lui.

Unii autori cu o perspectivă mai moderată asupra lui Augustin îl consideră: (1) fie un scriitor bisericesc care a făcut prea multe greşeli greșeli teologice pentru a putea fi considerat unul dintre [[Sfinţii PărinţiSfinții Părinți]], dar totuşi totuși un [[sfânt]], (2) fie un scriitor bisericesc printre alţii alții din Biserica primelor secole (dar nu un sfânt) (3) fie un scriitor bisericesc care ar putea eventual purta apelativul de "Fericit".

Însă trebuie precizat că, în mod tradiţionaltradițional, Biserica Ortodoxă nu face o distincţie distincție de grad între termenii "fericit" şi și "sfânt" (adică ultimul ar avea un grad de sfinţenie sfințenie mai mare decât primul), ci una de categorie (e.g. cuvioşicuvioși, episcopi, mucenici, fecioare etc. - vezi art. despre [[titlurile sfinţilorsfinților]]).

Există cel puţin puțin două cărţi cărți ale unor teologi ortodocşi ortodocși contemporani în care se tratează explicit această chestiune: ''Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă'' (ed. Sophia, București, 2002) a ieromonahului Seraphim Rose, în general favorabilă lui Augustin, amintind importanţa importanța lui ca sfânt - cu trimitere la ''Confesiuni'' şi și la scrierile lui devoţionale devoționale mai degrabă decât la cele teologice şi și ''The Influence of Augustine of Hippo on the Orthodox Church'' [Influenţa Influența lui Augustin de Hippona în Biserica Ortodoxă] de Pr. Dr. Michael Azkoul (ISBN 0889467331), care tinde să îl considere pe Augustin drept sursa tuturor erorilor creştinismului creștinismului apusean. (O variantă mai condensată a acesteia a fost publicată sub titlul: ''Augustine of Hippo: An Orthodox Christian Perspective'' [Augustin de Hippona - o perspectivă creştincreștin-ortodoxă].)

Teologul grec [[Christos Yannaras]], în schimb, consideră că Augustin este "sursa întregii alienări, a întregii alterări a adevărului eclezial în Occident" (''Libertatea moralei'', trad. rom de Mihai Cantuniari, Anastasia, BucureştiBucurești, 2004, p. 156, n. 10). Prin urmare, se poate afirma că, dacă Augustin poate fi cinstit ca un sfânt ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale de [[teolog]], cât calităților sale pastorale, precum și pentru viaţa viața lui personală indiscutabil sfântă de după convertire. Astfel, Sfântul [[Fotie cel Mare]] scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinții şi învăţătorii și învățătorii noștri s-au abătut de la credinţă credință în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au rătăcit, dar continuăm să-i îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - "PG" 102, 813). În spiritul tradiţiei tradiției ortodoxe, este necesar şi și suficient să facem distincția între viața lui Augustin, marcată de râvna fierbinte pentru Hristos şi și Biserica Lui și posteritatea nefericită a interpretărilor lui doctrinare.

*Augustin (Aureliu A.), ''Despre Cetatea lui Dumnezeu I'', trad. de Paul GăleşanuGăleșanu, Ed. ŞtiinţificăŞtiințifică, BucureştiBucurești, 1998.*Augustin, ''De Dialectica'', trad. de Eugen Muntean, Humanitas, BucureştiBucurești, 1991.

*Augustin, ''Confesiuni'', trad. de Eugen Munteanu, Nemira, BucureştiBucurești, 2006.*Augustin, ''Despre credinţă şi credință și crez'', trad. de Bogdan şi și Miruna Tătaru-Cazaban, EIBMBOR, BucureştiBucurești, 2010

*Anton AdămuţAdămuț, ''Filosofia Sfântului Augustin'', Polirom, IaşiIași, 2001.*Constantin C. Pavel, ''Introducere în gândirea Fericitului Augustin'', IaşiIași, 1998.

*(ro) [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiun/06-15-fericitul_augustin_ep_hiponiei.html Fer. Augustin], în ''Vieţile SfinţilorViețile Sfinților'' din ziua de [[15 iunie]].*(ro) Dragoş MîrşanuDragoș Mîrșanu, „[http://www.ziarullumina.ro/articole;1448;1;48822;0;Cine-il-cunoaste-pe-Augustin.html Cine îl cunoaşte cunoaște pe Augustin?]”, ''Ziarul Lumina'', [[30 noiembrie]] 2010, Bucureşti București .*(ro) Augustin Păunoiu, „[http://www.ziarullumina.ro/articole;1439;0;40941;0;Fericitul-Augustin-Esenta-pacatului-e-dezordinea-in-iubire.html Fericitul Augustin: „Esenţa „Esența păcatului e dezordinea în iubire”]”, ''Ziarul Lumina'', [[27 iunie]] 2010, Bucureşti București *(ro): [http://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/08/10/fericitul-augustin-doream-sa-fiu-mai-in-siguranta-intru-tine/ „Doream să fiu mai în siguranţă siguranță lângă tine”], fragment din ''Confesiunile'' Sf. Augustin.

* (fr) [http://ndjasg.perso.neuf.fr/textes/conference_20050628.html Vladimir Lossky et la théologie de l'Occident médiéval] – Conferinţă Conferință a P.C. Diacon Nicolas Lossky