Salomeea Mironosița
Sfânta mironosiță Salomeea a fost una din femeile care au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, i-au urmat Lui pe tot parcursul predicii și lucrării Lui de mântuire și i-au fost ucenice. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 3 august.
După tradiție, Salomeea a fost fiica Sfântului Iosif Logodnicul și a primei sale soții (care și ea se numea tot Salomeea), astfel încât Maica Domnului era întrucâtva mama sa vitregă. Salomeea s-a căsătorit cu Zevedei și a devenit mama apostolilor Iacov și Ioan. Este numită de evanghelistul Matei „mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 20, 20; 27, 56), fără să o numească Salomeea, iar de evanghelistul Marcu este numită Salomeea (Marcu 15, 40; 16, 1), fără să o numească mamă a fiilor lui Zevedeu sau a apostolilor Ioan și Iacov.
Într-o zi, neînțelegând adevăratul sens al misiunii Domnului și crezând că El a venit să întemeieze o împărăție pamântească, ea I-a cerut să acorde fiilor ei un loc de cinste în împărăția Sa. Hristos a îndreptat-o amintindu-i că cei care vor să fie părtași la slava Lui trebuie mai înainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).
Arătând un curaj mai mare decât al ucenicilor care l-au părăsit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena și cu cealaltă Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), și, odată sabatul trecut, ea a mers și a cumpărat aromate pentru a îmbălsăma trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Și cum sfintele femei se întrebau cine ar putea să le ajute să miște piatra care acoperea mormântul, au văzut că acesta era deja deschis. Și intrând înăuntru au văzut un înger îmbrăcat în alb care le-a binevestit Învierea. Cutremurate și speriate, ele au fugit de-acolo, fără să spună nimănui nimic, până când Maria Magdalena, revenind singură la mormânt, L-a văzut chiar pe Domnul, înviat.
Ca una din femeile purtătoare de mir care au dus miresme la mormântul Domnului și l-au găsit gol, Salomeea este sărbătorită ca una din cele care au adus prima veste bună despre Înviere lumii întregi, în special în Duminica Femeilor Mironosițe.