Evanghelia după Marcu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile şi Faptele apostolilor
Matei - Marcu - Luca - Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I Corinteni - II Corinteni

Galateni - Efeseni
Filipeni - Coloseni
I Tesaloniceni - II Tesaloniceni
I Timotei - II Timotei
Tit - Filimon
Evrei

Epistolele soborniceşti
Iacov
I Petru - II Petru
I Ioan - II Ioan- III Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus - Fecioara Maria - Dreptul Iosif
Ioachim şi Ana- Ioan Botezătorul
Cei 12 apostoli: Petru - Ioan - Iacov (fiul lui Zevedei)
Matei - Filip - Toma
Iacov (fiul lui Alfeu) - Iuda - Simon
Matia - Bartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Farisei drepți: Nicodim - Iosif din Arimateea
Pavel - Gamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel Mare - Arhelau
Irod Antipas-Irodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase: Maria Magdalena - Salomeea - Ioana Mironosiţa
Maria din Betania-Marta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Editaţi această casetă

Evanghelia după Marcu este a doua Evanghelie canonică din Noul Testament, scrisă de Apostolul Marcu. Ea este cea mai scurtă dintre cele patru Evanghelii, cea mai concisă, dar și foarte expresivă.

Simbolul Evangheliei a doua este leul, probabil pentru că ea începe cu predica Sfântului Ioan Botezătorul, care strigă ca un leu în pustie.

Cuprins

Autorul

Autorul ei este Marcu, care mai poartă numele de Ioan, fiind amintit de multe ori în cărțile Noului Testament când cu numele evreiesc de Ioan, când cu cel roman de Marcu. El era din Ierusalim, unde mama sa, Maria, avea o casă, în care Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, au mâncat Cina cea de Taină și unde s-a instituit Sfânta Euharistie. Marcu L-a cunoscut pe Domnul Iisus Hristos, L-a văzut și ascultat. El și mama sa făceau parte dintr-un cerc mai larg al învățăceilor Domnului. Faptul că Sfântul Petru, scăpând din închisoare, în mod minunat, unde a fost aruncat de Irod Agripa în anul 44, vine în casa Mariei, în care erau adunați mai mulți creștini (Fapte 12, 12-13), înseamnă că această casă era un centru creștin acum și a fost și mai înainte.

După o veche tradiție, Marcu ar fi părăsit Roma în timpul persecuției lui Nero, plecând în Egipt, unde a predicat și a murit ca mucenic la Alexandria (a cărei biserica o înființase) pe la anul 89. Biserica Ortodoxă îi prăznuiește memoria la 25 aprilie.

Mărturii interne

Autenticitatea ei este confirmată de mărturii interne luate din însuşi cuprinsul evangheliei. Propoziţiile sunt legate cu …(şi) precum obişnuiesc iudeii în vorbire. Cunoştinţa instituţiilor şi a geografiei Palestinei ne arată că autorul ei este un iudeu. Descrierea amănunţită a locurilor, persoanelor şi împrejurărilor în care s-au petrecut unele fapte din viaţa Mântuitorului ne arată că istorisirile sunt luate de la un autentic martor ocular. Ioan Marcu a scris Evanghelia a doua în principal după predica Sfântului Apostol Petru, al cărui ucenic a fost. Predica (kerygma) sfântului Petru se regăsește în această evanghelie. De asemenea, unii autori consideră pasajul Marcu 14, 51-52 ca o semnătură ascunsă a autorului: „Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.” Acest detaliu al tabloului prinderii lui Iisus în grădina Ghetsimani, care nu se regăsește în celelalte evanghelii, l-ar descrie chiar pe tânărul Marcu, care i-ar fi urmat pe ascuns pe Mântuitorul și pe Apostoli, Cina de Taină petrecându-se în casa familiei lui Marcu.

Mărturii externe

Ioan Marcu a scris evanghelia a doua după predica sfântului apostol Petru, al cărui ucenic a fost. Acest fapt ni-l atestă direct Papia, episcop de Ierapole din Frigia, pe la anul 140. Clement al Alexandriei spunea ,,pe când Petru predica cuvântul Domnului în cetatea Romei şi, îndemnat de Duhul Sfânt, predica evanghelia, mulţi care erau de faţă l-au înduplecat pe Marcu, dat fiind că acesta de mai multă vreme îi urma lui Petru şi îşi aducea aminte de cuvintele lui, ca să le scrie pe acestea la un loc. Marcu compune deci evanghelia şi le-o împărtăşeşte acelora care o ceruseră de la dânsul, fapt pentru care Petru, îndată ce a a aflat, nici nu l-a împiedicat întru nimic ca să se facă, dar nici nu i-a dat zor.”(Clement Alexandrinul la Eusebiu, Hist,eccl.II,15). Evanghelia a doua este folosită de Clement Romanul, Iganţiu al Antiohiei, Iustin Martirul, Origen şi Tertulian. Este menţionată de Fragmentul Muratori şi în listele Sfinţilor Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz.

Locul scrierii evangheliei a doua

Marcu a scris evanghelia sa din Roma, locul unde a predicat Petru în ultima perioadă a vieţii sale. Dovada este amănuntul care putea interesa numai pe creştinii din Roma că Simon Cirineanul, care a dus crucea Mântuitorului, era tatăl lui Alexandru şi Ruf (Mc15.21), iar aceştia locuiau în Roma. (Rom16.13)

Se știe că Evanghelistul Luca scrie Evanghelia sa la anul 63-64, iar acesta, la rândul său, consultase Evanghelia după Marcu.

Timpul

Timpul când a fost scrisă evanghelia a doua este pe la sfârşitul primei captivităţi a Sfântului Pavel la Roma (61-63) când apare şi sfântul apostol Petru la Roma şi când Marcu este rugat de creştini să le redea în scris predica apostolului.

Scopul

Scopul urmărit de autor este să convingă pe creştinii proveniţi dintre păgâni că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Pentru acest motiv el le redă viaţa şi faptele Mântuitorului, aşa precum le spusese apostolul Petru în predica sa. Dovada că se adresa unor oameni străini de Ţara Sfântă este faptul că explică diverse lucruri:,,Muntele Măslinilor din faţa Templului”(13.3), anumite expresii aramaice ,,boanerges, adică fiii tunetului”(3.17), ,,Effata!ceea ce înseamnă deschide-te”(7.34), ,,spălarea mâinilor până la cot înainte de masă”(7.3), ,,la Paşti se jertfea mielul pascal”(14.12”; se înlocuiesc cuvintele greceşti cu sinonimele lor latine, care circulau la Roma şi Italia: ,,doi bani, adică un codrant”. Din pricina faptului că Marcu se adresa creştinilor proveniţi dintre păgânii ce locuiau la Roma şi Italia, el nu pune accent pe Vechiul Testament sau pe învăţătura Domnului Iisus Hristos,ca Matei, ci pe faptele Sale, căci faptele mai deosebite impresionau pe păgâni. De aceea, evanghelistul Marcu aminteşte minunile prin care se izgoneau demonii căci păgânii aveau o mare frică de demoni (1.39, 6.7, 3.15, 16.17), apoi minunile prin care se anunţă săturarea oamenilor, liniştirea mării, învierea morţilor. Aceasta din urmă capătă o dezvoltare mai mare şi continuă până la Înălţare. Aşadar evanghelia lui Marcu este o evanghelie a faptelor

Stilul

Stilul este lapidar, neglijent, precis, ca o stenogramă, are o oralitate certă.

,,Analiştii au notat că vocabularul e sărac şi de o calitate îndoielnică, greaca alexandrină e împănată cu latinisme şi aramaisme, diminutive şi locuţiuni pe care un scriitor adevărat nu le cultivă. Fraza este, şi ea, săracă, aproape rectiliniară, fără subordonate; propoziţiile sunt simple, legate între ele prin conjuncţia şi, lipsindu-le aproape în întregime acele particule ale nuanţelor, care alcătuiesc supleţea şi profunzimea limbii greceşti. Fapte circumstanţiale sunt expediate prin participii nediferenţiate; timpurile verbelor se amestecă într-un mod atât de ciudat încât traducătorii sunt deseori ispitiţi să le trădeze. Textul are în schimb, cum s-ar spune, toate calităţile defectelor lui. Din toate evangheliile, el e cel mai viu, mai direct, mai deschis, mai spontan, mai sincer, în contact mai intim cu realitatea imediată. Dacă episoadele sunt scurte, în schimb ele sunt foarte vii, iar viaţa lor se întemeiază tocmai pe ceea ce pare lipsă de rafinament stilistic. Marcu e tot atât de ingenuu faţă de personajele scrierii sale. Dacă dumnezeirea Mântuitorului trebuie să rămână, în ochii multora şi pentru o bună vreme, ceea ce unii exegeţi au numit „secretul mesianic“, omenitatea Lui e îngroşată uneori până la contrarietate. Apostolilor nu li se trec cu vederea slăbiciunile, şovăielile, dubiile, incapacitatea lor omenească de a recepta imediat şi clar mesajul Învăţătorului. În Evanghelia după Marcu, Iisus Hristos este lucrarea divină printre oameni, dar Fiul Omului este eroul însingurat al unei drame divine.”(Valeriu Anania)

Stilul este simplu, popular, expresiv, plin de amănunte, iar povestirile și descrierile sunt captivante, deși scurte.

Planul Evangheliei

Evanghelia a doua cuprinde 16 capitole și se împarte în două părți. Este precedata de o introducere.

Introducere (cap. 1, 1-13)

În Introducere (cap. 1, 1-13), Mântuitorul este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu.

Partea I, cap. 1-9

În partea I (cap. 1, 14 - 9, 50) se descrie activitatea Domnului Hristos în Galileea.

Partea a II-a (cap. 10-16)

Partea a II-a (cap. 10-16) istorisește activitatea Mântuitorului în drum spre Ierusalim și în Iudeea, încheindu-se cu Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.

Importanța Evangheliei

Conținutul Evangheliei descrie desfășurarea activității Mântuitorului spre împlinirea mesianității Sale, nu prin cuvântări, ci prin minuni. Domnul Hristos este primit de popor, la început cu bucurie, apoi mesianismul Sau spiritual dezamăgește entuziasmul popular. Urmează opoziția fariseilor, neînțelegerea rudelor și în sfârșit jertfa Sa pe cruce. Biruința prin Înviere și proslăvirea prin Înălțare la cer încheie opera pământească a Domnului Hristos.

Învățăturile evangheliei

Învățături dogmatice

  • El este recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de Tatăl (1, 11) la Botez, la Schimbarea la Fata (9, 7)
  • este recunoscut și de demoni (1, 23-24; 3, 11; 5, 7)
  • Mântuitorul are conștiința mesianității Sale, că este Fiul lui Dumnezeu, prin minunile pe care le săvârșește (1, 31; 2, 9; 4, 39; 5, 30; 6, 41-43, 7, 31-35; 8, 22 s.u.);
  • El își încununează opera prin Jertfa de pe cruce (15, 27) și proslăvirea prin înviere (15, 6, 9) și înălțarea la cer (16, 19);
  • se afirma pronia divină (4, 26-29).

Învățături morale

  • modestia și spiritul de jertfă pentru păstorul de suflete (6, 8-9);
  • deosebirea dintre valoarea datoriilor (6, 23) : jurământul trebuie respectat, dar în cazul uciderii lui Ioan Botezătorul, călcarea lui nu constituia un păcat;
  • adevărata curățenie (7, 20-23);
  • valoarea și forța morală a credinței (7, 28-30; 11, 23);
  • prețuirea curățeniei morale a tinerilor (12, 34);
  • urmarea lui Hristos, mijloc de a moșteni viața veșnică (10, 29-30);
  • condamnarea bogăției (10, 24-25);
  • se recomandă smerenia și curățenia sufletească (10, 15);
  • urmarea lui Hristos cere suferință (8, 34);
  • modestie și slujire (9, 35);
  • în așteptarea Parusiei Domnului, sau a celei individuale, este necesară o perpetuă priveghere (13, 37).

Bibliografie

  1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 80-99, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  2. Noul Testament comentat, pag56-57, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediţia doua revizuită şi îmbunătăţită,Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
  3. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  4. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  5. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi