Eden

Edenul (lb. ebr. „desfătare”, „delicii“) este, după relatările Sfintei Scripturi, locul în care Dumnezeu i-a așezat pe primii oameni, creați de El, Adam și Eva, spre a trăi în desfătare și fericire deplină.

Edenul biblic

Edenul biblic este un loc pe pământ, iar raiul e grădina sădită de Dumnezeu, în partea de răsărit în Eden, numindu-se Rai sau Paradis (în lb. persană înseamnă grădină înverzită și înflorită, iar în lb. ebr. Paradus, cu același înțeles). Un râu izvora din Eden și uda raiul. Râul avea patru brațe, fiecare braț străbătând alte ținuturi ce se aflau în Eden, în afara raiului: țara Havila, țara Cuș și hotarul Asiriei, udat de două brațe ale râului, numite Tigru și Eufrat. Pornind de la acest reper, se crede că Edenul era undeva spre Golful Persic. Omul este așezat în Grădina Edenului „ca s-o lucreze și s-o păzească“ (Facere 2, 15). În mijlocul raiului „era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și râului“ (Facere 2, 9). Dumnezeu îi poruncește omului să mănânce din toți pomii raiului, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce, „căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!“ (Facere 2, 17).

Raiul din Eden, Sânul lui Avraam și Împărația Cerurilor

Raiul din Eden nu se confundă cu Cerul, care „e cu totul altceva“, spune Sf. Nicodim Aghioritul. Raiul „ceresc“, numit metaforic în iudaism „sânul lui Avraam“, este locul în care stau sufletele drepților până la Judecata de apoi, și care, de asemenea, se deosebește de „împărăția cerurilor“ sau Împărăția lui Dumnezeu unde, conform învățăturii creștine, vor merge sufletele drepteredincioșilor creștini după Judecata de apoi, spre a se bucura de slava și strălucirea lui Dumnezeu.

A se vedea și

• Rai
• Cer
• Împărăția lui Dumnezeu

Surse

• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2