Ziua Domnului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 29 iulie 2011 17:21, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Practică: corect. leg. int.)
Salt la: navigare, căutare
Învierea Domnului
Pentru creştinul ortodox, ziua Domnului sau duminica este prima zi a săptămânii. Adesea, mai este numită şi ziua a opta în cinstea Învierii Domnului şi a vieţii noi pe care El ne-a adus-o. În limba engleză sau alte limbi de origine germanică, numele zilei înseamnă ziua soarelui. În multe din limbile din jurul Mării Mediterane, numele acestei zile derivă din ziua Domnului în timp ce alte limbi, inclusiv cele slave, folosesc un cuvânt care derivă din cuvântul înviere.

Istoric

În Sfânta Scriptură iudeo-creştină, în Facere, săptămâna de şapte zile este definită prin descrierea eforturilor lui Dumnezeu în crearea lumii şi a universului cu a şaptea fiind sabatul, care aminteşte de ziua de odihnă a Domnului. În vremurile apostolice, este menţionat în Fapte faptul că se adunau împreună în prima zi a săptămânii pentru Jertfa Euharistică, zi numită Ziua Domnului în amintirea Învierii Domnului. Începând cu secolul al II-lea, Ziua Domnului a devenit zi de odihnă şi ziua slujirii Sfintei Liturghii, înlocuind astfel sabatul evreiesc. În 325, Sinodul de la Niceea a declarat oficial că Ziua Domnului, duminica, este ziua de închinare a creştinilor ortodocşi.

Calendarele civile

Acordarea de nume zilelor săptămânii a început când romanii au adoptat săptămâna de şapte zile din Egipt în primele secole ale epocii creştine folosind numele planetelor cunoscute pe atunci. Când popoarele germanice au adoptat săptămâna de şapte zile de la romani, ei au folosit numele zeităţilor teutonice la numirea zilelor săptămânii. Aceste nume romane şi teutone au continuat să fie folosite până în zilele noastre, cu excepţia faptului că numele primei zile a fost schimbat cu unul provenind din Ziua Domnului sau din Înviere în timp ce a şaptea zi poate fi numită sabat. În unele ţări, calendarele civile au fost modificate, făcând ca luni să devină prima zi a săptămânii, iar duminica devenind a şaptea zi.

Practică

Practica slujirii Sfintei Liturghii în prima zi a săptămânii datează din vremurile apostolice. Pe atunci, prima zi a săptămânii era o zi de ceremonie aparte pentru comunitatea creştină care se aduna pentru prăznuirea frângerii pâinii aşa cum se specifică Fapte 20:7 şi I Cor 16:2. Mai târziu, Didahia din secolele I şi al II-lea dă următoarea dispoziţie: "În Ziua Domnului strângeţi-vă împreună şi frângeţi pâinea. Şi mulţumiţi, după ce v-aţi mărturisit păcatele ca jertfa voastră să fie curată." Scriitorii creştini Sfântul Iustin Martirul şi Tertulian, din secolele II şi III, menţionează adunarea credincioşilor pentru închinare în prima zi a săptămânii. Începând cu secolul al IV-lea, practica primelor secole de alocare a primei zile a săptămânii pentru adunare şi odihnă a început să fie inclusă atât în codurile juridice civile cât şi în canoanele bisericii. Pentru Biserica Ortodoxă, momentul exact al adoptării canoanelor îl constituie Sinodul de la Niceea.

Ziua a opta

Ziua sabatului este ziua a şaptea, este ziua de odihnă a lumii acesteia, ultima zi a săptămânii. Ziua, următoare, duminica, simbolizează prima zi a creaţiei dar şi ultima zi a Împărăţiei lui Dumnezeu, ziua a opta. Prima zi este, în plus, şi ziua a opta, ziua de dincolo de hotarele lumii acesteia, ziua din lumea cre va să vină, ziua de odihnă din Împărăţia lui Dumnezeu. Numărul opt are o semnificaţie simbolică atât în tradiţia spirituală ebraică cât şi în cea creştină, unde semnifică mai mult decât completare şi deplinătate. Opt semnifică Împărţia lui Dumnezeu şi viaţa în lumea ce va să vină, şapte fiind numărul timpurilor din lumea aceasta pământeană. Pentru creştinii ortodocşi, duminica este ziua învierii Domnului din morţi, ziua judecăţii lui Dumnezeu şi a victoriei anunţate de profeţi. Duminica inaugurează prezenţa şi puterea "împărăţiei ce va să vină", deja prezentă în viaţa lumii acesteia. Este prăznuirea săptămânală a Sfintelor Paşti.

Prăznuire

Liturgic, Ziua Domnului începe la apusul de sâmbătă, cu slujirea veceniei. În multe parohii, după această slujbă, se ţin spovedanii ale credincioşilor care se pregătesc pentru Împărtăşire în dimineaţa următoare. De asemenea, ei nu mai manâncă nimic, de obicei începând cu miezul nopţii. Înainte de Sfânta Liturghie de duminica dimineaţa, în multe parohii se slujeşte Utrenia, iar în altele doar se citesc Ceasurile. Sfânta Liturghie este întotdeauna slujită duminica dimineaţa înainte de amiază. Din cauza temei învierii care este nota zilei, credincioşii nu îngenunche la Liturghia de duminică, în unele parohii. În mod tradiţional istoric, în această zi nu sunt permise rugăciuni pentru cei adormiţi, parastase sau binecuvântarea crucilor de pe morminte, dar în practica curente acestea au loc destul de des.

Imnografie

În fiecare duminică se cântă unul din glasurile următoare:

Troparul Învierii (Glas 1)

Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă învierii Tale, Hristoase! Slavă împărăţiei Tale! Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!.

Condacul Învierii (Glas 1)

Ai înviat din mormânt, în mărire, ca un Dumnezeu, şi lumea împreună cu Tine ai înviat-o; firea omenească Te laudă ca pe un Dumnezeu, moartea a pierit şi Adam tresaltă, Doamne, şi Eva, acum dezlegată fiind de legături, se bucură strigând: Tu eşti, Cristoase, Cel ce dai tuturor învierea.

Troparul Învierii (Glas 2)

Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără-de-moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Condacul Învierii (Glas 2)

Ai înviat din mormânt, Mântuitorule atotputernic, şi iadul văzând minunea s-a înspăimântat, morţii s-au sculat, făptura privind se bucură de Tine şi Adam împreună se veseleşte, şi lumea, Mântuitorul meu, Te laudă pururea.

Troparul Învierii (Glas 3)

Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti! Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morţi S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.

Condacul Învierii (Glas 3)

Ai înviat azi din mormânt, Milostive, şi pe noi din porţile morţii ne-ai scos; astăzi Adam tresaltă şi se bucură Eva şi, împreună cu Profeţii şi Patriarhii, laudă neîncetat puterea dumnezeiască a stăpânirii Tale.

Troparul Învierii (Glas 4)

Propovăduirea Învierii cea luminată înţelegând-o de la înger uceniţele Domnului şi lepădând osândirea cea strămoşească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Condacul Învierii (Glas 4)

Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu din mormânt, ca un Dumnezeu, i-a înviat din legături pe pământeni; porţile iadului le-a zdrobit şi, ca un Stăpân, a înviat a treia zi.

Troparul Învierii (Glas 5)

Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.

Condacul Învierii (Glas 5)

În iad, Mântuitorul meu, Te-ai coborât şi porţile sfărâmându-le ca un Atotputernic, pe cei morţi, ca un Ziditor, împreună cu Tine i-ai înviat, acul morţii, Cristoase, l-ai frânt şi pe Adam din blestem l-ai dezlegat, iubitorule de oameni. Pentru aceasta strigăm către Tine: mântuieşte-ne pe noi, Doamne.

Troparul Învierii (Glas 6)

Puterile îngereşti la mormântul Tău şi străjerii au amorţit şi sta Maria la mormânt, căutând preacurat Trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul; întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!

Condacul Învierii (Glas 6)

Cu mâna cea începătoare de viaţă, pe toţi cei morţi din adâncurile întunecoase înviindu-i, dătătorul de viaţă, Cristos Dumnezeu, înviere a dăruit neamului omenesc; că este Mântuitorul tuturor, înviere şi viaţă şi Dumnezeu a toate.

Troparul Învierii (Glas 7)

Stricat-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui ai poruncit că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.

Condacul Învierii (Glas 7)

Nu va mai putea împărăţia morţii să-i ţină legaţi pe oameni, că Cristos S-a coborât, sfărâmând şi stricând puterile ei; legat este iadul, profeţii cu un glas se bucură zicând celor ce erau în credinţă: a sosit Mântuitorul, ieşiţi, credincioşilor, la înviere.

Troparul Învierii (Glas 8)

Dintru înălţime Te-ai pogorât, Milostive; îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozeşti pe noi din patimi. Cela ce eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!

Condacul Învierii (Glas 8)

Înviind din mormânt, pe cei morţi i-ai ridicat şi pe Adam l-ai înviat; Eva tresaltă de învierea Ta şi marginile lumii prăznuiesc scularea Ta din morţi, Multmilostive.

Vezi şi

Legături externe