Zeloți: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
 
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Israel-Iisus}}'''Zeloţi'''-mişcare religioasă şi politică din sec I-II d.Hr care se opunea prin violenţă asupritorilor Israelului
+
{{Israel-Iisus}}'''Zeloții''' au fost o mișcare religioasă și politică din secolele I-II d.Hr., care se opunea prin violență asupritorilor [[Israel]]ului, romanii.
  
S-au născut ca partid dintr-o revoltă împotrivă recensământului oamenilor şi animalelor, hotărât în anul 4-6 d.Hr de proconsulul siriei, Quirinius. Revolta a fost înăbuşită, dar mişcarea a persistat.  
+
S-au născut ca partid dintr-o revoltă împotriva recensământului oamenilor și animalelor, hotărât de proconsulul Siriei, Quirinius, în jurul anului 6 d.Hr. Revolta a pornit din orașul Sepphoris, cel mai mare oraș din Galileea (cu peste 30.000 locuitori, și devenit capitala provinciei în secolele II-III d.Hr.), și a fost condusă de Iuda Galileanul, pomenit în [[Faptele Apostolilor|Fapte]] 5, 37. Dezideratele lui erau eliberarea de sub jugul roman și instaurarea unei teocrații (având lozinca: „Niciun rege în afară de Dumnezeu”). Revolta a fost înăbușită, dar mișcarea zeloților a continuat.
Ei admiteau ca singur stăpânitor numai pe Dumnezeu. S-au despărţit de [[farisei]] pentru că îi socoteau prea îngăduitori faţă de romani, ceea ce nu-i împiedica să colaboreze în combaterea cotropitorilor vremelnici ai Palestinei. Foloseau toate mijloacele, chiar asasinatul, pentru a combate pe asupritorii Israelului şi pe compatrioţii care colaborau cu duşmanul. Se foloseau de pumnale scurte numite de romani sica (de aici numele de sicari, care devenise identic cu cel de zelot!).  
+
 
 +
Ei admiteau ca singur stăpânitor numai pe [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]. S-au despărțit de [[farisei]] pentru că îi socoteau prea îngăduitori față de romani, ceea ce nu-i împiedica să colaboreze în combaterea cotropitorilor vremelnici ai [[Palestina|Palestinei]]. Foloseau toate mijloacele, chiar asasinatul, pentru a-i combate pe asupritorii Israelului și pe compatrioții care colaborau cu dușmanul. Se foloseau de pumnale scurte numite de romani „sica” (de aici numele de „sicari”, care devenise identic cu cel de zelot).
 +
 
 +
Revolta lor se întețește și ia proporții în anul 66 d.Hr., aducând după sine intervenția armatei romane, asediul [[Ierusalim]]ului, distrugerea lui și a Templului în anul 70 d.Hr. Cei care au mai scăpat s-au regrupat în jurul Mării Moarte. Ultima lor revoltă a izbucnit în timpul împăratului roman Adrian (117-138) sub Bar-Kokba, „fiul stelei”, care era socotit de zeloți ca fiind [[Iisus Hristos|Mesia]]. Mișcarea a fost înăbușită și complet nimicită.
  
Revolta lor se înteţeşte şi ia proporţii în anul 66 d. Hr, aducând după sine intervenţia armatei romane, asediul [[Ierusalim]]ului şi distrugerea lui în anul 70.d.Hr. Cei care au mai scăpat s-au regrupat în jurul Mării Moarte. Ultima lor revoltă a izbucnit în timpul împăratului roman Adrian (117-138) sub Bar-Kokba, ,,fiul stelei’’ care era socotit de zeloţi ca fiind Mesia. Mişcarea a fost înăbuşită şi complet nimicită.
 
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
#I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 42, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
+
* I. Constantinescu, ''Studiul Noului Testament'', pag. 42, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
#Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase,pag 556, Editura Diecezană Caransebeş, 2001
+
* [[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', pag. 556, Editura Diecezană Caransebeș, 2001.
  
 
[[Categorie:Noul Testament]]
 
[[Categorie:Noul Testament]]

Versiunea curentă din 17 octombrie 2019 11:19

Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul - Marele Preot
Templul din Ierusalim
Legea lui Moise
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Mariamna - Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
GalileeaMuntele TaborMarea Galileei
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă

Zeloții au fost o mișcare religioasă și politică din secolele I-II d.Hr., care se opunea prin violență asupritorilor Israelului, romanii.

S-au născut ca partid dintr-o revoltă împotriva recensământului oamenilor și animalelor, hotărât de proconsulul Siriei, Quirinius, în jurul anului 6 d.Hr. Revolta a pornit din orașul Sepphoris, cel mai mare oraș din Galileea (cu peste 30.000 locuitori, și devenit capitala provinciei în secolele II-III d.Hr.), și a fost condusă de Iuda Galileanul, pomenit în Fapte 5, 37. Dezideratele lui erau eliberarea de sub jugul roman și instaurarea unei teocrații (având lozinca: „Niciun rege în afară de Dumnezeu”). Revolta a fost înăbușită, dar mișcarea zeloților a continuat.

Ei admiteau ca singur stăpânitor numai pe Dumnezeu. S-au despărțit de farisei pentru că îi socoteau prea îngăduitori față de romani, ceea ce nu-i împiedica să colaboreze în combaterea cotropitorilor vremelnici ai Palestinei. Foloseau toate mijloacele, chiar asasinatul, pentru a-i combate pe asupritorii Israelului și pe compatrioții care colaborau cu dușmanul. Se foloseau de pumnale scurte numite de romani „sica” (de aici numele de „sicari”, care devenise identic cu cel de zelot).

Revolta lor se întețește și ia proporții în anul 66 d.Hr., aducând după sine intervenția armatei romane, asediul Ierusalimului, distrugerea lui și a Templului în anul 70 d.Hr. Cei care au mai scăpat s-au regrupat în jurul Mării Moarte. Ultima lor revoltă a izbucnit în timpul împăratului roman Adrian (117-138) sub Bar-Kokba, „fiul stelei”, care era socotit de zeloți ca fiind Mesia. Mișcarea a fost înăbușită și complet nimicită.

Bibliografie

  • I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 42, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
  • Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag. 556, Editura Diecezană Caransebeș, 2001.