Xenia din St. Petersburg

Sfânta Xenia din St. Petersburg

Pomenirea sfintei Xenia din Sankt Petersburg (cca.  1719–1731 –  1803), numită şi „cea smerită şi nebună pentru Hristos” se face atât pe 24 ianuarie (6 februarie pe stil vechi) cât și pe 11 septembrie (24 septembrie pe stil vechi). În calendarul ortodox rus este pomenită şi pe 24 mai, când se sărbătoreşte proclamarea ei ca sfânt ce a avut loc în anul 1988.

Sfânta Xenia s-a remarcat prin modestie, sărăcie, renunţarea la bunurile lumeşti şi o înflăcărată devoţiune faţă de Hristos, dar şi prin clarviziune şi ajutorul celor sărmani şi păcătoşi în timpul vieţii şi prin minunile pe care le-a făcut după moarte. Este considerată o protectoare a familiei şi este cel mai adesea invocată pentru ajutor în întemeierea unei familii sau pentru orice ajutor în legătură cu familia, dar şi pentru ajutorul celor fară casă sau loc de muncă, în caz de incendii sau copii pierduţi.

Este patroana spirituală a oraşului Sankt Petersburg. O capelă a fost ridicată în cimitirul Smolensk din St. Petersburg pe locul unde se află înmormântat trupul ei. Mai multe biserici în Rusia şi în lume au primit hramul sfintei Xenia.

Viaţa

Primii douăzeci şi şase de ani

Data naşterii nu este cunoscută, dar anumiţi cercetători propun ca dată a naşterii anul 1731. Nici despre părinţii ei nu se ştie nimic dar, pentru că s-a căsătorit cu un colonel, se presupune că a făcut parte dintr-o familie de nobili sau de funcţionari unde a primit o educaţie aleasă.

Xenia Grigorievna rămâne văduvă la 26 de ani

Primele articole de ziar ce s-au păstrat despre Xenia datează din anul 1847 când în ziarul "Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului" apar două articole în numerele 264 şi 272:

Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna...

În afara acestor două articole, scurte informaţii despre viaţa sfintei Xenia sunt oferite de epitaful de pe piatra funerară:

A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.

Momentul dramatic ce îi marchează viaţa şi îi schimbă destinul este moartea soţului cu care era căsătorită de numai 4 ani. În anul 1755 în Petersburg izbucneşte o epidemie de tifos exantematic.

Xenia este atât de afectată de moartea soţului încât a doua zi este găsită tot lipită de trupul soţului răposat dar îmbătrânită şi încărunţită.

Îşi petrece soţul la groapă îmbrăcată în hainele militare ale acestuia, imitându-i mersul în urma sicriului.

Andrei Teodorovici nu a murit - le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult de acum înainte, va trăi veşnic.

La cimitir Xenia le cere celor prezenţi să se roage pentru liniştea sufletului "roabei lui Dumnezeu, Xenia", spunând: Bietul Andrei Teodorovici a ramas orfan , a rămas singur pe lume...

Din acest moment Xenia se prezintă tuturor cu numele soţului ei, Andrei Teodorovici şi imediat ce se întoarce de la cimitir o roagă pe administratora casei şi averii să împartă totul săracilor şi să doneze banii bisericii.

Refuză pensia ce trebuia să o primească ca văduvă şi doar cu mantaua de militar a soţului pleacă în lume şi începe să ducă viaţa unui ascet desăvârşit trăind din pomeni şi devenind Nebună după Hristos.

Pribegia

Odată ce a renunţat la orice posesiune lumească şi chiar şi la orice minim confort trupesc a început să hoinărească pe străzile Petersbugului primind condoleanţele pline de compasiune ale cunoscuţilor. Dar Xenia le răspunde tuturor că nu a murit Andrei Teodorovici, ci soţia lui, Xenia Grigorievna.

Când în 29 ianuarie 1757 a fost interzis vagabondajul săracilor şi schilozilor pe străzile Petersburgului, urmărită fiind, s-a descoperit că sfânta mergea noaptea pe câmp unde cădea în genunchi şi se ruga până la răsăritul soarelui. După această lungă rugaciune în câmp mergea să plivească grădina de legume a unui moşier sărac şi obosind era găsită dormind chiar printre straturile de zarzavaturi.

În cei 45 de ani de pribegie, fericita Xenia a trăit neavând abolut nici o posesie, nici o cameră, nici îmbrăcăminte călduroasă, îndurând gerurile ruseşti şi ploile torenţiale ale toamnei, neştiind ce va mânca a doua zi. Cu cât încercările erau mai grele cu atât sfânta devenea mai blândă şi mai smerită, îndurând lovituri şi batjocuri la care de obicei sunt supuşi toţi oameni străzii în special de copii străzii care râdeau de atitudinea şi cuvintele ei de neînţeles pentru mulţi.

Doar toate acestea nu erau pentru Xenia decat imitarea Domnului şi marelui Martir care a suportat insultele, scuipăturile, biciuirea, răstignirea şi moartea. Încet, sfânta devine o figură cunoscută de întreg oraşul şi aproape mereu era urmată de oameni ce o însoţeau crezând că prezice viitorul sau ghiceşte destinele. Cei înduhovniciţi ştiau însă că este un om deosebit ce sub înfăţişarea unei ieşite din minţi ascunde mari daruri duhovniceşti.

Clarviziunea

Rugăciunea, ascetismul, iubirea faţă de Dumnezeu şi aproape şi mila lui Dumnezeu au făcut ca fericita Xenia să primească darul clarviziunii.

• Într-o zi, mergând la cea căreia îi dăruise casa şi care avea un mare respect pentru Xenia îi spuse: Iată, tu stai aici şi cârpeşti ciorapii şi nu ştii că Dumnezeu ţi-a trimis un copil! Du-te mai repede la cimitirul Smolesnsk.

Parascheva Antonova care avea mare încredere în cuvintele Xeniei, a înţeles că ceva deosebit se întâmplă şi s-a grăbit să ajungă la cimitir. Pe una din străzile din apropierea cimitirului, Antonova a vazut o mare mulţime de oameni. Apropiindu-se află că un vizitiu tocmai a omorât o femeie însărcinată care a născut chiar acolo în stradă, ea murind pe loc.

Având milă de copil Parascheva Antonova l-a luat la ea acasă. Deşi împreună cu poliţia au încercat să afle cine erau mama şi tatăl copilului, nu au reuşit iar copilul a rămas la Parascheva care l-a crescut şi educat acesta devenind un fucţionar important ce s-a îngrijit de mama adoptivă până la moartea accesteia, fiind pentru aceasta cel mai iubitor şi respectuos fiu. Şi el avea o mare evlavie pentru sfănta Xenia.

• O altă prietenă a fericitei Xenia a fost şi Evdochia Deniseva Gaidukova, ce a murit în anul 1827. Xenia ţinea foarte mult la Evdochia Gaidukova şi uneori o vizita acasă. Într-o astfel de vizită de dinaintea prânzului Evdochia se grăbeste să o aşeze la masă bucurându-se de prezenţa ei. La sfârşitul prânzului Evdochia îi cere iertare Xeniei pentru ca nu a avut ceva mai bun să îi ofere. – Să nu mă judeci pentru masă, draga mea, îi spuse ea, dar nu am avut altceva mai bun să-ţi ofer, pentru că astăzi nu am gătit nimic.– Îţi mulţumesc pentru masă draga mea, îi raspunde Xenia, dar de ce nu spui adevărul? Ţi-a fost teamă să-mi oferi nişte friptură de raţă?

Evdochia Deniseva se fâstici deoarece într-adevăr avea în cuptor friptură de raţă pregătită pentru soţul ei care nu era acasă. Evodchia s-a repezit la cuptor pentru a scoate friptura. Dar Xenia a oprit-o : “Nu, nu, ce faci? Nu trebuie să faci asta, nu vreau raţă. Ştiu, doar, că te-ai fi bucurat să-mi oferi tot ce ai, dar te temi de căpcăunul de bărbatul-tău. Pentru ce să-l mânii?

Bărbatul Evdochiei Deniseva nu era agreat de Xenia acesta fiind grosolan, îi plăcea băutura şi folosea un limbaj dezgustător mai ales atunci când era beat.

Prezicerea morţii Împărătesei Elisabeta Petrovna

Cea mai cunoscută prezicere a fericitei Xenia, este cea a morţii Împărătesei Elisabeta Petrovna. Elisabeta Petrovna(1709-1761), care domnea din 1742, anul când a fost încoronată, deşi avea numai 53 de ani, era bolnavă de caţiva ani şi moare pe 25 decembrie 1961.

Însă pe 24 decembrie 1961 pe străzile Petersburgului, Xenia alerga spunând cuvinte pe care nimeni nu le înţelegea: “Coaceţi colaci, coaceţi colaci! În curând toata Rusia va coace colaci!”. Vestea morţii Împărătesei a şocat pe toată lumea deoarece boala fusese ascunsă. Locuitorii Petersburgului au înţeles acum şi cuvintele fericitei Xenia ce anunţase cu o zi mai devreme evenimentul.

Bibliografie

• Sfânta Xenia cea smerită şi nebună pentru Hristos, Ed. Bunavestire, Bacău, 2001.