Vucol al Smirnei
Sfântul ierarh Vucol a fost episcop de Smirna în prima jumătate a secolului al II-lea și ucenic al sfântului apostol Ioan Evanghelistul. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 6 februarie.
Viața
Acest sfânt, din tânăra sa vârstă curățindu-se de patimi și de întinăciunile lumii, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea, atunci când dumnezeiescul apostol Ioan Teologul a întemeiat Biserica din Smirna, aflându-l iscusit și vrednic, l-a hirotonit episcop și păstor ales al Bisericii acestui mare oraș din Asia Mică. Ca episcop, călăuzit fiind de harul Duhului Sfânt, lumina prin învățătura lui pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii slujirii la idoli; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai Luminii celei adevărate, slobozindu-i din legăturile patimilor întunecate.
Când a știut că a venit vremea de a se săvârși din viață pentru a se uni desăvârșit cu Hristos, l-a hirotonit urmaș, în locul său, în această cetate, și păstor și dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp (prăznuit la 23 februarie), pe care îl pregătise din timp pentru această slujire, încă de pe când mai trăia sfântul Apostol Ioan. Și așa s-a mutat cu pace la Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut să crească un copac la care își găsesc tămăduire până astăzi cei ce se apropie de el cu credință.
Surse
- calendar-ortodox.ro
- Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras