Vrăjitoria: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Motivele alergării la vrăjitoare)
Linia 18: Linia 18:
 
==Motivele alergării la vrăjitoare==
 
==Motivele alergării la vrăjitoare==
  
Pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mă lepăd de Satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.
+
Părintele Cleopa arată că oamenii aleargă la vrăjitoare ,,pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mă lepăd de Satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos."<ref>"Ne vorbeste Părintele Cleopa" vol.4</ref>
  
 
==Cel rău nu poate vindeca==
 
==Cel rău nu poate vindeca==

Versiunea de la data 31 ianuarie 2011 09:38

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate didactică
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul - Duhul Sfânt
Duhuri (spirite)
Îngeri - Diavoli
Viața viitoare
Judecată - Rai - Iad
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Mărturisirea
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Condiția omului
Omul - Îmbrăcămintea - Munca - Alimentația - Grijile - Visele
Teama - Gelozia - Cercetarea - Plictiseala
Libertatea - Ispita - Virtutea - Păcatul - Patima
Vârstele omului
Sărăcia - Bogăția- Luxul
Plăcerea - Boala - Bucuria- Tristețea- Suferința - Fericirea
Diverse
Cerșetoria - Extratereștri - Superstiții
Patimi ce afectează libertatea omului
Dependența de televizor
Dependența de internet - Dependența de jocurile pe calculator
Jocurile pe bani
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului
Fumatul - Drogurile
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului și sufletului
Prostituția
Decalogul
Decalogul
Rugăciunea, veghea și postul
Rugăciunea
Rugăciunea Tatăl Nostru - Rugăciunea inimii
Veghea - Postul
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Credința la români
Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia - Mulțumirea - Adevăr
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Blândețea - Iertarea - Pacea
Mila - Dreptatea - Hărnicia

Păcate
Păcate strigătoare la cer
Uciderea - Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiților
Întârzierea sau oprirea plății lucrătorilor
Păcate capitale
Mândria - Desfrânarea
Iubirea de arginți - Invidia - Lăcomia
Mânia - Lenea
Alte păcate
Necredința - Închinarea la dumnezei străini
Pretexte și justificări pentru necredință - Atitudinea față de cei necredincioși

Vrăjitoria - Credința în astrologie - Credința în reîncarnare
Egoism - Furt - Nedreptatea - Lovirea - Gândurile rele
Nesocotirea părinților - Nesăbuința - Nepăsarea

Păcatele limbii
Minciuna - Mărturia mincinoasă - Hula - Cârtirea
Cearta - Bârfa - Limbuția
Editați această casetă

Vrăjitoria, ghicitoria, chemarea duhurilor reprezintă un păcat care îmbină aflarea unor informaţii din viitor sau trecut, cu un ajutor concret pe baza acestor informaţii. Acest serviciu este în aproape toate cazurile plătit, fiind expresia iubirii de arginţi. Practicanţii acestui păcat sunt de cele mai multe ori simpli şarlatani cu îndrăzneală care speculează necredinţa, ignoranţa şi disperarea oamenilor. În cazurile în care puterea acestor slujitori ai duhurilor rele este reală, ajutorul oferit de ei este înşelător, afundând omul în păcate, necazuri şi probleme şi mai mari. Biserica rânduieşte canoane aspre pentru practicanţii vrăjitoriei şi pentru cei ce apelează la aceştia, oprindu-i de la împărtăşanie de la 3 la 20 de ani, în funcţie de gravitatea păcatelor dar şi de pocăinţa arătată. Dacă nu se pocăiesc, cei ce practică vrăjitoria nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu. Cei care au înclinaţia de a merge la vrăjitoare sunt chemaţi să vină la biserică la liturghie, să ţină post şi să se roage, să se spovedească, să se împărtăşească, să facă fapte bune şi să le ceară sfatul preoţilor bisericii.

Caracterizare generală

Dumnezeu interzice orice fel de practică ocultă: trecerea fiului sau fiicei prin foc, ghicirea, citirea în stele, vestirea viitorului, vrăjitoria, descântarea, chemarea duhurilor, datul cu ghiocul, întrebarea morţilor. Oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. Ele erau specifice neamurilor contemporane cu israeliţii şi reprezentau motivul pentru care Dumnezeu urma să izgonească aceste neamuri dinaintea neamului ales.[1] Apelul la cei ce cheamă duhurile morţilor sau la vrăjitori este o spurcăciune.[2] Apelul la cei ce cheamă pe morţi sau la ghicitori reprezintă o curvie[3](căci reprezintă o trădare a relaţiei cu Dumnezeu). Ghicirea după vârcolaci sau după nori este interzisă.[4] Isaia tună împotriva conaţionalilor săi pe care-i acuză că sunt plini de idolii Răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii.[5]Descântecele, vrăjitoriile, previziunile celor ce citesc în stele sunt fără putere în faţa voinţei lui Dumnezeu.[6]Când Saul nu a ascultat cuvântul Domnului şi a cruţat animalele amaleciţilor şi pe Agag, împăratul amaleciţilor, judecătorul Samuel îi spune împăratului Saul că neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea este nu mai puţin vinovată ca închinarea la idoli şi terafimi, apoi îi spune că Dumnezeu îl leapădă ca împărat.[7] Conducătorii luminaţi ai Israelului au nimicit vrăjitoria: Saul (până spre sfârşitul vieţii[8] când el însuşi a apelat la o vrăjitoare[9]) şi Iosia[10]

Uneori proorocii, ghicitorii spun minciuni fiind vorba de o simplă înşelare.[11] , de îndrăzneală[12], alteori proorocirile lor sunt adevărate[13], duhurile celor adormiţi spun adevărul[14] şi vrăjile lor sunt reale[15] fiind îngăduite şi limitate de puterea şi voinţa lui Dumnezeu.[16]

Deuteronomul vorbeşte de proorocul care va avea îndrăzneala de a spune în Numele Domnului ceva ce nu-i fusese poruncit, care va fi recunoscut astfel după faptul că acel cuvânt nu se va împlini. Proorocul acela a spus acel cuvânt din îndrăzneală, nu trebuie să ne temem de el.[17] Dumnezeu zădărniceşte semnele prorocilor mincinoşi şi îi arată pe ghicitori ca înşelători, dar întăreşte cuvântul robului Său şi împlineşte ce proorocesc trimişii lui, arată proorocul Isaia.[18]Prorocul Zaharia îndeamnă să se ceară de la Domnul ploaie de primăvară şi Dumnezeu va scoate fulgerele şi va trimite ploaie îmbelşugată pentru verdeaţa de pe câmp căci ,,terafimii (un fel de idoli) vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni şi visurile mint şi mângâie cu deşertăciuni”[19]

Apostolul Luca relatează în Faptele Apostolilor cum pe când se duceau (Pavel şi ucenicii săi) la locul de rugăciune le-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire (duh pitonicesc) şi care aducea mult câştig stăpânilor ei. Aceasta s-a luat după ei şi striga ,,Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii” ceea ce a făcut mai multe zile. Pavel, necăjit s-a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.`` Şi a ieşit chiar în ceasul acela. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor. I-au dat pe mâna dregătorilor, şi i-au acuzat de introducerea unor obiceiuri noi. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor şi dregătorii au poruncit să fie bătuţi cu nuielele şi apoi au fost întemniţaţi.[20] Vrăjitorii egipteni reuşesc să facă şi ei minuni(prefacerea toiagului în şarpe [21], prefacerea apelor în sânge[22] , aducerea broaştelor[23]), dar până la un anumit punct. Prefacerea ţărânei în păduchi la atingerea cu toiagul este o minune pe care vrăjitorii lui Faraon o încearcă, dar nu o reuşesc, recunoscând că este,, degetul lui Dumnezeu” cel care a făcut această minune a lui Moise.[24] Deuteronomul aminteşte de proorocul sau visătorul de vise al cărui semn sau minune se împlineşte.[25]

Neamurile vremii şi împăraţii necredincioşi ai Israelului apelau la ghicitoare, vrăjitoare, tălmăcitori de visuri sau la cei ce cheamă morţii

Faraonul din vremea lui Moise ţinea la curtea lui vrăjitori care încearcă fară succes să-l concureze pe Moise.[26]Neamurile pe care Israelul urma a le izgoni ascultau de cititorii în stele.[27]Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria au fost dăruiţi de Dumnezeu cu ,,ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune) iar Daniel a fost făcut ,,priceput în toate vedeniile şi în toate visele” au fost selectaţi pentru a intra în slujba împăratului Nebucaneţar care dorea ,,nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, şi pe cari să-i înveţe scrierea şi limba Haldeilor”. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele ai împăratului.[28] Nebucaneţar cere vrăjitorilor, cititorilor în stele, descântătorilor, haldeilor tălmăcitori de vise, pe care-i ţinea la curte, să-i spună ce vis avusese sub ameninţarea cu moartea iar aceştia răspund că nu este nimeni pe pământ care să poată spune asta şi că de aceea niciodată niciun împărat n-a cerut aşa ceva de la vreun vrăjitor, cititor în stele sau haldeu. Ei adaugă că acesta este un lucru greu, că nu există nimeni care să spună lucrul acesta împăratului afară de zei. Înţelepţii împăratului începuseră să fie omorâţi, Daniel află, îi roagă pe cei trei prieteni ai lui să ceară îndurarea Dumnezeului Cerurilor pentru această taină şi în timpul nopţii i se descoperă taina într-o vedenie. Binecuvântează şi dă slavă lui Dumnezeu pentru descoperirea tainei, îi spune împăratului visul şi tâlcuirea pe care o primise.[29] Dumnezeu hotărăşte să pedepsească Egiptul: duhul egiptenilor va pieri din ei şi sfatul lor va fi nimicit de Dumnezeu; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrajitori, pe cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori, spune proorocul Isaia.[30] Speriaţi de urgiile declanşate de prezenţa chivotului Domnului la ei, filistenii i-au chemat pe preoţi şi pe ghicitori.[31] Unii regi(Manase[32], Ioram[33], Osea[34] au încurajat vrăjitoria. Saul apelează el însuşi la serviciile unei femei care chema morţii.[35] Unul dintre motivele morţii lui Saul îl reprezintă apelul la femeia care chema morţii.[36] Manase s-a ocupat personal de vrăjitorie până când a fost smerit şi s-a întors la Dumnezeu.[37]

Motivele alergării la vrăjitoare

Părintele Cleopa arată că oamenii aleargă la vrăjitoare ,,pentru că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns creştinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfântul Botez, când au spus: Mă lepăd de Satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos."[38]

Cel rău nu poate vindeca

Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevăr ni-l arată dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Împărţire de grâu,pag.324).

Ghicirea cu cărţile sfinte

Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă "ghitia". Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte. lată ce zice despre acestea Sfântul Ioan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îţi răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărţi) 5 fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu. Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc şi mă întorc de la ea, că întrebuinţează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320). Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, însuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care "deschid cartea cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pedepsele prevăzute de Vechiul Testament

Vrăjitoarele nu trebuiau lăsate să trăiască.[39] Cei care chemau duhul unui mort sau se îndeletniceau cu ghicirea erau pedepsiţi cu moartea prin ucidere cu pietre.[40], în timp ce împotriva aceluia ce apela la aceste practici (curvarul) Dumnezeu îşi întorcea Faţa, urmând a-l nimici din mijlocul poporului.[41]

Cel care făcea ce este rău înaintea Domnului, călca legământul Lui şi mergea după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa după cum Dumnezeu nu poruncise, acela sâvărşea o urâciune şi trebuia pedepsit cu moartea prin ucidere cu pietre.[42]

Proorocul sau visătorul de vise închinător la alţi dumnezei, al cărui semn sau minune se împlinea, şi el îndeamna la slujirea altor dumnezei nu trebuie ascultat, căci Dumnezeu pune la încercare oamenii să vadă dacă este iubit din toată inima şi din tot sufletul. Acest prooroc trebuia omorât ca unul care a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care a scos pe Israel din ţara Egiptului şi i-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să abată pe om de la calea în care i-a poruncit Dumnezeu să umble. Să scotea astfel răul din mijlocul poporului.[43]

Proorocul care avea îndrăzneala de a spune în Numele Domnului un cuvânt pe care Acesta nu-l spusese (şi acesta este cazul când cuvântul său nu se împlinea), acela era pedepsit cu moartea. El vorbeşte din îndrăzneală, nu trebuie să avem teamă de acea persoană.[44]

Proorocul care vorbea în numele altor dumnezei era pedepsit cu moartea.[45]

Canonul

Cel mai aspru pedepseşte pe vrăjitorii Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor". (Sfântul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigaşilor de oameni şi a celor lepădaţi de Dumnezeu, adică îi opreşte de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelaşi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini şi pe ai săi (se opreşte de cele sfinte) ani 9 şi metanii 500 pe zi.lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreşte de Sfânta împărtăşanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărţi de joc şi altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de şase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea şi nu se vor feri de aceste meşteşuguri pierzătoare şi păgâneşti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum şi Sfintele Canoane învaţă..." "Sfântul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor şi al celor ce aleargă la vrăji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă ţin post zilnic până la orele 3 după masă şi fac câte 250 de metănii pe zi.

Practicanţii vrăjitoriei sau astrologiei nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu

Dumnezeu va mărturisi împotriva celor ce au practicat vrăjitoria, arată profetul Maleahi.[46] În ziua Judecăţii cei ce au practicat vrăjitoria, împreună cu vrăjile lor, vor fi nimiciţi, arată proorocul Miheia.[47] Cei care împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să se întâmple, vor ajunge ca miriştea pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări. Căci nu va fi jăratec la care să se încălzească, nici vatră ca să stea dinaintea ei, avertizează proorocul Isaia.[48] Apostolul Ioan arată că vrăjitorii sunt printre acele categorii care nu vor avea acces la împărăţia lui Dumnezeu:

,,Afară sunt câinii [49] şi vrăjitorii, şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli, şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!”.[50]

Sfaturi

Oamenii trebuie să-l întrebe întotdeauna pe Dumnezeu, spune proorocul Isaia[51]. Şi acest lucru îl vor face prin intermediul preoţilor care le vor oferi îndrumări şi sfaturi ziditoare, ei întorcându-se astfel la lege (legea lui Dumnezeu), precum spune acelaşi prooroc.[52]

De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. lar Sfântul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: "Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune... şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
  3. English Standard Version Bible, 1971

Note

  1. Deut 18.9-14
  2. Lev19.31
  3. Lev20.6
  4. Lev19.26
  5. Is2.6
  6. Num23.18-24, Is47.1-15
  7. 1Sam15
  8. Sam28.3,9
  9. 1Sam28.4-10
  10. 4Regi23.5
  11. Is44.25 Zah10.1-2
  12. Deut18.15-22
  13. FA16.17, Deut.13.1-5
  14. 1 Sam28.5-19
  15. Exod7.11,12, Exod7.22, Exod8.7
  16. FA16.17, Deut.13.1-5
  17. Deut18.15-22
  18. Is44.25
  19. Zah10.1-2
  20. FA16.16-23
  21. Exod7.11,12
  22. Exod7.22
  23. Exod8.7
  24. Exod8.18
  25. Deut.13.1-5
  26. Exod7.11
  27. Deut 18.14
  28. Dan1.20
  29. Dan2.1-30, Ier39.3
  30. Is19.1-4
  31. 1Sam6.2
  32. 2Cron33.6, 4Regi21.6
  33. 4Regi9.22
  34. 4Regi17.17
  35. 1Sam28.5-25
  36. 1Cron10.13
  37. 2Cron33.6
  38. "Ne vorbeste Părintele Cleopa" vol.4
  39. Exod22.18
  40. Lev20.27
  41. Lev20.6
  42. Deut17.2-7
  43. Deut.13.1-5
  44. Deut 18.20-22
  45. Deut18.15-22
  46. Mal3.5
  47. Miheia 5.10-12-15
  48. Is47.12-15
  49. pervertiţii erotici de orice fel cf. notei lui Anania în Noul Testament, Editura Institului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9130-08-9, pag 469
  50. Apoc22.15
  51. Is8.19
  52. Is8.20