Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Visarion Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion
Sf Visarion Marturisitorul.jpg
Date personale
Naștere 1714, Bosnia
Mutare la Domnul (†) După 1745
Închisoarea Kufstein, (Austria)
Localizare   România
Naționalitate română[1] sau sârbă
Date cult
Tip Cuvios Mărturisitor
Data canonizării 28 februarie 1950
(Biserica Română)
14 iunie 1962
(Biserica Sârbă)
Prăznuire la data de 21 octombrie
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserica Ortodoxă Sârbă
Biserici patronate

Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul sau Visarion Sarai a fost un ieromonah pregătit în Sfântul Munte și în Ierusalim la Lavra Sf. Sava cel Sfințit, venit în Transilvania să lupte împotriva catolicizării forțate a românilor de acolo. El a dat naștere unei mișcări de apărare a credinței drepte care s-a răspândit în tot Ardealul. Sfântul Visarion a fost persecutat aspru, fiind întemnițat până ce și-a găsit sfârșitul în înfiorătoarea închisoare de la Kufstein[1].

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 21 octombrie, împreună cu Sf. Sofronie, Oprea Nicolae, în aceeași zi cu Sfinții Moise Măcinic și Ioan din Galeș.

„Vai de capul vostru, ați vândut sufletele voastre; dezlegarea morților voștri nu e dezlegare, ci osândă; parastase, pomeni și sărindare le-ați plătit cu totul în deșert la popi nelegiuți, la popi nepopi; baptismul (botezul) pruncilor voștri, nelegiuit.”
(Sf. Visarion Mărturisitorul[2])

Context

După nașterea uniației în Transilvania din 1701, o parte din românii ortodocși din Transilvania, supuși presiunilor politice, acceptaseră trecerea sub ascultarea Papei, dar cu condiția păstrării tradiției lor liturgice. Apostazia înspre catolicism le permitea totodată dobândirea unor drepturi politice de care românii ortodocși în general (Ortodoxia având doar statut de religie tolerată, nu recunoscută) erau lipsiți în Imperiul habsburgic. În deceniile următoare, au continuat presiunile asupra românilor rămași ortodocși de a trece la catolicism.

În acest context, ortodocșii din Imperiu și din afara acestuia s-au mobilizat pentru a pune capăt avansării procesului de convertire a ortodocșilor la catolicism, trimițând misionari în teritoriile cele mai expuse presiunilor.

Marile frământări și lupte pentru apărarea Ortodoxiei au început abia în 1744, când a apărut călugărul Visarion Sarai, căci până atunci, cea mai mare parte a poporului nu știa nimic de schimbarea legii sale.

Viața

Identitatea lui Visarion

Sfântul Visarion Mărturisitorul s-a născut în districtul Maidan din Bosnia, ca fiu al lui Maxim și al Mariei Sarai-Tiurcia (stabiliți ulterior în Koštinița, Croația), primind la botez numele de Nicolae. După alte informații, era originar din Bolovar, în dioceza de Pakraț.

Cei mai mulți cercetători au susținut că era de neam sârb. Mai nou s-a emis ipoteza că se trage dintre românii din Bosnia, din familia Ciurcea sau Tiurcia. Chiar și un act dat de administrația militară din Timișoara îl numise: „eremitul valah”.

Înainte să treacă în Transilvania

În 1738 a fost tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Sava, de către Patriarhul Ierusalimului, primind numele de Visarion. Ajunge la Muntele Athos, și, după o vreme, în 1742, se reîntoarce în Serbia, la mănăstirea Pakra. Se crede că a stat o vreme și în Șara Românească.

Potrivit mărturiilor vremii, era un călugăr cunoscut pentru nevoințele sale și pentru viața lui simplă, modestă. Potrivit unor surse, pentru viața lui duhovnicească aleasă se învrednicise și de darul facerii de minuni, iar vestea darurilor sale duhovnicești se răspândise rapid și avea să-l însoțească prin toate locurile pe unde trecea. Vorbea limba sârbă, probabil greacă și puțină română.

Chemat de patriarhul Bisericii sârbe, Arsenie Ioanovici Șakabent, pleacă la Carloviț în 1744. După întâlnirea cu patriarhul, care probabil îi încredințează misiunea pe care avea s-o urmeze mai departe, pleacă mai departe la Timișoara, apoi la mănăstirile din Banat, oprindu-se la Lipova, unde a fost primit de o mare mulțime de țărani, care veniseră să primească cuvântul și binecuvântarea lui.

Așezarea monahului Visarion la Lipova pentru o vreme avea scopul de a lupta împotriva uniației, deci apărarea dreptei credințe și chemarea la păstrarea credinței ortodoxe. La Lipova, ridică mai întâi o cruce de lemn pe o colină din apropierea orașului, și de lângă ea le vorbește mulțimilor de oameni adunați ca să-i asculte cuvântul.

Mărturiile vremii spun că predicile monahului Visarion împotriva trecerii la catolicism erau foarte simple și aspre, el avertizându-i pe credincioși că lepădarea de credința ortodoxă însemna pierderea sufletului. După o serie de predici care adună mulțimi mari de ascultători, monahul Visarion pleca mai departe, însă la crucea pe care o ridicase pe dealul de lângă Lipova continuă să se strângă mulțimi impresionante, în pelerinaj, ceea ce atrage atenția administrației imperiale care încearcă să le pună capăt.

În Transilvania

„Îndurerat de suferința românilor pentru credință, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credința ortodoxă. Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Brașov a fost un adevărat alai de biruință creștină, aprinzând în sufletele celor dreptslăvitori dragostea de legea strămoșească. Pentru râvna sa în apărarea credinței ortodoxe, a fost întemnițat la Sibiu și, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kufstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinței ortodoxe.”
(Tudor Matei[3])

În prima jumătate a lunii martie 1744, Visarion a părăsit Lipova, îndreptându-se pe valea Mureșului spre Dobra (jud. Hunedoara), însoțit de un mare număr de credincioși, precum și de trei negustori „greci” din Lipova, deci macedoromâni[4]: Dima Nino, Gheorghe Nicola și Gavrilă Bistro.

Istoricul greco-catolic George Barițiu scria în „Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” (1889-1891) de Visarion că „el însă nici nu simțea trebuința de a întinde vorbă multă și a ținea prelegeri de dogmatică, precum făceau iezuiții. Prin cuvinte scurte, dar spăimântătoare... știu să bage în fiori pe miriadele de oameni. Vai de capul vostru, ați vândut sufletele voastre; dezlegarea morților voștri nu e dezlegare, ci osândă; parastase, pomeni și sărindare le-ați plătit cu totul în deșert la popi nelegiuți, la popi nepopi; baptismul (botezul) pruncilor voștri, nelegiuit; de aceștia îl doare pe el mai mult”.

La Dobra a ținut credincioșilor aceeași predică simplă, prin care-i îndemna să nu mai asculte pe preoții uniți. De aici, înconjurat de aceeași mulțime, s-a îndreptat spre Deva și Orăștie până la Săliște. Pretutindeni era întâmpinat de mii de credincioși ca un sfânt, se trăgeau clopotele bisericilor din satele prin care trecea. Iar prin cuvintele sale mobiliza mulțimile, înflăcăra credința ascultătorilor, le arăta că prin unire li se schimba credința, îndemna pretutindeni pe credincioși să alunge preoții uniți și să țină rânduielile ortodoxe. „Efectul predicilor sale a fost uluitor”[4]. Probabil la Săliște se întâlnește cu episcopul unit Inochentie Micu (Klein), pe care îl înfruntă cu cuvinte aspre.

A rămas pentru câteva zile în Săliște, unde a izbutit să întărească în legea veche pe credincioșii din „mărginimea” Sibiului, care au devenit apoi cei mai înflăcărați apărători ai Ortodoxiei. Pe locul unde propovăduise în Săliște, s-a ridicat mai târziu schitul numit „de la Fântâna Foltii”, cu hramul „Izvorul Maicii Domnului”. Și-a continuat apoi drumul spre Sibiu, dar autoritățile, informate de succesul predicilor sale, au dispus arestarea lui și a celor trei negustori care-l însoțeau.

Arestarea

Pe 26 aprilie 1744 el și cei trei însoțitori ai săi au fost arestat și închis la Sibiu pentru protest față de catolicizarea forțată Transilvaniei. A fost îndelung interogat în legătură cu misiunea lui, la porunca generalului comandant al Transilvaniei, Czernin, dar Visarion a răspuns prudent. La întrebările puse în legătură cu predica sa împotriva uniației - principala acuză care i se aducea - Visarion a refuzat să răspundă. Cu aceasta, misiunea lui Visarion in Transilvania poate fi socotită ca încheiată.

A fost dus apoi sub escortă la Alba-Iulia, la Deva, apoi la Timișoara, unde a fost interogat din nou și în cele din urmă escortat în secret în fioroasa temniță de la Kufstein. Acolo se crede că a și murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie. Cei trei însoțitori ai săi au fost închiși în Sibiu și Timișoara, de unde au fost eliberați numai după vreun an.

Urmările

Ancheta patriarhului sârb

Consiliul de război imperial continuă ancheta, investigându-l și pe patriarhul sârb Arsenie în legătură cu misiunea monahului Visarion în Banat și Transilvania, acesta fiind acuzat de tulburarea ordinii și provocarea de neînțelegeri între greco-catolici și ortodocși. Patriarhul răspunde că monahul fusese trimis în Transilvania să predice doar credincioșilor ortodocși, participarea unor persoane de alte confesiuni la întruniri fiind voluntară. Consiliul imperial nu l-a pus sub acuzare pe patriarh. În schimb, politica de represiune a ortodocșilor continuă și se asprește, iar în 1761 mănăstirile din Transilvania fiind distruse.

Moștenirea printre credincioși

Despre impactul extraordinar al predicilor monahului Visarion mărturisesc mai multe surse, inclusiv din rândul greco-catolicilor, precum și mai multe surse oficiale, în care se arată că, datorită acestuia, multe familii care acceptaseră unirea s-au întors la Biserica Ortodoxă și încă și mai mulți rămăseseră cu inima îndoită, uneori mergând în ascuns la preoții ortodocși pentru săvârșirea Tainelor.

Măsuri pentru întărirea uniației

Acțiunea lui Visarion a alarmat toate autoritățile de stat din Transilvania, până la Curtea din Viena. Drept aceea, s-au luat o serie de măsuri în vederea consolidării uniației. Încă din 6 mai 1744, Guvernul Transilvaniei ceruse organelor administrative în subordine să pună în vedere românilor că sunt datori și pe viitor să cerceteze bisericile în care slujesc preoți uniți, căci altfel vor fi supuși pedepselor prevăzute în cunoscuta colecție de legi Compilatae Constitutiones.

După lungi consultări cu fruntașii clerului unit, cu episcopul romano-catolic din Alba Iulia și cu teologul iezuit, pe baza avizului favorabil al împărătesei Maria Tereza, guvernatorul Transilvaniei, contele Ioan Haller, a lansat o proclamație (sau patentă) către români, pentru a liniști spiritele (martie-aprilie 1745). Patenta a avut însă un efect contrar celui așteptat de guvernator și de sfetnicii lui. Neștiind sau nevrând să știe - că marea majoritate a poporului român nu îmbrățișase uniația și nici nu știa de ea, prin proclamație, autorii ei au săvârșit marea greșeală că au adus la cunoștința tuturor românilor din Transilvania că trebuie să se considere „uniți cu Biserica Romei”.

Se arăta apoi că „pentru fericirea și folosul românilor”, Curtea din Viena întemeiase Episcopia unită de la Blaj, cu o mănăstire și eliberase pe preoții uniți de toate sarcinile iobăgești și de robotele pe care le datorau proprietarilor de pământ. Cu alte cuvinte, țăranilor români li se vorbea tocmai de acei preoți uniți pe care-i alungaseră în urma predicii lui Visarion, preoți care, pentru obținerea unor favoruri materiale, îşi renegaseră credința.

S-au instituit felurite „comisii” care să aducă la cunoștința românilor cuprinsul „patentei” lui Haller. Rezultatul a fost același în toate satele: toți credincioșii au declarat categoric că nu primesc preoți uniți și nu iau parte la slujbele săvârșite de ei, fapt pentru care mulți au fost arestați.

Înăsprirea persecuțiilor

Împărăteasa Maria Tereza a cerut, între altele, arestarea și pedepsirea celor hirotoniți în Țara Românească și Moldova, precum și a preoților care s-au lepădat de unire.

Tot atunci împărăteasa a numit patru „protectori” ai unirii, înzestrați cu deplină putere în sectorul lor de activitate: Cancelarul Gheorghe Pongrácz, Ignatie Bornemisza, comitele suprem al comitatului Turda, și românii renegați David Mariafi de Maxa, comite suprem al comitatului Cluj și Petru Dobra, „director fiscal” al Transilvaniei.

Guvernul Transilvaniei a alcătuit pentru ei o instrucție în 15 puncte, cu dispoziții precise de pedepsire cu închisoare, bătăi și amenzi în bani a preoților și credincioșilor ortodocși care ar împiedica lucrarea de promovare a uniației.

Se inaugura astfel o perioadă de persecuții și mai dureroase, cu multe jertfe ale credincioșilor pentru apărarea credinței strămoșești.

Lupta începută de ieromonahul Visarion a fost continuată de numeroși preoți și credincioși, îndeosebi din jurul Sibiului. Satele se împotriveau cu dârzenie uniației, alungau preoții uniți, refuzau slujbele lor și trimiteau „dieci” la Râmnic sau la București, pentru a fi hirotoniți preoți ortodocși.

Cinstirea în afara României

În urma războiului din fosta Iugoslavie (în 1991-1995), numărul credincioşilor ortodocşi sârbi a crescut foarte mult în Tirol. Astfel, în anul 2001 a fost înfiinţată o parohie ortodoxă sârbă cu sediul în acest oraş, iar biserica spitalului din Kufstein a devenit centrul lor spiritual (cf. Pfr. Matthias Oberascher, Die Alte Spitalkirche in Kufstein, ein Ort der Begegnung der Kulturen und geistliche Heimat der serbisch-orthodoxen Gemeinde, în revista: Christlicher Osten, editată de către Andreas Petrus Werk, Nr. 2, Salzburg 2011). Tot atunci a fost ales ca patron şi ocrotitor al parohiei sârbe Sf. Cuvios Visarion. Astfel, mărturisitorul originar din Bosnia, cu activitate deosebită în Ardeal, a devenit ocrotitorul parohiei sârbe, care acordă asistenţă religioasă tuturor ortodocşilor din zonă, deci şi românilor[1].

Proslăvirea

Pentru râvna sa în apărarea și propovăduirea credinței ortodoxe, precum și pentru suferințele pe care le-a avut de îndurat din pricina râvnei sale misionare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 28 februarie 1950 a hotărât trecerea în rândul sfinților a Sfântului Cuvios Visarion Mărturisitorul, împreună cu Sf. Cuvios Sofronie de la Cioara și Sf. Mucenic Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliștea Sibiului, așezându-li-se ca dată de prăznuire ziua de 21 octombrie. Canonizarea sa a fost proclamată solemn în anul 1955.

A fost de asemenea canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă în anul 1962 pe 14 iunie.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe, și ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos.

Condac, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Văzând noi astăzi toate nevoințele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voastră, prealăudaților apărători ai Ortodoxiei; căci cu puterea lui Hristos fiind întrarmați, strălucite biruințe pentru poporul dreptcredincios ați secerat, voi cei ce ați fost adevărați soli cerești și mucenicească pătimire ați pătimit.

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 Pr. Dr. Alexandru Nan. Pe urmele Cuviosului Visarion Sarai în închisoarea de la Kufstein. Ziarul Lumina, 21 Octombrie 2011. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/pe-urmele-cuviosului-visarion-sarai-in-inchisoarea-de-la-kuftsein-3529.html
  2. Sfinții Mărturisitori din Ardeal, martiri ai dreptei credințe, Ziarul Lumina, 21 Octombrie 2009. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfintii-marturisitori-din-ardeal-martiri-ai-dreptei-credinte-38186.html
  3. 21 octombrie: Sf. Mărturisitori Visarion și Sofronie; Sf. Mucenic Oprea - Apărătorii ortodoxiei din Transilvania împotriva unirii silnice cu catolicii, 21 octombrie 2023 URL: https://www.activenews.ro/cultura/21-octombrie-Sf.-Marturisitori-Visarion-si-Sofronie%3B-Sf.-Mucenic-Oprea-Aparatorii-ortodoxiei-din-Transilvania-impotriva-unirii-silnice-cu-catolicii-137521
  4. 4,0 4,1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Surse

A se vedea și

Legături externe