Virtuți

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 5 iulie 2011 08:55, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (Virtuţile creştine)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.



Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Virtute (greacă αρετη; latină virtus) este dispoziţia puterilor omului, obişnuită, bine stabilită, care îl direcţionează spre fapte bune.[1] Virtutea este excelenţa morală a unui bărbat sau a unei femei. Cuvântul αρετη este derivat din grecescul arete (αρετη). Aşa cum este aplicat oamenilor, o virtute este o trăsătură de caracter bună. Latinescul virtus înseamnă, literal, "bărbăţie," de la vir, "om" în sensul masculin; şi, iniţial, se referea la virtuţile masculine, războinice, cum este curajul. Ca o ironie a etimologiei engleze, printre multe altele, cuvântul "virtute" este adesea utilizat privitor la castitatea unei femei. În greacă, este folosit cuvântul mult mai adecvat ηθικη αρετη, sau "excelare intrată în obişnuinţă." Este ceva practicat în toate timpurile. Virtutea perseverenţei este necesară tuturor şi pentru toate virtuţile deoarece este o obişnuiţă a caracterului şi trebuie folosită permanent de orice persoană care doreşte să rămână virtuoasă. Biserica Ortodoxă propovăduieşte faptul că trupul, dar şi sufletul, trebuie învăţate şi disciplinate deoarece omul este o unitate a sufletului şi trupului. Postul şi autocontrolul sunt izvoarele principale ale binelui şi temelia dobândirii virtuţilor.

Asemănarea cu Dumnezeu

Geneza spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc scrie: 'Exprimarea după chipul indică raţiunea şi libertatea, în timp ce exprimarea după asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Toate virtuţile omului sunt atribuite lui Dumnezeu. Ele sunt caracteristicile divine care trebuie să fie regăsite în toate persoanele omeneşti prin darul lui Dumnezeu în creaţie şi mântuire prin Hristos. Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ‘virtute’ şi astfel este distrusă de păcat. Virtuţile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, ceva ce poate fi obţinut în diverse trepte prin Harul lui Dumnezeu.

Virtuţile creştine

Virtuţile sunt de două feluri

1) Virtuţi teologice

2) Virtuţi morale

Note

  1. New Catholic Encyclopedia, Catholic University of America, 1967. p. 704.

Bibliografie

  1. Virtue at Wikipedia
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
  3. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
  4. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului - Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4

Legături externe