Virtuți: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Diacritice noi)
 
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
[[Image:Iisus. Rubliov 2.jpg|right|thumb|250px|right|Mântuitorul, Andrei Rubliov, sec al XV-lea]]
+
[[Image:Iisus. Rubliov 2.jpg|right|thumb|260px|right|[[Mântuitorul]], [[icoană]] de [[Andrei Rubliov]], sec. XV]]
 
{{Spiritualitate}}
 
{{Spiritualitate}}
'''Virtute''' (greacă αρετη; latină ''virtus'') este deprinderea şi stăruinţa statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă<ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4</ref>, biruind diversele [[ispita|ispite]] venite din partea [[diavol|Celui Rău]]. [[Veghe]]a şi [[rugăciunea]] sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]]:Privegheaţi şi rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.(Mt26.41)  
+
'''Virtute''' (greacă αρετη; latină ''virtus'') este deprinderea și stăruința statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă<ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului și Clujului- Învățătură de credință ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4</ref>, biruind diversele [[ispita|ispite]] venite din partea [[diavol|Celui Rău]]. [[Veghe]]a și [[rugăciunea]] sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]]:Privegheați și rugați, ca să nu intrați în ispită.(Mt26.41)  
  
 
==Asemănarea cu Dumnezeu==
 
==Asemănarea cu Dumnezeu==
[[Cartea Facerii|Facerea]] spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan din Damasc]] scrie: 'Exprimarea ''după chipul'' indică raţiunea şi [[libertate|libertatea]], în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’  Dobândirea virtuţilor este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.
+
[[Cartea Facerii|Facerea]] spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui [[Dumnezeu]]. [[Ioan din Damasc]] scrie: 'Exprimarea ''după chipul'' indică rațiunea și [[libertate|libertatea]], în timp ce exprimarea ''după asemănarea'' indică îndumnezeirea prin virtute.’  Dobândirea virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.
  
Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoşi oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ‘virtute’. Virtuţile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obţinut prin efortul propriu şi prin [[Har]]ul lui Dumnezeu.
+
Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuțile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obținut prin efortul propriu și prin [[Har]]ul lui Dumnezeu.
  
==Însuşirile virtuţii creştine==
+
==Însușirile virtuții creștine==
Însuşirile virtuţii creştine sunt:
+
Însușirile virtuții creștine sunt:
  
1) Tăria şi curajul de a împlini virtutea
+
1) Tăria și curajul de a împlini virtutea
  
Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)
+
Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)
  
Apostolul Pavel scrie efesenilor:
+
[[Apostolul Pavel]] scrie efesenilor:
  
10.În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
+
10.În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)
+
11. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)
  
Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte.(Flp4.13)  
+
Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește.(Flp4.13)  
  
2) Alegerea virtuţii trebuie să fie de bună voie:
+
2) Alegerea virtuții trebuie să fie de bună voie, adică să respecte [[libertate]]a omului:
  
Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată."(1Cor9.17)
+
Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată."(1Cor9.17)
  
3)Virtutea trebuie să se arate prin fapte:
+
3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte:
  
Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)  
+
Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)  
  
4) Virtuţile creştinilor izvărăsc din dragoste
+
4) Virtuțile creștinilor izvorăsc din [[iubirea|dragoste]]
  
 
Iată ce spune apostolul Pavel:
 
Iată ce spune apostolul Pavel:
  
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
+
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
  
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
+
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
  
 
6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
 
6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
  
7acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)
+
7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)
  
==Virtuţile creştine==
+
==Virtuțile creștine==
(Pentru detalii referitoare la virtuţile particulare, teologice şi morale, consultaţi articolele corespunzătoare)
+
(Pentru detalii referitoare la virtuțile particulare, teologice și morale, consultați articolele corespunzătoare)
  
Virtuţile sunt de două feluri
+
Virtuțile sunt de două feluri
  
a) Virtuţi teologice
+
a)'''Virtuți teologice'''
1)[[Credinţa]] este una din cele trei [[virtuţi]] teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] şi [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existenţa Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] şi [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii şi [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morţilor, în [[Judecată]] şi în ([[rai]]ul şi [[iad]]ul) care urmează după viaţa pământească.
 
  
2)[[Nădejdea]] în [[Dumnezeu]] şi în fagăduinţele sale ([[învierea|învierea]] morţilor, viaţa veşnică în [[rai]]) este una din cele trei [[virtuţi]] teologice, alături de [[credinţa|credinţă]] şi [[iubirea|iubire]]. Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârşit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului şi el va fi scăpat din nevoi şi ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului.
+
1) [[Credința]] este una din cele trei virtuți teologice (alături de [[nădejdea|nădejde]] și [[iubirea|iubire]]) prin care omul crede în existența Sfintei Treimi ([[Dumnezeu|Dumnezeu-Tatăl]], [[Iisus Hristos]] și [[Duhul Sfânt]]), a duhurilor ([[înger]]ii și [[diavol|demonii]]), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în [[Sfintele Taine|tainele]] [[Biserică|Bisericii]], în [[învierea]] morților, în [[Judecată]] și în ([[rai]]ul și [[iad]]ul) care urmează după viața pământească.  
  
3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologice (celelalte două fiind credinţa şi nădejdea) precum spune apostolul Pavel (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) şi dragostea este de la Dumnezeu (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârşită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul credinţei perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi îndelung-răbdător, şi bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învaţă Solomon (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.", învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu şi porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea şi toţi proroocii, după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinţi-copii, iubirea vrăjmaşilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.  
+
2) [[Nădejdea]]  în [[Dumnezeu]] și în făgăduințele sale ([[învierea|învierea]] morților, viața veșnică în [[rai]]) este una din cele trei virtuți teologice. Omul nu trebuie să-și pună nădejdea în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de [[păcat]]ul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului și el va fi scăpat din nevoi și ajutat, urmând, la venirea a doua a lui [[Iisus|Hristos]], să intre în stăpânirea pământului.
+
 
b) Virtuţi morale
+
3) [[Iubirea]] (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți teologice (celelalte două fiind [[credința]] și [[nădejdea]]) precum spune [[apostolul Pavel]] (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) și dragostea este de la [[Dumnezeu]] (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învață că fără iubire toate virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoașterii totale, darul [[credința|credinței]] perfecte, darul [[mila|milei]] absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de [[păcate]]- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu [[invidia|pizmuiește]]; dragostea nu se laudă, nu se umflă de [[mândria|mândrie]], nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se [[mânia|mânie]], nu se [[gândurile rele|gândește la rău]], nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este și [[răbdarea|îndelung-răbdător]], și bun, se bucură de [[adevăr]], acoperă totul, [[credința|crede]] totul, [[nădejdea|nădăjduiește]] totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greșală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învață [[Solomon]] (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile, arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii, după cum spune [[Iisus]] (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii, iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.
  
1) [[Înţelepciunea]] şi priceperea sunt virtuţi morale care înseamnă păzirea şi împlinirea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu.
+
b) '''Virtuți morale'''
  
2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi. Ea este opusă mândriei, egoismului şi slavei deşarte. Smerenia se însoţeşte cu inocenţa şi curăţenia copiilor, cu înţelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea şi cunoştinţa căii Domnului şi, în scurtă vreme, cu bogăţia, slava, mântuirea şi viaţa veşnică. Dumnezeu înviorează duhurile smerite şi mângâie pe cei smeriţi. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât şi modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul Pavel şi modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel sau oameni obişnuiţi, bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi.  
+
1) [[Înțelepciunea]] și priceperea sunt virtuți morale care înseamnă păzirea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu.  
  
3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. Iisus însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuieşte un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.  
+
2) [[Smerenia]] este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă [[mândria|mândriei]], egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu [[înțelepciunea]], cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, [[mântuire]]a și [[viața veșnică]]. [[Dumnezeu]] înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți. [[Sfânta Scriptură|Biblia]] oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul [[David]], [[Fecioara Maria]], [[apostolul Pavel]] și modelul suprem, [[Iisus]]). Smerenia  trebuie să fie podoaba tuturor, [[apostol]]i precum Pavel sau oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, [[sărăcia|săraci]] sau bogați.
  
4) Cumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură şi mâncare, dar şi cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) şi în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13,  Efes 5.3-5, Iac1.26,  Mat12.36-37
+
3) Sinceritatea, adică respectarea [[adevăr]]ului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite [[minciuna]], să spună tot adevărul (respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale).  În al doilea sens adevărul credinței creștine eliberează pe om din robia [[păcat]]ului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul și temelia adevărului. [[Iisus]] însuși este ,,calea, adevărul și viața.” [[Duhul Sfânt]] este ,,duhul adevărului”. [[Apostolul Iacov]] arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit [[mântuirea|mântuiește]] un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.
 +
 +
4) Cumpătarea adică evitarea [[lăcomia|lăcomiei]] de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă<ref>Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13,  Efes 5.3-5, Iac1.26,  Mat12.36-37
 
  Ps141.3</ref>
 
  Ps141.3</ref>
  
5) [[Răbdarea]] este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniţii apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. Creştinul trebuie să fie conştient că prin credinţă şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.  
+
5) [[Răbdarea]] este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în [[împărăția lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. [[Înțelepciunea]], [[iubirea|dragostea]] și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]] , răbdător ca prigoniții [[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de [[păcat]]e. Creștinul trebuie să fie conștient că prin [[credința|credință]] și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”.
  
6) [[Stăruinţa în bine]] (perseverenţa)'''Stăruinţa în bine''' este o virtute morală care constă în perseverenţa în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] şi în împărtăşirea de tainele [[Biserică|Bisericii]].
+
6) [[Stăruința în bine]] (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea poruncilor, în [[rugăciune]] și în împărtășirea de tainele [[Biserică|Bisericii]].
  
7) [[Blândeţea]] este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, paşnică, prietenoasă, caldă, înţelegătoare, omenoasă faţă de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domoleşte mânia şi înţelepciunea adevărată este însoţită întotdeauna de blândeţe. Creştinii vor învăţa şi îndrepta pe alţii cu blândeţe, iar necredincioşii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învaţă. Psalmistul ne încredinţează că cei blânzi vor avea belşug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moşteni pământul la sfârşitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând şi smerit cu inima, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.  
+
7) [[Blândețea]] este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește [[mânia]] și [[înțelepciunea]] adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar [[necredința|necredincioșii]] trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de [[pacea|pace]] iar [[Iisus Hristos|Mântuitorul]] arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este [[Iisus]], cel care este blând și [[smerenia|smerit]] cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale.
  
 
8) [[Pacea]]
 
8) [[Pacea]]
  
9) [[Prietenia]] este una din virtuţile morale, care constă în a iubi oricând, chiar şi în nenorocire.<ref>Prov18.24</ref>
+
9) [[Prietenia]] este una din virtuțile morale, care constă în a [[iubirea|iubi]] oricând, chiar și în nenorocire.<ref>Prov18.24</ref>
  
10) [[Iertarea]] este una dintre virtuţile creştine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar şi drept, potrivit unei măsuri şi a unei pedagogii care întrec puterea de înţelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispăşire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la şapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligaţi să-şi ierte datornicii; oamenii erau în acelaşi timp chemaţi să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an şi să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiţi pentru a diminua sărăcia din ţară. Tot în acea zi se citea şi Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăinţă|pocăinţei]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care şi-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulţi care nu ajunseseră să recunoscă în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învaţă pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greşalele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri şi, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greşelile. Mântuitorul ne învaţă ce trebuie să facem când cineva greşeşte faţă de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoţilor]]. Iertarea păcatelor se obţine astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] şi [[euharistie|împărtăşanie]] în cadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există şi o iertare care este un păcat şi anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.
+
10) [[Iertarea]] este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui [[Dumnezeu]], care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite [[păcat]]e pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiți pentru a diminua sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui [[Ioan Botezătorul|Ioan]] era botezul [[pocăință|pocăinței]] spre iertarea păcatelor. [[Iisus]] a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care și-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învață pe [[apostol]]i [[Tatăl nostru - Rugăciunea domnească|rugăciunea Tatăl nostru]], arată că atunci când ne [[rugăciunea|rugăm]], noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce trebuie să facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor [[preot|preoților]]. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin [[mărturisirea|spovedanie]] și [[euharistie|împărtășanie]] în cadrul [[Biserică|Bisericii]]. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.
  
11) [[Mila]] este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esenţiale ale lui [[Dumnezeu]] este mila: ''Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri Domnul'' (Ieşirea 34,6--7). [[Sfânta Tradiţie|Tradiţia Bisericii]] arată că se face vinovat de un [[păcat]] împotriva [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] acela care păcătuieşte neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va [[iertarea|ierta]] la nesfârşit; la fel cel care şi-a pierdut [[nădejdea]] în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuţii teologice a nădejdii. <ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- ''Învăţătură de credinţă ortodoxă'', Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4</ref>Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu: ''Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv'', îndeamnă Iisus(Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv îşi face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinsteşte pe [[Dumnezeu]] şi este binecuvântat de Acesta care îl răsplăteşte în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el, ne încredinţează [[Solomon]].(Proverbe 11,25)Mila trebuie făcută în ascuns, fără să ştie stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, şi cu bucurie, cum spune [[apostolul Pavel]]. Cel milostiv face daruri şi acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creştinului. Modele de milă au fost [[Iov]], Tabita, Corneliu, Pavel şi, mai presus de toate, [[Iisus]], care s-a milostivit de toţi bolnavii cărora le-a dăruit [[boala|tămăduirea]]. Mila poate îmbrăca însă şi forme negative, atunci când se referă la mila faţă de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracţiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).   
+
11) [[Mila]] este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esențiale ale lui [[Dumnezeu]] este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieșirea 34,6--7). [[Sfânta Tradiție|Tradiția Bisericii]] arată că se face vinovat de un [[păcat]] împotriva [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] acela care păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va [[iertarea|ierta]] la nesfârșit; la fel cel care și-a pierdut [[nădejdea]] în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuții teologice a nădejdii. <ref>Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului- ''Învățătură de credință ortodoxă'', Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4</ref>Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv își face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinstește pe [[Dumnezeu]] și este binecuvântat de Acesta care îl răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el, ne încredințează [[Solomon]].(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să știe stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, și cu bucurie, cum spune [[apostolul Pavel]]. Cel milostiv face daruri și acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creștinului. Modele de milă au fost [[Iov]], Tabita, Corneliu, Pavel și, mai presus de toate, [[Iisus]], care s-a milostivit de toți bolnavii cărora le-a dăruit [[boala|tămăduirea]]. Mila poate îmbrăca însă și forme negative, atunci când se referă la mila față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracțiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).   
  
12) [[Dreptatea]] este una din virtuţile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creştine cât şi a legilor ţării.
+
12) [[Dreptatea]] este una din virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creștine cât și a legilor țării.
  
13) [[Hărnicia]] este una din virtuţile morale care constă în a [[munca|munci]] cu sârg şi care duce la sporirea cinstită a veniturilor.
+
13) [[Hărnicia]] este una din virtuțile morale care constă în a [[munca|munci]] cu sârg și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.
  
 
==Note==
 
==Note==
 
<references />
 
<references />
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7  
+
#''Biblia sau Sfânta Scriptură'', tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7  
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului - ''Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod'', ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4  
+
# Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - ''Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod'', ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4  
# ''Carte de învăţătură creştină ortodoxă'', pag 181-186, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
+
# ''Carte de învățătură creștină ortodoxă'', pag 181-186, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
Linia 94: Linia 95:
  
 
[[Categorie:Spiritualitate]]
 
[[Categorie:Spiritualitate]]
[[Categorie:Virtuţi]]
+
[[Categorie:Virtuți|*]]
  
 
[[el:Αρετή]]
 
[[el:Αρετή]]
 
[[en:Virtues]]
 
[[en:Virtues]]

Versiunea curentă din 22 septembrie 2014 09:26

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Virtute (greacă αρετη; latină virtus) este deprinderea și stăruința statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă[1], biruind diversele ispite venite din partea Celui Rău. Veghea și rugăciunea sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar Mântuitorul:Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită.(Mt26.41)

Asemănarea cu Dumnezeu

Facerea spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc scrie: 'Exprimarea după chipul indică rațiunea și libertatea, în timp ce exprimarea după asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuțile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obținut prin efortul propriu și prin Harul lui Dumnezeu.

Însușirile virtuții creștine

Însușirile virtuții creștine sunt:

1) Tăria și curajul de a împlini virtutea

Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)

Apostolul Pavel scrie efesenilor:

10.În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. 11. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)

Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește.(Flp4.13)

2) Alegerea virtuții trebuie să fie de bună voie, adică să respecte libertatea omului:

Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată."(1Cor9.17)

3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte:

Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)

4) Virtuțile creștinilor izvorăsc din dragoste

Iată ce spune apostolul Pavel:

4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)

Virtuțile creștine

(Pentru detalii referitoare la virtuțile particulare, teologice și morale, consultați articolele corespunzătoare)

Virtuțile sunt de două feluri

a)Virtuți teologice

1) Credința este una din cele trei virtuți teologice (alături de nădejde și iubire) prin care omul crede în existența Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos și Duhul Sfânt), a duhurilor (îngerii și demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morților, în Judecată și în (raiul și iadul) care urmează după viața pământească.

2) Nădejdea în Dumnezeu și în făgăduințele sale (învierea morților, viața veșnică în rai) este una din cele trei virtuți teologice. Omul nu trebuie să-și pună nădejdea în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului și el va fi scăpat din nevoi și ajutat, urmând, la venirea a doua a lui Hristos, să intre în stăpânirea pământului.

3) Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți teologice (celelalte două fiind credința și nădejdea) precum spune apostolul Pavel (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) și dragostea este de la Dumnezeu (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învață că fără iubire toate virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoașterii totale, darul credinței perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este și îndelung-răbdător, și bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greșală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învață Solomon (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile, arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii, după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii, iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.

b) Virtuți morale

1) Înțelepciunea și priceperea sunt virtuți morale care înseamnă păzirea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu.

2) Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă mândriei, egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu înțelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, mântuirea și viața veșnică. Dumnezeu înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul Pavel și modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel sau oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogați.

3) Sinceritatea, adică respectarea adevărului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinței creștine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul și temelia adevărului. Iisus însuși este ,,calea, adevărul și viața.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuiește un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

4) Cumpătarea adică evitarea lăcomiei de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă[2]

5) Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. Înțelepciunea, dragostea și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniții apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de păcate. Creștinul trebuie să fie conștient că prin credință și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”.

6) Stăruința în bine (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea poruncilor, în rugăciune și în împărtășirea de tainele Bisericii.

7) Blândețea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește mânia și înțelepciunea adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar necredincioșii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând și smerit cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale.

8) Pacea

9) Prietenia este una din virtuțile morale, care constă în a iubi oricând, chiar și în nenorocire.[3]

10) Iertarea este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui Dumnezeu, care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite păcate pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiți pentru a diminua sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui Ioan era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Iisus a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care și-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învață pe apostoli rugăciunea Tatăl nostru, arată că atunci când ne rugăm, noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce trebuie să facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor preoților. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin spovedanie și împărtășanie în cadrul Bisericii. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

11) Mila este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esențiale ale lui Dumnezeu este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieșirea 34,6--7). Tradiția Bisericii arată că se face vinovat de un păcat împotriva Duhului Sfânt acela care păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va ierta la nesfârșit; la fel cel care și-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuții teologice a nădejdii. [4]Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv își face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinstește pe Dumnezeu și este binecuvântat de Acesta care îl răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el, ne încredințează Solomon.(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să știe stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, și cu bucurie, cum spune apostolul Pavel. Cel milostiv face daruri și acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creștinului. Modele de milă au fost Iov, Tabita, Corneliu, Pavel și, mai presus de toate, Iisus, care s-a milostivit de toți bolnavii cărora le-a dăruit tămăduirea. Mila poate îmbrăca însă și forme negative, atunci când se referă la mila față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracțiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).

12) Dreptatea este una din virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creștine cât și a legilor țării.

13) Hărnicia este una din virtuțile morale care constă în a munci cu sârg și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

Note

  1. Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului , Feleacului și Clujului- Învățătură de credință ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  2. Prov 21.23, Prov 14.3, Ps39.1, Prov 12.13, Efes 5.3-5, Iac1.26, Mat12.36-37 Ps141.3
  3. Prov18.24
  4. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului- Învățătură de credință ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 394, ISBN 973-8248-43-4

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
  2. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  3. Carte de învățătură creștină ortodoxă, pag 181-186, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București

Legături externe