Vechiul Testament

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 aprilie 2007 08:22, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Împărţire: traducere)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Vechiul Testament este prima din cele două părţi ale Sfintei Scripturi (Biblia).

Istorie

Conform istoricilor Bibliei, Revelaţia divină s-a transmis în principal prin cuvânt, şi a început să fie pusă în scris abia după secolul VIII î.Hr., când societăţile regatelor Iuda şi Israel încep să se alfabetizeze. Procesul de punere în scris a tradiţiei religioase a vechiului Israel se accelerează în secolul VII î.Hr., aşa încât la momentul exilului evreilor în Babilon (597 î.Hr.) cele mai multe cărţi ale ceea ce numim azi Vechiul Testament erau deja scrise [1].

Unele scrieri însă (precum cărţile Macabeilor [2]) au fost scrise mai târziu, adică între secolul V şi II î.Hr.

Împărţire

Împărțirea tradițională a cărților Vechiului Testament se face după cum urmează. Se disting cărțile legilor (Pentateuhul și cărțile istorice), Psalmii și celelalte cărți de înțelepciune, și profeții, conform cuvintelor Mântuitorului ( Luca 24, 44):

"Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi."


Termenul Vechiul Testament este o traducere a latinului Vetus Testamentum sau din grecescul η Παλαια Διαθηκη (hē Palaia Diathēkē), toate având sensul de "Vechiul Legământ" sau "Testament". Sensul cuvântului latin testamentum îl cuprindea și pe acela de "mărturie" (testimonium) într-un proces și este mai răspândit; atât în limba română, cât și în alte limbi, termenul, ca în expresia "a-și face testamentul" (care semnifică un act cu o valoare legală bine definită) a căpătat o importantă conotație legalistă, desi sensul său inițial se dorea a fi sinonim cu cel de "legământ" sau "alianță".

Biserica Ortodoxă include între cărțile canonice ale Vechiului Testament și așa-numitele cărți apocrife (într-o traducere literală, cărțile "secrete" sau "ascunse"). Aceste cărți mai sunt cunoscute (după o formulare ceva mai puțin marcată de prejudecata protestantă) și drept cărţile deuterocanonice.

Pentateuhul

Prima parte a Vechiului Testament este numită Pentateuh, care în greceşte înseamnă "cinci cărţi". Mai este numită şi Tora, care în ebraică înseamnă "legea". Uneori aceste cărţi sunt numită "Cărţile lui Moise", deoarece îi sunt atribuite.

Pentateuhul cuprinde:

  • Facerea sau Geneza בראשית - Întâia Carte a lui Moise
  • Ieşirea sau Exodul שמות - A Doua Carte a lui Moise
  • Leviticul ויקרא - A Treia Carte a lui Moise
  • Numeri במדבר - A Patra Carte a lui Moise
  • Deuteronomul (A doua Lege) דברים - A Cincea Carte a lui Moise

Evenimentele descrise în aceste cărţi, de la chemarea lui Avraam până la moartea lui Moise, s-au petrecut probabil în al doilea mileniu înainte de Hristos (2000-1200 î.Hr.).

Although scholars believe that the Law was not written by the personal hand of Moses, and that the books show evidence of being the result of a number of oral and written traditions and time periods, the Church connects the Law with Moses, the great man of God to whom "the Lord used to speak ... face to face, as a man speaks to his friend" (Exodus 33:11).

Cărţile istorice

Următoarele cărţi prezintă istoria poporului lui Israel de la așezarea în Canaan, pământul făgăduinței, până în primele secole înainte de Hristos. Acestea sunt:

În canonul Bisericii Ortodoxe, care în general îl urmează pe cel din Septuaginta, traducerea greacă a Bibliei în ebraică, 1 și 2 Samuel din canonul occidental sunt numite 1 și 2 Regi, iar cărțile 1 și 2 ale Regilor devin 3 și 4 Regi. De asemeni, în ceea ce privește așa-numitele cărți apocrife care urmează după Cartea Esterei, ortodocșii le consideră drept parte a Bibliei; pentru neortodocși, aceste cărți, deși strâns legate de conținutul Sfintei Scripturi, nu sunt considerate a face parte din cărțile canonice ale acesteia.

Cărțile istorice ale Bibliei au fost scrise la mult timp după ce avuseseră loc evenimentele descrise în ele.

Cărţile de înţelepciune

Cărțile înțelepciunii sunt Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) și dintre așa-zisele apocrife, Înțelepciunea lui Solomon.

Deși din punct de vedere "tehnic" nu este o carte de înțelepciune, Rugăciunea regelui Manase (care face parte dintre așa-zisele cărți apocrife) este o rugăciune de pocăință a regelui lui Iuda care este inclusă în canonul Bibliei ortodoxe. (Rugăciunea regelui Manase este inclusă în slujba ortodoxă a Pavecerniţei Mari).

Profeţii

16 cărți din Vechiul Testament au primit numele unor profeţi, fără să fie neapărat scrise efectiv de către aceștia. Profetul este acea persoană care transmite cuvântul primit direct de la Dumnezeu (prin inspirație), nu doar cineva care prezice viitorul.

Profeţii mari

Patru din cărțile profetice sunt numite "ale profeților mari":

Profeţii mici

Cele douăsprezece cărți ale "profeţilor mici" sunt:

Alte cărţi

În unele Biserici Ortodoxe, mai sunt incluse:

Note

  1. cf. William M. Schniedewind, Comment la Bible est devenue un livre, Ed. Bayard, 2006 - ISBN : 2227474815
  2. Macabeii sunt sfinţi martiri - prăznuiţi la 1 august - care au trait în secolul II înainte de Hristos sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 î.Hr.)

External links