Vecernie

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 iunie 2011 14:48, autor: Radu (Discuție | contribuții) (Structura generală a Vecerniei mari)
Salt la: navigare, căutare

Vecernia (εσπερινός) este prima slujbă din Slujbele zilei slujite în Biserica Ortodoxă. Deoarece ziua liturgică începe la apus, Vecernia este slujită, în mod tradiţional, seara devreme. Pentru multe parohii, vecernia este principala slujbă de seară.

Structura generală a Vecerniei mari

  • Vecernia mare se deschide de către preot cu Binecuvântat este Dumnezeul nostru... şi apoi Rugăciunea Trisaghionului. (Notă: dacă Vecernia mare urmează imediat după Ceasul al IX-lea atunci Rugăciunea Trisaghionului este omisă.)
  • Este citit Psalmul proemial? (Psalmul 102 Binecuvintează suflete al meu pe Domnul ...), în timpul căruia preotul citeşte în linişte cele şapte rugăciuni ale aprinderii candelelor.
  • Diaconul rosteşte Ectenia păcii.
  • Este cântată sau citită catisma zilei. După catismă, diaconul rosteşte Ectenia mică.
  • Pe glasul săptămânii respective sunt cântaţi Psalmii 140, 141, 129 şi 116 (Doamne, strigat-am către Tine ...). Ultimele versuri sunt alternate cu stihira zilei sau perioadei liturgice respective. În timpul acestei citiri, diaconul sau preotul realizează cădirea principală.
  • Preotul sau diaconul fac Intrarea mică.
  • Este cântat imnul Lumină lină.
  • Este cântat prochimenul vecerniei. Dacă sunt programate citiri din Vechiul Testament, acestea urmează după prochimen.
  • Diaconul intonează Ectenia.
  • Este spusă rugăciunea de seară Învredniceşte-ne, Doamne.
  • Diaconul intonează Ectenia cererii stăruitoare.
  • Preotul spune Rugăciunea plecării capetelor.
  • Sunt cântate apostiha şi stihurile aferente.
  • În funcţie de obiceiul locului este cântat sau citit imnul Sfântului Simeon de Dumnezeu Purtătorul (numit şi Acum slobozește).
  • Este spusă Rugăciunea Trisaghionului.
  • Sunt cântate troparul şi bogorodocina (theotokarionul).
  • Preotul dă binecuvântarea finală şi face Încheierea mare.

Vecerniile

Forme de bază

Vecernia este slujită în trei forme de bază: Vecernia mare, Vecernia zilnică şi Vecernia mică.

  • Vecernia mare urmează structura descrisă mai sus şi se slujeşte sâmbătă seara sau în ajunul sărbătorilor cu cruce roşie.
  • Vecernia zilnică este o variantă abreviată a Vecerniei mari şi este slujită în oricare zi din an în care nu se slujeşte Vecernia mare. În general, Vecernia zilnică este slujită doar de preot, fără asistenţă din partea diaconului, cu toate că există unele variaţii ale acestei practici. În astfel de cazuri, partea diaconului este realizată de preot. La Vecernia zilnică, de obicei este omisă Intrarea mică; sunt mai puţine stihire inserate în Doamne, către Tine am strigat; iar Ectenia care urmează după prochimen este abreviată şi mutată după apolytikion. Slujba se termină cu Încheierea mică.
  • Vecernia mică este slujită doar în zilele când se slujeşte şi Privegherea de toată noaptea. Vecernia mică este identică în formă cu Vecernia zilnică, dar nu conţine ectenia păcii, catisma şi ectenia mică de după catismă, ectenia cererii stăruitoare şi Rugăciunea plecării capetelor. În plus, ectenia care urmează după apolytikion este şi ea abreviată. La "Doamne, către Tine am strigat" nu sunt mai mult de patru stihire, şi spre deosebire de Vecernia mare şi de cea zilnică, porţiunile variabile ale Vecerniei mici nu sunt niciodată o combinaţie din mai multe izvoare (cum ar fi o dublă sărbătorire din minei sau combinarea mineiului cu octoihul).

Forme speciale

  • Vecernia zilnică pascală se slujeşte în zilele săptămânii din Postul Mare, în afara zilelor în care se slujeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. În serile de luni până joi, forma generală a Vecerniei zilnice este modificată prin includerea unor apolytikia şi metanii pascale speciale, rugăciuni speciale pascale (inclusiv Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul) şi citiri adiţionale din Psaltire. În plus, este omisă Ectenia finală. Vinerea seara sunt incluse apolytikia pascală şi Ectenia finală.
  • Vecernia pascală duminicală este slujită în serile de duminică din Postul Mare. Slujba începe cu Vecernia Mare. După Intrarea mică, este cântat unul din cele două prochimene mari pascale urmate de rugăciunea Binevoieşte, Doamne. Restul slujbei respectă ordinea Vecerniei zilnice pascale cu modificări minore.
  • Vecernia iertării este slujită în seara Duminicii Iertării şi este prima slujbă din Postul Mare. Vecernia iertării respectă rânduiala Vecerniei duminicale pascale dar după prochimenul mare, clerul îşi schimbă hainele strălucitoare cu cele întunecate iar corul începe să folosească glasurile pascale distincte. După Încheiere, comunitatea credincioşilor celebrează frumosul și mișcătorul ritual al iertării reciproce. Vezi şi Postul Mare.
  • Vecernia din Duminica Ortodoxiei este slujită în seara primei duminici din Postul Mare (Duminica Ortodoxiei). În mod tradiţional, aceasta ar trebui să respecte structura Vecerniei duminicale pascale; în America de Nord s-a răspândit obiceiul ca toate parohiile şi misiunile ortodoxe dintr-un loc să prăznuiască Duminica Ortodoxiei printr-o Vecernie specială pan-ortodoxă, împreună-slujită de toţi clericii jurisdicţiilor reprezentate. Cu toate că forma acestei Vecernii diferă de la un loc la altul, adesea conţine procesiuni cu sfintele icoane şi repetă o formă abreviată a Sinodiconului Ortodoxiei adoptat la Sinodul VII Ecumenic. Adesea, după această Vecernie urmează o masă pascală frăţească la care participă toţi credincioşii.
  • Vecernia din Vinerea Mare (numită uneori şi Vecernia scoaterii cuielor) respectă structura obişnuită a Vecerniei mari, dar nu conţine catisma şi cuprinde o citire atât din Apostol cât şi din Evanghelie după citirile din Vechiul Testament. În timpul acestei slujbe, clerul scoate icoana trupului lui Hristos de pe cruce (corpus (soma)?) şi o aduce în mijlocul bisericii unde o înfăşoară într-o ţesătură albă. Apoi, epitaful este aşezat în mormânt şi cinstit de credincioşi.
  • Vecernia Cinei este slujită în seara Sfintelor Paşti. Respectă structura Vecerniei mari. După prochimen se citeşte Evanghelia mormântului gol (Ioan [20,19-25]). Există obiceiul ca această pericopă evanghelică să fie citită în mai multe limbi, ceea ce demonstrează caracterul universal al Veştii celei Bune a biruinţei lui Hristos asupra păcatului şi morţii. De asemenea, există obiceiul ca preoţii şi credincioşii să înconjoare biserica în timp ce cântă apostiha.
  • Vecernia plecării genunchilor este slujită în seara Cincizecimii. În timpul acesteia este reintrodus obiceiul îngenuncherii - o poziţie de pocăinţă care este eliminată în timpul celebrării glorioase şi pline de bucurie a Sfintelor Paşti - în viaţa liturgică a Bisericii. Preotul spune câteva "rugăciuni ale plecării genunchilor" în timp ce credincioşii stau în genunchi.

Privegherea de toată noaptea

În seara unor sărbători importante, Vecernia mare poate fi combinată cu alte slujbe în ceea ce se numeşte Privegherea de toată noaptea.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

În miercurile şi vinerile din Postul Mare şi luni, joi şi vineri din Săptămâna Mare, Vecernia cuprinde şi împărţirea Euharistiei împreună cu unele elemente din Sfânta Liturghie formând Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.

Sfânta Liturghie cu vecernie

Vecernia mare este urmată de Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare. Această combinare mai este slujită şi în ajunul Naşterii Domnului şi al Epifaniei când aceste sărbători se întâmplă să fie în altă zi a săptămânii decât duminică sau luni. În conformitate cu unele tradiţii, atunci când Bunavestire cade în zilele de lucru ale săptămânii din Postul Mare sau în primele trei zile din Săptămâna Mare, Sfânta Liturghie de sărbătoare a Sfântului Ioan Gură de Aur se combină cu Vecernia mare amândouă slujindu-se în ziua sărbătorii împreună.

Sfânta Liturghie de seară

Începând cu 1975 Arhiepiscopia Creştină Ortodoxă Antiohiană a Americii de Nord a permis parohiilor din jurisdicţia sa să prăznuiască anumite sărbători importante care cad în alte zile decât duminică şi luni printr-o Sfântă Liturghie de seară slujită în ajunul sărbătorii. Liturghia de seară combină Vecernia mare cu Sfânta Liturghie de sărbătoare într-un mod puţin diferit faţă de Sfânta Liturghie cu vecernie tradiţională. Această formă a fost dezvoltată de Departamentul de Liturgică şi Traduceri al arhiepiscopiei.

Introducerea Sfntei Liturghii de seară este considerată de unii ca o adaptare pastorală rezonabilă la realitatea vieţii americane şi occidentale în general—datorită obligaţiilor de muncă şi şcoală majoritatea familiilor nu-şi pot modifica programul astfel încât să participe la Sfânta Liturghie de dimineaţă. Alţii argumentează că aceasta este o inovaţie care rupe ciclul liturgic şi continuă un trend negativ de scurtare a slujbelor.

Înţelesul teologic al Vecerniei

Slujba Vecerniei (prima slujbă a zilei liturgice) este menită să ne amintească vremea Vechiului Testament, crearea lumii, căderea în păcat a primilor oameni, alungarea lor din Rai, pocăinţa lor şi rugăciunea lor pentru mântuire, nădejdea oamenilor în venirea unui Mântuitor, potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu şi împlinirea acelei făgăduinţe. Slujba începe cu deschiderea Uşilor Împărăteşti şi cu cădirea în tăcere a Sfintei Mese şi a Sfântului Altar, astfel că mireasma de tămâie pătrunde în toate colţurile Sfântului Altar. Cădirea în tăcere simbolizează începutul facerii lumii. Duhul lui Dumnezeu „se poartă” pe deasupra lumii materiale originare, „pământul netocmit şi gol” despre care vorbeşte Cartea Facerii şi suflă asupra lui putere de viaţă făcătoare, dar cuvântul creator al lui Dumnezeu nu se făcuse încă auzit.

Psalmul 103 descrie crearea lumii şi slăveşte înţelepciunea lui Dumnezeu. În vreme ce acesta este cântat, preotul iese din Altar şi cădeşte mai departe întreaga Biserică şi pe toţi credincioşii adunaţi. Prin acest gest sfinţit nu se face doar amintirea facerii lumii, ci şi a vieţii binecuvântate a primilor oameni în grădina Raiului, când Însuşi Domnul Dumnezeu mergea prin mijlocul lor. Uşile Împărăteşti deschise arată faptul că porţile Raiului erau atunci deschise tuturor.

Apoi Uşile Împărăteşti se închid, simbolizând înşelarea omului de către diavol şi căderea lui în păcat prin încălcarea voii lui Dumnezeu. Din pricina căderii lor, omenirea a fost lipsită de viaţa binecuvântată din Rai. Primii oameni au fost alungaţi, iar porţile Raiului li s-au închis. Diaconul iese din Sf. Altar şi stă înaintea Uşilor Împărăteşti închise, precum Adam înaintea porţii pecetluite a Raiului, şi cântă Ectenia Mare, cerând ca „pacea de sus” să ne fie trimisă şi ca Domnul să mântuiască sufletele noastre. În timpul ecteniei, diaconul cădeşte încă o dată biserica. Toată această perioada a sfintei slujbe, de la deschiderea Uşilor Împărăteşti la rugăciunile cuprinse în Ectenia Mare şi la cântarea psalmilor reprezintă starea căzută a omenirii, în care aceasta a ajuns datorită căderii în păcat a protopărinţilor noştri. Odată cu păcatul au intrat în viaţa noastră lipsurile, durerea şi suferinţa. Simţim remuşcări amintindu-ne de faptul că am plecat urechea la sfatul nelegiuit al diavolului. Îi cerem iertare lui Dumnezeu pentru păcatele noastre şi eliberarea de toate necazurile; ne punem toată nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Această a doua cădire simbolizează jertfele aduse lui Dumnezeu în vremea Vechiului Testament şi rugăciunile oamenilor aduse înaintea lui Dumnezeu.

Versetele vetero-testamentare ale Psalmilor de la "Doamne, strigat-am către Tine" alternează cu imne din perioada neo-testamentară, alcătuite în cinstea sfântului sau a praznicului zilei. Ultimul verset sau strofă este aşa-numitul Theotokion sau Dogmatikon (tropar dogmatic), numit astfel pentru că este cântat în cinstea Născătoarei de Dumnezeu şi cuprinde prezentarea dogmei Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

În vremea cântării acestui tropar, se face Intrarea Mică. Acum strana cântă un imn închinat Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, "Lumină lină". În acest imn, Fiul lui Dumnezeu este numit Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc, căci El nu a venit pe pământ în deplinătatea slavei Sale dumnezeieşti, ci în strălucirea blândă, lină a acesteia. Imnul mai spune şi că El nu poate fi mărit şi slăvit cum se cuvine de gurile păcătoşilor, ci numai „cu glasuri cuvioase”. Intrarea mică aminteşte credincioşilor cum drepţii Vechiului Testament au aşteptat venirea Mântuitorului, încrezându-se pe deplin făgăduinţei lui Dumnezeu, care Se descoperea atunci doar prin preînchipuiri şi profeţii, şi cum El a venit în lume pentru mântuirea oamenilor. Cădirea de la Intrarea mică semnifică prezenţa Duhului Sfânt în Biserică. Binecuvântarea cu semnul Crucii arată că prin Crucea Domnului ni s-au deschis iarăşi uşile Raiului.

Hristos este lăudat ca Lumina ce luminează întunericul omenirii, Lumina cea neînserată a lumii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Se cântă prochimenul, iar cu ocazia praznicelor mai mari sunt introduse acum citiri din Scriptură – fragmente de profeţii sau preînchipuiri ale momentului prăznuit sau învăţături edificatoare legate de sfântul pomenit în ziua respectivă.

Vecernia se sfârşeşte cu citirea sau cântarea rugăciunii Sfântului Simeon de Dumnezeu Purtătorul, "Acum slobozeşte". Această rugăciune este urmată de citirea Trisaghionului şi a Rugăciunii domneşti, după care se cântă imnul Bunei-Vestiri, cu care îngerul a întâmpinat-o pe Maica Domnului: "Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!...," sau troparul praznicului şi la urmă întreita cântare a rugăciunii Psalmistului: "Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac." Apoi se cântă Psalmul 33 până la versetul: "Iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele." Urmează binecuvântarea preotului: "Binecuvântarea Domnului [să fie] peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor."

Slujba ne îndeamnă să medităm la cuvântul lui Dumnezeu şi slăveşte iubirea Sa de oameni. Ne povăţuieşte şi ne îngăduie să aducem laudă lui Dumnezeu pentru evenimentele sau persoanele a căror amintire este evocată şi prăznuită în Biserică. Ne pregăteşte pentru somnul nopţii şi pentru zorii zilei următoare. În ajunul Sfintei Liturghii, începe mişcarea către deplinătatea unirii cu Dumnezeu în Sfintele Taine.

Izvoare