9 modificări
Modificări
m
→Înţelesul teologic al Vecerniei
==Înţelesul teologic al Vecerniei==
Slujba Vecerniei (prima slujbă a zilei liturgice) este menită să nea ne amintească vremea Vechiului Testament, crearea lumii, căderea în păcat a primilor oameni, alungarea lor din Rai, pocăinţa lor şi rugăciunea lor pentru mântuire, nădejdea oamenilor în venirea unui Mântuitor, potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu şi împlinirea acelei făgăduinţe.
Slujba începe cu deschiderea Uşilor Împărăteşti şi cu cădirea în tăcere a Sfintei Mese şi a Sfântului Altar, astfel că mireasma de tămâie pătrunde în toate colţurile Sfântului Altar. Cădirea în tăcere simbolizează începutul facerii lumii. Duhul lui Dumnezeu „se poartă” pe deasupra lumii materiale originare, „pământul netocmit şi gol” despre care vorbeşte [[Cartea Facerii]] şi suflă asupra lui putere de viaţă făcătoare, dar cuvântul creator al lui Dumnezeu nu se făcuse încă auzit.
