|
|
| Linia 1: |
Linia 1: |
| − | Sunt filolog în formare (exprimare de rutină, aşa am început şi pe Wikipedia). Şi mă bucur de asta (idem). Dar aici mă bucur în mod special că există un asemenea loc pe Internet. Chiar mă bucur. Şi intensitatea semantică a verbului ''a se bucura'' trebuie înţeleasă ieşind niţel din limbajul cotidian, tocit şi opac (evident, nu din motive care ţin de transcendent); cea mai bună metodă de a înţelege ''bucuria'' este să citim şi să recitim versetele biblice ale Buneivestiri. Ar fi chiar interesant un studiu despre expresia bucuriei: "Să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu" (Luca 1:47) sau "În inimă îmi cântă îngerii" (batiuşca Anatolie din filmul ''Ostrov'').
| + | |
| − |
| |
| − | Mi-am propus să contribui la păstrarea memoriei celor care au fost şi s-au petrecut şi, mai ales - că acesta e domeniul meu - la cultura românească veche. Lumea aceea a bucoavnelor este fascinantă, dar, cu cât e mai puţin accesibilă (trebuie niscai cunoştinţe de chirilică şi tăria de a nu te speria de limbajul aparent greoi), cu atât e mai minimalizată. Şi ca să-mi spun păsul până la capăt: cum poţi să-ţi dai cu părerea despre vechea noastră cultură, despre starea ei la un moment istoric, când nici măcar nu există o viziune generală asupra problemei (o sumedenie de manuscrise zac în biblioteci, dar nu le cercetăm, e suficient că plecăm de la premisa: românii în epoca post-bizantină au fost zero barat)...
| |
