Troparele Născătoarei de Dumnezeu

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 22 mai 2009 17:49, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Duminică seara)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Troparele şi condacele Născătoarei de Dumnezeu sunt cântări închinate Maicii Domnului care se cântă pe tot parcursul anului la slujba Vecerniei, iar la Utrenie după cântarea Dumnezeu este Domnul şi la sfârşitul acesteia.

Aceste tropare o arată pe Maica Domnului în centrul proorociilor din Vechiul Testament: ea este "chivot sfânt", "toiag odrăslind", "poartă mai desfătată decât cerurile" prin care a intrat Hristos, "uşa Domnului cea neumblată", "tron de heruvimi", lâna pe care se pogoară ploaia din cer, "vistieria învierii noastre". Totodată, cântările atestă credinţa Bisericii că Preacurata Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), lăudând naşterea minunată a Mântuitorului într-un chip pe care mintea omenească nu-l poate înţelege şi cerând mijlocirea Maicii Domnului către Dumnezeu pentru toţi oamenii.

Glasul I

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Minunea minunilor văzând-o întru tine, ceea ce eşti plină de har, făptura se bucură; că ai zămislit fără sămânţă şi ai născut, în chip de negrăit, pe Cel pe Care căpeteniile cetelor îngereşti a-L vedea nu pot. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Preacurată de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti binecuvântată în ceruri şi pe pământ mărită, bucură-te, Mireasă nenuntită!

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ceea ce ai zămislit fără de ardere focul Dumnezeirii şi ai născut fără de sămânţă pe Domnul, Izvorul vieţii, ceea ce eşti plină de Har, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte pe cei ce te măresc pe tine.

La sfârşitul Utreniei:

Pe Cel ce este în Cer fără de maică, pe pământ L-ai născut fără de tată, mai presus de înţeles şi de auz; pe Acela roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, pentru sufletele noastre.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

A ta folosinţă agonisind, Preacurată, şi cu rugăciunile tale din nevoi izbăvindu-ne, pretutindenea fiind păziţi cu Crucea Fiului tău, după datorie toţi cu cucernicie pe tine te mărim.

La sfârşitul Utreniei:

Preacurată de Dumnezeu Născătoare…

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ceea ce ai zămislit fără de ardere…

La sfârşitul Utreniei:

Pe Cel ce este în Cer fără de maică…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

A ta folosinţă agonisind…

La sfârşitul Utreniei:

Preacurată de Dumnezeu Născătoare…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat stăpânul tuturor întru tine, chivotul sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit în tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi, prin naşterea ta [1].

La sfârşitul Utreniei:

Pe Cel ce este în Cer fără de maică…

Glasul al II-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne pe noi milostivirii, Născătoare de Dumnezeu; caută spre poporul cel păcătos; arată precum de-a pururea puterea ta; că, întru tine nădăjduind, strigăm ţie: Bucură-te, ca şi oarecând Gavriil, mai-marele voievod al celor fără de trupuri.

La sfârşitul Utreniei:

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite, cinstindu-te pe tine cu îngereşti cântări, cu bună-credinţă te mărim.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară; că pe Dumnezeu întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta, după datorie, pe tine toţi cu bună-credinţă te mărim.

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu, strigând: Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Preamărită eşti tu, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, pe tine te lăudăm; că prin Crucea Fiului tău iadul s-a prădat, moartea s-a omorât şi noi cei morţi ne-am sculat şi vieţii ne-am învrednicit; raiul am luat, desfătarea cea de demult. Pentru aceasta mulţumind, slăvim ca pe un puternic pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel unul Mult-milostiv.

La sfârşitul Utreniei:

Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim, strigând: Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi…

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Preamărită eşti tu, Născătoare de Dumnezeu…

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu. Curăţia fiindu-ţi pecetluită şi fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeul cel adevărat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite, cinstindu-te pe tine cu îngereşti cântări, cu dreaptă credinţă te mărim.


Iar dacă se va întâmpla Aliluia, la fiecare glas, se zic aceste tropare:

Apostolilor, mucenicilor şi proorocilor, ierarhilor, cuvioşilor şi drepţilor, care bine aţi săvârşit lupta şi credinţa aţi păzit, îndrăzneală având către Mântuitorul, pe Acela, ca pe un bun, rugaţi-L pentru noi să mântuiască sufletele noastre.
Slavă…, al morţilor:
Pomeneşte, Doamne, ca un bun pe robii Tăi şi câte în viaţă au greşit, iartă-le; că nu este nimeni fără de păcat, afară de Tine, Cel ce poţi a da odihnă şi celor răposaţi.
Şi acum…
Maică Sfântă a Luminii celei negrăite…

Glasul al III-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta Gavriil mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.

La sfârşitul Utreniei:

Fiecare, unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă; şi care altă scăpare de felul acesta poate fi, Născătoare de Dumnezeu, în afară de tine, ceea ce acoperi sufletele noastre?

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ceea ce eşti scăparea şi puterea noastră, de Dumnezeu Născătoare, ajutătoarea cea tare a lumii, acoperă-ne cu rugăciunile tale pe noi, robii tăi, de toată nevoia, una binecuvântată.

La sfârşitul Utreniei:

Fiecare, unde se mântuieşte…

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Toiag de putere câştigând Crucea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, cu dânsa surpăm întărâtările vrăjmaşilor noştri, cei ce cu dragoste neîncetat pe tine te mărim.

La sfârşitul Utreniei:

Ceea ce eşti scăparea şi puterea noastră…

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Proorocii mai înainte au propovăduit, Apostolii au învăţat, mucenicii au mărturisit şi noi am crezut că tu eşti cu adevărat de Dumnezeu Născătoare; pentru aceasta şi mărim naşterea ta cea de negrăit.

La sfârşitul Utreniei:

Fiecare, unde se mântuieşte…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Toiag de putere câştigând Crucea Fiului tău…

La sfârşitul Utreniei:

Ceea ce eşti scăparea şi puterea noastră…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Prin tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Căci, cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce primind patimă, ne-a mântuit pe noi din stricăciune, ca un iubitor de oameni.

La sfârşitul Utreniei:

Proorocii mai înainte au propovăduit…

Glasul al IV-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Celei ce a fost hrănită în Templu, în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţa şi cu înţelepciunea şi cu neîntinata feciorie, arhanghelul Gavriil i-a adus din cer închinare şi strigarea: Bucură-te! Bucură-te, cea binecuvântată. Bucură-te, preamărită, Domnul este cu tine.

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine, cea mai înaltă decât făptura, a te lăuda după vrednicie nepricepându-ne, de Dumnezeu Născătoare, te rugăm, în dar miluieşte-ne pe noi.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Către Născătoarea de Dumnezeu acum să alergăm cu osârdie noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat.

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu, strigând: Tu eşti rugul în care, fără de ardere, Moise a văzut focul Dumnezeirii ca o flacără.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Fecioară cu totul fără de prihană, Maica lui Hristos, sabie a străbătut prin sfânt sufletul tău când ai văzut răstignit de voie pe Fiul şi Dumnezeul tău; pe Care, binecuvântată, nu înceta rugându-L să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.

La sfârşitul Utreniei:

Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim, strigând: Tu eşti muntele din care în chip negrăit S-a tăiat Piatra de Care porţile iadului s-au sfărâmat.

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Pe Cuvântul Tatălui, Hristos Dumnezeul nostru, întrupat din tine, L-am cunoscut, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ceea ce eşti singură binecuvântată; pentru aceasta, neîncetat lăudându-te, pe tine te mărim.

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine, cea mai înaltă decât făptura…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Fecioară cu totul fără de prihană…

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu…

Glasul al V-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Cu îngerii cele cereşti, cu oamenii cele pământeşti strigăm cu glas de bucurie, Născătoare de Dumnezeu, către tine: Bucură-te, poarta cea mai desfătată decât cerurile. Bucură-te, singura mântuire a pământenilor. Bucură-te, curată, ceea ce eşti plină de har, care ai născut pe Dumnezeu cel întrupat.

La sfârşitul Utreniei:

Cel ce ai răsărit lumii din Fecioară, Hristoase Dumnezeule şi fii ai luminii printr-însa ne-ai arătat, miluieşte-ne pe noi.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Acoperământul tău cel grabnic şi ajutorul şi mila arată-le spre robii tăi; şi valurile deşartelor gânduri le linişteşte, curată, de Dumnezeu Născătoare, şi sufletul meu cel căzut ridică-l; că ştiu, Fecioară, că poţi toate câte le voieşti.

La sfârşitul Utreniei:

Maică a lui Dumnezeu, Preasfântă, cetatea creştinilor, mântuieşte ca totdeauna pe poporul tău care se roagă către tine cu osârdie. Stai împotriva gândurilor celor ruşinoase şi mândre, ca să strigăm către tine: Bucură-te, pururea Fecioară.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Cu Crucea Fiului tău, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, înşelăciunea idolilor toată s-a surpat şi tăria deonilor s-a călcat; pentru aceasta, credincioşii după datorie pururea te lăudăm şi te binecuvântăm şi, Născătoare de Dumnezeu întru adevăr mărturisindu-te, te mărim.

La sfârşitul Utreniei:

Cel ce ai răsărit lumii din Fecioară…

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Taina cea minunată a Fecioarei lumii s-a arătat mântuire; că dintr-însa Te-ai născut fără sămânţă şi cu trup fără de stricăciune Te-ai arătat, bucuria tuturor, Doamne, slavă Ţie.

La sfârşitul Utreniei:

Maică a lui Dumnezeu, Preasfântă…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Cu Crucea Fiului tău…

La sfârşitul Utreniei:

Cel ce ai răsărit lumii din Fecioară…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Bucură-te, uşa Domnului cea neumblată; bucură-te, scutul şi acoperământul celor ce aleargă la tine; bucură-te, limanul cel neînviforat. Ceea ce, neispitită de nuntă, ai născut cu trup pe Făcătorul tău şi Dumnezeu, nu lipsi a te ruga pentru cei ce laudă şi se închină naşterii tale.

La sfârşitul Utreniei:

Cel ce ai răsărit lumii din Fecioară…

Glasul al VI-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Începătură a mântuirii s-a făcut vestirea lui Gavriil către Fecioara, că a auzit: Bucură-te! şi n-a fugit de închinare, nici s-a îndoit ca Sara în cort, ci aşa a zis: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău.

La sfârşitul Utreniei:

Arhanghelicesc cuvânt ai primit şi tron de heruvimi te-ai arătat şi în braţele tale ai purtat, de Dumnezeu Născătoare, pe Nădejdea sufletelor noastre.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Nădejdea lumii cea bună, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, a ta singură şi tare solire cerem: Îndură-te spre poporul cel fără de ajutor, roagă-L pe înduratul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre de toată ameninţarea, ceea ce eşti una binecuvântată.

La sfârşitul Utreniei:

Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rusinat, curata Fecioară, de Dumnezeu Născătoare; ci cere milă şi ia dar spre folosul cererii.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, roagă-L pe Fiul tău, Cel ce S-a pironit de bunăvoie pe Cruce şi lumea din înşelăciune a izbăvit, pe Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Pe cel ce S-a născut mai înainte de veci din Tată fără de maică, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în anii cei de apoi L-ai născut întrupat, din curate sângiurile tale, fără bărbat, de Dumnezeu Născătoare; pe Acela roagă-L să ne dăruiască nouă iertare de păcate, mai înainte de sfârşit.

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Sfântă Stăpână, Curată, Maica Dumnezeului nostru, care ai născut în chip negrăit pe Făcătorul tuturor, roagă-te întotdeauna bunătăţii Lui împreună cu Sfinţii Apostoli, să ne izbăvească de patimi şi să ne dea nouă iertare de păcate.

La sfârşitul Utreniei:

De mari haruri, curată Fecioară, Maica lui Dumnezeu, te-ai învrednicit; că ai născut cu trup pe Unul din Treime, pe Hristos, Dătătorul de viaţă, spre mântuirea sufletelor noastre.

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, roagă-L…

La sfârşitul Utreniei:

Pe cel ce S-a născut mai înainte de veci…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Mai înainte a spus Ghedeon zămislirea şi a tâlcuit David naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu; că S-a pogorât ca ploaia pe lână Cuvântul în pântecele tău şi ai odrăslit fără de sămânţă, pământule sfinte, lumii mântuire, pe Hristos Dumnezeul nostru, ceea ce eşti plină de har.

La sfârşitul Utreniei:

Pe cel ce S-a născut mai înainte de veci…

Glasul al VII-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

De Dumnezeu Născătoare, Fecioară neîntinată, pe Fiul tău roagă-L, cu puterile cele de sus, iertare de greşeli mai înainte de sfârşit să ne dăruiască nouă, celor ce cu credinţă pe tine te slăvim.

La sfârşitul Utreniei:

Covârşit-ai puterile cereşti, pentru că biserică dumnezeiască te-ai arătat, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare care ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ţie, Născătoare de Dumnezeu, aducem strigare: Bucură-te!, că decât îngerii mai înaltă te-ai arătat, pe Dumnezeu născând.

La sfârşitul Utreniei:

Împacă, cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, viaţa noastră, a celor ce strigăm către Tine: Milostive Doamne, slavă Ţie!

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Pe Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a răstignit pentru noi şi a stricat puterea morţii, roagă-L neîncetat, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, să mântuiască sufletele noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Izbăveşte-ne, Născătoare de Dumnezeu, de păcatele ce ne cuprind pe noi, că altă nădejde nu avem credincioşii, fără numai pe tine şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintru tine.

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Rodul pântecelui tău, Preacurată, este plinirea proorocilor şi a Legii; pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, întru cunoştinţă mărindu-te, cu cucernicie te lăudăm.

La sfârşitul Utreniei:

Rodul pântecelui tău, dumnezeiască Mireasă, oamenilor S-a arătat Mijlocitor de mântuire; pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, cu cugetul şi cu graiul mărindu-te, credincioşii te lăudăm.

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Pe Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a răstignit…

La sfârşitul Utreniei:

Izbăveşte-ne, Născătoare de Dumnezeu…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Ceea ce eşti vistieria învierii noastre, pe cei ce se încred în tine, Prealăudată, scoate-i din groapă şi din adâncul greşelilor, că tu ai mântuit pe cei vinovaţi de păcate, ceea ce ai născut Mântuirea; care mai înainte de naştere ai fost fecioară şi în naştere fecioară şi după naştere iarăşi ai rămas fecioară.

La sfârşitul Utreniei:

Bucură-te, ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Cel neîncăput în ceruri. Bucură-te, Fecioară, propovăduirea proorocilor, prin care a strălucit Emmanuel. Bucură-te, maica lui Hristos Dumnezeu.

Glasul al VIII-lea

Duminică seara

Şi luni dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Bucură-te, ceea ce prin îngeri ai primit bucuria lumii. Bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul tau şi Domnul. Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit a fi Maica lui Hristos Dumnezeu.

La sfârşitul Utreniei:

Bucură-te, uşa Împăratului slavei, prin care singur Cel Preaînalt a trecut şi pe tine singură pecetluită te-a păzit, spre mântuirea sufletelor noastre.

Luni seara

Şi marţi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Întărirea credinţei cea neclintită şi cinstitul dar al sufletelor noastre, pe Născătoarea de Dumnezeu cu cântări să o mărim, credincioşii. Bucură-te, ceea ce pe Piatra vieţii în pântecele tău ai încăput-o. Bucura-te, nădejdea marginilor, sprijinitoarea celor întristaţi. Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară.

La sfârşitul Utreniei:

Fecioară preacurată, mântuieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, mişcând cu milostivirea cea de maică pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru.

Marţi seara

Şi miercuri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul lumii văzându-L pe Cruce, ceea ce L-a născut a zis lăcrimând: Lumea se bucură luând izbăvire, iar cele dinlăuntru ale mele ard vazând răstignirea Ta, pe care pentru toţi o rabzi, Fiul şi Dumnezeul meu.

La sfârşitul Utreniei:

Rodul pântecelui tău, Preacurată, este plinirea proorocilor şi a Legii; pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, întru cunoştinţă lăudându-te, cu cucernicie te mărim.

Miercuri seara

Şi joi dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Poarta vieţii cea înţelegătoare, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, pe cei ce aleargă la tine cu credinţă izbăveşte-i din nevoi, ca să mărim preasfântă naşterea ta, spre mântuirea sufletelor noastre.

La sfârşitul Utreniei:

Fecioară preacurată, mântuieşte-ne…

Joi seara

Şi vineri dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul

La sfârşitul Utreniei:

Rodul pântecelui tău, Preacurată…

Vineri seara

Şi sâmbătă dimineaţa, la Dumnezeu este Domnul…

Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei pe care i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

La sfârşitul Utreniei:

Fecioară preacurată, mântuieşte-ne…


Rugăciuni
Rugăciuni cotidiene
Rugăciunea de dimineață | Rugăciunea de seară | Rugăciunea de Luni | Rugăciunea de Marți | Rugăciunea de Miercuri | Rugăciunea de Joi | Rugăciunea de Vineri | Rugăciunea de Sâmbătă | Rugăciunea de Duminică | Troparele de umilință | Tatăl nostru - Rugăciunea domnească | Crezul – Simbolul Credinței | Imnul Sfintei Fecioare (Axionul) | Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare | Canon către Maica Domnului | Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschinul
Rânduiala celor șapte laude
Miezonoptica din toate zilele | Rânduiala Miezonopticii din duminici | Utrenia | Ceasul întâi | Ceasul al treilea | Mijloceasul al treilea | Ceasul al șaselea | Mijloceasul al șaselea | Obednița | Troparele de peste săptămână | Rânduiala mesei | Rânduiala Panaghiei | Ceasul al nouălea | Mijloceasul al nouălea | Vecernia | Pavecernița Mare | Pavecernița Mică
Troparele liturgice
Binecuvântările Învierii | Binecuvântările morților | Troparele și condacele Triodului | Troparele și condacele Penticostarului | Troparele și condacele Mineiului | Troparele Învierii | Troparele Născătoarei de Dumnezeu | Troparele de peste săptămână
Rânduiala Sfintei Împărtășanii
Rugăciunile dinaintea Împărtășirii | Rugăciunile după Sfânta Împărtășire
Rugăciuni la diferite trebuințe
Rugăciune la începerea lucrului | Rugăciunea după sfârșitul lucrului | Rugăciunea copiilor pentru părinți | Rugăciunea părinților pentru copii | Rugăciunea pentru frați și surori | Rugăciunea soților unul pentru altul | Rugăciunea pentru părintele duhovnicesc | Rugăciunea înaintea mesei de dimineață și prânz | Rugăciunea după masa de dimineață și prânz | Rugăciunea înainte de masa de seară | Rugăciunea după masa de seară | Rugăciunea pentru elevi și studenți | Rugăciunea pentru cei bolnavi | Rugăciunea pentru cei răposați


Surse

  • Ceaslov, IBMBOR, Bucureşti, 2001, pp. 240-256.

Articole înrudite

Legături externe