Treptele călugăriei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
 
(Nu s-au afișat 14 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Îmbunătăţire}}
+
{{Diversitate}}
 +
Există trei '''trepte''' sau '''stadii ale călugăriei''': '''rasofor''', '''stavrofor''' şi '''schimonah''' (sau schimonahie). Fiecăreia din aceste trei trepte îi corespunde un stadiu din ce în ce mai mare de [[asceză]]. În primele zile ale [[monahism]]ului exista doar un singur rang: schima mare.
  
−
{{diversitate}}
+
Procesul prin care o persoană devine [[călugăr]] sau călugăriţă este în mod voit unul lent, deoarece îmbrăcămintea astfel primită este considerată ca fiind semnul unui angajament pe viaţă pentru [[Dumnezeu]], angajament care nu este uşor de făcut. După terminarea perioadei de noviciat, care precedă depunerea voturilor monahale, pot fi parcurse trei stadii ale vieții în monahism. În Biserica Ortodoxă există un singur fel de îmbrăcăminte pentru monahi (cu unele mici variaţii regionale) care este aceeaşi atât pentru monahi cât şi pentru monahii. Fiecărui nivel succesiv îi corespunde o parte a acestui costum, setul complet fiind purtat doar de cei cu rangul cel mai mare, numit din acest motiv "schima mare" sau "veşmântul mare." Fiecare persoană este liberă să intre în oricare [[mănăstire]] doreşte; dar după ce este acceptată de [[stareţ]] (sau stareţă) şi îmbracă haina monahală, acea persoană nu se mai poate muta dintr-un loc în altul fără binecuvântarea unui superior ecleziastic.
  
−
There are three '''monastic ranks''': the '''Rassaphore''', the '''Stavrophore''', and the '''Schema-Monk''' (or Schema-Nun). Each of the three degrees represents an increased level of [[asceticism]]. In the early days of [[monasticism]], there was only one level—the Great Schema.
+
Cuvântul schima vine din grecescul "σχήμα" (skhēma), care înseamnă ''formă''. Pluralul în greacă este "σχήματα" (skhēmata).
  
−
__TOC__
+
Slujba de intrare în fiecare din aceste ranguri este, de obicei, celebrată de stareţ, dar în unele tradiţii acesta trebuie să fie [[preot]] pentru a le putea celebra. În aceste cazuri, dacă el nu a fost încă [[hirotonire|hirotonit]] sau dacă mănăstirea este una de maici, un [[ieromonah]] va sluji cu această ocazie. Stareţul sau ieromonahul care săvârșesc [[tundere]]a trebuie să fie cel puţin în treapta în care se face tunderea. Cu alte cuvinte, doar un ieromonah care a fost tuns în schima mare poate el însuşi să tundă un schimonah. Totuşi, un [[episcop]] poate tunde în orice fel de treaptă a monahismului.
−
The process of becoming a [[monk]] or [[nun]] is intentionally slow, as the vows taken are considered to entail a life-long commitment to [[God]], and are not to be entered into lightly. After completing the novitiate, there are three ranks within monasticism. There is only one monastic habit in the Orthodox Church (with certain slight regional variations), and it is the same for both monks and nuns. Each successive grade is given a portion of the habit, the full habit being worn only by those in the highest grade, known for that reason as the "Great Schema," or "Great Habit." One is free to enter any [[monastery]] of one's choice; but after being accepted by the [[abbot]] (or abbess) and making vows, one may not move from place to place without the blessing of one's ecclesiastical superior.
 
  
−
The word schema comes from the Greek word "σχήμα" (skhēma), which means ''shape''. The Greek plural is "σχήματα" (skhēmata). In English, both ''schemas'' and ''schemata'' are used as plural form.
+
Călugării ortodocşi sunt numiţi cu "părinte" chiar dacă nu sunt preoți; dar atunci când discută între ei, monahii se adresează adeseori unul altuia cu "frate." Novicii (începătorii) sunt întotdeauna numiţi "frate." În tradiția greacă, călugării în vârstă sunt numiţi adesea ''gheronda'' sau "bătrâni", în semn de respect pentru angajamentul lor și pentru experieța lor duhovnicească. În tradiţia slavă, titlul corespunzător celui de "bătrân" - cel de ''[[stareţ]]'' - este rezervat de obicei celora care au o viaţă spirituală îmbunătățită şi care sunt sfătuitori duhovnicești ai celorlalţi.
  
−
The various profession rites are normally performed by the abbot, but in some traditions he must be a [[priest]] before he can do this. In those cases, if he has not been [[ordination|ordained]] or if the monastery is for women, a [[hieromonk]] will perform the service. The abbot or hieromonk who performs a [[tonsure]] must be of at least the rank he is tonsuring into. In other words, only a hieromonk who has been tonsured into the Great Schema may himself tonsure a Schemamonk. A [[bishop]], however, may tonsure into any rank, regardless of his own.
+
Maicile care au fost tunse ca stavrofore sau schimonahii sunt numite "maică". Pentru novice (surorile de mănăstire) și rasofore se folosește apelativul de "soră". Călugăriţele au acelaşi fel de viaţă ascetică ca și bărbații. Adeseori mai sunt numite ''monahii'' (pluralul feminin de la ''monah''), comunitatea lor numindu-se tot mănăstire (în alte limbi europene mănăstirile de femei sunt desemnate cu un termen diferit de cele de bărbaţi).
  
−
Orthodox monks are addressed as "Father" even if they are not priests; but when conversing among themselves, monks will often address one another as "Brother." Novices are always referred to as "Brother." Among the Greeks, old monks are often called ''Gheronda'', or "Elder", out of respect for their dedication. In the Slavic tradition, the title of Elder (Slavonic: ''[[Starets]]'') is normally reserved for those who are of an advanced spiritual life, and who serve a guides to others.
+
Călugării care au fost hirotoniţi întru preoţie se numesc ieromonahi (călugăr-preot); călugării care au fost hirotoniţi [[diacon]]i se numesc [[ierodiacon]]i (călugăr-diacon). Un schimonah care este şi preot se numeşte ieroschimonah. Majoritatea călugărilor nu sunt hirotoniţi; în mod normal, o comunitate va prezenta ierarhului atâţia candidaţi la hirotonie câţi are nevoie pentru viaţa liturgică. Prin canoanele sfinte ale Bisericii Ortodoxe, candidaţii la episcopie trebuie să provină din rândul [[cler]]ului monahal.
  
−
Nuns who have been tonsured to the Stavrophore or higher rank are addressed as "Mother". Novice and Rassophore nuns are addressed as "Sister". Nuns live identical ascetic lives to their male counterparts and are therefore also called ''monachai'' (the feminine plural of ''monachos''), and their community is likewise called a monastery.
+
==Novicele==
 +
'''Novicele''' sau '''fratele începător''' (în [[slavona veche|slavonă]]: послушник, ''poslushnik'', gr. ''dokismos'', lit. "cel sub ascultare") este cel care își dorește să intre în mănăstire și se așază în acest scop la o mănăstire. După ce sosește în mănăstire și stă cel mult trei zile ca oaspete, stareţul sau stareţa îi pot da aspirantului (aspirantei) binecuvântarea pentru începerea noviciatului. Nu există o slujbă aparte pentru îmbrăcarea unui novice în haina monahală, ci pur şi simplu el sau ea primesc permisiunea de a îmbrăca uniforma de novice (haine negre). În tradiția ascetică răsăriteană, novicii pot îmbrăca sau nu [[veşminte|sutana]] neagră sau anteriul (în greacă: ''anterion'', ''eisorasson''; în slavonă: ''podriasnik''), un veșmânt negru strâns pe corp pe care călugării îl poartă pe sub rasă. În funcţie de tradiţia comunităţii locale şi de dispoziţiile stareţului, ei primesc scufia sau fesul (în greacă: ''skoufos'', în slavonă: ''skufia''). Anteriul şi scufia sunt prima parte a veşmintelor monahale ortodoxe. În unele comunităţi, novicii mai poartă brâul lat de piele. Novicele mai primeşte un [[şirag de mătănii]] şi este instruit în [[rugăciunea lui Iisus]].  
  
−
Monks who have been ordained to the priesthood are called hieromonks (priest-monks); monks who have been ordained to the [[diaconate]] are called [[hierodeacon]]s (deacon-monks). A Schemamonk who is a priest is called a Hieroschemamonk. Most monks are not ordained; a community will normally only present as many candidates for ordination to the bishop as the liturgical needs of the community require. Bishops are required by the sacred canons of the Orthodox Church to be chosen from among the monastic [[clergy]].
+
Dacă un frate începător sau soră de mănăstire aleg să părăsească viaţa monahală în perioada noviciatului, o pot face fără nici un fel de urmări. De asemenea, li se poate cere să plece dacă au un comportament care nu corespunde monahismului sau dacă starețul (stareța) ajunge la concluzia că nu este potrivit pentru viaţa ascetică, că nu are chemare pentru călugărie. Atunci când stareţul sau stareţa socotesc că novicele este pregătit, este întrebat dacă dorește să intre în monahism. Unii, din smerenie, aleg să rămână toată viaţa ca frați începători. Intrarea în oricare stadiu al vieţii monahale este voluntară.
  
−
==Novice==
+
==Rasoforul==
−
'''Novice''' ([[Church Slavonic|Slavonic]]: послушник, ''poslushnik''), lit. "one under obedience"— Those wishing to join a monastery begin their lives as novices. After coming to the monastery and living as a guest for not less than three days, the abbot or abbess may bless the candidate to become a novice. There is no formal ceremony for the clothing of a novice, he or she simply receives permission to wear the clothing of a novice. In the Eastern monastic tradition, novices may or may not dress in the black inner cassock (Greek: ''Anterion'', ''Eisorasson''; Slavonic: ''Podriasnik'') and wear the soft monastic hat (Greek: ''[[Skoufos]]'', Slavonic: ''Skufia''), depending on the tradition of the local community, and in accordance to the abbot’s directives. The inner-cassock and the skoufos are the first part of the Orthodox monastic habit. In some communities, the novice also wears the leather belt. He is also given a [[prayer rope]] and instructed in the use of the [[Jesus Prayer]].  
+
'''Rasoforul''' (slavonă: рясофор), lit. "purtătorul de rasă" este prima treaptă a a monahismului propriu-zis. Dacă novicele dorește să devină [[călugăr]], el "îmbracă" uniforma primei trepte a călugăriei printr-o slujbă în timpul căreia este tuns. Deşi în acest moment nu se fac jurăminte, candidatul îşi reafirmă, în mod normal, angajamentul de a persevera în viaţa monahală. Apoi stareţul îl tunde în călugărie prin tăierea a patru şuviţe de păr din patru locuri ale capului, sub formă de cruce. Apoi, cel tuns primeşte sutana de deasupra sau rasa (greacă: ''rasson'', ''exorasson'', sau ''mandorrason''; slavonă: ''riassa''), un veșmânt cu mâneci largi de la numele căreia provine şi numele de rasofor. Cel tuns mai primeşte, de asemenea, şi o ''[[camilafcă]]'', o căciulă cilindrică fără boruri, acoperită cu un văl (numit în greacă ''epanokamelavkion'', literal "peste camilafcă"). (Acestea sunt articole separate în tradiţia greacă, dar în cea rusă ele sunt împreună, iar combinaţia lor se numeşte ''[[klobuk]]''. În tradiţia românească, se numeşte camilafcă: pentru bărbaţi, combinaţia dintre cele două piese, iar pentru femei, doar un văl lung, purtat peste scufie şi coif). Dacă nu o are deja, proaspătul rasofor mai primeşte şi o curea de piele pe care o poartă în jurul taliei. Hainele sale sunt de obicei negre, ceea ce semnifică faptul că acum el este mort pentru lume, tot acum acesta primind şi un nume nou.  
  
−
If a novice chooses to leave during the period of the novitiate, no penalty is incurred. He may also be asked to leave at any time if his behavior does not conform to the monastic life, or if the superior discerns that he is not called to monasticism. When the abbot or abbess deems the novice ready, he is asked if he wishes to join the monastery. Some, out of humility, will choose to remain novices all their lives. Every stage of the monastic life must be entered into voluntarily.
+
Cu toate că rasoforul nu face jurăminte, el însă este obligat moral să rămână în călugărie pentru restul vieţii lui. Unii rămân rasofori, fără să treacă pe o treaptă mai înaltă a călugăriei.
  
−
==Rasofor==
+
==Stavroforul==
−
'''Rassaphore''' (Slavonic: рясофор), lit. "Robe-bearer"— If the novice continues on to become a [[monk]], he is clothed in the first degree of monasticism at a service at which he receives the tonsure. Although there are no formal vows made at this point, the candidate is normally required to affirm his commitment to persevere in the monastic life. The abbot will then perform the tonsure, cutting a small amount of hair from four spots on the head, forming a cross. He is then given the outer cassock (Greek: ''Rasson'', ''Exorasson'', or ''Mandorrason''; Slavonic: ''Riassa''), an outer robe with wide sleeves, from which the name of Rassaphore is derived. He is also given a ''[[kamilavkion]]'', a cylindrical brimless hat, which is covered with a veil called an ''[[epanokamelavkion]]''. (These are separate items in the Greek tradition, but in the Russian tradition the two are stitched together and the combination is called a ''[[klobuk]]''.) If he has not previously received it, a leather belt is fastened around his waist. His habit is usually black, signifying that he is now dead to the world, and he receives a new name.  
+
'''Stavrofor''' (slavonă: крестоносец, ''krestonosets''), lit. "purtător de cruce"— Următoarea treaptă a călugăriei se acordă la câţiva ani după tunderea ca rasofor, atunci când stareţul (stareța) crede că respectivul rasofor sau rasoforă a ajuns la nivelul de disciplină, devotament şi smerenie potrivite pentru intrarea în această treaptă. Stavroforia mai este cunoscută şi sub numele de '''schima mică''' şi este considerată ca un fel de "logodnă", o stare pregătitoare pentru schima mare. La această trecere, călugărul depune voturile de statornicie în mănăstire, de feciorie sau castitate, ascultare și sărăcie. În acest moment el este tuns şi primeşte veşmintele caracteristice schimei mici, care constau din ''paraman'' (gr. ''paramandyas'', slavonă: ''paraman''), un pătrat de pânză purtat pe spate brodat cu uneltele patimilor şi prins cu şnururi de o cruce de lemn purtată în zona inimii și care simbolizează jugul lui Hristos. Din cauza acesteia, călugărul este numit acum ''stavrofor'' sau ''purtător de cruce''. Călugărul mai primeşte o cruce de mână din lemn ("crucea de călugărie"), pe care trebuie să o păstreze în [[colțul cu icoane]] şi o lumânare din ceară de albine care simbolizează privegherea monahului care se jertfește pe el însuşi lui Dumnezeu. La adormirea sa, monahul va fi înmormântat ţinând crucea de călugărie, iar lumânarea va arde din nou la înmormântarea sa. În tradiţia slavă, stavroforul mai primeşte şi [[mantie|mantia]] călugărească. ''Rasa'' îmbrăcată de stavrofor este mai amplă decât cea purtată de rasofor.
  
−
Although the Rassaphore does not make formal vows, he is still morally obligated to continue in the monastic estate for the rest of his life. Some will remain Rassaphores permanently without going on to the higher degrees.
+
După slujbă, stavroforul proaspăt tuns rămâne să [[priveghere|privegheze]] în biserică încă cinci zile, fiind scutit de orice fel de muncă în afară de citirile din cărţile sfinte. Stareţul mărește pravila de rugăciune a stavroforului, îi permite o asceză personală mai strictă şi îi crește responsabilităţile.
  
−
==Stravofor==
+
==Schima mare==
−
'''Stavrophore''' (Slavonic: крестоносец, ''krestonosets''), lit. "Cross-bearer"— The next level for Eastern monastics takes place some years after the first tonsure when the abbot feels the monk has reached an appropriate level of discipline, dedication, and humility. This degree is also known as the '''Little Schema''', and is thought of as a "betrothal" to the Great Schema. At this stage, the monk makes formal vows of stability of place, chastity, obedience, and poverty. Then, he is tonsured and clothed in the habit, which in addition to that worn by the Rassaphore, includes the ''paramandyas'' (Slavonic: ''paraman''), a piece of square cloth worn on the back, embroidered with the instruments of the Passion, and connected by ties to a wooden cross worn over the heart. The paramandyas represents the yoke of Christ. Because of this addition he is now called ''Stavrophore'', or ''Cross-bearer''. He is also given a wooden hand cross (or "profession cross"), which he should keep in his [[icon corner]], and a beeswax candle, symbolic of monastic vigilance the sacrificing of himself for God. He will be buried holding the cross, and the candle will be burned at his funeral. In the Slavic practice, the Stavrophore also wears the monastic [[mantle]]. ''The rasson'' worn by the Stavrophore is more ample than that worn by the Rassaphore.
+
'''Schima mare''' (greacă: ''megaloschemos'', slavonă: Схима, ''schima'') — Călugării care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală pot fi primiți în ultima treaptă a monahismului, numită schima mare sau "marele chip îngeresc". Tunderea întru ''schimonah'' sau ''schimonahie'' urmează acelaşi tipic ca şi tunderea stavroforului, fiind făcute aceleaşi legăminte, iar candidatul este tuns în mod similar și i se schimbă din nou numele. Pe lângă veşmintele purtate de un stavrofor, candidatul primeşte ''analavul'', veşmântul monahal specific schimei mari. Din acest motiv, analavul însuşi este adesea numit "schima mare". Acest veşmânt acoperă umerii şi cade în faţă şi în spate, cu porţiunea din faţă ceva mai lungă şi brodată cu uneltele Patimilor Mântuitorului şi cu [[Trisaghion]]ul. Varianta greacă a analavului nu are glugă, pe când cea slavă are glugă şi două aripi pe umeri, astfel încât formează o cruce mare care acoperă umerii călugărului, pieptul şi spatele lui. Un alt însemn pe care îl primeşte candidatul la schima mare este ''polistavrionul'' (lit. "multe cruci"), un şnur cu multe cruci mici împletite în el. Polistavrion-ul formează un jug în jurul călugărului şi ţine analavul în loc, reamintindu-i monahului că este dăruit lui Hristos şi că mâinile lui nu mai sunt potrivite pentru activităţi lumeşti, că el trebuie să lucreze doar pentru [[Împărăţia Cerurilor]]. În tradiția greacă, acum se acordă şi mantia. Mantia schimei mari este mai largă decât cea a stavroforului, iar dacă el poartă klobuk, acesta are o formă diferită, de degetar, numită ''culion'', iar vălul este de obicei brodat cu cruci.  
  
−
After the ceremony, the newly-tonsured Stavrophore will remain in [[vigil]] in the church for five days, refraining from all work, except spiritual reading. The abbot increases the Stavrophore monk’s [[prayer rule]], allows a more strict personal ascetic practice, and gives the monk more responsibility.
+
De asemenea, schimonahul trebuie să rămână câteva zile să privegheze în biserică. În a opta zi după tundere, se face o slujbă specială numită "scoaterea culionului."
  
−
==Marea schimă==
+
În unele tradiţii monahale, schima mare se acordă doar călugărilor şi maicilor aflați pe patul de moarte, în timp ce în alte tradiţii se acordă după minim 25 de ani de călugărie.
−
'''Great Schema''' (Greek: ''Megaloschemos'', Slavonic: Схима, ''Schima'') — Monks whose abbot feels they have reached a high level of spiritual excellence reach the final stage, called the Great Schema. The tonsure of a ''Schemamonk'' or ''Schemanun'' follows the same format as the Stavrophore, and he makes the same vows and is tonsured in the same manner. But in addition to all the garments worn by the Stavrophore, he is given the ''analavos'' (Slavonic: ''analav'') which is the article of monastic vesture emblematic of the Great Schema. For this reason, the analavos itself is sometimes itself called the "Great Schema". It drapes over the shoulders and hangs down in front and in back, with the front portion somewhat longer, and is embroidered with the instruments of the Passion and the [[Trisagion]]. The Greek form does not have a hood, the Slavic form has a hood and lappets on the shoulders, so that the garment forms a large cross covering the monk's shoulders, chest, and back. Another piece added is the ''Polystavrion'' or "Many Crosses", which consists of a cord with a number of small crosses plaited into it. The polystavrion forms a yoke around the monk and serves to hold the analavos in place and reminds the monastic that he is bound to Christ and that his arms are no longer fit for worldly activities, but that he must labor only for the [[Kingdom of Heaven]]. Among the Greeks, the mantle is added at this stage. The paramandyas of the Megaloschemos is larger than that of the Stavrophore, and if he wears the klobuk, it is of a distinctive thimble shape, called a koukoulion'', the veil of which is usually embroidered with crosses.  
 
  
−
The Schemamonk also shall remain some days in vigil in the church. On the eighth day after Tonsure, there is a special service for the "Removal of the Koukoulion."
+
Dacăcel care primește schima mare este și cleric, apelativul corespunzător va încorpora particula "schi-" sau "schim-". De exemplu, un ieromonah cu schima mare este numit '''ieroschimonah''', [[arhimandrit]]ul devine '''schimarhimandrit''', [[egumen]]ul - '''schimegumen''', etc. În tradiţia rusă, în aceste cazuri, în aceste cazuri particula "schim-" este abreviată, de obicei, la "схи" (schi), iar titlurile corespunzătoare devin схимонах, иеросхимонах, схиархимандрит, схиигумен.
  
−
In some monastic traditions the Great Schema is only given to monks and nuns on their death bed, while in others they may be elevated after as little as 25 years of service.
+
==Rangurile monahale ortodoxe copte==
 +
În [[Biserica Ortodoxă din Alexandria (coptă)|Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria]] există doar două trepte ale călugăriei, unul echivalent rasoforului combinat cu stavroforul şi schima mare. 
 +
Cele două slujbe pentru rasofor şi stavrofor sunt săvârșite una după cealaltă, ca o singură slujbă, și foarte rar se fac în zilele noastre la câţiva ani distanţă. Când cele două slujbe sunt separate, veșmintele care se dau prima dată nu se mai dau şi la a doua slujbă.
  
−
If a bearer of some monastic title acquires the Great Schema, his title incorporates the word "schema". For example, a hieromonk of Great Schema is called '''hieroschemamonk''', [[archimandrite]] becomes '''schema-archimandrite''', [[hegumen]] - '''schema-hegumen''', etc. In Russian tradition, in such cases the part "schema" is commonly truncated to  "схи" (sche), and correspondingly the titles are spelled as схимонах, иеросхимонах, схиархимандрит, схиигумен.
+
Cât priveşte schima mare, care este simbolizată de o funie de piele răsucită şi care are între cinci şi şapte cruciuliţe în lungime, purtată în jurul gâtului, cu o parte în faţă şi celălalt capăt pe spate; aceasta este acordată de obicei episcopilor, fie odată cu slujba de hirotonie, fie la scurt timp după, şi este acordată, de asemenea, monahilor care au ajuns foarte îmbunătăţiţi sau pustnicilor, precum şi monahilor, ieromonahilor şi stareţilor care sunt călugări de mai mult de 30 de ani şi au trăit o viaţă ascetică exemplară.
  
−
==Ranguri monahale ortodoxe copte==
+
==A se vedea și==
−
In the [[Church of Alexandria (Coptic)|Coptic Orthodox Church of Alexandria]] there are only two degrees of professed monks, corresponding to the Rassaphore combined with the Stavrophore and the Great Schema. (There is nothing equivalent to separate Stavrophore status in the Coptic tradition).
+
*[[Distincţii preoţeşti]]
  
−
The two rites of Rassaphore and Stavrophore are served one immediately following the other, as a single service, very seldom nowadays to be separated by several years. When the two rites are separated, the portions of the habit that were given in the previous rite are not given a second time in the latter rite.
+
==Surse==
−
 
 
−
As for the Great Schema, which is made of a leather cord twisted in design and has five to seven small crosses along its length and worn crosswise around the neck, flowing down cross wise front and back, it is usually granted to bishops either upon their episcopal consecration or shortly afterwards and it is usually granted  when a monk has reached a high degree of asceticism or has been living as a hermit and also to the monks, hieromonks, and abbots who have been in the monastic life for over 30 years and have been living in an exemplary monastic life.
 
−
 
 
−
==Vezi şi==
 
−
*[[Decoraţiile clerului]]
 
−
 
 
−
==Izvoare==
 
 
*[http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Degrees_of_Orthodox_monasticism&oldid=179930422 ''Degrees of Orthodox monasticism'' at Wikipedia]
 
*[http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Degrees_of_Orthodox_monasticism&oldid=179930422 ''Degrees of Orthodox monasticism'' at Wikipedia]
  
Linia 64: Linia 59:
  
 
[[Categorie:Monahi]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 +
[[Categorie:Cler]]
 +
[[Categorie:Monahism]]
 +
[[Categorie:Viața Bisericii]]
  
 
[[en:Monastic Ranks]]
 
[[en:Monastic Ranks]]

Versiunea curentă din 25 martie 2021 18:50

St Basil Cathedral.jpg
Justinian.jpg

Acest articol sau secțiune necesită să fie extins pentru a descrie un grad mai mare de diversitate liturgică.
Se poate ca în acest moment să prezinte doar o practică a unei Biserici locale
sau tradițiile liturgice bizantină/greacă, rusă/slavă sau românească.

Și tu poți discuta sau modifica acest articol.


Există trei trepte sau stadii ale călugăriei: rasofor, stavrofor şi schimonah (sau schimonahie). Fiecăreia din aceste trei trepte îi corespunde un stadiu din ce în ce mai mare de asceză. În primele zile ale monahismului exista doar un singur rang: schima mare.

Procesul prin care o persoană devine călugăr sau călugăriţă este în mod voit unul lent, deoarece îmbrăcămintea astfel primită este considerată ca fiind semnul unui angajament pe viaţă pentru Dumnezeu, angajament care nu este uşor de făcut. După terminarea perioadei de noviciat, care precedă depunerea voturilor monahale, pot fi parcurse trei stadii ale vieții în monahism. În Biserica Ortodoxă există un singur fel de îmbrăcăminte pentru monahi (cu unele mici variaţii regionale) care este aceeaşi atât pentru monahi cât şi pentru monahii. Fiecărui nivel succesiv îi corespunde o parte a acestui costum, setul complet fiind purtat doar de cei cu rangul cel mai mare, numit din acest motiv "schima mare" sau "veşmântul mare." Fiecare persoană este liberă să intre în oricare mănăstire doreşte; dar după ce este acceptată de stareţ (sau stareţă) şi îmbracă haina monahală, acea persoană nu se mai poate muta dintr-un loc în altul fără binecuvântarea unui superior ecleziastic.

Cuvântul schima vine din grecescul "σχήμα" (skhēma), care înseamnă formă. Pluralul în greacă este "σχήματα" (skhēmata).

Slujba de intrare în fiecare din aceste ranguri este, de obicei, celebrată de stareţ, dar în unele tradiţii acesta trebuie să fie preot pentru a le putea celebra. În aceste cazuri, dacă el nu a fost încă hirotonit sau dacă mănăstirea este una de maici, un ieromonah va sluji cu această ocazie. Stareţul sau ieromonahul care săvârșesc tunderea trebuie să fie cel puţin în treapta în care se face tunderea. Cu alte cuvinte, doar un ieromonah care a fost tuns în schima mare poate el însuşi să tundă un schimonah. Totuşi, un episcop poate tunde în orice fel de treaptă a monahismului.

Călugării ortodocşi sunt numiţi cu "părinte" chiar dacă nu sunt preoți; dar atunci când discută între ei, monahii se adresează adeseori unul altuia cu "frate." Novicii (începătorii) sunt întotdeauna numiţi "frate." În tradiția greacă, călugării în vârstă sunt numiţi adesea gheronda sau "bătrâni", în semn de respect pentru angajamentul lor și pentru experieța lor duhovnicească. În tradiţia slavă, titlul corespunzător celui de "bătrân" - cel de stareţ - este rezervat de obicei celora care au o viaţă spirituală îmbunătățită şi care sunt sfătuitori duhovnicești ai celorlalţi.

Maicile care au fost tunse ca stavrofore sau schimonahii sunt numite "maică". Pentru novice (surorile de mănăstire) și rasofore se folosește apelativul de "soră". Călugăriţele au acelaşi fel de viaţă ascetică ca și bărbații. Adeseori mai sunt numite monahii (pluralul feminin de la monah), comunitatea lor numindu-se tot mănăstire (în alte limbi europene mănăstirile de femei sunt desemnate cu un termen diferit de cele de bărbaţi).

Călugării care au fost hirotoniţi întru preoţie se numesc ieromonahi (călugăr-preot); călugării care au fost hirotoniţi diaconi se numesc ierodiaconi (călugăr-diacon). Un schimonah care este şi preot se numeşte ieroschimonah. Majoritatea călugărilor nu sunt hirotoniţi; în mod normal, o comunitate va prezenta ierarhului atâţia candidaţi la hirotonie câţi are nevoie pentru viaţa liturgică. Prin canoanele sfinte ale Bisericii Ortodoxe, candidaţii la episcopie trebuie să provină din rândul clerului monahal.

Novicele

Novicele sau fratele începător (în slavonă: послушник, poslushnik, gr. dokismos, lit. "cel sub ascultare") este cel care își dorește să intre în mănăstire și se așază în acest scop la o mănăstire. După ce sosește în mănăstire și stă cel mult trei zile ca oaspete, stareţul sau stareţa îi pot da aspirantului (aspirantei) binecuvântarea pentru începerea noviciatului. Nu există o slujbă aparte pentru îmbrăcarea unui novice în haina monahală, ci pur şi simplu el sau ea primesc permisiunea de a îmbrăca uniforma de novice (haine negre). În tradiția ascetică răsăriteană, novicii pot îmbrăca sau nu sutana neagră sau anteriul (în greacă: anterion, eisorasson; în slavonă: podriasnik), un veșmânt negru strâns pe corp pe care călugării îl poartă pe sub rasă. În funcţie de tradiţia comunităţii locale şi de dispoziţiile stareţului, ei primesc scufia sau fesul (în greacă: skoufos, în slavonă: skufia). Anteriul şi scufia sunt prima parte a veşmintelor monahale ortodoxe. În unele comunităţi, novicii mai poartă brâul lat de piele. Novicele mai primeşte un şirag de mătănii şi este instruit în rugăciunea lui Iisus.

Dacă un frate începător sau soră de mănăstire aleg să părăsească viaţa monahală în perioada noviciatului, o pot face fără nici un fel de urmări. De asemenea, li se poate cere să plece dacă au un comportament care nu corespunde monahismului sau dacă starețul (stareța) ajunge la concluzia că nu este potrivit pentru viaţa ascetică, că nu are chemare pentru călugărie. Atunci când stareţul sau stareţa socotesc că novicele este pregătit, este întrebat dacă dorește să intre în monahism. Unii, din smerenie, aleg să rămână toată viaţa ca frați începători. Intrarea în oricare stadiu al vieţii monahale este voluntară.

Rasoforul

Rasoforul (slavonă: рясофор), lit. "purtătorul de rasă" este prima treaptă a a monahismului propriu-zis. Dacă novicele dorește să devină călugăr, el "îmbracă" uniforma primei trepte a călugăriei printr-o slujbă în timpul căreia este tuns. Deşi în acest moment nu se fac jurăminte, candidatul îşi reafirmă, în mod normal, angajamentul de a persevera în viaţa monahală. Apoi stareţul îl tunde în călugărie prin tăierea a patru şuviţe de păr din patru locuri ale capului, sub formă de cruce. Apoi, cel tuns primeşte sutana de deasupra sau rasa (greacă: rasson, exorasson, sau mandorrason; slavonă: riassa), un veșmânt cu mâneci largi de la numele căreia provine şi numele de rasofor. Cel tuns mai primeşte, de asemenea, şi o camilafcă, o căciulă cilindrică fără boruri, acoperită cu un văl (numit în greacă epanokamelavkion, literal "peste camilafcă"). (Acestea sunt articole separate în tradiţia greacă, dar în cea rusă ele sunt împreună, iar combinaţia lor se numeşte klobuk. În tradiţia românească, se numeşte camilafcă: pentru bărbaţi, combinaţia dintre cele două piese, iar pentru femei, doar un văl lung, purtat peste scufie şi coif). Dacă nu o are deja, proaspătul rasofor mai primeşte şi o curea de piele pe care o poartă în jurul taliei. Hainele sale sunt de obicei negre, ceea ce semnifică faptul că acum el este mort pentru lume, tot acum acesta primind şi un nume nou.

Cu toate că rasoforul nu face jurăminte, el însă este obligat moral să rămână în călugărie pentru restul vieţii lui. Unii rămân rasofori, fără să treacă pe o treaptă mai înaltă a călugăriei.

Stavroforul

Stavrofor (slavonă: крестоносец, krestonosets), lit. "purtător de cruce"— Următoarea treaptă a călugăriei se acordă la câţiva ani după tunderea ca rasofor, atunci când stareţul (stareța) crede că respectivul rasofor sau rasoforă a ajuns la nivelul de disciplină, devotament şi smerenie potrivite pentru intrarea în această treaptă. Stavroforia mai este cunoscută şi sub numele de schima mică şi este considerată ca un fel de "logodnă", o stare pregătitoare pentru schima mare. La această trecere, călugărul depune voturile de statornicie în mănăstire, de feciorie sau castitate, ascultare și sărăcie. În acest moment el este tuns şi primeşte veşmintele caracteristice schimei mici, care constau din paraman (gr. paramandyas, slavonă: paraman), un pătrat de pânză purtat pe spate brodat cu uneltele patimilor şi prins cu şnururi de o cruce de lemn purtată în zona inimii și care simbolizează jugul lui Hristos. Din cauza acesteia, călugărul este numit acum stavrofor sau purtător de cruce. Călugărul mai primeşte o cruce de mână din lemn ("crucea de călugărie"), pe care trebuie să o păstreze în colțul cu icoane şi o lumânare din ceară de albine care simbolizează privegherea monahului care se jertfește pe el însuşi lui Dumnezeu. La adormirea sa, monahul va fi înmormântat ţinând crucea de călugărie, iar lumânarea va arde din nou la înmormântarea sa. În tradiţia slavă, stavroforul mai primeşte şi mantia călugărească. Rasa îmbrăcată de stavrofor este mai amplă decât cea purtată de rasofor.

După slujbă, stavroforul proaspăt tuns rămâne să privegheze în biserică încă cinci zile, fiind scutit de orice fel de muncă în afară de citirile din cărţile sfinte. Stareţul mărește pravila de rugăciune a stavroforului, îi permite o asceză personală mai strictă şi îi crește responsabilităţile.

Schima mare

Schima mare (greacă: megaloschemos, slavonă: Схима, schima) — Călugării care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală pot fi primiți în ultima treaptă a monahismului, numită schima mare sau "marele chip îngeresc". Tunderea întru schimonah sau schimonahie urmează acelaşi tipic ca şi tunderea stavroforului, fiind făcute aceleaşi legăminte, iar candidatul este tuns în mod similar și i se schimbă din nou numele. Pe lângă veşmintele purtate de un stavrofor, candidatul primeşte analavul, veşmântul monahal specific schimei mari. Din acest motiv, analavul însuşi este adesea numit "schima mare". Acest veşmânt acoperă umerii şi cade în faţă şi în spate, cu porţiunea din faţă ceva mai lungă şi brodată cu uneltele Patimilor Mântuitorului şi cu Trisaghionul. Varianta greacă a analavului nu are glugă, pe când cea slavă are glugă şi două aripi pe umeri, astfel încât formează o cruce mare care acoperă umerii călugărului, pieptul şi spatele lui. Un alt însemn pe care îl primeşte candidatul la schima mare este polistavrionul (lit. "multe cruci"), un şnur cu multe cruci mici împletite în el. Polistavrion-ul formează un jug în jurul călugărului şi ţine analavul în loc, reamintindu-i monahului că este dăruit lui Hristos şi că mâinile lui nu mai sunt potrivite pentru activităţi lumeşti, că el trebuie să lucreze doar pentru Împărăţia Cerurilor. În tradiția greacă, acum se acordă şi mantia. Mantia schimei mari este mai largă decât cea a stavroforului, iar dacă el poartă klobuk, acesta are o formă diferită, de degetar, numită culion, iar vălul este de obicei brodat cu cruci.

De asemenea, schimonahul trebuie să rămână câteva zile să privegheze în biserică. În a opta zi după tundere, se face o slujbă specială numită "scoaterea culionului."

În unele tradiţii monahale, schima mare se acordă doar călugărilor şi maicilor aflați pe patul de moarte, în timp ce în alte tradiţii se acordă după minim 25 de ani de călugărie.

Dacăcel care primește schima mare este și cleric, apelativul corespunzător va încorpora particula "schi-" sau "schim-". De exemplu, un ieromonah cu schima mare este numit ieroschimonah, arhimandritul devine schimarhimandrit, egumenul - schimegumen, etc. În tradiţia rusă, în aceste cazuri, în aceste cazuri particula "schim-" este abreviată, de obicei, la "схи" (schi), iar titlurile corespunzătoare devin схимонах, иеросхимонах, схиархимандрит, схиигумен.

Rangurile monahale ortodoxe copte

În Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria există doar două trepte ale călugăriei, unul echivalent rasoforului combinat cu stavroforul şi schima mare. Cele două slujbe pentru rasofor şi stavrofor sunt săvârșite una după cealaltă, ca o singură slujbă, și foarte rar se fac în zilele noastre la câţiva ani distanţă. Când cele două slujbe sunt separate, veșmintele care se dau prima dată nu se mai dau şi la a doua slujbă.

Cât priveşte schima mare, care este simbolizată de o funie de piele răsucită şi care are între cinci şi şapte cruciuliţe în lungime, purtată în jurul gâtului, cu o parte în faţă şi celălalt capăt pe spate; aceasta este acordată de obicei episcopilor, fie odată cu slujba de hirotonie, fie la scurt timp după, şi este acordată, de asemenea, monahilor care au ajuns foarte îmbunătăţiţi sau pustnicilor, precum şi monahilor, ieromonahilor şi stareţilor care sunt călugări de mai mult de 30 de ani şi au trăit o viaţă ascetică exemplară.

A se vedea și

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Treptele_călugăriei&oldid=51705”