Treptele călugăriei
| Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
Acest articol sau secțiune necesită să fie extins pentru a descrie un grad mai mare de diversitate liturgică.
Se poate ca în acest moment să prezinte doar o practică a unei Biserici locale
sau tradițiile liturgice bizantină/greacă, rusă/slavă sau românească.
Există trei ranguri monahale: rasoforul, stravoforul şi ieroschimonahul (sau ieroschimanohia). Fiecare din aceste trei ranguri reprezintă un nivel din ce în ce mai mare de asceză. În primele zile ale monahismului exista doar un singur rang—schima mare.
Cuprins
Procesul prin care o persoană devine călugăr sau călugăriţă se desfăşoară încet în mod intenţionat, deoarece îmbrăcămintea astfel primită este considerată ca fiind demnul unui angajament pe viaţă pentru Dumnezeu în care nu se intră prea uşor. După terminarea perioadei de noviciat, există trei nivele de monahism. Există un singur fel de îmbrăcăminte pentru monahi în Biserica Ortodoxă (cu unele mici variaţii regionale) şi este acelaşi atât pentru monahi cât şi pentru monahii. Fiecarui nivel succesiv îi corespunde o parte a acestui costum, setul complet fiind purtat doar de cei cu rangul cel mai mare, numit din acest motiv "schima mare" sau "veşmântul mare." Fiecare persoană este liberă să intre în oricare mănăstire doreşte; dar după ce este primită de stareţ (sau stareţă) şi îmbracă haina monahală, acea persoană nu se mai poate muta dintr-un loc în altul fără binecuvântarea unui superior eclaziastic.
Cuvântul schima vine din grecescul "σχήμα" (skhēma), care înseamnă formă. Pluralul în greacă este "σχήματα" (skhēmata).
Numeroasele slujbe de intrare în aceste ranguri sunt, de obicei, realizate de stareţ, dar în unele tradiţii acesta trebuie să fie preot pentru a le putea face. În aceste cazuri, dacă el nu afost încă hirotonit sau dacă mănăstirea este de măicuţe, un ieromonah va realiza slujba respectivă. Stareţul sau ieromonahul care slujesc tunderea trebuie să fie cel puţin de rangul în care va tunde. Cu alte cuvinte, doar un ieromonah care a fost tuns în schima mare poate el însuşi să tundă un schimonah. Totuşi, un episcop poate tunde în orice fel de rang în afară de cel al lui.
Călugării ortodocşi sunt apelaţi cu "părinte" chiar dacă nu sunt preoţi; dar atunci când conversează între ei, călugării, adesea, se adresează unul altuia cu "frate." Novicii sunt întotdeauna apelaţi cu "frate." Printre greci, călugării în vârstă sunt numiţi adesea gheronda sau "vârstnic", în semn de respect pentru angajamentul lor. În tradiţia slavă, titlul de vârstnic (slavonă: stareţ) este rezervat de obicei acelora care au o viaţă spirituală îmbunătăţită şi care sunt sfătuitorii celorlalţi.
Măicuţele care au fost tunse ca stavrofor sau alt rang mai înalt sunt apelate cu "maică". Călugăriţele novice şi rasofore sunt apelate cu "soră". Călugăriţele au aceeaşi viaţă ascetică la fel ca şi corespondenţii lor bărbaţi şi adesea mai sunt numeite monahii (pluralul feminin de la monah) iar comunitatea lor se numeşte tot mănăstire.
Călugării care au fost hirotoniţi întru preoţie se numesc ieromonahi (călugăr-preot); călugării care au fost hirotoniţi diaconi se numesc ierodiaconi (călugăr-diacon). un schimonah care este şi preot se numeşte ieroschimonah. Majoritatea călugărilor nu sunt hirotoniţi; în mod normal, o comunitate va prezenta ierarhului atâţia candidaţi la hirotonire câţi are nevoie pentru viaţa liturgică. Prin canoanele sfinte ale Bisericii Ortodoxe, candidaţii la episcopie trebuie să vină din rândul clerului monahal.
Novice
Novice (în slavonă: послушник, poslushnik), lit. "cel sub ascultare"— Aceia care doresc să intre în mănăstire îşi încep această etapă a vieţii ca novici. După ce sosesc în mănăstire şi stau cel mult trei zile ca oaspete, stareţul sau stareţa îi pot da aspirantului binecuvântarea pentru începerea noviciatului. Nu există o slujbă aparte pentru îmbrăcarea unui novice în haina monahală, ci pur şi simplu el sau ea primesc permisiunea de a îmbrăca uniforma de novice. În tradiţia ascetică răsăriteană, novicii pot sau nu pot să se îmbrace cu sutana neagră pe dedesubt (în greacă: anterion, eisorasson; în slavonă: podriasnik) şi primesc scufia sau fesul (în greacă: skoufos, în slavonă: skufia), în funcţie de tradiţia comunităţii locale şi de dispoziţiile stareţului. Anteriul de dedesubt şi scufia sunt prima parte a veşmintelor monahale ortodoxe. În unele comunităţi, novicii mai poartă brâul lat de piele. Novicele mai primeşte un şirag de mătănii şi este instruit în Rugăciunea lui Iisus.
Dacă un novice alege să părăsească viaţa monahală în perioada noviciatului o poate face fără nici un fel de urmări. De asemenea, i se poate cere să plece dacă are un comportament care nu corespunde monahismului sau dacă superiorul său ajunge la concluzia că nu este potrivit pentru viaţa ascetică, că nu are chemare pentru călugărie. Atunci când stareţul sau stareţa socotesc că novicele este pregătit, i se cere să intre în mănăstire. Unii aleg să rămână novici toată viaţa, dar nu din smerenie. Intrarea în oricare stadiu al vieţii monahale este voluntară.
Rasofor
Rassaphore (Slavonic: рясофор), lit. "Robe-bearer"— If the novice continues on to become a monk, he is clothed in the first degree of monasticism at a service at which he receives the tonsure. Although there are no formal vows made at this point, the candidate is normally required to affirm his commitment to persevere in the monastic life. The abbot will then perform the tonsure, cutting a small amount of hair from four spots on the head, forming a cross. He is then given the outer cassock (Greek: Rasson, Exorasson, or Mandorrason; Slavonic: Riassa), an outer robe with wide sleeves, from which the name of Rassaphore is derived. He is also given a kamilavkion, a cylindrical brimless hat, which is covered with a veil called an epanokamelavkion. (These are separate items in the Greek tradition, but in the Russian tradition the two are stitched together and the combination is called a klobuk.) If he has not previously received it, a leather belt is fastened around his waist. His habit is usually black, signifying that he is now dead to the world, and he receives a new name.
Although the Rassaphore does not make formal vows, he is still morally obligated to continue in the monastic estate for the rest of his life. Some will remain Rassaphores permanently without going on to the higher degrees.
Stravofor
Stavrophore (Slavonic: крестоносец, krestonosets), lit. "Cross-bearer"— The next level for Eastern monastics takes place some years after the first tonsure when the abbot feels the monk has reached an appropriate level of discipline, dedication, and humility. This degree is also known as the Little Schema, and is thought of as a "betrothal" to the Great Schema. At this stage, the monk makes formal vows of stability of place, chastity, obedience, and poverty. Then, he is tonsured and clothed in the habit, which in addition to that worn by the Rassaphore, includes the paramandyas (Slavonic: paraman), a piece of square cloth worn on the back, embroidered with the instruments of the Passion, and connected by ties to a wooden cross worn over the heart. The paramandyas represents the yoke of Christ. Because of this addition he is now called Stavrophore, or Cross-bearer. He is also given a wooden hand cross (or "profession cross"), which he should keep in his icon corner, and a beeswax candle, symbolic of monastic vigilance the sacrificing of himself for God. He will be buried holding the cross, and the candle will be burned at his funeral. In the Slavic practice, the Stavrophore also wears the monastic mantle. The rasson worn by the Stavrophore is more ample than that worn by the Rassaphore.
After the ceremony, the newly-tonsured Stavrophore will remain in vigil in the church for five days, refraining from all work, except spiritual reading. The abbot increases the Stavrophore monk’s prayer rule, allows a more strict personal ascetic practice, and gives the monk more responsibility.
Marea schimă
Great Schema (Greek: Megaloschemos, Slavonic: Схима, Schima) — Monks whose abbot feels they have reached a high level of spiritual excellence reach the final stage, called the Great Schema. The tonsure of a Schemamonk or Schemanun follows the same format as the Stavrophore, and he makes the same vows and is tonsured in the same manner. But in addition to all the garments worn by the Stavrophore, he is given the analavos (Slavonic: analav) which is the article of monastic vesture emblematic of the Great Schema. For this reason, the analavos itself is sometimes itself called the "Great Schema". It drapes over the shoulders and hangs down in front and in back, with the front portion somewhat longer, and is embroidered with the instruments of the Passion and the Trisagion. The Greek form does not have a hood, the Slavic form has a hood and lappets on the shoulders, so that the garment forms a large cross covering the monk's shoulders, chest, and back. Another piece added is the Polystavrion or "Many Crosses", which consists of a cord with a number of small crosses plaited into it. The polystavrion forms a yoke around the monk and serves to hold the analavos in place and reminds the monastic that he is bound to Christ and that his arms are no longer fit for worldly activities, but that he must labor only for the Kingdom of Heaven. Among the Greeks, the mantle is added at this stage. The paramandyas of the Megaloschemos is larger than that of the Stavrophore, and if he wears the klobuk, it is of a distinctive thimble shape, called a koukoulion, the veil of which is usually embroidered with crosses.
The Schemamonk also shall remain some days in vigil in the church. On the eighth day after Tonsure, there is a special service for the "Removal of the Koukoulion."
In some monastic traditions the Great Schema is only given to monks and nuns on their death bed, while in others they may be elevated after as little as 25 years of service.
If a bearer of some monastic title acquires the Great Schema, his title incorporates the word "schema". For example, a hieromonk of Great Schema is called hieroschemamonk, archimandrite becomes schema-archimandrite, hegumen - schema-hegumen, etc. In Russian tradition, in such cases the part "schema" is commonly truncated to "схи" (sche), and correspondingly the titles are spelled as схимонах, иеросхимонах, схиархимандрит, схиигумен.
Ranguri monahale ortodoxe copte
In the Coptic Orthodox Church of Alexandria there are only two degrees of professed monks, corresponding to the Rassaphore combined with the Stavrophore and the Great Schema. (There is nothing equivalent to separate Stavrophore status in the Coptic tradition).
The two rites of Rassaphore and Stavrophore are served one immediately following the other, as a single service, very seldom nowadays to be separated by several years. When the two rites are separated, the portions of the habit that were given in the previous rite are not given a second time in the latter rite.
As for the Great Schema, which is made of a leather cord twisted in design and has five to seven small crosses along its length and worn crosswise around the neck, flowing down cross wise front and back, it is usually granted to bishops either upon their episcopal consecration or shortly afterwards and it is usually granted when a monk has reached a high degree of asceticism or has been living as a hermit and also to the monks, hieromonks, and abbots who have been in the monastic life for over 30 years and have been living in an exemplary monastic life.
Vezi şi
Izvoare
Legături externe
- History of monasticism in Russia
- Vows of Great Schema a portion of the Tonsure service
- Tonsure of a Schemanun Novo-Tikhvin Monastery, Ekaterinburg, Russia
- Great Angelic Schema Russian Orthodox (Moscow Patriarchate)
- Paraman Russian Orthodox (Photo)
- Skufia for Schemamonk (Photo)
