Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.190 de modificări
Modificări
m
→Din obiceiurile trapezei şi ale cuvioşilor slujitori la bucătărie
==Din obiceiurile trapezei şi ale cuvioşilor slujitori la bucătărie==
Sfântul [[Cuvios ]] [[Eufrosin bucătarul Bucătarul]] ([[Praznic|prăznuit]] la [[11 septembrie]]), născut dintr-o familie de ţărani şi intrat din râvnă duhovnicească în [[monahism]], a fost pus ascultător la mănăstire. Fiind foarte smerit, a răbdat toate jignirile şi batjocurile fraţilor, care îl dispreţuiau pentru simplitatea lor. Într-o zi însă, i s-a arătat în vis preotului mănăstirii sale că smeritul Eufrosin se bucura în fapt noaptea de bunătăţile din grădina raiului. Primind în vis de la acestea câteva mere din grădina cea minunată, mai târziu s-au săvârşit cu ajutorul acestora multe vindecări. Iar după ce a fost silit de preot să dezvăluie şi fraţilor adevărul despre starea sa duhovnicească, ca să fugă de lauda oamenilor, cuviosul Eufrosin a fugit din mănăstire şi şi-a petrecut restul zilelor într-un loc necunoscut de nimeni.
Sfântul [[Ioan Scărarul]] povesteşte mai multe întâmplări legate de cele ce se petreceau la trapeză şi la bucătăria mănăstirii sale, în [[Scara dumnezeiescului urcuş]]. Astfel, el vorbeşte despre bunul obicei al bucătarului mănăstirii, care îşi nota într-un carneţel pe care îl purta la brâu toate păcatele pe care le săvârşea peste zi, şi le dezvăluia în fiecare seară mai-marelui mănăstirii, ca să primească de la el îndrumare duhovnicească.
Tot în Scara Sf. Ioan, acesta povesteşte despre modul în care stareţul încerca răbdarea şi ascultarea monahilor şi a fraţilor din mănăstire. Într-o zi, vrând să îl dea drept pildă de ascultare fraţilor, îl cheamă la sine pe al doilea preot al mănăstirii, în vârstă de peste optzeci de ani, la vremea mesei, lăsându-l să stea în genunchi toată vremea mesei. Spre mirarea fraţilor, bătrânul monah aşteaptă răbdător, rostind în gând [[Psaltirea]], aşteptând cu smerenie porunca stareţului său.
Tot acesta mai povesteşte şi despre un călugăr străin venit la mănăstire, care, chemat de unii părinţi, se aşază la masa mănăstirii. Alţi fraţi însă îl alungă, şi fratele străin pleacă fără un cuvânt. Chemat din nou la masă de stareţ, se întoarce iarăşi, fără să se supere. La întrebarea Sfântului Ioan despre gândurile sale, acesta îi răspunde cu smerenie, că socotindu-se pe sine mai prejos decât orice om şi nevrednic să stea în rândul fraţilor, se compara pe sine cu un câine, care pleacă atunci când este alungat, dar vine fără grijă atunci când este chemat înapoi.
În [[Patericul egiptean]] se aminteşte despre faptul că monahii mai bătrâni stateau stăteau la o masă diferită de cea a fraţilor. Astfel se spune despre [[avva]] [[Petru Pionitul]], de la [[Chiliile|Chilii]] (în Egipt), care a plecat împreună cu un alt monah, avva Epimah la mănăstirea din Rait. La masă, fiind chemaţi la masa „bătrânilor”, numai avva Petru primeşte să se ducă. Şi s-a minunat avva Epimah că îndrăznise să facă aceasta, bănuindu-l (sugerează textul) de mândrie. Însă avva Petru se dovedeşte a avea mai mult discernământ decât avva Epimah, arătându-i că tocmai a sta la masa fraţilor i-ar fi fost prilej de mândrie, pentru că, mai bătrân fiind, ar fi fost pus să dea binecuvântarea mesei, în timp ce masa bătrânilor i-a fost prilej de smerenie, întrucât acolo se socotea pe sine mai prejos decât toţi ceilalţi bătrâni.
==Note==
