5.288 de modificări
Modificări
ortografie
Tot acesta mai povesteşte şi despre un călugăr străin venit la mănăstire, care, chemat de unii părinţi, se aşază la masa mănăstirii. Alţi fraţi însă îl alungă, şi fratele străin pleacă fără un cuvânt. Chemat din nou la masă de stareţ, se întoarce iarăşi, fără să se supere. La întrebarea Sfântului Ioan despre gândurile sale, acesta îi răspunde cu smerenie, că socotindu-se pe sine mai prejos decât orice om şi nevrednic să stea în rândul fraţilor, se compara pe sine cu un câine, care pleacă atunci când este alungat, dar vine fără grijă atunci când este chemat înapoi.
În [[Patericul egiptean]] se aminteşte despre faptul că monahii mai bătrâni stateau stăteau la o masă diferită de cea a fraţilor. Astfel se spune despre [[avva]] Petru Pionitul, de la [[Chiliile|Chilii]] (în Egipt), care a plecat împreună cu un alt monah, avva Epimah la mănăstirea din Rait. La masă, fiind chemaţi la masa „bătrânilor”, numai avva Petru primeşte să se ducă. Şi s-a minunat avva Epimah că îndrăznise să facă aceasta, bănuindu-l (sugerează textul) de mândrie. Însă avva Petru se dovedeşte a avea mai mult discernământ decât avva Epimah, arătându-i că tocmai a sta la masa fraţilor i-ar fi fost prilej de mândrie, pentru că, mai bătrân fiind, ar fi fost pus să dea binecuvântarea mesei, în timp ce masa bătrânilor i-a fost prilej de smerenie, întrucât acolo se socotea pe sine mai prejos decât toţi ceilalţi bătrâni.
