Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Toma al II-lea al Constantinopolului

Versiunea din 15 septembrie 2011 13:15, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (corect. grafie şi leg. int.)

Cel întru sfinţi Părintele nostru Toma al II-lea a fost Patriarh al Constantinopolului pe la mijlocul secolului al VII-lea. În timpul vremurilor tulburi ale disputelor hristologice, el a fost şi a rămas ortodox în credinţă şi învăţătură. El este pomenit de Biserica Ortodoxă în 16 noiembrie.

Se cunosc puţine lucruri despre viaţa sa. Toma a fost în slujba patriarhiei slujind ca scrib, refendarius, cancelar al patriarhiei şi director la Scala Gerokoeion şi Neapolis Ptochotropheion. Toma a fost ales patriarh din rândul diaconilor după şase luni şi jumătate de la moartea predecesorului său, Patriarhul Petru. Hirotonirea sa a avut loc în Sâmbăta Mare din anul 665.

Perioada păstoririi sale este nesigură deoarece izvoarele vorbesc de perioade diferite. Perioada diferă între doi ani şi şapte luni, conform cu Nichifor, până la trei ani la Teofan, şi chiar la patru ani şi şapte luni în lista lui Leoglavius. Patriarhul Toma a adormit în Domnul în anul 669.


Casetă de succesiune:
Toma al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Petru
Patriarh al Constantinopolului
667–669
Urmat de:
Ioan al V-lea



Izvoare