Tipic

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Tipicul (din greceşte: τυπικόν/typikon, pl. τυπικα/typika, "respectând ordinea"; slavonă: ѹставъ/ustav) este cartea care conţine instrucţiunile şi rubricile care în Biserica Creştină Ortodoxă stabilesc ordinea cultului divin pentru fiecare zi din an. Necesită existenţa cărţilor liturgice care conţin componentele fixe şi variabile ale acestor slujbe. În uzul monahal, tipicul mănăstirii include atât regulile de vieţuire în mănăstire cât şi pravila de rugăciune.

Tipicul Sfântul Sava şi Tipicul Studit - Origini

Cărţile liturgice folosite în prezent de Biserica Ortodoxă îşi au originea în mănăstiri sau au fost puternic influenţate de practicile călugăreşti. Slujbele ciclului zilnic de rugăciune folosit în zilele noastre în Răsăritul ortodox reflectă tradiţiile şi practicile monastice, în special cele din principalele centre unde au apărut şi unde s-au dezvoltat, Sfânta Lavră a Sfântului Sava din Ierusalim şi Mănăstirea Studion din Constantinopol.

Tradiţia liturgică a Tipicului Sfântul Sava apărută prima dată în această Lavră a fost influenţată în forma sa primară de obiceiurile şi practicile comunităţilor ascetice din Orientul Apropiat, Egipt, Palestina şi Asia Mică. Sub Sfântul Teodor, Mănăstirea Studion din Constantinopol a devenit centrul renaşterii şi reformei monahale din oraşu imperial. În vremea controversei iconoclaste, tipicul monahal palestinian a fost adoptat de mănăstirile din Constantinopol. În Mănăstirea Studion a fost realizată o sinteză prin includerea unor elemente din Biroul Catedralei din Constantinopol l-a tipicul palestinian. În timp, această sinteză studită a fost la rândul ei modificată de călugări palestinienicare au alcătuit Tipicul Sfântul Sava revizuit, acestă rămânând în uz până în secolul al XIX-lea.


Tipicul Bisericii Mari

Dificultăţile în utilizarea tipicului monahal la nivelul parohiilor a ajuns la apogeu la începutul secolului al XIX-lea iar abrevierile şi omiterile slujbelor au devenit larg răspândite. În consecinţă, Patriarhul Ecumenic a autorizat revizuirea tipicului pentru uzul parohiilor. Această revizuire a devenit cunoscută sub numele de Tipicul Ecleziastic în conformitate cu Stilul Bisericii Mari a lui Hristos şi a fost publicată în anul 1838. Acestă ediţie a fost la rândul ei revizuită de Protopsaltul George Violakes în Tipicul Bisericii Mari a lui Hristos, publicată în 1888.[1]

Episcopul Kallistos notează:

"Violakis a făcut modificări importante şi adesea greşite, în special în structura Utreniei de Duminică: de exemplu, catavasiile sunt trecute a fi cântate toate împreună la sfârşitul Canticle? opt a canonului, în loc să de câte una la sfârşitul fiecărei canticle?; iar citirea Evangheliei este mutată din poziţia ei în vechime de după canon şi inserată penibil între Canticles? opt şi nouă. Astfel, canticle nouă este separată de cele care o precedă iar întreaga structură a canonului este nefericit compromisă." [2]

Totuşi, mai departe el notează:

"Când a făcut aceasta şi alte schimbări, probabil, Violakes nu inventa ci doar dădea o formă oficială unor practici care deja erau urmate la nivelul parohiei. Probabil, Evanghelia a fost mutată mai aproape de sfârşitul slujbei deoarece prea puţini membrii ai comunităţii ajungeau la timp pentru începutul Utreniei!"[3]

Diferenţe între practica slavă şi cea bizantină

În întâmpinarea necesităţilor lumii slave, imediat ce misiunea în rândul slavilor a început, a demarat şi traducerea tipicului. Din cauza revizuirilor din lumea mediteraneeană cuplate cu invaziile mongole, tipicul slav şi-a pierdut conformitatea cu acela care era standardul lumii bizantine. Acest fapt a fost conştientizat de Biserica Rusiei în secolul al XVII-lea. Acestă revizuire a tipicului slav (împreună cu cărţile de cult) a dus la controversele vechi-credincioşilorîn vremea Ţarului Alexis şi a Patriarhului Nikon de Moscova.

Principalele diferenţe dintre practicile liturgice bizantine şi cele slave stau în originile lor în tipicul Sfântului Sava şi respectiv studit împreună cu reviziile aferente. Cu toate acestea, tipicele grec, românesc şi slav au fost în mare parte aliniate înainte de publicarea ediţiei lui Violakes a Tipicului Bisericii Mari în 1888.[4]

Pentru mai multe informaţii în acest subiect, vezi Some differences between Greek and Russian divine services and their significance, by Archbishop Basil Krivoshein of Brussels and Belgium

Note

  1. ↑ The Festal Menaion (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.
  2. ↑ The Festal Menaion (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.
  3. ↑ The Festal Menaion (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.
  4. ↑ The Festal Menaion (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 542.


Legături externe - discuţii despre tipic

Legături externe cu rubrici din tipic

Legături externe cu traduceri ale tipicului

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Tipic&oldid=11351”