5.288 de modificări
Modificări
ortografie
{{Îmbunătăţire}}
{{Imnografie}}{{Teologie}}
'''Tipicul''' (din greceşte: τυπικόν/''typikon'', pl. τυπικα/''typika'', "respectând ordinea"; slavonă: ѹставъ/''ustav'') este cartea care conţine instrucţiunile şi [[rubrică|rubricile]] care în Biserica Creştină Ortodoxă stabilesc ordinea cultului divin pentru fiecare zi din an. Necesită existenţa cărţilor liturgice care conţin componentele fixe şi variabile ale acestor slujbe. În uzul [[monahism|monahal]], tipicul mănăstiresc include atât regulile de vieţuire în mănăstire cât şi pravila de rugăciune.
==Tipicul Sfântului Sava şi Tipicul Studit - Origini==
Cărţile liturgice folosite în prezent de Biserica Ortodoxă îşi au originea în [[mănăstire|mănăstiri]] sau au fost puternic influenţate de practicile călugăreşti. Slujbele ciclului zilnic de rugăciune folosit în zilele noastre în Răsăritul ortodox reflectă tradiţiile şi practicile monastice, în special cele din principalele centre unde au apărut şi unde s-au dezvoltat, [[Lavra Sfântului Sf. Sava (Ierusalim)cel Sfinţit|Lavra Sfântului Sava din Ierusalim]] şi Mănăstirea Studion din Constantinopol.
Tradiţia liturgică a ''Tipicului Sfântului Sava'', apărută prima dată în această [[Lavră]] a fost influenţată, în forma sa primară, de obiceiurile şi practicile comunităţilor ascetice din Orientul Apropiat, Egipt, Palestina şi Asia Mică. Sub Sfântul [[Teodor Studitul|Teodor]], Mănăstirea Studion din Constantinopol a devenit centrul renaşterii şi reformei monahale din oraşul imperial. În vremea controversei iconoclaste, tipicul monahal palestinian a fost adoptat de mănăstirile din Constantinopol. În Mănăstirea Studion a fost realizată o sinteză liturgică, prin adăugarea unor elemente din slujbele [[Sfânta Sofia (Constantinopol)|Marii Biserci Biserici]] din Constantinopol (Aghia Sophia) la tipicul palestinian. În timp, această sinteză studită a fost la rândul ei modificată de călugării palestinieni care au alcătuit Tipicul Sfântul Sava revizuit, acestă acesta rămânând în uz până în secolul al XIX-lea.
==Tipicul Marii Biserici==
Dificultăţile în utilizarea tipicului monahal la nivelul [[parohie|parohiilor]] a ajuns la apogeu la începutul secolului al XIX-lea, iar scurtările şi omiterea de părţi ale slujbelor au devenit larg răspândite. În consecinţă, [[Patriarhia Ecumenică|Patriarhul Ecumenic]] a autorizat revizuirea tipicului pentru uzul parohiilor. Această revizuire a devenit cunoscută sub numele de ''Tipicul bisericesc conform cu Stilul Marii Biserici a lui Hristos'' şi a fost publicată în anul 1838. Acestă Această ediţie a fost la rândul ei revizuită de Protopsaltul George Violakis în ''Tipicul Bisericii Mari a lui Hristos'', publicată în 1888.<ref>''The Festal Menaion'' (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.</ref>
Episcopul [[Kallistos (Ware) de Diokleia|Kallistos]] notează:
:"Violakis a făcut modificări importante şi adesea greşite, în special în structura [[Utrenie]]i de Duminică: de exemplu, [[catavasie|catavasiile]] sunt trecute a fi cântate toate împreună la sfârşitul [[Odă Biblică|cântării a opta]] a [[Canon (imn)|canonului]], în loc să fie câte una la sfârşitul fiecăreia; iar citirea [[Evanghelie (liturgică)|Evangheliei]] este mutată din poziţia ei în vechime de după canon şi inserată penibil între cântările a opta şi a noua. Astfel, cântarea a noua este separată de cele care o precedă, iar întreaga structură a canonului este din nefericire compromisă." <ref>''The Festal Menaion'' (Tr. Mother Mary and Archimandrite Kallistos Ware, Faber and Faber, London, 1984), p. 543.</ref>
