Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Theopashism: Diferență între versiuni

(Pagină nouă: '''Theopashismul''' este o controversă teologică cu caracter de erezie și schismă apătură la Constantinopol sub patriarhul Macedonie al II-lea al C...)
 
m (→‎Formula theopashită a călugărilor sciți: Adăugare link Sciția Mică)
 
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
−
'''Theopashismul''' este o controversă [[Teologie|teologică]] cu caracter de [[erezie]] și [[schismă]] apătură la [[Constantinopol]] sub patriarhul [[Macedonie al II-lea al Constantinopolului|Macedonie al II-lea]] (495-511), fiind provocată de includerea în textul "[[Trisaghion]]"-ului a adausului "Care S-a răstignit pentru noi", de catre patriarhul [[Monofizitism|monofizit]] Petru de Antiohia. In aceasta disputa erau deja angajati: [[Teodoret din Cir|Teodoret]], [[episcop]] de Cir (m. 466), care in 453 consacra combaterii theopashismului o carte ("Epitome") dintr-un compendiu contra ereziilor, susținând ca Fiul lui [[Dumnezeu]], despre Care face mentiune "Trisaghionul", a murit pe [[cruce]]. Sfântul [[Chiril al Alexandriei]] invata ca expresia "Dumnezeu a suferit in trup" consună cu [[Hristologie|hristologia]] ortodoxa, deoarece Fiul a asumat natura umana in conditia sau modul de existenta (gr. "tropos") in care [[Adam]] a lasat-o. Moartea Fiului lui Dumnezeu este semnul naturii umane pe care El a asumat-o. „Formula thepashită” propusă de călugării sciți în secolul al V-lea era : "Unus de Trinitate passus est carne" (Unul din Treime a suferit în trup). Formula a fost acceptata de imparatul [[Iustinian I]] in "Marturisirea de credinta" publicata in 544.
+
'''Theopashismul''' (gr. θεός  - „Dumnezeu” + gr. πάσχω  - „a suferi, a pătimi”) sau '''teopashismul''' este o controversă [[Teologie|teologică]] cu caracter de [[erezie]] și [[schismă]]<ref>Pr. Prof. Dr. Ion Bria enumeră theopashismul printre „controversele cu caracter de erezie și schismă în perioada 150-553”, împreună cu montanismul, modalismul, adoptianismul, dinatismul și mesalinismul, în: Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicționar de Teologie Ortodoxă'', EIBMBOR, 1981, pp.106-108.</ref> apărută la [[Constantinopol]] sub patriarhul [[Macedonie al II-lea al Constantinopolului|Macedonie al II-lea]] (495-511), fiind provocată de includerea în textul "[[Trisaghion]]"-ului a adausului „Care S-a răstignit pentru noi”, de către patriarhul [[Monofizitism|monofizit]] Petru (Gnafeos) al Antiohiei. În această dispută erau deja angajați: [[Teodoret din Cir|Teodoret]], [[episcop]] de Cir (m. 466), care în 453 consacra combaterii theopashismului o carte, „Epitome”, dintr-un compendiu ''Contra ereziilor'', susținând că Fiul lui [[Dumnezeu]], despre Care face mențiune „Trisaghionul”, a murit pe [[cruce]]. Sfântul [[Chiril al Alexandriei]] învăța că expresia „Dumnezeu a suferit în trup” consună cu [[Hristologie|hristologia]] ortodoxă, deoarece Fiul a asumat natura umană în condiția sau modul de existență (gr. ''tropos'') în care [[Adam]] a lăsat-o. Moartea Fiului lui Dumnezeu este semnul naturii umane pe care El a asumat-o.<ref>Ion Bria, ''op. cit.'', p. 108</ref>
  
−
"Formula theopaschită" a fost mai apoi validată de [[Sinodul V Ecumenic]] in 553, care stipulează în canonul 10: "Dacă cineva nu mărturisește că Domnul nostru Iisus Hristos care a fost crucificat în trup este adevărat Dumnezeu și Domn al slavei și unul din Sfânta Treime, să fie anatema".
+
==Formula theopashită a călugărilor sciți==
 +
În 519 o delegație a călugărilor sciți, originari din [[Sciția Mică]] (Dobrogea)<ref>Mircea Păcurariu, ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'', Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9</ref>, merge la Constantinopol și apoi la [[Roma]] pentru o susține afirmație teologică nuanțată în legătură cu theopashismul, afirmație care a primit numele de: formula theopashită a călugărilor sciți. „Formula theopashită” propusă de ei era: „Unus de Trinitate passus est carne” (gr. ἕνα δῆς ἁγίας τριάδος πεπονϑέναι σαρχὶ -  i.e. ''Unul din Sfânta Treime a suferit în trup'').
  
−
==Sursă==
+
===Conținut teologic===
−
*Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ''Dicționar de Teologie Ortodoxă'', EIBMBOR, 1981, p.108)
+
Conținutul teologic ortodox al formulei „Unul din Treime a suferit cu Trupul” este rezumată astfel de către Părintele [[Dumitru Stăniloae]]<ref>Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv la ''Scrieri ale „Călugărilor sciți” daco-români din secolul al VI-lea (519-520)'', cu traducere de Nicolae Petrescu, în ''Mitropolia Olteniei'', nr. 56, Craiova, 1985, pp. 240-242. ''Apud'' Emanuel Gafița, ''op.cit.'', pp. 172-173.</ref>:
 +
 
 +
1. Luând firea noastră însuși Unul din Treime, a scăpat-o de moarte și a ridicat-o în comuniunea veșnică a Lui cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. Oamenii, cu care S-a făcut de o ființă după umanitate, fiind în comuniune cu Ipostasul nemuritor și înviat, recâștigă nemurirea;
 +
 
 +
2. Acest Unul Născut din Treime, Fiul lui Dumnezeu, Se face și ca om Fiul lui Dumnezeu și purtător al Duhului iubitor al Tatălui, și prin El, și noi;
 +
 
 +
3. Ipostasul Fiului făcut om dobândește prin umanitatea pe care Și-a făcut-o proprie comunicare directă cu noi, comunicând la nesfârșit bogățiile Sale oamenilor;
 +
 
 +
4. Umanitatea pe care Fiul lui Dumnezeu a luat-o are valoarea cea mai înaltă și eternă, iar prin alipirea noastră de El, această valoare se proiectează și asupra umanității noastre;
 +
 
 +
5. Hristos Domnul, însușindu-Și ca om lucrarea noastră asupra naturii și pătimirea Lui din partea întregului cosmos, ca și lucrarea și pătimirea noastră în relație cu oamenii, a confirmat și desăvârșit poziția de om și împreună-lucrător cu oamenii în raport cu semenii și cu natura. Așadar, doar prin om a adunat Fiul lui Dumnezeu universul în Sine și îl trăiește împreună cu noi.
 +
 
 +
===Dispute===
 +
Disputele teologice în jurul formulei theopashite a călugărilor sciți au durat mai multe zeci de ani de la lansarea ei în 519.
 +
 
 +
Prima recunoaștere oficială a ortodoxiei formulei călugărilor sciți vine în edictul din 15 martie 533 al împăratului Iustinian I, prin care formula devine obligatorie pentru cei ce mărturisesc credința ortodoxă<ref>Emanuel Gafița, ''op.cit.'', p. 166.</ref>. Anul următor, în 534, papa Leon al XII-lea acceptă și el formula, care mai apoi este reafirmată de împăratul Iustinian I în "Mărturisirea de credință" publicată în 544<ref>Ion Bria, ''op.cit.''</ref>.
 +
 
 +
În cele din urmă formula avea să dobândească aprobarea definitivă la [[Sinodul V Ecumenic]] din 553 de la Constantinopol, care stipulează în canonul 10: "Dacă cineva nu mărturisește că Domnul nostru [[Iisus Hristos]] care a fost crucificat în trup este adevărat Dumnezeu și Domn al slavei și unul din [[Sfânta Treime]], să fie [[anatema]]".
 +
 
 +
==Theopashismul și triumful sciților==
 +
După ce a fost afirmată de împăratul Iustinian la tot imperiul, învățătura monahilor sciți învinge definitiv la Sinodul al V-lea Ecumenic.
 +
 
 +
[[Sinodul Quinisext|Sinodul de la Trulan]], din 692, avea să combată învățătura teopashită însă aceasta nu atinge exprimarea scită, ci doar adaosul lui Petru Gnafeos la ''Sfinte Dumnezeule'', care susține că Dumnezeu a suferit în însăși esența sa divină.
 +
 
 +
Recunoașterea oficială a formulei a venit odată cu introducerea în 535 ori 536 în [[Sfânta Liturghie]] a [[Tropar|troparului]] sau [[Antifon|antifonului]] II: „[[Unule Născut|Unule-Născut]], Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu...”.<ref>Emanuel Gafița, op.cit., pp. 170-171.</ref>
 +
 
 +
==Note==
 +
<references />
 +
 
 +
==Surse==
 +
* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicționar de Teologie Ortodoxă'', EIBMBOR, 1981, p.108
 +
* Emanuel Gafița, „Călugării sciți și aportul lor în clarificarea teologiei secolului al VI-lea”, în ''Revista Teologică'', nr. 1 / 2020, pp. 155-173
 +
 
 +
[[Categorie:Hristologie]]

Versiunea curentă din 3 noiembrie 2023 21:50

Theopashismul (gr. θεός - „Dumnezeu” + gr. πάσχω - „a suferi, a pătimi”) sau teopashismul este o controversă teologică cu caracter de erezie și schismă[1] apărută la Constantinopol sub patriarhul Macedonie al II-lea (495-511), fiind provocată de includerea în textul "Trisaghion"-ului a adausului „Care S-a răstignit pentru noi”, de către patriarhul monofizit Petru (Gnafeos) al Antiohiei. În această dispută erau deja angajați: Teodoret, episcop de Cir (m. 466), care în 453 consacra combaterii theopashismului o carte, „Epitome”, dintr-un compendiu Contra ereziilor, susținând că Fiul lui Dumnezeu, despre Care face mențiune „Trisaghionul”, a murit pe cruce. Sfântul Chiril al Alexandriei învăța că expresia „Dumnezeu a suferit în trup” consună cu hristologia ortodoxă, deoarece Fiul a asumat natura umană în condiția sau modul de existență (gr. tropos) în care Adam a lăsat-o. Moartea Fiului lui Dumnezeu este semnul naturii umane pe care El a asumat-o.[2]

Formula theopashită a călugărilor sciți

În 519 o delegație a călugărilor sciți, originari din Sciția Mică (Dobrogea)[3], merge la Constantinopol și apoi la Roma pentru o susține afirmație teologică nuanțată în legătură cu theopashismul, afirmație care a primit numele de: formula theopashită a călugărilor sciți. „Formula theopashită” propusă de ei era: „Unus de Trinitate passus est carne” (gr. ἕνα δῆς ἁγίας τριάδος πεπονϑέναι σαρχὶ - i.e. Unul din Sfânta Treime a suferit în trup).

Conținut teologic

Conținutul teologic ortodox al formulei „Unul din Treime a suferit cu Trupul” este rezumată astfel de către Părintele Dumitru Stăniloae[4]:

1. Luând firea noastră însuși Unul din Treime, a scăpat-o de moarte și a ridicat-o în comuniunea veșnică a Lui cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi. Oamenii, cu care S-a făcut de o ființă după umanitate, fiind în comuniune cu Ipostasul nemuritor și înviat, recâștigă nemurirea;

2. Acest Unul Născut din Treime, Fiul lui Dumnezeu, Se face și ca om Fiul lui Dumnezeu și purtător al Duhului iubitor al Tatălui, și prin El, și noi;

3. Ipostasul Fiului făcut om dobândește prin umanitatea pe care Și-a făcut-o proprie comunicare directă cu noi, comunicând la nesfârșit bogățiile Sale oamenilor;

4. Umanitatea pe care Fiul lui Dumnezeu a luat-o are valoarea cea mai înaltă și eternă, iar prin alipirea noastră de El, această valoare se proiectează și asupra umanității noastre;

5. Hristos Domnul, însușindu-Și ca om lucrarea noastră asupra naturii și pătimirea Lui din partea întregului cosmos, ca și lucrarea și pătimirea noastră în relație cu oamenii, a confirmat și desăvârșit poziția de om și împreună-lucrător cu oamenii în raport cu semenii și cu natura. Așadar, doar prin om a adunat Fiul lui Dumnezeu universul în Sine și îl trăiește împreună cu noi.

Dispute

Disputele teologice în jurul formulei theopashite a călugărilor sciți au durat mai multe zeci de ani de la lansarea ei în 519.

Prima recunoaștere oficială a ortodoxiei formulei călugărilor sciți vine în edictul din 15 martie 533 al împăratului Iustinian I, prin care formula devine obligatorie pentru cei ce mărturisesc credința ortodoxă[5]. Anul următor, în 534, papa Leon al XII-lea acceptă și el formula, care mai apoi este reafirmată de împăratul Iustinian I în "Mărturisirea de credință" publicată în 544[6].

În cele din urmă formula avea să dobândească aprobarea definitivă la Sinodul V Ecumenic din 553 de la Constantinopol, care stipulează în canonul 10: "Dacă cineva nu mărturisește că Domnul nostru Iisus Hristos care a fost crucificat în trup este adevărat Dumnezeu și Domn al slavei și unul din Sfânta Treime, să fie anatema".

Theopashismul și triumful sciților

După ce a fost afirmată de împăratul Iustinian la tot imperiul, învățătura monahilor sciți învinge definitiv la Sinodul al V-lea Ecumenic.

Sinodul de la Trulan, din 692, avea să combată învățătura teopashită însă aceasta nu atinge exprimarea scită, ci doar adaosul lui Petru Gnafeos la Sfinte Dumnezeule, care susține că Dumnezeu a suferit în însăși esența sa divină.

Recunoașterea oficială a formulei a venit odată cu introducerea în 535 ori 536 în Sfânta Liturghie a troparului sau antifonului II: „Unule-Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu...”.[7]

Note

  1. ↑ Pr. Prof. Dr. Ion Bria enumeră theopashismul printre „controversele cu caracter de erezie și schismă în perioada 150-553”, împreună cu montanismul, modalismul, adoptianismul, dinatismul și mesalinismul, în: Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, EIBMBOR, 1981, pp.106-108.
  2. ↑ Ion Bria, op. cit., p. 108
  3. ↑ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  4. ↑ Dumitru Stăniloae, Studiu introductiv la Scrieri ale „Călugărilor sciți” daco-români din secolul al VI-lea (519-520), cu traducere de Nicolae Petrescu, în Mitropolia Olteniei, nr. 56, Craiova, 1985, pp. 240-242. Apud Emanuel Gafița, op.cit., pp. 172-173.
  5. ↑ Emanuel Gafița, op.cit., p. 166.
  6. ↑ Ion Bria, op.cit.
  7. ↑ Emanuel Gafița, op.cit., pp. 170-171.

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, EIBMBOR, 1981, p.108
  • Emanuel Gafița, „Călugării sciți și aportul lor în clarificarea teologiei secolului al VI-lea”, în Revista Teologică, nr. 1 / 2020, pp. 155-173
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Theopashism&oldid=55082”