Modificări

{{Ciornă}}

Acest episcop urcă pe scaunul '''Eparhiei Tomisului''', pe la anii 385-390, după mutarea din viaţă a episcopului [[Gherontie al Tomisului]]. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul [[Ieronim]], în celebra sa lucrare „''De viris illustribus''", despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de [[Dumnezeu]] şi de oameni, teolog învăţat şi scriitor talentat şi neobosit. El afirmă că „''a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe''", ceea ce dovedeşte vasta sa cultură în retorica şi filosofia antică, greacă şi latină. Apoi, fericitul [[Ieronim]] încheie cu aceste cuvinte despre '''episcopul Teotim''': „''Aud că scrie şi alte lucrări''".

[[Sozomen]], istoricul bisericesc, spune despre '''Teotim I''' că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „'''filosofia monastica'''” (deci cu viaţa monahală). Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe '''Teotim Scitul''' „'''zeul romanilor'''”. Acesta a încercat să-i câştige pentru credinţa creştină, arătându-se ospitalier şi făcându-le daruri.Barbarii au crezut însă că '''Teotim''' era bogat şi de acea au plănuit ca să-l ia prizonier. În această împrejurare se va arăta darul '''facerii de minuni''' al Sfântului, căci braţul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului laţul pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înţepenire.

Un alt scriitor creştin, [[Socrate]], spunea despre''' Sfântul Teotim''' că „''era cunoscut de toţi - împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale''”.

Prin scrierile sale patristice, '''Sfântul Teotim I''' este considerat „''creatorul Filocaliei româneşti''". În gândirea sa a fost, desigur, influenţat de Sfântul [[Ioan Gură de Aur]] şi de părinţii capadocieni. '''Teotim I''' vorbeşte foarte frumos despre liniştea minţii şi a inimii.

Sub păstoria lui '''Teotim I''', mănăstirile şi sihăstriile din [[Dobrogea]] secolului IV, renumite prin asceză şi isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiţii „'''călugări sciţi'''", răspândiţi, atât la nord de Dunăre până în Carpaţi, cât şi la sud până la [[Ierusalim]], [[Constantinopol]], [[Roma]] şi [[Africa]]. Bazilicile înălţate de el, ale căror ruine şi astăzi se văd, erau mari şi frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedeşte numărul impresionant de credincioşi, precum şi frumuseţea cultului şi arhitecturii secolelor IV-V.

'''Sfântul Teotim Scitul''' era bine cunoscut împăratului [[Arcadie]] şi mai ales Sfântului [[Ioan Gură de Aur]], căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis '''fericitului Teotim''' călugări misionari „''pentru nomazii sciţi de la [[Istm]]''", adică pentru huni. În anul 400, '''Sfântul Teotim I''' ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul '''Ioan Gură de Aur''', împotriva învăţăturii eretice a episcopului [[Antonin al Efesului]]. În anul 403, episcopul '''Teotim I''' este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul [[Epifanie al Ciprului]], dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân '''Teotim I''' şi Sfântul [[Ioan Gură de Aur]].

Despre activitatea literară a '''Sfântului Ierarh Teotim''' nu cunoaştem prea multe date. Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog şi fraze scurte şi că a scris unele omilii la textele evanghelice. Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea '''Sfântului Teotim''' era în consens cu gândirea marilor Părinţi ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creştine”.