Teotim I al Tomisului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(+leg externe, 2 categorii)
m (Sîmbotin a redenumit pagina Teotim al Tomisului în Teotim I al Tomisului: există și Teotim al II-lea al Tomisului)
 
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Ciornă}}
+
[[Imagine:Teotim-Tomis.jpg|right|frame|Sfântul Ierarh Teotim I Scitul, episcop al Tomisului]]
'''Sfântul Ierarh Teotim I Scitul''' era de neam daco-roman, născându-se în [[Dacia Pontică]], undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinţii [[Ioan Casian]] si [[Gherman din Dobrogea]], format în tinereţe în aceeaşi mănăstire din „hotarele Casienilor şi ale Peşterilor".
+
'''Sfântul Ierarh Teotim I Scitul''' a fost [[episcop]] al Tomisului la sfârșitul secolului al IV-lea. [[Praznic|Pomenirea]] lui se face în [[Biserica Ortodoxă]] la data de [[20 aprilie]].
  
Acest episcop urcă pe scaunul '''Eparhiei Tomisului''', pe la anii 385-390, după mutarea din viaţă a episcopului [[Gherontie al Tomisului]]. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul [[Ieronim]], în celebra sa lucrare „''De viris illustribus''", despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de [[Dumnezeu]] şi de oameni, teolog învăţat şi scriitor talentat şi neobosit. El afirmă că „''a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe''", ceea ce dovedeşte vasta sa cultură în retorica şi filosofia antică, greacă şi latină. Apoi, fericitul [[Ieronim]] încheie cu aceste cuvinte despre '''episcopul Teotim''': „''Aud că scrie şi alte lucrări''".
+
==Viața==
 +
Teotim I Scitul era de neam daco-roman, născându-se în Dacia Pontică, undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinții [[Ioan Casian]] și [[Gherman din Dobrogea]], format în tinerețe în aceeași [[mănăstire]] din „hotarele Casienilor și ale Peșterilor”.
  
[[Sozomen]], istoricul bisericesc, spune despre '''Teotim I''' că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, şi acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „'''filosofia monastica'''” (deci cu viaţa monahală). Viaţa lui era modestă şi cumpătată, iar virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe '''Teotim Scitul''' „'''zeul romanilor'''”. Acesta a încercat să-i câştige pentru credinţa creştină, arătându-se ospitalier şi făcându-le daruri.Barbarii au crezut însă că '''Teotim''' era bogat şi de acea au plănuit ca să-l ia prizonier. În această împrejurare se va arăta darul '''facerii de minuni''' al Sfântului, căci braţul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului laţul pregătit, a rămas înţepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înţepenire.
+
Acest [[episcop]] urcă pe scaunul Eparhiei Tomisului pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului [[Gherontie al Tomisului]]. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul [[Ieronim]], în celebra sa lucrare „''De viris illustribus''”, despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]] și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că „''a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe''”, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica și filosofia antică, greacă și latină. Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre episcopul Teotim: „''Aud că scrie și alte lucrări''”.
  
Un alt scriitor creştin, [[Socrate]], spunea despre''' Sfântul Teotim''' „''era cunoscut de toţi - împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale''”.
+
[[Sozomen]], istoricul bisericesc, spune despre Teotim I că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, și că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastică” (deci cu viața monahală). Viața lui era modestă și cumpătată, iar virtuțile și înțelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar și în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe Teotim Scitul „zeul romanilor”. Acesta a încercat să-i câștige pentru credința creștină, arătându-se ospitalier și făcându-le daruri. Barbarii au crezut însă că Teotim era bogat ți de acea au plănuit ca să-l ia prizonier. În această împrejurare se va arăta darul facerii de minuni al Sfântului, căci brațul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului lațul pregătit, a rămas înțepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înțepenire.
Prin scrierile sale patristice, '''Sfântul Teotim I''' este considerat „''creatorul Filocaliei româneşti''". În gândirea sa a fost, desigur, influenţat de Sfântul [[Ioan Gură de Aur]] şi de părinţii capadocieni. '''Teotim I''' vorbeşte foarte frumos despre liniştea minţii şi a inimii.
 
  
Sub păstoria lui '''Teotim I''', mănăstirile şi sihăstriile din [[Dobrogea]] secolului IV, renumite prin asceză şi isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiţii „'''călugări sciţi'''", răspândiţi, atât la nord de Dunăre până în Carpaţi, cât şi la sud până la [[Ierusalim]], [[Constantinopol]], [[Roma]] şi [[Africa]]. Bazilicile înălţate de el, ale căror ruine şi astăzi se văd, erau mari şi frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedeşte numărul impresionant de credincioşi, precum şi frumuseţea cultului şi arhitecturii secolelor IV-V.
+
Un alt scriitor creștin, [[Socrate Scolasticul]], spunea despre Sfântul Teotim că „''era cunoscut de toți — împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari — pentru evlavia și corectitudinea vieții sale''”.
 +
Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim I este considerat „''creatorul Filocaliei românești''”. În gândirea sa a fost, desigur, influențat de Sfântul [[Ioan Gură de Aur]] și de părinții capadocieni. Teotim I vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.
  
'''Sfântul Teotim Scitul''' era bine cunoscut împăratului [[Arcadie]] şi mai ales Sfântului [[Ioan Gură de Aur]], căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis '''fericitului Teotim''' călugări misionari „''pentru nomazii sciţi de la [[Istm]]''", adică pentru huni. În anul 400, '''Sfântul Teotim I''' ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul '''Ioan Gură de Aur''', împotriva învăţăturii eretice a episcopului [[Antonin al Efesului]]. În anul 403, episcopul '''Teotim I''' este din nou în Constantinopol şi ia apărarea marelui patriarh şi dascăl a toată lumea, împotriva acuzaţiilor aduse de Sfântul [[Epifanie al Ciprului]], dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân '''Teotim I''' şi Sfântul [[Ioan Gură de Aur]].
+
Sub păstoria lui Teotim I, mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți, atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la [[Ierusalim]], [[Constantinopol]], [[Roma]] și Africa. Bazilicile înălțate de el, ale căror ruine și astăzi se văd, erau mari și frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.
  
Despre activitatea literară a '''Sfântului Ierarh Teotim''' nu cunoaştem prea multe date. Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog şi fraze scurte  şi că a scris unele omilii la textele evanghelice. Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea '''Sfântului Teotim''' era în consens cu gândirea marilor Părinţi ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creştine”.
+
Sfântul Teotim Scitul era bine cunoscut împăratului [[Arcadie]] și mai ales Sfântului [[Ioan Gură de Aur]], căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele [[patriarh]] i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „''pentru nomazii sciți de la Istm''”, adică pentru huni. În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul '''Ioan Gură de Aur''', împotriva învățăturii eretice a episcopului [[Antonin al Efesului]]. În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol și ia apărarea marelui patriarh și dascăl a toată lumea, împotriva acuzațiilor aduse de Sfântul [[Epifanie de Salamina|Epifanie al Ciprului]], dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I și Sfântul [[Ioan Gură de Aur]].
  
Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului al V-lea, '''fericitul episcop Teotim I''' s-a strămutat cu pace din viaţa aceasta, la cereştile lăcaşuri. Pentru viaţa sa curată, pentru opera sa misionară şi pentru credinţa sa dreaptă cu care a mărturisit pe [[Hristos]], [[Biserica Ortodoxă]] l-a trecut în rândul sfinţilor şi se face pomenirea lui la [[20 aprilie]].
+
Despre activitatea literară a Sfântului Ierarh Teotim nu cunoaștem prea multe date. Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog și fraze scurte și că a scris unele omilii la textele evanghelice. Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea Sfântului Teotim era în consens cu gândirea marilor [[Sfinții Părinți|Părinți ai Bisericii]] veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creștine”.
 +
 
 +
Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului al V-lea, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viața aceasta, la cereștile lăcașuri. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe [[Iisus Hristos]], [[Biserica Ortodoxă]] l-a trecut în rândul [[sfinți]]lor și se face pomenirea lui la [[20 aprilie]].
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
  
 
*[http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/04/acatistul-sfantului-ierarh-teotim-i.html Acatistul Sf. Teotim al Tomisului].
 
*[http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/04/acatistul-sfantului-ierarh-teotim-i.html Acatistul Sf. Teotim al Tomisului].
*Pr. Prof. [[Mircea Păcurariu]], "[http://ortodoxie.trei.ro/istoric/teologia_patristica_bor/6c_sfantul_teotim.html Sf. Teotim, episcopul Tomisului]", din ''Sfinţi daco-romani şi români'', Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 50-53.
+
*Pr. Prof. [[Mircea Păcurariu]], [http://ortodoxie.trei.ro/istoric/teologia_patristica_bor/6c_sfantul_teotim.html Sf. Teotim, episcopul Tomisului], din ''Sfinți daco-romani și români'', Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 50-53.
*[http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/aprilie/sf_teotim_episcopul_tomisului.htm Viaţa Sf. Teotim al Tomisului].
+
*[http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-ierarh-teotim-i-scitul-episcop-al-tomisului.html Viața Sf. Teotim al Tomisului], cu câteva cuvinte de învățătură.
*[http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-ierarh-teotim-i-scitul-episcop-al-tomisului.html Viaţa Sf. Teotim al Tomisului], cu câteva cuvinte de învăţătură.
 
  
[[Categorie:Sfinţi]]
+
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Sfinţi români]]
+
[[Categorie:Sfinți români]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
 
[[Categorie:Episcopi]]
 +
[[Categorie:Episcopi de Tomis]]

Versiunea curentă din 20 aprilie 2017 19:23

Sfântul Ierarh Teotim I Scitul, episcop al Tomisului

Sfântul Ierarh Teotim I Scitul a fost episcop al Tomisului la sfârșitul secolului al IV-lea. Pomenirea lui se face în Biserica Ortodoxă la data de 20 aprilie.

Viața

Teotim I Scitul era de neam daco-roman, născându-se în Dacia Pontică, undeva în a doua jumătate a secolului al IV-lea, fiind contemporan cu Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, format în tinerețe în aceeași mănăstire din „hotarele Casienilor și ale Peșterilor”.

Acest episcop urcă pe scaunul Eparhiei Tomisului pe la anii 385-390, după mutarea din viață a episcopului Gherontie al Tomisului. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare „De viris illustribus”, despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că „a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe”, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorica și filosofia antică, greacă și latină. Apoi, fericitul Ieronim încheie cu aceste cuvinte despre episcopul Teotim: „Aud că scrie și alte lucrări”.

Sozomen, istoricul bisericesc, spune despre Teotim I că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, și că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu „filosofia monastică” (deci cu viața monahală). Viața lui era modestă și cumpătată, iar virtuțile și înțelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar și în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe Teotim Scitul „zeul romanilor”. Acesta a încercat să-i câștige pentru credința creștină, arătându-se ospitalier și făcându-le daruri. Barbarii au crezut însă că Teotim era bogat ți de acea au plănuit ca să-l ia prizonier. În această împrejurare se va arăta darul facerii de minuni al Sfântului, căci brațul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului lațul pregătit, a rămas înțepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înțepenire.

Un alt scriitor creștin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toți — împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari — pentru evlavia și corectitudinea vieții sale”. Prin scrierile sale patristice, Sfântul Teotim I este considerat „creatorul Filocaliei românești”. În gândirea sa a fost, desigur, influențat de Sfântul Ioan Gură de Aur și de părinții capadocieni. Teotim I vorbește foarte frumos despre liniștea minții și a inimii.

Sub păstoria lui Teotim I, mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie, au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți, atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma și Africa. Bazilicile înălțate de el, ale căror ruine și astăzi se văd, erau mari și frumos ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.

Sfântul Teotim Scitul era bine cunoscut împăratului Arcadie și mai ales Sfântului Ioan Gură de Aur, căruia îi era prieten devotat. În anul 399, marele patriarh i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciți de la Istm”, adică pentru huni. În anul 400, Sfântul Teotim I ia parte la un sinod local în Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur, împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. În anul 403, episcopul Teotim I este din nou în Constantinopol și ia apărarea marelui patriarh și dascăl a toată lumea, împotriva acuzațiilor aduse de Sfântul Epifanie al Ciprului, dovedind prin aceasta adânca legătură duhovnicească dintre episcopul străromân Teotim I și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Despre activitatea literară a Sfântului Ierarh Teotim nu cunoaștem prea multe date. Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog și fraze scurte și că a scris unele omilii la textele evanghelice. Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea Sfântului Teotim era în consens cu gândirea marilor Părinți ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creștine”.

Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului al V-lea, fericitul episcop Teotim I s-a strămutat cu pace din viața aceasta, la cereștile lăcașuri. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinților și se face pomenirea lui la 20 aprilie.

Legături externe