Teofil Iconoclastul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 31 octombrie 2011 07:44, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (mici completări)
Salt la: navigare, căutare

Teofil Iconoclastul (gr. Θεόφιλος) a fost împărat bizantin între anii 829 și 842. A fost al doilea împărat din dinastia Armorienilor. Era un zelos iconoclast, însă a luat-o de soţie pe Teodora, care după moartea lui s-a vădit a fi o evlavioasă iconodulă.

Viața

Teofil s-a născut în anul 813 ca fiu al lui Mihail, viitorul împărat Mihail al II-lea şi al soţiei sale Tecla. Naşul lui a fost împăratul Leon al V-lea Armeanul. Teofil a primit o educaţie aleasă, fiind instruit inclusiv în domeniul artelor. În anul 822 a fost încoronat co-împărat de tatăl lui, Mihail al II-lea, căruia i-a şi succedat la tron începând cu data de 2 octombrie 829.

Teofil a avut şapte copii din căsătoria lui cu Teodora, între care doi băieţi – Constantin, co-împărat între 833-835 şi Mihail, urmaşul lui Teofil la tron sub numele de împăratul Mihail al III-lea (poreclit „Bețivul”), şi cinci fete: Maria, care s-a măritat cu cezarul Alexios Museles, Tecla, care a fost iubita împăratului Vasile I Macedoneanul, Ana, Anastasia şi Pulcheria.

De cum a urcat pe tronul imperial, Teofil a trebuit să facă faţă războiului pornit atât la frontiera de răsărit cât şi la cea de apus a imperiului. În anul 830, forţele lui au fost înfrânte în Anatolia de arabii abbasizi, dar un an mai târziu trupele bizantine au repurtat o victorie în Cilicia. În 837 a relansat ofensiva, repurtând iniţial unele succese împotriva califului Mu’tasim în Mesopotamia, însă în 838 acesta a revenit el însuşi în fruntea trupelor şi i-a înfrânt pe bizantini în Anatolia.

Cu toate că în acea vreme s-au cheltuit sume mari de bani pe războaiele din Răsărit împotriva arabilor, în timpul domniei lui Teofil comerţul, meşteşugurile şi finanţele au înflorit în imperiu, în bună parte datorită administraţiei sale foarte eficiente. Însă Teofil a continuat politicile iconoclaste iniţiate de Leon al V-lea în 813. Iconoclasmul a rămas o politică oficială a Imperiului până în 843, la un an după moartea lui Teofil, când le-a pus capăt împărăteasa Teodora, soţia lui Teofil şi regentă a fiului lor minor, Mihail al III-lea. Cu sprijinul unui sinod bisericesc, ea a proclamat în anul 843 restabilirea cinstirii icoanelor. De atunci, în amintirea acestui gest, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei.

Teofil nu şi-a mai revenit în urma înfrângerilor de la sfârşitul anilor 830. Sănătatea lui a devenit din ce în ce mai firavă. A murit pe 20 ianuarie 842.

Sursa

OrthodoxWiki:Theophilus the Iconoclast

Legături externe

Casetă de succesiune:
Teofil Iconoclastul
Precedat de:
Mihail al II-lea
Împărat Roman (Bizantin)
829-842
Urmat de:
Teodora a II-a