Teodosie cel Mare (împărat)

Theodosius I

Sfântul și binecredinciosul împărat Teodosie I, numit şi Teodosie cel Mare (grec. Θεοδόσιος ο Μέγας), a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii - de răsărit şi de apus. Teodosie cel Mare este cunoscut şi pentru că a decretat creştinismul ortodox ca religie oficială a Imperiului Roman. A fost un puternic apărător al credinţei ortodoxe şi trecut în rândul sfinţilor, prăznuirea lui făcându-se la data de 17 ianuarie.

Viaţa

Teodosie cel Mare (numele roman fiind Flavius Theodosius) s-a născut pe 11 ianuarie 347 la Cauca în nord-vestul provinciei romane Hispania (azi Coca, în Spania). Era fiul generalului Flavius Theodosius cel Bătrân, mama sa numindu-se Thermantia; ambii săi părinţi erau creştini ortodocşi.

S-a căsătorit cu Aelia Flacilla, de la care a avut doi fii, Arcadie şi Honorius (urmaşii săi la tron), şi o fiică, Pulcheria. Soţia sa, Aelia Flacilla (cunoscută şi ca Placilla sau Plachilla), este prăznuită ca sfântă pe data de 14 septembrie. Atât Aelia, cât şi fiica sa Pulcheria au murit în anul in 385. Mai târziu, Teodosiu s-a căsătorit cu Galla, fiica împăratului Valentinian I, cu care a avut o fiică, Galla Placidia, viitoarea mamă a împăratului Valentinian al III-lea.

Mergând pe urmele tatălui său, Teodosie îmbrăţişează şi el cariera militară, ajungând la demnitatea de dux în provincia Moesia superioară în anul 374, după ce se distinsese în bătăliile purtate împotriva sarmaţilor la Dunărea de Jos.

La scurt timp însă, datorită faptului că tatăl său (generalul roman Flavius Theodosius cel Bătrân) căzuse în dizgraţie şi fusese executat la ordinul împăratului Valentinian I, Teodosie s-a retras la moşiile sale în Spania (în 376), aparent temându-se de persecuţiile împăratului din cauza legăturilor sale de familie. Dar reputaţia sa din domeniul militar nu a fost uitată, şi după moartea lui Valentinian I, urmaşii acestuia, co-împăraţii Valentinian al II-lea şi Graţian, l-au rechemat pe Teodosie, încredinţându-i comanda unei noi campanii împotriva sarmaţilor. După o serie de victorii, Teodosie a câştigat rangul de magister militum per Illyricum, iar în anul 378 împăratul Graţian l-a desemnat drept co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman, după ce fostul co-împărat Valens fusese ucis de către goţi în bătălia de la Adrianopol.

Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de apărare a imperiului, efectuând o serie de reforme în domeniul dreptului, fiscalității şi finanțelor, şi acceptând un număr sporit de contingente „barbare” în armată. După lupte grele cu vizigoţii, care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosie a ajuns la o înţelegere cu aceştia, semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabilește ca federați în provincia Tracia, între Balcani și Dunăre. După aceasta, Teodosie a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-împărat în părţile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oştile lui Teodosie l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.

Ulterior, după moartea lui Valentinian al II-lea în 392, Teodosie rămâne conducător al Imperiului Roman ca împărat unic - el a fost ultimul împărat roman în acest sens (al imperiului unic). I s-a opus însă Arbogast, comandantul armatelor romane din apus (magister militum), care l-a ales pe Flavius Eugenius, un fost profesor de retorică şi un păgân, ca împărat al occidentului. Teodosie a condus personal campania împotriva uzurpatorului Eugenius, campanie care a culminat cu bătălia de la râul Frigidus (5 şi 6 septembrie 394), la poalele Munţilor Alpi. Deşi în prima zi a bătăliei lucrurile nu au mers deloc bine pentru Teodosie, a doua zi, după ce "au fost văzuţi pe cer doi îngeri călărind pe cai albi" (aşa cum relatează o cronică), oştile lui Teodosie au prins curaj, şi fiind ajutate şi de o furtună puternică (un ciclon de tip Bora) ce suflă direct în faţa forţelor lui Eugenius, au obţinut o victorie categorică, Eugenius fiind capturat şi executat.

Teodosie cel Mare a murit pe 17 ianuarie 395 la Mediolanum (Milano de astăzi, în Italia). Sf. Ambrozie al Milanului, cu care Teodosie a avusese o strânsă relaţie spirituală, a ţinut cu această ocazie discursul funerar "De obitu Theodosii". Moartea lui Teodosie a fost o piatră de hotar în istorie: lumea romană nu a mai fost niciodată unită. Imperiul Roman a fost divizat (de această dată definitiv) între cei doi fii ai săi: Arcadie în Imperiul Roman de Răsărit, sub regența lui Rufinus, și Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regența lui Stilicho.

Teodosie şi creştinismul ortodox

Deşi se născuse într-o familie creştină (atât tatăl său, generalul Flavius Theodosius cel Bătrân, cât şi mama sa, Thermantia, fiind creştini ortodocşi), Teodosie nu a fost botezat decât în toamna anului 380, la vârsta de 33 de ani, de către episcopul Acholius al Tesalonicului, după ce se asigurase în prelabil că acest episcop nu era adept al arianismului, erezie care începuse să facă mulţi adepţi în imperiul roman.

Imediat ce a ajuns co-împărat (Augustus) pentru partea de răsărit a imperiului roman, Teodosie a început o activitate susţinută de combatere a ereziilor, în special a arianismului. Astfel, în februarie 380, împreună cu Graţian (împăratul din apus), a dat un edict (decret) care legifera obligativitatea credinţei ortodoxe pentru toţi supuşii lor.

La două zile după intrarea sa ca împărat (Augustus) în Constantinopol, la 24 noiembrie 380, Teodosie l-a exilat pe episcopul arian Demophilus, iar în locul său l-a numit pe Sf. Grigorie Teologul (Grigorie de Nazianz), care era conducătorul spiritual al comunităţii ortodoxe din Constantinopol şi un apărător intransigent al Crezului de la Niceea. Acest lucru a stârnit nemulţumiri în rândul arienilor, nemulţumiri care s-au tradus chiar şi printr-o încercare de asasinare a împăratului. Teodosie nu a dat înapoi, ci a convocat un important sinod la Constantinopol, în luna mai 381, sinod care avea să rămână în istoria Bisericii ca Sinodul II Ecumenic.

Deşi în tot timpul domniei sale Teodosie a fost un apărător ferm al creştinismului ortodox, mai cu seama în ce priveşte credinţa în Sfânta Treime, aşa cum stabiliseră primele două Sinoade Ecumenice, el a încercat să fie conciliant şi cu ereticii dar fără succes. Din acest motiv, a fost nevoit să ia şi unele măsuri dure împotriva ereticilor şi a păgânilor. Astfel, în anul 388 a numit noi prefecţi în provinciile orientale, cu misiunea expresă de a distruge templele zeilor păgâni. În 391, Teodosie a refuzat restaurarea altarului tradiţional al Victoriei din Senatul roman; tot el este acela care a pus capăt Jocurilor Olimpice, care aveau o tradiţie de peste o mie de ani.

Surse

• Wikipedia:Theodosius I
• De Imperatoribus Romanis - Theodosius I (379-395 A.D.)

Legături externe

• Wikipedia română - Teodosiu I
• Emperor Theodosius the Great
• Theodosius the Great
• Catholic Encyclopedia: Theodosius I
• Theodosius I

Casetă de succesiune: Teodosie cel Mare (împărat)
Precedat de: Valentinian al II-lea	Împărat roman 379-395	Urmat de: Arcadie împărat la Răsărit Honorius împărat la Apus