6.119 modificări
Modificări
→Controversa nestoriană: leg.int.
S-ar putea ca el să fi fost cel care a redactat Crezul (simbolul de credință) al delegației antiohiene menite să asigure înțelegerea corectă de către împărat a [[Crezul|Crezului Niceo-Constantinopolitan]], și a fost membru și purtător de cuvânt al delegației antiohiene de opt persoane convocate de împărat la [[Calcedon]]. A refuzat însă să consimtă la condamnarea lui [[Nestorie]]. Ioan, care, la porunca împăratului, s-a împăcat cu Chiril, a încercat să-l silească pe Teodoret să se supună intervenind, peste capul acestuia, în [[eparhie|eparhia]] lui.
Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii și a încercat să obțină adoptarea unei formule prin care se evita condamnarea necondiționată a lui Nestorie, iar spre sfârșitul anului 434 a făcut tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a refuzat însă orice compromis, iar când acesta și-a lansat atacul împotriva lui [[Diodor de Tars|Diodor din Tars]] și [[Teodor de Mopsuestia|Teodor din Mopsuestia]] (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret și-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). [[Domnus II al Antiohiei]], urmașul lui Ioan, și l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susținători ai teologiei antiohiene au fost numiți episcopi. [[Irineu de Tir|Irineu]], un prieten al lui Nestorie, susținut de Teodoret a fost numit episcop de Tir, în ciuda protestelor lui [[Dioscor al Alexandriei]], urmașul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui [[Iisus Hristos|Hristos]], a obținut de la Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească orașul Tir.
În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea ''Eranistes'' (a se vedea mai jos). Strădaniile sale de a se justifica, împotriva acuzațiilor lui Dioscur, precum și împotriva acuzațiilor opuse, de [[apollinarismapolinarism]] ale lui Domnus împotriva lui [[Eutihie]] au fost zadarnice. Curtea l-a exclus pe Teodoret din [[Sinodul tâlhăresc de la Efes|Sinodul II de la Efes]] din 449, datorită opoziției sale față de Chiril. Aici a fost condamnat, fără să fi fost audiat, din pricina ''Epistolei 151'' împotriva lui Chiril și a faptului că luase apărarea lui Diodor și Teodor, și sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar și Domnus a consimțit la această condamnare.
Teodoret a fost silit să părăsească cetatea Cir și să se retragă la [[mănăstire]]a lui din Apameea. A făcut apel la Papa [[Leon cel Mare]], însă apelul său pentru o revocare a sentințelor pronunțate împotriva lui nu a fost acceptat, prin edict imperial, până după moartea lui [[Teodosie al II-lea]] în 450. I s-a poruncit să ia parte la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], și a avut de întâmpinat aici o puternică opoziție. El a fost primul care a luat parte la sinod doar ca acuzator, deși din rândul episcopilor. Apoi, pe [[26 octombrie]] 451 a fost constrâns de prietenii lui Dioscor să pronunțe ''anatema'' împotriva lui Nestorie. Comportamentul lui indică faptul că a făcut acest gest cu aceleași rezerve, anume limitarea condamnării la doctrina existenței a doi Fii în Hristos și la refuzul lui Nestorie de a recunoaște formula ''Theotokos'' pentru Maica Domnului. După acest gest, a fost declarat ortodox și reabilitat.
Singurul lucru care se cunoaște despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei Leon prin care acesta îi cere să apere credința mărturiisită la Calcedon (''PG'', lxxxiii. 1319 sqq.). Alături de Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din partida [[monofizitism|monofizită]] ca și Nestorie, aceștia considerându-i pe toți aceștia și pe prietenii lor drept [[eretic]]i. [[Controversa celor Trei Capitole]] a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui Chiril al Alexandriei la [[Sinodul V Ecumenic|al doilea Sinod de la Constantinopol ]] (553).
==Scrieri==
