Teodora de la Sihla

Cuvioasa Teodora de la Sihla
Date personale
Naștere	~1650, Vânători-Neamţ, Moldova
Mutare la Domnul (†)	al treilea deceniu al secolului XVIII
Localizare	Mănăstirea Sihla (Neamţ, România)
Naționalitate	română
Date cult
Tip	cuvioasă
Data canonizării	20 iunie 1992
Prăznuire la data de	7 august
Recunoaștere	Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla a trăit în Moldova secolului al XVII-lea, nevoindu-se în viaţa călugărească cea mai mare parte a vieţii sale. Este cea dintâi româncă trecută în rândul sfinţilor.
Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte pe data de 7 august.

Viaţa

Sf. Teodora de la Sihla s-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători (judeţul Neamţ), din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, în vremea domniei lui Vasile Lupu și a Mitropolitului Varlaam al Moldovei. Tatăl său, Ştefan Joldea, era fratele voievodului Ioan Joldea al Moldovei, fiind boier cu rang de comis şi armaş al Cetăţii Neamţ.

Fericita Teodora, ajungând la vârsta rânduită, a fost căsătorită de către părinţi, împotriva voinţei ei, cu un tânăr evlavios din Ismail.

Neavând ei copii, iar sufletul Teodorei mereu arzând de dorinţa unei vieţi cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu, la aceasta îndemnând-o şi duhovnicul ei, precum şi firea ei singuratică, a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti (în apropiere de Focşani, actualmente în comuna Urecheşti). De asemenea, şi soţul ei s-a călugarit la Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor.

La Schitul Vărzăreşti, se nevoiau vreo treizeci de maici, sub călăuzirea egumenei lor, schimonahia Paisia. Aceasta a primit-o şi pe Teodora cu dragoste în acel liman al liniştii, îndrumând-o în cele sfinte şi fiindu-i ca un părinte spiritual.

Vremurile erau însă neprielnice pentru ţările române. Imperiul otoman, în încercarea sa de a pătrunde până în inima Europei, asediază Viena, în 1683. La acea vreme, în Moldova domnea Gheorghe Duca, iar în Ţara Românească Șerban Cantacuzino. Ca vasali ai Imperiului Otoman, ei au trebuit să participe la această campanie, cu oştenii lor. Aliaţii turcilor, tătarii, în drumul lor spre Viena, au trecut şi prin ţările române. Profitând de absenţa celor doi voievozi români şi a oştilor acestora, tătarii au jefuit cumplit zonele prin care au trecut. Primejduită fiind şi mănăstirea Vărzăreşti, egumena Paisia a luat cu sine pe Teodora şi pe alte câteva ucenice (căci celelalte se risipiseră) şi s-au retras în locuri mai ferite, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici au ridicat un altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în veghere, rugăciune şi post, ziua şi noaptea. Nu după multă vreme, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi boală, s-a săvârşit din viaţă. Teodora, oţelită sufleteşte şi trupeşte, şi-a continuat însă strădaniile pustniceşti.

Dupa adormirea maicii sale duhovniceşti, schimonahia Paisia, şi după aproape zece ani de nevoinţă în munţii Buzăului, Cuvioasa Teodora s-a întors în Moldova. Chemată parcă de locurile copilăriei sale, s-a îndreaptat spre munţii Neamţului poposind mai întâi, spre a cere sfat, la Mănăstirea Neamţ. Aici s-a rugat fierbinte la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi s-a sfătuit cu stareţul de atunci al mănăstirii, căruia îi povesteşte toată viaţa ei de mai înainte. Obişnuită cu pustnicia, îi cere acestuia binecuvântarea să petreacă în aceeaşi vieţuire în locurile sihăstreşti din apropiere. Nu de multă vreme luase fiinţă Schitul Sihăstria (prin anii 1650), hărăzit nevoitorilor dornici de liniştire mai adâncă din mănăstirile Neamţ şi Secu. Stareţul de la Neamţ a îndrumat-o către egumenul de atunci al schitului Sihăstria, iero-schimonahul Varsanufie. Acesta, cercetând-o şi aflând darul şi râvna ei, o îndrumă pe Teodora: „Mergi ca pustnică în pădurile Sihlei, deocamdată pentru un an de zile. Dacă vei putea îndura încercările şi ispitele pustiei, rămâi acolo până la săvârşirea din viaţă. Dacă nu vei putea, poţi să te retragi la o mănăstire de maici”.

Aşa a ajuns Cuvioasa Teodora vieţuitoare la Schitul Sihla, unde un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa drept adăpost, nu departe de schit şi de peştera care îi poartă numele până astăzi. Şi s-a nevoit acolo Cuvioasa vreme de mulţi ani, în post şi rugăciuni, în lacrimi şi mii de metanii, uitată de lume, îndurând multe ispite şi năluciri de la diavoli, foame, lipsuri, gânduri şi mai ales frigul aspru al iernii. Iar cuviosul Pavel de la Schitul Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbătă, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă.

După un timp a răposat duhovnicul Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, deoarece nimeni nu ştia locul unde se afla. Hainele i se rupseseră şi se mai hrănea doar cu fructele pădurii. Cuvioasa a dobândit însă darul rugăciunii, al lacrimilor, al răbdarii şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, căci dobândise darul facerii de minuni şi era ca un diamant strălucitor în munţii Sihlei, uitată de oameni, dar acoperită de darul Duhului Sfânt. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurile lor fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, care se poate vedea şi astăzi.

Ajungând Cuvioasa Teodora aproape de sfârşitul vieţii ei pamânteşti, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot care să o împărtăşească. Prin voia Domnului, stareţul de la Schitul Sihăstria a observat cum duceau păsările fărâmituri în pustie şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Aceştia au ajuns noaptea în apropiere de peştera Cuvioasei Teodora şi au văzut-o cum se ruga, înconjurată de o văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoşându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume şi le-a cerut să aducă un duhovnic, care să o împărtăşească. A doua zi, fraţii au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi pe ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine şi după ce Fericită Teodora şi-a făcut cuvenită spovedanie, a primit Dumnezeieştile Taine şi, mulţumind Părintelui Ceresc pentru toate, şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului. Apoi călugării au făcut slujba înmormântării şi au îngropat sfântul ei trup în peşter în care vieţuise. Se petreceau acestea în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Moaştele

Trupul Sf. Teodora a rămas tăinuit în peşteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei într-o raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă la moşia lui din satul Miclăuşeni - Iaşi, Mihail Sturza a adus sfintele moaşte în această biserică şi multă lume venea aici să se închine, primind ajutorul Cuvioasei.

În anul 1856 familia Sturza a convenit cu stareţul Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev să dea sfintele moaşte în schimbul unor veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Aşa s-au înstrăinat moaştele Sfintei Teodora din patria ei şi se păstrează în peşterile de la Pecerska, aşezate într-o raclă de preţ, cu inscripţiile în limbile română: Sfânta Teodora din Carpaţi şi slavonă: Sveti Teodora Carpatina.

Părticele din moaştele Sf. Teodora de la Sihla se mai află şi la:

• Schitul Sihla, comuna Vânători, judeţul Neamţ;
• Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti.

Proslăvirea ca sfântă

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuită în fiecare an la 7 august.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cele pământeşti părăsind şi jugul cel aspru al pustniciei în peşterile schitului Sihla asupra ta luând, te-ai facut mireasă a lui Hristos, fericită Teodora. Cu rugăciunea pe îngeri ajungând, cu postul şi lacrimile pe diavoli arzând, ai biruit slăbiciunea firii omeneşti şi, pe mulţi sihaştri din Carpaţi întrecând, la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne nouă mângâiere peştera şi pilda vieţuirii. Sfântă Preacuvioasă Teodora, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Aleasă fiind de Dumnezeu pentru viaţa îngerească de sihăstrie, ai părăsit cele trecătoare, Preacuvioasă, şi te-ai retras la Sihla în peşteră. Şi acolo fiind hrănită de păsările cerului, neîncetat ai slăvit pe Dumnezeu cel în Treime închinat. Pentru aceasta, cu credinţă să strigăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Teodora!

Vezi şi: Acatistul Sfintei Teodora de la Sihla.

Surse

• Calendar Ortodox - Sinaxar
• Wikipedia.ro - Sfânta Teodora de la Sihla

Legături externe

• Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla (viaţa şi nevoinţele, slujba, acatistul, icoane etc.), pe sfintiromani.ro