Teodor cel Sfințit

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Preacuviosul Teodor cel Sfințit (aprox. 310 - 27 aprilie 368) a fost un mare ascet egiptean, în același timp un Părinte al pustiei, ucenic și continuator al lucrării spirituale a întemeietorlui monahismului de obște (cenobitic) în Egipt, sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 16 mai.

Viața

Născut într-o familie creștină nobilă din Egiptul de Sus, sfântul Teodor a dus o viață creștină pioasă încă din copilăria lui. La vârsta de 12 ani, văzând un ospăț pregătit de familia sa pentru sărbătoarea Epifaniei, Teodor a fost atins de zdrobirea iminii și și-a spus: „Dacă te bucuri de aceste bunătăți, nu te vei bucura de viața veșnică”. Din acea zi a început să ajuneze în fiecare zi până seara și să se oprească de la orice mâncare mai deosebită. Doi ani mai târziu, la numai 14 ani, a fost primit în mănăstirea de la Latopolis, unde a început să ducă o viață pustnicească pe lângă alți călugări mai bătrâni. Mai apoi, auzind de sfântul Pahomie, s-a dus la Tabenisi (către 328) și a intrat în obștea marelui fondator al monahismului cenobitic. De la sosirea sa în mănăstire, tânărul Teodor s-a străduit să imite în toate pe marele Pahomie, pe care îl vedea ca pe o prezență vie a lui Dumnezeu. S-a străduit să păzească curăția inimii, vorbirea măsurată și ascultarea necondiționată până la moarte. În felul acesta Dumnezeu l-a făcut să progreseze în virtuți și viață duhovnicească mai mult decât ceilalți și să devină, în ciuda vârstei lui tinere, o mângâiere și un model pentru toți frații. După primul an de ședere la Tabenisi, într-o dimineață pe când se scula la rugăciune, chilia lui a fost dintr-o dată învăluită de lumină și doi îngeri strălucitori i s-au arătat. De frică să nu fie înșelat, Teodor a ieșit afară din chilie, dar îngerii au venit după el și l-au încredințat și i-au dat în mod profetic un mare număr de chei.

Mai apoi, mama lui a venit să-l vadă la mănăstire, dar Teodor nu a vrut să o vadă - urmând cuvântul Domnului că cei care intră pe calea desăvârșirii trebuie să se lepede și de tată și de mamă -, zicându-i: „Nu am mamă în această lume, că ete trecătoare”. Deci înțelegând ea de ce fiul ei nu voiește nicidecum să o vadă, a dorit și ea a nu se mai întoarce la locul său, ci a viețui în călugărie în mănăstirea de fecioare, pentru că socotea în sine: „De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinții părinți și îmi voi dobândi sufletul pentru dânsul". Astfel, voința către Dumnezeu cea bărbătească și statornică a monahului cel tânăr, a mântuit nu numai sufletul său, dar și pe al maicii sale, aducând-o pentru Dumnezeu în viața monahi­cească cea strâmtă și necăjită.

Deci, Cuviosul Teodor se întărea cu duhul și se asemăna în toate Sfântului Pahomie, duhovnicescul său părinte, supunându-se lui pentru Dumnezeu, ca lui Dumnezeu. Iar părintele de multe ori îl ispitea în ascultări și în răbdări, poruncindu-i să facă oarecare lucruri; și, dacă îndeplinea porunca, el îl ocăra ca și cum nu făcea bine și îi poruncea să strice acel lucru și să facă altul; iar el niciodată nu s-a împotrivit părintelui întru nimic, nici a cârtit, nici s-a mâniat, nici s-a mâhnit, ci totdeauna primea cu bucurie ceea ce i se poruncea de Cuviosul Pahomie, socotind ocările lui ca niște laude.

Când a împlinit 30 de ani, într-o duminică seară, sfântul Pahomie adunând pe călugări pentru cateheza obisnuită (sinaxă), a lăsat locul lui Teodor să vorbească, fără să prevină pe nimeni dinainte. Teodor a făcut ascultare și a vorbit după cum l-a luminat Dumnezeu, în fața lui Pahomie și a celorlalți călugări. Certains anciens s’irritèrent pourtant de cette élévation d’un plus jeune qu’eux et quittèrent l’assemblée. À l’issue de la synaxe, Pachôme déclara qu’ils s’étaient rendus étrangers à la miséricorde de Dieu et que s’ils ne se repentaient pas de ce mouvement d’orgueil, il leur serait difficile d’accéder à la vie éternelle. Après cela, il établit Théodore économe du monastère de Tabennêsis (vers 336) et fit de lui son adjoint dans l’administration de la Koinonia. Éprouvé dans l’humilité et dépouillé de toute volonté propre, Théodore ne changea rien à son attitude de disciple et progressa en édifiant les frères, car sa parole était remplie de grâce et sa charité couvrait toutes les faiblesses. Chaque jour, après son travail, il se rendait à Pabau afin d’écouter la catéchèse de Pachôme, puis il revenait à Tabennêsis pour la répéter à ses moines.

Imnografie

Tropar, glasul al 1-lea:

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Teodor; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

În casa lui Dumnezeu ca un finic ai înflorit, roade de fapte bune, Domnului aducând prin prea bună pustnicia ta, părinte cuvioase. Pentru aceasta te şi fericeşti, ca cel întocmai stătător cu cei fără de trupuri.

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras

Legături externe

• https://doxologia.ro/sfantul-cuvios-teodor-cel-sfintit