Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Teodor al IV-lea (Balsamon) al Antiohiei

Teodor al IV-lea (Balsamon) al Antiohiei, binecunoscut sub numele de Teodor Balsamon (sau Valsamon, gr. Θεόδωρος Βαλσαμῶν), a fost patriarh al Antiohiei între anii 1185 și 1199. A fost canonist (specialist în drept canonic) al Bisericii din Constantinopol, drept care chiar şi după ce a fost ales patriarh al Antiohiei a continuat să stea la Constantinopol împreună cu administrația sa patriarhală.

Viața

 
Teodor Balsamon, Opere complete, in J.P. Migne, Patrologia Graeca, vol. 137

Se crede că Teodor Balsamon s-a născut în deceniul al treilea al secolului al XII-lea, la Constantinopol. A trăit în vremea împăratului Manuel I Comnenul (1143-1180) şi până în timpul lui Isaac al II-lea Anghelos (1185-1195). A fost hirotonit diacon şi a fost numit conducător al Școlii Superioare de Drept din Constantinopol, primind titlul de nomofilax (gr.: Νομοφύλαξ, "Păzitor al Legilor"). În timpul patriarhului Teodosie I al Constantinopolului (1179-1183) a fost însărcinat cu gestionarea tuturor proceselor bisericeşti şi mai ales a celor înaintate Patriarhiei din Constantinopol. În anul 1193 a fost ales Patriarh al Antiohiei, însă a rămas la Constantinopol la moartea sa, în anul 1199.

Scrieri

Încă de când era diacon, la porunca împăratului şi a patriarhului Mihail Anhialos al Constantinopolului (1170-1177) a scris Scolia, cuprinzând o serie de comentarii la diferitele corpusuri canonice existente în epocă (Canoanele Sf. Apostoli, Canoanele Sinoadelor Ecumenice etc.) şi reunite în ' ' Nomocanonul Sf. Fotie cel Mare , pe care l-a şi revizuit.

A mai scris o serie de 66 de răspunsuri la întrebările privind diferite chestiuni de drept canonic pe care i le trimisese Patriarhul Marcu III al Alexandriei (1186-1203) şi diferite alte lucrări în contextul dezbaterilor despre Marea Schismă din anul 1054, chestiune foarte actuală în epocă.

A mai redactat şi o colecţie alfabetică de legiuiri bisericeşti.

Comentariile lui pe chestiuni de drept canonic sunt folosite până în zilele noastre teologi. Ele au fost incluse în Pidalionul (Gr.: Πεδαλιον, "Cârma Bisericii Ortodoxe") compilat de Sf. Nicodim Aghioritul şi republicate ca atare în toate ediţiile acestuia.

În sfârşit, au mai fost publicate două scrisori ale acestuia, una privind postul, iar cealaltă privind primirea în mănăstiri a fraţilor începători.


Casetă de succesiune:
Teodor al IV-lea (Balsamon) al Antiohiei
Precedat de:
Hristofor II
Patriarh al Antiohiei
1185-1199
Urmat de:
Ioachim


Surse

Legături externe