Teoctist din Palestina: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(leg. int, mici completări, bibliografie)
Linia 1: Linia 1:
[[Fișier:0309-teoctist-palestina.jpg|thumb|Cuviosul Teoctist din Palestina]]Cuviosul '''Teoctist din Palestina''' (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea în [[Palestina]]. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[3 septembrie]]. Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la [[4 ianuarie]]).  
+
[[Fișier:0309-teoctist-palestina.jpg|thumb|Cuviosul Teoctist din Palestina]]Cuviosul '''Teoctist din Palestina''' (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea în [[Palestina]]. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[3 septembrie]].  
 +
 
 +
Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul [[Teoctist din Sicilia]] (prăznuit la [[4 ianuarie]]).  
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Cuviosul Teoctist a trăit într-o oază din pustia Iudeii, numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului [[Eftimie cel Mare]] (prăznuit la [[20 ianuarie]]). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur [[suflet]]. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după [[Bobotează]] se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la [[Chilie|chiliile]] lor în [[Duminica Floriilor]].
+
Cuviosul Teoctist a trăit într-o oază din pustia Iudeii, numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului [[Eftimie cel Mare]] (prăznuit la [[20 ianuarie]]). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur [[suflet]]. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după [[Botezul Domnului|Bobotează]] se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la [[Chilie|chiliile]] lor în [[Duminica Floriilor]].
 +
 
 +
După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata [[Postul Mare|Postului Mare]], descoperind în ''wadi'' (=oaza) din pustia Cutila, pe un versant abrupt, o peşteră mare, care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.
 +
 
 +
Însă [[Dumnezeu]] nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. El dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din [[Betania]] i-au descoperit pe cei doi şi au alergat și au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni, ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi care doreau să rămână sub ascultarea lor.
 +
 
 +
Adunându-se mulţi [[călugăr]]i, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o organizeze o [[mănăstire]] deasupra bisericii din peşteră, mai întâi cu rânduială de [[lavră]] (viață "de sine"), transformată ulterior în [[chinovie]] (viață "de obște"). Teoctist a devenit [[egumen]]ul mănăstirii, iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist i-a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.  
  
După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.
+
Mai târziu, mănăstirea cuviosului Teoctist a devenit o vreme locul în care erau primiți frații începători în ale monahismului și pregătiți pentru a intra în lavra cu viață și mai aspră întemeiată mai târziu de cuviosul Eftimie la circa trei stadii distanță de aceasta, în pustia Ruva. Astfel, în mănăstirea și sub povățuirea cuviosului Teoctist l-a așezat Sf. Eftimie și pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]], care avea să devină mai târziu întemeietorul [[Lavra Sf. Sava cel Sfințit|Marii Lavre]] care îi poartă și astăzi numele.
  
Însă [[Dumnezeu]] nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. El dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din [[Betania]] i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.
+
La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, pe [[3 septembrie]], la [[înmormântare]]a sa a slujit și Sfântul Eftimie dimpreună cu patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]]. Urmașul avvei Teoctist la conducerea mănăstirii a fost avva Marinus.
  
Adunându-se mulţi [[călugăr]]i, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o [[lavră]] deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.
+
==Bibliografie==
  
La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la [[înmormântare]]a sa a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]].
+
Principala sursă pentru cunoașterea vieții și nevoințelor cuviosului Teoctist sunt scrierile Sf. [[Chiril din Schitopolis|Chiril de Schitopolis]], ''Viața celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie'' și ''Viața Cuviosului Părintelui nostru Sava'' (reunite în limba română în volumul: Chiril de Schitopolis, ''Viețile pustnicilor Palestinei'', traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, ISBN 978-606-92843-3-9).
  
 
==Surse==
 
==Surse==
 
*Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonos-Petras
 
*Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonos-Petras
*http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie03.htm
+
*[http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie03.htm Sinaxar 3 septembrie, Cuviosul Teoctist din Palestina]
  
 
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Cuvioși]]
 
[[Categorie:Sfinți din Palestina]]
 
[[Categorie:Sfinți din Palestina]]

Versiunea de la data 3 septembrie 2014 15:12

Cuviosul Teoctist din Palestina
Cuviosul Teoctist din Palestina (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea în Palestina. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la 4 ianuarie).

Viața

Cuviosul Teoctist a trăit într-o oază din pustia Iudeii, numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oaza) din pustia Cutila, pe un versant abrupt, o peşteră mare, care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. El dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat și au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni, ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi care doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o organizeze o mănăstire deasupra bisericii din peşteră, mai întâi cu rânduială de lavră (viață "de sine"), transformată ulterior în chinovie (viață "de obște"). Teoctist a devenit egumenul mănăstirii, iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist i-a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

Mai târziu, mănăstirea cuviosului Teoctist a devenit o vreme locul în care erau primiți frații începători în ale monahismului și pregătiți pentru a intra în lavra cu viață și mai aspră întemeiată mai târziu de cuviosul Eftimie la circa trei stadii distanță de aceasta, în pustia Ruva. Astfel, în mănăstirea și sub povățuirea cuviosului Teoctist l-a așezat Sf. Eftimie și pe Sfântul Sava cel Sfințit, care avea să devină mai târziu întemeietorul Marii Lavre care îi poartă și astăzi numele.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, pe 3 septembrie, la înmormântarea sa a slujit și Sfântul Eftimie dimpreună cu patriarhul Anastasie I al Ierusalimului. Urmașul avvei Teoctist la conducerea mănăstirii a fost avva Marinus.

Bibliografie

Principala sursă pentru cunoașterea vieții și nevoințelor cuviosului Teoctist sunt scrierile Sf. Chiril de Schitopolis, Viața celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie și Viața Cuviosului Părintelui nostru Sava (reunite în limba română în volumul: Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei, traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, ISBN 978-606-92843-3-9).

Surse