Modificări

==Viața==

Din documentele istorice reiese faptul că Teoctist I a fost unul din oponenții reconcilierii cu [[Biserica Romano-Catolică]], în contextul [[Sinodul de la Ferrara-Florența|Sinodului de la Ferrara și Florența]] din 1438-1439. Mitropolitul Damian al Moldovei, participant la acel [[sinod]], semnase actul de uniune cu Roma. Urmașul său în scaunul de [[arhiepiscop]] al Sucevei și [[mitropolit]] al Moldovei, Ioachim, a fost alungat din Moldova de susținătorii ortodoxiei, grupați în jurul lui Teoctist, care i-a luat locul lui Ioachim. Această schimbare a avut loc în anul 1453, după [[căderea Constantinopolului]], când s-a dovedit că biserica apuseană nu a acordat nici un sprijin concret celei răsăritene pentru a rezista în fața invaziei otomane.

Mitropolitul Teoctist I apare în sursele istorice și ca fiind cel care l-a binecuvântat și l-a uns ca Domn pe [[Ștefan cel Mare]] în anul 1457, pe câmpul numit ''Direptate''. I-a fost sfetnic credincios sfântului voievod, atât pentru treburile lumești cât și în cele duhovnicești. S-a implicat și în construirea [[Mănăstirea Putna|Mănăstirii Putna]], măreața [[ctitor]]ie a lui Ștefan, ulterior necropolă domnească, dar și loc de veci pentru mitropolitul însuși. La [[târnosire]]a sfântului lăcaș, ce a avut loc la [[3 septembrie]] 1469, „''era de față întreg clerul moldovenesc, în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf''”.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 54.</ref>