Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Teoctist (Arăpașu) al României: Diferență între versiuni

m (Avva Aaron a redenumit pagina Teoctist (Arăpașu) al României în Teoctist (Arăpașu): particula postnominala de al Romaniei nu este justificata in contextul actual. Nu exista alta persoana cu acelasi nume care sa fie notabila in cadrul unei...)
(Surse: +categorie)
 
(Nu s-au afișat 12 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 3: Linia 3:
 
| Imagine = [[Imagine:Patriarhul Teoctist.jpg|250px]]
 
| Imagine = [[Imagine:Patriarhul Teoctist.jpg|250px]]
 
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
 
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
| Reşedinţă = Bucureşti
+
| Reşedinţă = București
 
| Formulă = Preafericirea Sa
 
| Formulă = Preafericirea Sa
| Titlul = [[Arhiepiscop]] al Bucureştilor,<br>[[Mitropolit]] al Munteniei şi Dobrogei,<br>Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei<br>[[Patriarh]] al României
+
| Titlul = [[Arhiepiscop]] al Bucureștilor,<br>[[Mitropolit]] al Munteniei și Dobrogei,<br>Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei<br>[[Patriarh]] al României
 
| Perioada = 1986-2007
 
| Perioada = 1986-2007
| Predecesor = [[Iustin_Moisescu|Iustin (Moisescu)]]
+
| Predecesor = [[Iustin Moisescu|Iustin (Moisescu)]]
| Succesor = [[Daniel_(Ciobotea)_al_României|Daniel (Ciobotea)]]
+
| Succesor = [[Daniel (Ciobotea)]]
 
| Hirotonire preot =  
 
| Hirotonire preot =  
| Hirotonire episcop = [[5 martie]] 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti
+
| Hirotonire episcop = [[5 martie]] 1950, în [[Biserica Sfântul Spiridon - Nou (București)|Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou” din București]]
| Consecratori = Patriarhul Iustinian (Marina), mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei şi episcopul Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos
+
| Consecratori = [[Iustinian (Marina) al României|Patriarhul Iustinian (Marina)]], mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei și episcopul [[Chesarie (Păunescu) al Tomisului și Dunării de Jos|Chesarie (Păunescu)]] al Dunării de Jos
| Titluri precedente = Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor<br>Episcop-vicar patriarhal (1950-1962)<br>Episcop al Aradului (1962-1973)<br>Arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (1973-1977)<br>Arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986)
+
| Titluri precedente = Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaților<br>Episcop-vicar patriarhal (1950-1962)<br>Episcop al Aradului (1962-1973)<br>Arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (1973-1977)<br>Arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei (1977-1986)
 
| Funcţii =  
 
| Funcţii =  
 
| Data naşterii = [[7 februarie]] 1915
 
| Data naşterii = [[7 februarie]] 1915
| Locul naşterii = Tocileni, judeţul Botoşani
+
| Locul naşterii = {{flag|Romania}}Tocileni, județul Botoșani
 
| Data morţii = [[30 iulie]] 2007
 
| Data morţii = [[30 iulie]] 2007
| Locul morţii = Bucureşti
+
| Locul morţii = București
 
|}}
 
|}}
  
'''Teoctist''', pe numele de mirean '''Toader Arăpaşu''' (n. [[7 februarie]] 1915, com. Tocileni, judeţul Botoşani; d. [[30 iulie]] 2007, Bucureşti) a fost Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] între anii 1986-2007.
+
'''Teoctist''', pe numele de mirean '''Toader Arăpașu''' (n. [[7 februarie]] 1915, comuna Tocileni, județul Botoșani &ndash; d. [[30 iulie]] 2007, București) a fost Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] între anii 1986-2007.
  
==Studiile şi cariera ecleziastică==
+
==Studiile și cariera ecleziastică==
  
Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Toader) s-a născut la data de [[7 februarie]] 1915 în satul Tocileni (jud. Botoşani), din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la [[Schitul Sihăstria Voronei]] (jud. Botoşani), aparţinând de [[Mănăstirea Vorona]], aflată în apropierea ţinuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la [[Mănăstirea Neamţ]], pe care le-a continuat apoi la [[Mănăstirea Cernica]].  
+
Patriarhul Teoctist Arăpașu (din botez Toader) s-a născut la data de [[7 februarie]] 1915 în satul Tocileni (jud. Botoșani), din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat școala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la [[Schitul Sihăstria Voronei]] (jud. Botoșani), aparținând de [[Mănăstirea Vorona]], aflată în apropierea ținuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la [[Mănăstirea Neamț]], pe care le-a continuat apoi la [[Mănăstirea Cernica]].  
 
        
 
        
A fost tuns în [[monahism]] la [[6 august]] 1935 la [[Mănăstirea Bistriţa]] (jud. Neamţ), sub numele de Teoctist. La [[4 ianuarie]] 1937, [[Mitropolit]]ul [[Pimen (Georgescu) al Moldovei]] aprobă [[hirotonie|hirotonia]] [[monah]]ului Teoctist în treapta de [[ierodiacon]]. A fost hirotonit de către [[arhiereu]]l Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistriţa. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude" pentru lucrarea susţinută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. [[Petre Vintilescu]]. În acest timp a îndeplinit diferite funcţii în cadrul [[Arhiepiscopie]]i Bucureşti şi [[diacon]] la [[Patriarhia Română]].  
+
A fost tuns în [[monahism]] la [[6 august]] 1935 la [[Mănăstirea Bistrița]] (jud. Neamț), sub numele de Teoctist. La [[4 ianuarie]] 1937, [[Mitropolit]]ul [[Pimen (Georgescu) al Moldovei]] aprobă [[hirotonie|hirotonia]] [[monah]]ului Teoctist în treapta de [[ierodiacon]]. A fost hirotonit de către [[arhiereu]]l Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude" pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. [[Petre Vintilescu]]. În acest timp a îndeplinit diferite funcții în cadrul [[Arhiepiscopie]]i București și [[diacon]] la [[Patriarhia Română]].  
 
        
 
        
La [[1 martie]] 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iaşi. Este hirotonit [[ieromonah]] la [[25 martie]] 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoşăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este [[hirotesie|hirotesit]] [[arhimandrit]] în anul 1946. Între anii  a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi. La Iaşi, activează în calitate de [[preot]] slujitor (1945), apoi Mare [[Eclesiarh]] la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi [[Exarh al mănăstirilor]] din Arhiepiscopia Iaşilor.  
+
La [[1 martie]] 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iași. Este hirotonit [[ieromonah]] la [[25 martie]] 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este [[hirotesie|hirotesit]] [[arhimandrit]] în anul 1946. Între anii  a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. La Iași, activează în calitate de [[preot]] slujitor (1945), apoi Mare [[Eclesiarh]] la Catedrala Mitropolitană din Iași și [[Exarh al mănăstirilor]] din Arhiepiscopia Iașilor.  
 
   
 
   
La începutul anului 1947 [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar [[Iustinian (Marina) al României|Iustinian (Marina)]], prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul [[Irineu (Mihălcescu) al Moldovei]], prin atacuri în presa laică. Autorităţile [[comunism|comuniste]] au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist Arăpaşu, apropiatului său.  
+
La începutul anului 1947 [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziției sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar [[Iustinian]], prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-și submina superiorul, mitropolitul [[Irineu Mihălcescu]], prin atacuri în presa laică. Autoritățile [[comunism|comuniste]] au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist Arăpașu, apropiatului său.
  
 
==Acensiunea către tronul de Patriarh==
 
==Acensiunea către tronul de Patriarh==
  
În anul 1948 Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Înalt Prea [[Cuvios]]ul Arhimandrit Teoctist Arăpaşu deţine funcţia de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La scurt timp după aceasta, la [[28 februarie]] 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpaşu a fost ales de către [[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Iustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoşăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la [[5 martie]] 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti, de către Patriarhul Iustinian, mitropolitul [[Firmilian (Marin) al Olteniei]] şi episcopul [[Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos]].  
+
În anul 1948 Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Înalt Prea [[Cuvios]]ul Arhimandrit Teoctist Arăpașu deține funcția de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la [[28 februarie]] 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către [[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Iustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la [[5 martie]] 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din București, de către Patriarhul Iustinian, mitropolitul [[Firmilian (Marin) al Olteniei]] și episcopul [[Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos]].  
 
        
 
        
În anii 1950-1954 Prea Sfinţitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor.  
+
În anii 1950-1954 Prea Sfințitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor.  
 
        
 
        
La [[28 iulie]] 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la [[16 septembrie]] 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicţie Vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii şi Canada.
+
La [[28 iulie]] 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la [[16 septembrie]] 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada.
  
De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcţia de locţiitor de episcop al Oradiei.  
+
De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei.  
 
        
 
        
La [[28 ianuarie]] 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la [[25 februarie]] 1973 de către Patriarhul Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.
+
La [[28 ianuarie]] 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la [[25 februarie]] 1973 de către Patriarhul Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.
  
La [[25 septembrie]] 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
+
La [[25 septembrie]] 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, fiind înscăunat la [[9 octombrie]] 1977 în [[Catedrala mitropolitană din Iași]].
  
De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplineşte şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Ardealului.  
+
De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplinește și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.
  
 
==Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române==  
 
==Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române==  
  
După moartea Patriarhului [[Iustin (Moisescu) al României|Iustin (Moisescu)]], la [[31 iulie]] 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor de patriarh. La [[9 noiembrie]] 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la [[16 noiembrie]] 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti de către mitropoliţii ţării, [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului]], [[Nestor (Vornicescu) al Olteniei]] şi [[Nicolae (Corneanu) al Banatului]], în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, a reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi a reprezentanţilor forurilor de Stat.  
+
După moartea Patriarhului [[Iustin Moisescu]], la [[31 iulie]] 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La [[9 noiembrie]] 1986 este ales, în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la [[16 noiembrie]] 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului]], [[Nestor (Vornicescu) al Olteniei]] și [[Nicolae (Corneanu) al Banatului]], în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.  
 
        
 
        
În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, ca locţiitor de mitropolit, întrucât nu se obţinuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.  
+
În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.  
 
        
 
        
În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în [[Arhiepiscopia Iaşilor]]) şi de organizarea unor muzee bisericeşti şi a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoşani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei şi Sucevei" şi "Glasul Bisericii" şi a încurajat apariţia mai multor lucrări teologice.  
+
În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în [[Arhiepiscopia Iașilor]]) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoșani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei și Sucevei" și "Glasul Bisericii" și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.  
 
        
 
        
Reprezentant de seamă al [[ecumenism]]ului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici şi a condus delegaţii în vizitele de peste hotare: [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Biserica Ortodoxă din Finlanda]] (1971), [[Biserica Indiei (Siriană Malankara)|Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India]] (1976), [[Biserica Ortodoxă Rusă]] (1978), [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Biserica Bulgară]] (1983) [[Biserica Armeniei|Biserica Armeană]] (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat [[Patriarhia Ecumenică]], Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.  
+
Reprezentant de seamă al [[ecumenism]]ului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici și a condus delegații în vizitele de peste hotare: [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Biserica Ortodoxă din Finlanda]] (1971), [[Biserica Indiei (Siriană Malankara)|Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India]] (1976), [[Biserica Ortodoxă Rusă]] (1978), [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Biserica Bulgară]] (1983) [[Biserica Armeniei|Biserica Armeană]] (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat [[Patriarhia Ecumenică]], Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.  
  
A participat la Conferinţa mondială a Comisiei "Credinţă şi Constituţie" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă panortodoxă presinodală (Chambésy, 1982), la lucrările Prezidiului şi Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.
+
A participat la Conferința mondială a Comisiei "Credință și Constituție" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferință panortodoxă presinodală (Chambésy, 1982), la lucrările Prezidiului și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.
  
 
==Activitatea ca patriarh==
 
==Activitatea ca patriarh==
Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat [[teologie]]i româneşti. Nici chiar în [[Grecia]], ţară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi în domeniul ecumenismului. A obţinut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în Bucureşti, a ridicat în schimb, în aceeaşi perioadă, peste 100 de biserici în ţară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului [[Justinian Marina]], pentru a ocroti ortodocşii intraţi "în vizorul" autorităţilor comuniste din motive de credinţă. S-a folosit pentru aceasta şi de stabilirea de relaţii prieteneşti cu acestea, ca şi de influenţa externă obţinută.
+
Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat [[teologie]]i românești. Nici chiar în [[Grecia]], țară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului [[Justinian Marina]], pentru a ocroti ortodocșii intrați "în vizorul" autorităților comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații prietenești cu acestea, ca și de influența externă obținută.
  
A fost acuzat pentru obedienţa sa faţă de autorităţile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din Bucureşti. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceauşescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri şi obiecte de  patrimoniu.  
+
A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din București. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri și obiecte de  patrimoniu.  
  
După Revoluţia din decembrie 1989 înţelegând contestaţiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în Bucureşti de către regimul de dictatură, la şedinţa Sfântului Sinod din [[10 ianuarie]] 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăinţă. El s-a refugiat apoi la [[Mănăstirea Sinaia]]. În şedinţa sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată ţara din partea credincioşilor, a clerului de la parohii şi mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum şi a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în şedinţa sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist şi-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.  
+
După Revoluția din decembrie 1989 înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din [[10 ianuarie]] 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. El s-a refugiat apoi la [[Mănăstirea Sinaia]]. În ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.  
 
        
 
        
A obţinut importante recunoaşteri din partea majorităţii Bisericilor ortodoxe locale, ca şi din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului Teoctist, s-a desfăşurat vizita istorică în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă).  
+
A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă).  
 
        
 
        
A promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice, şcoli medii de cântăreţi bisericeşti, de pregătire a asistenţilor sociali, băieţi şi fete, de restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate pentru studenţii dornici de studiu. În învăţământul general de toate gradele şi profilurile a fost introdus învăţământul religios. Ca şi iniţiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înfiinţat eparhii noi, a reactivat mitropoliile şi episcopiile desfiinţate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii şi alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în ţară şi în străinătate şi dintre cei care s-au distins prin cunoaşterea vieţii bisericeşti şi monahale.  
+
A promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.  
  
Patriarhul Teoctist a murit luni, la [[30 iulie]] 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după operaţia de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile.  <ref>[http://www.antena3.ro/Patriarhul-Teoctist-a-incetat-din-viata_act_36671_ext.html Antena 3 - ''Patriarhul Teoctist a încetat din viaţă'']</ref>
+
Patriarhul Teoctist a murit luni, la [[30 iulie]] 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiași zile.  <ref>[http://www.antena3.ro/Patriarhul-Teoctist-a-incetat-din-viata_act_36671_ext.html Antena 3 - ''Patriarhul Teoctist a încetat din viață'']</ref>
  
==Lucrări şi distincţii==
+
==Lucrări și distincții==
  
A reorganizat şi promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări şi studii care sunt cunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, şi prefaţate de către Prea Fericirea Sa toate cărţile de slujbă, precum şi majoritatea manualelor de studiu pentru învăţământul teologic seminarial şi universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea Neamţ, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioşilor ortodocşi români" şi "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (Iaşi, 1980).  
+
A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea Neamț, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români" și "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (Iași, 1980).  
 
        
 
        
A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iaşi, 1980. A tipărit ediţia jubiliară din 1988 a "Bibliei de la Bucureşti" (1688), şi s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată şi adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefaţa multor cărţi şi monografii ale unor mănăstiri şi biserici din cadrul Patriarhiei Române.  
+
A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iași, 1980. A tipărit ediția jubiliară din 1988 a "Bibliei de la București" (1688), și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.  
 
        
 
        
Între anii  a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări şi meditaţii, cu titlul general "Pe treptele slujirii creştine" şi un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A iniţiat o bogată şi fructuoasă activitate culturală şi ştiinţifică, promovând permanent acţiuni care au contribuit la creşterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste şi cărţi de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane şi Colocvii cu teme de actualitate şi de interes pentru viaţa Bisericii.  
+
Între anii  a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general "Pe treptele slujirii creștine" și un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii.  
 
        
 
        
Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincţii şi premii de-a lungul îndelungatei sale activităţi de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la Bucureşti-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea (1995), al Universităţii din Bucureşti (1995), al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi (2000), al Universităţii Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universităţii din Petroşani (2001), al Universităţii creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti (2003), al Universităţii "Ovidius" din Constanţa (2004), al Universităţii "Al.I.Cuza" din Iaşi (2005). A primit diferite distincţii bisericeşti acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului şi Moscovei şi de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei şi Slovaciei şi Finlandei.  
+
Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999)<ref>[https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=A Academia Română: membrii Academiei din 1866 până în prezent], ''Acad.ro'', accesat la 18 decembrie 2023</ref>; titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine "Dimitrie Cantemir" din București (2003), al Universității "Ovidius" din Constanța (2004), al Universității "Al.I.Cuza" din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.  
 
        
 
        
La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetăţean de Onoare al municipiilor Galaţi şi Brăila (2000), Petroşani (2001), Hunedoara (2002) şi Baia Mare (2003),precum si al comunei Vorona(2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuţia de excepţie la dezvoltarea relaţiilor de respect reciproc între români şi evrei".
+
La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetățean de Onoare al municipiilor Galați și Brăila (2000), Petroșani (2001), Hunedoara (2002) și Baia Mare (2003),precum și al comunei Vorona(2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei".
  
 
==Deces==
 
==Deces==
  
Patriarhul Teoctist a murit în data de [[30 iulie]] 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Institututul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală nu a fost una de urgenţă, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală. <ref>[http://www.zf.ro/articol_/patriarhul_teoctist_a_murit__update_.html Ziarul Financiar]</ref>
+
Patriarhul Teoctist a murit în data de [[30 iulie]] 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Institutul Clinic Fundeni. Intervenția chirurgicală nu a fost una de urgență, ci una programată. Pe parcursul zilei, veștile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicații cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală.<ref>[http://www.zf.ro/articol_/patriarhul_teoctist_a_murit__update_.html Ziarul Financiar]</ref>
  
 
== Note ==
 
== Note ==
Linia 94: Linia 94:
 
==Surse==
 
==Surse==
 
* http://www.patriarh.ro/Teoctist/
 
* http://www.patriarh.ro/Teoctist/
* http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Ar%C4%83pa%C5%9Fu
+
* [https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Ar%C4%83pa%C8%99u Teoctist Arăpașu]
  
  
Linia 102: Linia 102:
 
titlu=[[Listă a Patriarhilor României|Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române]]|
 
titlu=[[Listă a Patriarhilor României|Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române]]|
 
ani=1986-2007|
 
ani=1986-2007|
după=[[Daniel (Ciobotea) al României]]}}
+
după=[[Daniel (Ciobotea)]]}}
 
{{end box}}
 
{{end box}}
 
{{Patriarhi BOR}}
 
{{Patriarhi BOR}}
Linia 108: Linia 108:
 
[[Categorie:Ierarhi români]]
 
[[Categorie:Ierarhi români]]
 
[[Categorie:Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române]]
 
[[Categorie:Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române]]
 +
[[Categorie:Mitropolia Munteniei și Dobrogei]]
 +
[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]
 +
[[Categorie: Membri de onoare ai Academiei Române]]
  
 
[[en:Teoctist (Arapasu) of Romania]]
 
[[en:Teoctist (Arapasu) of Romania]]
 
[[es:Teoctist (Arapasu) de Rumania]]
 
[[es:Teoctist (Arapasu) de Rumania]]

Versiunea curentă din 18 decembrie 2023 06:26

Prea Fericitul Patriarh Teoctist
Patriarhul Teoctist.jpg
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  București
Titlul   Arhiepiscop al Bucureștilor,
Mitropolit al Munteniei și Dobrogei,
Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarh al României
Formulă de adresare   Preafericirea Sa
Perioada   1986-2007
Predecesor   Iustin (Moisescu)
Succesor   Daniel (Ciobotea)
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot  
Hirotonire episcopală   5 martie 1950, în Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou” din București
Episcopi consecratori   Patriarhul Iustinian (Marina), mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei și episcopul Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaților
Episcop-vicar patriarhal (1950-1962)
Episcop al Aradului (1962-1973)
Arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (1973-1977)
Arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei (1977-1986)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   7 februarie 1915
Locul nașterii    Tocileni, județul Botoșani
Data morții   30 iulie 2007
Locul morții   București

Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpașu (n. 7 februarie 1915, comuna Tocileni, județul Botoșani – d. 30 iulie 2007, București) a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Studiile și cariera ecleziastică

Patriarhul Teoctist Arăpașu (din botez Toader) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni (jud. Botoșani), din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat școala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei (jud. Botoșani), aparținând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ținuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.

A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistrița (jud. Neamț), sub numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen (Georgescu) al Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude" pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și diacon la Patriarhia Română.

La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iași. Este hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. La Iași, activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.

La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziției sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar Iustinian, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-și submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu, prin atacuri în presa laică. Autoritățile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist Arăpașu, apropiatului său.

Acensiunea către tronul de Patriarh

În anul 1948 Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Înalt Prea Cuviosul Arhimandrit Teoctist Arăpașu deține funcția de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Iustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din București, de către Patriarhul Iustinian, mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei și episcopul Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos.

În anii 1950-1954 Prea Sfințitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La 28 iulie 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la 16 septembrie 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada.

De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către Patriarhul Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

La 25 septembrie 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala mitropolitană din Iași.

De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplinește și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu, la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales, în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie (Plămădeală) al Ardealului, Nestor (Vornicescu) al Olteniei și Nicolae (Corneanu) al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iașilor) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoșani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei și Sucevei" și "Glasul Bisericii" și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici și a condus delegații în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferința mondială a Comisiei "Credință și Constituție" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferință panortodoxă presinodală (Chambésy, 1982), la lucrările Prezidiului și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Activitatea ca patriarh

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. Nici chiar în Grecia, țară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocșii intrați "în vizorul" autorităților comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații prietenești cu acestea, ca și de influența externă obținută.

A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din București. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri și obiecte de patrimoniu.

După Revoluția din decembrie 1989 înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. El s-a refugiat apoi la Mănăstirea Sinaia. În ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.

A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă).

A promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.

Patriarhul Teoctist a murit luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiași zile. [1]

Lucrări și distincții

A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea Neamț, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români" și "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (Iași, 1980).

A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iași, 1980. A tipărit ediția jubiliară din 1988 a "Bibliei de la București" (1688), și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.

Între anii a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general "Pe treptele slujirii creștine" și un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii.

Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999)[2]; titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine "Dimitrie Cantemir" din București (2003), al Universității "Ovidius" din Constanța (2004), al Universității "Al.I.Cuza" din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.

La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetățean de Onoare al municipiilor Galați și Brăila (2000), Petroșani (2001), Hunedoara (2002) și Baia Mare (2003),precum și al comunei Vorona(2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei".

Deces

Patriarhul Teoctist a murit în data de 30 iulie 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Institutul Clinic Fundeni. Intervenția chirurgicală nu a fost una de urgență, ci una programată. Pe parcursul zilei, veștile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicații cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus în Catedrala Patriarhală.[3]

Note

Surse