| Nume = Patriarhul Prea Fericitul Patriarh Teoctist

| Reşedinţă = BucureştiBucurești

| Titlul = [[Arhiepiscop]] al BucureştilorBucureștilor,<br>[[Mitropolit]] al Munteniei şi și Dobrogei,<br>Locţiitor Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei<br>[[Patriarh]] al României

| Predecesor = [[Iustin Moisescu|Iustin (Moisescu)]]| Succesor = -[[Daniel (Ciobotea)]]

| Hirotonire episcop = [[5 martie]] 1950, în Catedrala "[[Biserica Sfântul Spiridon-Nou" (București)|Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou” din Bucureşti, de către .București]]| Consecratori = [[Iustinian (Marina) al României|Patriarhul Iustinian (Marina)]], mitropolitul Firmilian (Marin) al Olteniei şi și episcopul [[Chesarie (Păunescu) al Tomisului și Dunării de Jos|Chesarie (Păunescu) ]] al Dunării de Jos| Titluri precedente = Vicar Administrativ administrativ al Arhiepiscopiei IaşilorIaților<br>Episcop-vicar patriarhal (1950-1962)<br>Episcop al Aradului (1962-1973)<br>Arhiepiscop al Craiovei şi și mitropolit al Olteniei (1973-1977)<br>Arhiepiscop al Iaşilor şi Iașilor și mitropolit al Moldovei şi și Sucevei (1977-1986)

| Locul naşterii = {{flag|Romania}}Tocileni, judeţul Botoşanijudețul Botoșani

| Locul morţii = BucureştiBucurești

'''Teoctist''', pe numele de mirean '''Toader ArăpaşuArăpașu''' (n. [[7 februarie]] 1915, com. comuna Tocileni, judeţul Botoşanijudețul Botoșani &ndash; d. [[30 iulie]] 2007, BucureştiBucurești) a fost Patriarh al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] între anii 1986-2007.

==Studiile şi și cariera ecleziastică==

Patriarhul Teoctist Arăpaşu Arăpașu (din botez Toader) s-a născut la data de [[7 februarie]] 1915 în satul Tocileni (jud. BotoşaniBotoșani), din părinţii părinții Dumitru şi și Marghioala ArăpaşuArăpașu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat şcoala școala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la [[Schitul Sihăstria Voronei]] (jud. BotoşaniBotoșani), aparţinând aparținând de [[Mănăstirea Vorona]], aflată în apropierea ţinuturilor ținuturilor natale, în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la [[Mănăstirea NeamţNeamț]], pe care le-a continuat apoi la [[Mănăstirea Cernica]].

A fost tuns în [[monahism]] la [[6 august]] 1935 la [[Mănăstirea BistriţaBistrița]] (jud. NeamţNeamț), sub numele de Teoctist. La [[4 ianuarie]] 1937, [[Mitropolit]]ul [[Pimen (Georgescu) al Moldovei]] aprobă [[hirotonie|hirotonia]] [[monah]]ului Teoctist în treapta de [[ierodiacon]]. A fost hirotonit de către [[arhiereu]]l Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii BistriţaBistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din BucureştiBucurești, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul "Magna cum laude" pentru lucrarea susţinută susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. [[Petre Vintilescu]]. În acest timp a îndeplinit diferite funcţii funcții în cadrul [[Arhiepiscopie]]i Bucureşti şi București și [[diacon]] la [[Patriarhia Română]].

La [[1 martie]] 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial IaşiIași. Este hirotonit [[ieromonah]] la [[25 martie]] 1945 de către PS Valeriu Moglan BotoşăneanulBotoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este [[hirotesie|hirotesit]] [[arhimandrit]] în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere şi și Filosofie din cadrul Universităţii Universității din IaşiIași. La IaşiIași, activează în calitate de [[preot]] slujitor (1945), apoi Mare [[Eclesiarh]] la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi Iași și [[Exarh al mănăstirilor]] din Arhiepiscopia IaşilorIașilor.

La începutul anului 1947 [[Sfântul Sinod]] al [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]] i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei poziției sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar [[Iustinian (Marina) al României|Iustinian (Marina)]], prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi și submina superiorul, mitropolitul [[Irineu (Mihălcescu) al Moldovei]], prin atacuri în presa laică. Autorităţile Autoritățile [[comunism|comuniste]] au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi și înlocuirea sa cu Iustinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea arhimandritului Teoctist ArăpaşuArăpașu, apropiatului său.

În anul 1948 Iustinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Înalt Prea [[Cuvios]]ul Arhimandrit Teoctist Arăpaşu deţine funcţia Arăpașu deține funcția de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei IaşilorIașilor. La scurt timp după aceasta, la [[28 februarie]] 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpaşu Arăpașu a fost ales de către [[Sfântul Sinod]] al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Iustinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "BotoşăneanulBotoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la [[5 martie]] 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din BucureştiBucurești, de către Patriarhul Iustinian, mitropolitul [[Firmilian (Marin) al Olteniei]] şi și episcopul [[Chesarie (Păunescu) al Dunării de Jos]].

În anii 1950-1954 Prea Sfinţitul Sfințitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi București și a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Administrației Patriarhale. În perioada 1954-1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei BucureştilorBucureștilor.

La [[28 iulie]] 1962 este ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, iar la [[16 septembrie]] 1962 este înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo timp de 10 ani. În această calitate, a avut sub jurisdicţie jurisdicție Vicariatul de la Gyula şi și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi și i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii şi și Canada.

De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcţia funcția de locţiitor locțiitor de episcop al Oradiei.

La [[28 ianuarie]] 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei şi și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la [[25 februarie]] 1973 de către Patriarhul Iustinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

La [[25 septembrie]] 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iaşilor şi Iașilor și mitropolit al Moldovei şi și Sucevei, fiind înscăunat la [[9 octombrie ]] 1977 în [[Catedrala Mitropolitană mitropolitană din IaşiIași]].

De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplineşte şi funcţia îndeplinește și funcția de locţiitor locțiitor de mitropolit al Ardealului.

După moartea Patriarhului [[Iustin (Moisescu) al României|Iustin (Moisescu)]], la [[31 iulie]] 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locţiitor locțiitor de patriarh. La [[9 noiembrie]] 1986 este ales , în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc , ca arhiepiscop al BucureştilorBucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la [[16 noiembrie]] 1986 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti București de către mitropoliţii ţăriimitropoliții țării, [[Antonie (Plămădeală) al Ardealului]], [[Nestor (Vornicescu) al Olteniei]] şi și [[Nicolae (Corneanu) al Banatului]], în prezenţa prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului şi și Bulgariei, a reprezentanţilor reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante şi și a reprezentanţilor reprezentanților forurilor de Stat.

În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, Prea Fericitul Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei şi și Sucevei, ca locţiitor locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obţinuse obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.

În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi și economice, ci şi și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, BistriţaBistrița, Slatina, RâşcaRâșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în [[Arhiepiscopia IaşilorIașilor]]) şi și de organizarea unor muzee bisericeşti şi bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. BotoşaniBotoșani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei şi și Sucevei" şi și "Glasul Bisericii" şi și a încurajat apariţia apariția mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al [[ecumenism]]ului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii delegații sinodale care au vizitat alte Biserici şi și a condus delegaţii delegații în vizitele de peste hotare: [[Biserica Ortodoxă a Finlandei|Biserica Ortodoxă din Finlanda]] (1971), Biscrica [[Biserica Indiei (Siriană Malankara)|Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India ]] (1976), [[Biserica Ortodoxă Rusă]] (1978), [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Biserica Bulgară]] (1983) [[Biserica Armeniei|Biserica Armeană]] (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegaţii delegații sinodale române care au vizitat [[Patriarhia Ecumenică]], Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.

A participat la Conferinţa Conferința mondială a Comisiei "Credinţă şi ConstituţieCredință și Constituție" (Faith and Order) a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal Montréal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti românești din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franţa Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinţei Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferinţă Conferință panortodoxă presinodală (ChambesyChambésy, 1982), la lucrările Prezidiului şi și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat [[teologie]]i româneştiromânești. Nici chiar în [[Grecia]], ţară țară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în periaoda perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca şi și în domeniul ecumenismului. A obţinut obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în BucureştiBucurești, a ridicat în schimb, în aceeaşi aceeași perioadă, peste 100 de biserici în ţarățară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului [[Justinian Marina]], pentru a ocroti ortodocşii intraţi ortodocșii intrați "în vizorul" autorităţilor autorităților comuniste din motive de credinţăcredință. S-a folosit pentru aceasta şi și de stabilirea de relaţii prieteneşti relații prietenești cu acestea, ca şi și de influenţa influența externă obţinutăobținută.

A fost acuzat pentru obedienţa obediența sa faţă față de autorităţile autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din BucureştiBucurești. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae CeauşescuCeaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri şi și obiecte de patrimoniu.

După Revoluţia Revoluția din decembrie 1989 înţelegând contestaţiile înțelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în Bucureşti București de către regimul de dictatură, la şedinţa ședința Sfântului Sinod din [[10 ianuarie]] 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăinţăpocăință. El s-a refugiat apoi la [[Mănăstirea Sinaia]]. În şedinţa ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată ţara țara din partea credincioşilorcredincioșilor, a clerului de la parohii şi și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum şi și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în şedinţa ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist şiși-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.

A obţinut obținut importante recunoaşteri recunoașteri din partea majorităţii majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca şi și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfăşurat desfășurat vizita istorică în România a Sanctităţii Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o ţară țară majoritar ortodoxă).

A promovat învăţământul învățământul religios după 1989, înfiinţând înființând noi seminarii teologice, şcoli școli medii de cântăreţi bisericeşticântăreți bisericești, de pregătire a asistenţilor asistenților sociali, băieţi şi băieți și fete, de restauratori de monumente istorice şi și a organizat obţinerea obținerea de burse în străinătate pentru studenţii studenții dornici de studiu. În învăţământul învățământul general de toate gradele şi și profilurile a fost introdus învăţământul învățământul religios. Ca şi iniţiativele și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înfiinţat înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile şi și episcopiile desfiinţate desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii şi și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în ţară şi țară și în străinătate şi și dintre cei care s-au distins prin cunoaşterea vieţii bisericeşti şi cunoașterea vieții bisericești și monahale.

Patriarhul Teoctist a murit luni, la [[30 iulie]] 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor complicațiilor apărute după operaţia operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiaşi aceleiași zile. <ref>[http://www.antena3.ro/Patriarhul-Teoctist-a-incetat-din-viata_act_36671_ext.html Antena 3 - ''Patriarhul Teoctist a încetat din viaţăviață'']</ref>

==Lucrări şi distincţiiși distincții==

A reorganizat şi și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări şi și studii care sunt cunoscute atât în ţarățară, cât şi și în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, şi prefaţate și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărţile cărțile de slujbă, precum şi și majoritatea manualelor de studiu pentru învăţământul învățământul teologic seminarial şi și universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea NeamţNeamț, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioşilor ortodocşi credincioșilor ortodocși români" şi și "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (IaşiIași, 1980).

A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), IaşiIași, 1980. A tipărit ediţia ediția jubiliară din 1988 a "Bibliei de la BucureştiBucurești" (1688), şi și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediţie ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată şi și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefaţa prefața multor cărţi şi cărți și monografii ale unor mănăstiri şi și biserici din cadrul Patriarhiei Române.

Între anii a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări şi meditaţiiși meditații, cu titlul general "Pe treptele slujirii creştinecreștine" şi și un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A iniţiat inițiat o bogată şi și fructuoasă activitate culturală şi ştiinţificăși științifică, promovând permanent acţiuni acțiuni care au contribuit la creşterea creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste şi cărţi și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane şi și Colocvii cu teme de actualitate şi și de interes pentru viaţa viața Bisericii.

Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincţii şi distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activităţi activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la BucureştiBucurești-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999)<ref>[https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=A Academia Română: membrii Academiei din 1866 până în prezent], ''Acad.ro'', accesat la 18 decembrie 2023</ref>; titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii Universității din Oradea (1995), al Universităţii Universității din Bucureşti București (1995), al Universităţii Universității Dunărea de Jos din Galaţi Galați (2000), al Universităţii Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universităţii Universității din Petroşani Petroșani (2001), al Universităţii creştine Universității creștine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti București (2003), al Universităţii Universității "Ovidius" din Constanţa Constanța (2004), al Universităţii Universității "Al.I.Cuza" din Iaşi Iași (2005). A primit diferite distincţii bisericeşti distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului şi și Moscovei şi și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei şi și Slovaciei şi și Finlandei.

La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetăţean Cetățean de Onoare al municipiilor Galaţi şi Galați și Brăila (2000), Petroşani Petroșani (2001), Hunedoara (2002) şi și Baia Mare (2003),precum si și al comunei Vorona(2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelenţă Excelență a Fundaţiei Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuţia contribuția de excepţie excepție la dezvoltarea relaţiilor relațiilor de respect reciproc între români şi și evrei".

Patriarhul Teoctist a murit în data de [[30 iulie]] 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Institutul Clinic Fundeni. Intervenţia Intervenția chirurgicală nu a fost una de urgenţăurgență, ci una programată. Pe parcursul zilei, veştile veștile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicaţii complicații cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferinţe suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsufleţit neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus in în Catedrala Patriarhală. <ref>[http://www.zf.ro/articol_/patriarhul_teoctist_a_murit__update_.html Ziarul Financiar]</ref>

* http[https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoctist_Ar%C4%83pa%C5C8%9Fu99u Teoctist Arăpașu]

[[Categorie:EpiscopiIerarhi români]]