Tecla
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Sfânta, slăvita şi drept-biruitoarea Întâia-muceniţă Tecla cea Întocmai cu Apostolii şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu în vremea în care toţi creştinii erau evitaţi. Prăznuirea ei se face în 24 septembrie.
Viaţa
Sfânta Tecla s-a născut în Iconium din părinţi înstăriţi. După ce l-a ascultat pe Sfântul Apostol Pavel vorbind despre castitate, ea s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos şi a renunţat la intenţia de a se mărita. Mama şi logodnicul ei s-au opus acestei decizii iar acuzaţiile lor aduse în faţa guvernatorului provinciei au dus la întemniţarea Sfântului Pavel. Atunci, Sfânta Tecla a plecat de acasă, departe, ca să îl asculte pe Sfântul Pavel propovăduind în închisoare, mituindu-i pe gardieni cu bijuteriile ei pentru a putea pătrunde în închisoare.
La proces, Sfântul Pavel a fost alungat din oraş, dar Sfânta Tecla a refuzat să se răzgândească, cu toate lacrimile, ameninţările şi argumentele pe care mama ei şi guvernatorul le-au putut aduce. Ea era neclintită în hotărârea ei de a-L urma pe Iisus Hristos mirele. Atunci, mama ei, înfuriată, l-a convins pe judecător să o condamne la moarte prin ardere de vie. Încurajată de dragostea ei pentru Hristos, ea a făcut semnul Crucii peste flăcări şi a fost înconjurată de lumină, rămânând neatinsă de flăcări. Ploaia şi grindina au stins focul şi, împreună cu tunetele, au dus la îndepărtarea celor care doreau să o omoare pe Tecla.
Ea i-a găsit pe Pavel şi pe însoţitorii lui, inclusiv pe Sfântul Barnaba, care se ascundeau într-o peşteră din apropierea oraşului. Împreună cu ei a mers să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Antiohia făcând multe minuni şi suferind numeroase chinuri de-a lungul vieţii ei pentru slava lui Dumnezeu. După ce, cu binecuvântarea Sfântului Pavel, s-a retras într-o regiune pustie şi aspră din Seleucia Isauriei, Sfânta Tecla a continuat să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i vindece pe fiii Lui.
La vârsta de 90 de ani, vrăjitori păgâni invidioşi au venit să o batjocorească. Atunci, o stâncă uriaşă s-a crăpat în două, când Sfânta Tecla l-a chemat pe Mântuitorul în ajutorul ei, şi piatra a acoperit-o, ea dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului.
"De asemenea, Sfânta Întâia-muceniţă Tecla, o mijlocitoare cu multe rugăciuni pentru monahi este amintită la tunderea unei femei în monahism." [1]
Imnografie
- Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Alt tropar, glasul al 4-lea [1]:
- Tu care ai fost pătrunsă de lumină prin cuvintele lui Pavel, Mireasă a lui Dumnezeu, Tecla,
- Iar credinţa ta a fost lăudată de Petru, Aleasa lui Dumnezeu.
- Ai fost prima dintre femei care a suferit şi a primit moarte mucenicească,
- Intrând în flăcări ca într-un loc al bucuriei.
- Pentru că atunci când ai primit Crucea lui Hristos,
- Puterile diavoleşti au fost înfrânte.
- Una rugătoare, mijloceşte pentru noi în faţa lui Hristos Mântuitorul pentru izbăvirea sufletelor noastre.
Condac, glasul al 8-lea:
- Cu frumuseţea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai împodobit, şi apostolie ţi s-a încredinţat, fecioară [Tecla], ca unei mărite; şi văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia taurului ai înfrânt-o, ca ceea ce eşti întâia nevoitoare.
- ↑ Tropar tradus din limba engleză.
Legături externe şi surse
- St. Thekla the Protomartyr (Antiochian Village)
- Holy Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla (OCA)
- Thekla the Protomartyr & Equal-to-the-Apostles (GOARCH)
- "Come and See" Icons, Books & Art: St. Thekla Icons: [2], [3], and [4], by the hand of Nicholas Papas