Modificări

Salt la: navigare, căutare

Tatiana Romana

2 octeți adăugați, 12 ianuarie 2015 10:47
m
diacritice noi (cu virgulă)
[[ImageImagine:Saint Tatiana.jpg|right|thumb|Sfânta Tatiana, diaconița și mucenița]]Sfânta [[mucenic|MuceniţăMuceniță]] '''Tatiana''' a fost o [[diaconiţădiaconiță]] din Biserica Romei din secolul al III-lea care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235). [[Prăznuire]]a ei se face pe [[12 ianuarie]].
==ViaţaViața==Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcţionar funcționar în administraţia administrația imperială, creştin creștin în ascuns şi și care a crescut-o pe fiica sa în credinţa creştinăcredința creștină. A devenit [[diaconiţădiaconiță]] a unei biserici din Roma şi și s-a dedicat slujirii lui [[Dumnezeu]], în [[post]] şi și [[rugăciune]], îngrijind bolnavii şi și ajutându-i pe cei în nevoi.
Toate acestea erau periculoase în acea vreme, iar într-o bună zi juristul [[w:Ulpian|Ulpian]] a prins-o pe Tatiana şi și a încercat să o silească să aducă jertfă zeului păgân Apollo. Ea s-a rugat fierbinte, iar prin minune dumnezeiască atunci s-a pornit un cutremur care a distrus statuia lui Apollo şi și o parte a templului. [[Demon]]ul care locuia în acel [[idol]] a fugit de acolo scrâşnind scrâșnind din dinţidinți, fiind văzut de cei de faţă față sub forma unei umbre care zbura prin aer.
Atunci [[Persecuţii Persecuții împotriva creştinilorcreștinilor|persecutorii]] au poruncit ca Tatiana să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu nişte niște cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se pentru chinuitorii ei, implorând pe Domnul ca ochii duhovniceşti duhovnicești ai acestora să se deschidă. Iar Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru [[îngeri]] care au înconjurat-o pe sfântă şi și au început să-i bată pe chinuitorii ei. Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în [[Hristos]] şi și au căzut în genunchi înaintea Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru [[păcat]]ul pe care îl săvârşiseră săvârșiseră împotriva ei. Au fost torturaţi şi executaţi torturați și executați la rândul lor pentru că se [[Mărturisitor|mărturisiseră]] a fi creştini şi creștini și au primit astfel [[Botez]]ul sângelui.
În ziua următoare, Sfânta Tatiana a fost adusă iarăşi iarăși înaintea judecătorului care, văzând că rănile i se vindecaseră complet, a poruncit ca aceasta să fie dezbrăcată şi și bătută, iar trupul să-i fie tăiat cu nişte niște lame ascuţiteascuțite. Făcând aceasta, aerul s-a umplut de bună mireasmă. Apoi sfânta a fost culcată la pământ şi și bătută crunt de mai multe rânduri de slujitori care se înlocuiau unii pe alţiialții. Chinuitorii, sfârşiţi sfârșiți de puteri, spuneau că o putere nevăzută îi bătea cu beţe bețe de fier. Într-adevăr, îngerii o apărau de loviturile pe care călăii le abăteau asupra ei, întorcându-le spre chinuitori, astfel încât nouă dintre ei au căzut morţi morți pe loc. Sfânta a fost apoi aruncată în închisoare, unde s-a rugat iarăşi iarăși toată noaptea, cântând şi și aducând laudă lui Dumnezeu dimpreună cu îngerii.
La începutul dimineţii dimineții următoare, Sfânta Tatiana a fost dusă iarăşi iarăși înaintea judecătorilor. Chinuitorii au văzut uimiţi uimiți cum sfânta, după atâtea groaznice chinuri, era aproape cu totul sănătoasă şi și încă mai strălucitoare şi și mai frumoasă decât mai înainte. Atunci judecătorii i-au cerut să aducă jertfe zeiţei zeiței Diana. Sfânta a părut că se învoia, astfel că a fost dusă la templul păgân. Atunci Tatiana şiși-a făcut [[semnul crucii]] şi și a început să se roage. Dintr-o dată s-a auzit un bubuit de tunet asurzitor şi și un trăsnet a lovit idolul, jertfele şi și pe preoţii preoții păgâni.
Sfânta muceniţă muceniță a fost iarăşi iarăși torturată îngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un stâlp, i-au strujit trupul cu gheare de fier; i s-au tăiat şi și sânii. În acea noapte, îngerii i-au apărut iarăşi iarăși sfintei în închisoare, vindecându-i rănile, ca şi și mai înainte. În ziua următoare, Tatiana a fost dusă până la circ, fiind dată pradă unui leu flămând. Fiara însă nu i-a făcut fecioarei nici un rău, ci s-a mulţumit mulțumit să-i lingă picioarele. Pe când leul era dus înapoi în cuşcăcușcă, l-a atacat şi și l-a ucis pe unul dintre chinuitori.
Apoi Tatiana a fost aruncată în foc, însă nici focul nu i-a putut face niciun rău. Păgânii, crezând că sfânta era o vrăjitoare, i-au tăiat părul, închipuindu-şi și că puterile ei magice ar fi fost cumva legate de părul ei lung. Apoi au închis-o în templul lui Zeus. A treia zi, preoţii preoții păgâni au intrat în templu, dorind să aducă jertfe lui Zeus. Au zărit idolul căzut la pământ, sfărâmat şi și pe sfânta muceniţă muceniță Tatiana lăudând cu bucurie pe Domnul [[Iisus Hristos]].
În cele din urmă, Tatiana şi și tatăl ei au fost amândoi decapitaţi decapitați într-o zi de [[12 ianuarie]], în preajma anului 225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.
===Cinstirea===
Sfânta Muceniţă Muceniță Tatiana este cinstită în întreaga [[Biserica Ortodoxă|Biserică Ortodoxă]] şi și este cunoscută ca [[Făcător de minuni|făcătoare de minuni]]. Se spune că [[minune|minunele]] ei i-au adus pe mulţi mulți la adevărata credinţăcredință. Sfânta Tatiana este considerată a fi ocrotitoarea studenţilorstudenților, iar în Belarus, [[Biserica Ortodoxă Rusă|Rusia]] şi și Ucraina „[[w:Tatiana Day|Ziua Sfintei Tatiana]]”, cunoscută şi și ca „Ziua studenţilor”studenților”, este o sărbătoare naţionalănațională.
Sfântul [[Nicolae Velimirovici]] a scris un [[imn]] în cinstea sfintei Tatiana.
===Sfintele MoaşteMoaște===Capul Sfintei Muceniţe Mucenițe Tatiana a fost adus de la [[Constantinopol]], unde s-a aflat până în secolul al XVI-lea, de Binecredinciosul Voievod [[Neagoe Basarab]] în anul 1517, fiind aşezată așezată în biserica [[Mănăstirea Curtea de ArgeşArgeș|Mănăstirii Curtea de ArgeşArgeș]]. [[MoaşteMoaște]]le Sfintei au fost mutate în 1949 în Catedrala mitropolitană din Craiova, aflându-se în aceeaşi aceeași raclă cu moaştele moaștele Sf. Ierarh [[Nifon al II-lea al Constantinopolului|Nifon al Constantinopolului]] şi și ale sfinților mucenici Serghie şi și Vah.
Mâna dreaptă a Sfintei se găseşte găsește în biserica Mănăstirii „[[Adormirea Maicii Domnului]]” a Peşterilor Peșterilor din Pskov (Rusia), alte două fragmente din moaştele moaștele Sfintei se mai găsesc în biserica Sfintei Tatiana din Moscova şi și un alt fragment în relicvariul mănăstirii „[[Schimbarea la FaţăFață]]” din Brookline, Massachusetts.
==Imnografie==
[[Image:Tatiana2.jpg|left|thumb|Sfânta Tatiana, diaconița (icoană rusească, sec. XIX)]]
[[Tropar]] ([[glas]]ul al 4-lea):
:Mieluşeaua Mielușeaua Ta, Iisuse, Tatiana strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi și împreună mă răstignesc, şi și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi și pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc împărățesc întru Tine; şi și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşteprimește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte mântuiește sufletele noastre.
[[Condac]] (glasul al 4-lea):
:Luminat-ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce te-ai înroşit înroșit în sângiurile tale şi și ca o frumoasă porumbiţă porumbiță către cer ai zburat. Roagă-te deci pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine.
==Iconografie==
[[Dionisie din Furna]] în ''Erminia'' sa (ed. Sophia, BucureştiBucurești, 2000, p. 164) arată că Sfânta Muceniţă Muceniță Tatiana se zugrăveşte zugrăvește în rândul sfintelor muceniţe mucenițe fecioare. Se zugrăveşte aşadar zugrăvește așadar tânără şi și purtând în mână [[cruce]]a ca semn al muceniciei.
==Surse==
==Legături externe==
*ro: [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie12.htm Sinaxar 12 ianuarie], Sfânta Muceniţă Muceniță Tatiana.*ro: [http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-12-sf_tatiana.html Sfânta Muceniţă Muceniță Tatiana], în ''Vieţile SfinţilorViețile Sfinților''.*ro: [http://saraca.orthodoxphotos.com/acatiste/acatistul_sf_tatiana.htm Acatistul Sfintei Muceniţe Mucenițe Tatiana]*ro: [http://candela-aprinsa.blogspot.com/2010/01/rugaciune-catre-sfanta-mucenita-tatiana.html Rugăciune către Sfânta Muceniţă Muceniță Tatiana]
*gr: [http://video.crestinortodox.ro/zczV5k9bpd3/Troparul_Sfintei_Tatiana.html Troparul Sf. Tatiana] (audio)
*ru: [http://video.crestinortodox.ro/smNsbcK604q/Sfanta_Tatiana_Romana.html Viaţa Viața Sf. Tatiana şi și cinstirea ei în Rusia] (video)
[[Categorie:Mucenici]]
14.991 de modificări

Meniu de navigare