Tatăl nostru - Rugăciunea domnească

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 martie 2016 13:36, autor: Shubossu (Discuție | contribuții) (Note)
Salt la: navigare, căutare
Mântuitorul, icoană de Andrei Rubliov, secolul al XV-lea
Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Anamneza
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă

Tatăl nostru sau Rugăciunea domnească este rugăciunea pe care Domnul Iisus Hristos le-a lăsat-o apostolilor și ucenicilor Săi atunci când aceștia I-au cerut să îi învețe să se roage. Rugăciunea apare în forme ușor diferite la Matei 6, 9-13 și Luca 11, 2-4. În cultul Bisericii Ortodoxe este folosit textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea Sfintei Treimi.

În cult

Tatăl nostru
Carele ești în ceruri,
Sfințească-Se numele Tău,
Vie împărăția Ta,
Facă-se voia Ta,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre ființă)
Dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă greșalele noastre,
Precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
Ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și slava:
A Tatălui și-a Fiului și-a Sfântului Duh,
Acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.

Versiunea după Luca

Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
Vie împărăția Ta.
Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
Şi ne iartă nouă păcatele noastre,
căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Despre rugăciunea domnească

Cei păcătoşi nu-L pot numi Tată pe Dumnezeu(...). Din cauza asta, înainte de Tatăl nos­tru, noi spunem „Împărate ceresc, Mîngîietorule, vino şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea". Întâi cerem Duhului Sfânt să ne curăţească de spurcăciune, de toată deşertăciunea noastră. Îl mărturisim pe Dumnezeu. Nu vedeţi că e mărturisi­re rugăciunea întâi, apoi după asta iarăşi spunem: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi!", ne mărturisim, iarăşi ne mărturisim, Îl slăvim şi ne mărturisim cu ajutorul Lui şi abia după asta spunem Tatăl nostru. În Biserică niciodată nu spunem Tatăl nos­tru aşa, dintr-o dată, buf! Întâi ne spove­dim, că peste zi în multe chipuri greşim. Din cauza asta spunem rugăciunile astea de spovedanie, de chemare a numelui lui Dumnezeu, şi El puternic este să ne curăţească de toată spurcăciunea, ca să ne facă vrednici să-L numim Tată [1]

Ce am cerut noi, ca şi Creştini şi neam creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească numele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale. După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie” [2]

Tâlcuire

Tatăl nostru

Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru! Când stelele cad şi focul izbucneşte din pământ, ele îţi spun: Făcătorul nostru! Când bobocii o­ rilor se deschid şi ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îţi cântă: Stăpânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, Îţi şoptesc Ţie: Tatăl nostru! A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când şi oamenii Îţi ziceau şi Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân! Aşa a fost, cu adevărat, când omul simţea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mul­ţumită Fiului Tău Unuia­ Născut şi Celui mai bun din­tre Fii Tăi, am învăţat numele Tău cel adevărat. Drept aceea şi eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!

Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor. Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său. Dacă Te privesc şi zic Stăpân, sânt ca o piatră între pie­ tre şi ca o cămilă între cămile. Dar dacă deschid buzele mele şi şoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul priveşte înălţat mai aproape de cer, şi merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtăşind slava şi pătimirea şi puterea Ta. Tu eşti Tatăl nostru, al tuturor: Te­-aş micşora pe Tine şi m­-aş micşora şi pe mine dacă Te­-aş numi: Tatăl meu! [3]

Note

  1. Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 110-111
  2. Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, Prin fereastra temniţei, Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 18
  3. Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuire la Tatăl Nostru, Editura Predania, București, 2008, traducere din limba sârbă Adrian Tănăsescu-Vlas; tipărită cu binecuvântarea PREASFINŢITULUI PĂRINTE GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Addendum

Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul:

  • "vie" folosit în limba română literară "vină"
  • "facă-se "este câteodată înlocuit cu "fie"
  • "greșalele" este câteodată înlocuit cu "păcatele"
  • "izbăvește" este câteodată înlocuit cu "mântuiește"
  • "cel rău" este câteodată înlocuit cu "cel viclean"


Rugăciuni
Rugăciuni cotidiene
Rugăciunea de dimineață | Rugăciunea de seară | Rugăciunea de Luni | Rugăciunea de Marți | Rugăciunea de Miercuri | Rugăciunea de Joi | Rugăciunea de Vineri | Rugăciunea de Sâmbătă | Rugăciunea de Duminică | Troparele de umilință | Tatăl nostru - Rugăciunea domnească | Crezul – Simbolul Credinței | Imnul Sfintei Fecioare (Axionul) | Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare | Canon către Maica Domnului | Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschinul
Rânduiala celor șapte laude
Miezonoptica din toate zilele | Rânduiala Miezonopticii din duminici | Utrenia | Ceasul întâi | Ceasul al treilea | Mijloceasul al treilea | Ceasul al șaselea | Mijloceasul al șaselea | Obednița | Troparele de peste săptămână | Rânduiala mesei | Rânduiala Panaghiei | Ceasul al nouălea | Mijloceasul al nouălea | Vecernia | Pavecernița Mare | Pavecernița Mică
Troparele liturgice
Binecuvântările Învierii | Binecuvântările morților | Troparele și condacele Triodului | Troparele și condacele Penticostarului | Troparele și condacele Mineiului | Troparele Învierii | Troparele Născătoarei de Dumnezeu | Troparele de peste săptămână
Rânduiala Sfintei Împărtășanii
Rugăciunile dinaintea Împărtășirii | Rugăciunile după Sfânta Împărtășire
Rugăciuni la diferite trebuințe
Rugăciune la începerea lucrului | Rugăciunea după sfârșitul lucrului | Rugăciunea copiilor pentru părinți | Rugăciunea părinților pentru copii | Rugăciunea pentru frați și surori | Rugăciunea soților unul pentru altul | Rugăciunea pentru părintele duhovnicesc | Rugăciunea înaintea mesei de dimineață și prânz | Rugăciunea după masa de dimineață și prânz | Rugăciunea înainte de masa de seară | Rugăciunea după masa de seară | Rugăciunea pentru elevi și studenți | Rugăciunea pentru cei bolnavi | Rugăciunea pentru cei răposați