Modificări

Salt la: navigare, căutare

Tatăl nostru - Rugăciunea domnească

7.933 de octeți adăugați, 28 martie 2016 15:46
și puterea
O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâm­beşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna pre­schimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte­-ne de rău şi umple­-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.24-25</ref>
 
===că a Ta este împărăția===
Stelele şi soarele sânt cetăţeni ai Împărăţiei Tale, Tată. Înscrie­-ne şi pe noi în această oaste strălucitoare. Planeta noastră este mică şi întunecată, dar este lu­crul Tău, zidirea Ta şi însu area Ta. Cum poate să iasă din mâinile Tale ceva ce nu e mare? Totuşi, prin micimea şi întunecarea noastră, noi facem mic şi în­tunecat locul sălăşluirii noastre. Da, pământul este mic şi întunecat de câte ori îl socotim împărăţie a noastră şi când ne închipuim ca nişte nebuni că sân­tem împăraţi ai Lui. Iată, între noi sânt mulţi care au fost împăraţi pe pământ şi care acum, stând pe ruinele tronurilor lor, se miră şi întreabă: „Unde sânt împărăţiile noastre?” Şi multe sânt împărăţiile care nu ştiu ce s’a întâm­ plat cu împăraţii lor. Fericit omul care priveşte prin nori şi şopteşte graiuri pe care le aud: „A Ta este Împărăţia!” Ceea ce numim împărăţia noastră pământească e plin de viermi şi e trecător ca băşicile pe un râu adânc. O grămadă de ţărână pe aripile vântului! Numai Tu ai adevărata Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat. Ia-­ne de pe aripile vântului, Milostive Împărate, mântuieşte­-ne de pe aripile vântului! Şi fă­-ne cetăţeni ai veşnicei Tale Împărăţii, aproape de ste­lele şi de sorii Tăi, aproape de îngerii şi de arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.27</ref>
 
===și puterea===
A Ta este puterea, fiindcă a Ta este Împărăţia. Aşa­ numiţii împăraţi sânt neputincioşi. Singura lor putere împărătească stă în titlurile lor împărăteşti, ce sânt de fapt doar titlurile Tale. Ei rătăcesc prin ţărână, şi ţărâna merge unde vrea vântul. Sântem pribegi, umbre şi ţărână mişcătoare. Dar şi când rătăcim şi ne mişcăm, tot prin puterea Ta o facem. Prin puterea Ta fiinţăm şi prin pute­rea Ta vom viia. Dacă omul face binele, îl face cu puterea Ta, prin Tine; iar dacă face răul, îl face cu puterea Ta, însă prin sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită bine sau rău, întru înţelegere sau fără de înţelegere. Dacă omul foloseşte puterea Ta după voia Ta, Tată, atunci puterea Ta este a Ta; iar dacă omul foloseşte puterea Ta după voia sa, atunci puterea Ta se cheamă a lui, şi este rea.
 
Eu zic, Doamne, că atunci când Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este bună, însă când cerşetorii, care au împrumu­tat putere de la Tine, se trufesc făcând ce vor cu puterea Ta ca şi cum ar fi a lor, ea este rea. Şi astfel, există un singur stăpân, dar sânt şi oameni ce întrebuinţează în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuinţează păr­ticele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogată acestor muritori săraci de pe pământ. Caută spre noi, Puternicule Tată, caută spre noi şi nu te grăbi să trimiţi puterea Ta ţărânii pământeşti până ce nu va pregăti două odăi ca să Te încapă: bună­voirea şi smerenia – bună­voirea ca să întrebuinţeze spre bine darul împrumutat de la Dumnezeu şi smerenia ca să­-şi aducă aminte întotdeauna că toată puterea din lume este a Ta, Mare Dătătorul de putere. A Ta este puterea sfântă şi înţeleaptă – dar când se află în mâinile noastre, puterea Ta este în primejdie să se spurce şi să ajungă ne­sfântă şi nebunească.
 
Tată, Care eşti în ceruri, ajută­ne să cunoaştem şi în fie­care zi să facem un singur lucru: să ştim că toată puterea este a Ta şi să întrebuinţăm puterea Ta după voia Ta. Iată, sântem nefericiţi, fiindcă am despărţit ceea ce­i de nedespărţit la Tine: am despărţit puterea de lumină, şi am despărţit puterea de dragoste, şi am despărţit puter­ea de credinţă, şi în cele din urmă – iar asta este pri­ cina cea dintâi a căderii noastre – am despărţit puterea de smerenie. Tată, uneşte, rugămu­-Te, ceea ce fii Tăi nebuneşte au despărţit. Ne rugăm Ţie: ridică la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lăsată în părăsire şi necinstită: fiindcă, iată, oricum am fi, sântem copiii Tăi.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.29</ref>
 
===și slava, în veci. Amin===
A Ta e slava cea împreună­ veşnică cu Tine, Tatăl nos­ tru Împărătesc. Ea ţine de Fiinţa Ta şi nu atârnă de noi. Nu este slavă din vorbe ca slava muritorilor, ci este din aceeaşi esenţă netrecătoare ca şi Tine. Da, ea este nedespărţită de Tine cum e lumina nedespărţită de soarele fierbinte. Cine a văzut centrul şi periferia slavei Tale? Cine a ajuns slăvit fără să atingă Slava Ta? Slava Ta cea strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne priveşte în tăcere, parte zâmbind, parte mirându­-se de frământările şi de cârtirea noastră omenească. Iar când tăcem, cineva ne şopteşte în taină: sânteţi copiii ai Tatălui slăvit. O, cât este de dulce această slăvită şoaptă!
 
Ce am putea dori mai mult decât să fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta îndeajuns? Fără îndoială, este îndea­juns pentru o viaţă adevărată. Dar, iată, oamenii vor să fie taţi ai slavei. Iar acesta e începutul şi culmea neno­rocirii lor. Ei nu se mulţumesc să fie copiii şi părtaşi ai slavei Tale, ei vor să fie taţi şi purtători ai slavei Tale. Şi totuşi, Tu eşti singurul Tată şi singurul purtător a toată slava. Mulţi sânt cei ce folosesc în chip rău slava Ta şi mulţi sânt cei ce se amăgesc pe sine. Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor. Tu arăţi slava Ta, iar oamenii se ceartă în jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omenească este cuvânt. Slava Ta zâmbeşte şi mângâie totdeauna, slava ome­nească despărţită de Tine înfricoşează şi ucide. Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi îndrumă pe cei blânzi, slava omenească desparte de Tine. Ea este cea mai bună unealtă a satanei.
 
Ce caraghioşi sânt oamenii când încearcă să-­şi facă slavă afară de Tine şi despărţiţi de Tine! Fost­-a un nebun care ura soarele şi încerca să afle un loc ferit de lumina soarelui, care să fie al lui. El a clădit o colibă întunecoasă şi n’a făcut ferestre, şi a intrat în ea, şi stătea în beznă, şi se bucura că s’a izbăvit de marele izvor al luminii. Astfel de nebun şi astfel de cetăţean al întunericului este cel ce se străduie să­şi facă slavă afară de Tine şi despărţit de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei! Nu există slavă omenească, la fel cum nu există putere omenească. A Ta este puterea şi a Ta este slava, Tatăl nostru. Dacă nu le împrumutăm de la Tine, nu le avem, şi ne o lim ca frunzişul uscat despărţit de pom şi împrăştiat după bunul plac al vântului. Să fim mulţumiţi, ca să ne numim copii ai Tăi. Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta. Ia de la noi împărăţiile noastre, puterea noastră şi slava noastră. Tot ce am numit vreodată al nostru zace în ru­ine. Ia de la noi ce era al Tău dintru început. Întreaga noastră istorie a fost o străduinţă nebunească de a făuri împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. În­cheie grabnic vechea noastră istorie, unde ne­-am lup­tat să ajungem stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, unde ne vom trudi să ajungem slugi în casa care este a Ta. Iată, mai bun şi mai slăvit lucru este a fi slugă în Împărăţia Ta decât a fi cel mai mare dintre împăraţi în împărăţia noastră.
 
Drept aceea, fă­-ne, Tată, slugi ale Împărăţiei Tale, pu­terii Tale şi slavei Tale, în neam şi în neam şi în toţi vecii. Amin!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.31-33</ref>
==Note==
259 de modificări

Meniu de navigare