259 de modificări
Modificări
→ci ne izbăvește de cel viclean
O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.24-25</ref>
===că a Ta este împărăția===
Stelele şi soarele sânt cetăţeni ai Împărăţiei Tale, Tată. Înscrie-ne şi pe noi în această oaste strălucitoare. Planeta noastră este mică şi întunecată, dar este lucrul Tău, zidirea Ta şi însu area Ta. Cum poate să iasă din mâinile Tale ceva ce nu e mare? Totuşi, prin micimea şi întunecarea noastră, noi facem mic şi întunecat locul sălăşluirii noastre. Da, pământul este mic şi întunecat de câte ori îl socotim împărăţie a noastră şi când ne închipuim ca nişte nebuni că sântem împăraţi ai Lui. Iată, între noi sânt mulţi care au fost împăraţi pe pământ şi care acum, stând pe ruinele tronurilor lor, se miră şi întreabă: „Unde sânt împărăţiile noastre?” Şi multe sânt împărăţiile care nu ştiu ce s’a întâm plat cu împăraţii lor. Fericit omul care priveşte prin nori şi şopteşte graiuri pe care le aud: „A Ta este Împărăţia!” Ceea ce numim împărăţia noastră pământească e plin de viermi şi e trecător ca băşicile pe un râu adânc. O grămadă de ţărână pe aripile vântului! Numai Tu ai adevărata Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat. Ia-ne de pe aripile vântului, Milostive Împărate, mântuieşte-ne de pe aripile vântului! Şi fă-ne cetăţeni ai veşnicei Tale Împărăţii, aproape de stelele şi de sorii Tăi, aproape de îngerii şi de arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.27</ref>
===și puterea===
A Ta este puterea, fiindcă a Ta este Împărăţia. Aşa numiţii împăraţi sânt neputincioşi. Singura lor putere împărătească stă în titlurile lor împărăteşti, ce sânt de fapt doar titlurile Tale. Ei rătăcesc prin ţărână, şi ţărâna merge unde vrea vântul. Sântem pribegi, umbre şi ţărână mişcătoare. Dar şi când rătăcim şi ne mişcăm, tot prin puterea Ta o facem. Prin puterea Ta fiinţăm şi prin puterea Ta vom viia. Dacă omul face binele, îl face cu puterea Ta, prin Tine; iar dacă face răul, îl face cu puterea Ta, însă prin sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită bine sau rău, întru înţelegere sau fără de înţelegere. Dacă omul foloseşte puterea Ta după voia Ta, Tată, atunci puterea Ta este a Ta; iar dacă omul foloseşte puterea Ta după voia sa, atunci puterea Ta se cheamă a lui, şi este rea.
Eu zic, Doamne, că atunci când Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este bună, însă când cerşetorii, care au împrumutat putere de la Tine, se trufesc făcând ce vor cu puterea Ta ca şi cum ar fi a lor, ea este rea. Şi astfel, există un singur stăpân, dar sânt şi oameni ce întrebuinţează în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuinţează părticele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogată acestor muritori săraci de pe pământ. Caută spre noi, Puternicule Tată, caută spre noi şi nu te grăbi să trimiţi puterea Ta ţărânii pământeşti până ce nu va pregăti două odăi ca să Te încapă: bunăvoirea şi smerenia – bunăvoirea ca să întrebuinţeze spre bine darul împrumutat de la Dumnezeu şi smerenia ca să-şi aducă aminte întotdeauna că toată puterea din lume este a Ta, Mare Dătătorul de putere. A Ta este puterea sfântă şi înţeleaptă – dar când se află în mâinile noastre, puterea Ta este în primejdie să se spurce şi să ajungă nesfântă şi nebunească.
Tată, Care eşti în ceruri, ajutăne să cunoaştem şi în fiecare zi să facem un singur lucru: să ştim că toată puterea este a Ta şi să întrebuinţăm puterea Ta după voia Ta. Iată, sântem nefericiţi, fiindcă am despărţit ceea cei de nedespărţit la Tine: am despărţit puterea de lumină, şi am despărţit puterea de dragoste, şi am despărţit puterea de credinţă, şi în cele din urmă – iar asta este pri cina cea dintâi a căderii noastre – am despărţit puterea de smerenie. Tată, uneşte, rugămu-Te, ceea ce fii Tăi nebuneşte au despărţit. Ne rugăm Ţie: ridică la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lăsată în părăsire şi necinstită: fiindcă, iată, oricum am fi, sântem copiii Tăi.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.29</ref>
==Note==