Talaleu din Siria: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Pagină nouă: Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru '''Talaleu din Siria''' (uneori '''Maro''' sau '''Maroun''') a fost un pustnic care a trăit în secolul al V-lea...)
 
Linia 4: Linia 4:
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Existența istorică a Sfântului Talaleu și viața lui sunt cunoscute din 'Historia Religiosa'' (sau ''Istoria monahilor din Siria'') a lui [[Teodoret din Cir]] capitolul 28, precum și din ''Limonariul'' sfântului [[Ioan Moshu]] (+ 622), care spune despre Avva Talaleu cilicianul că „a trăit șaizeci de ani viață călugărească și n-a încetat o clipă de a plânge și de a spune mereu: Dumnezeu ne-a dat viața aceasta pământească spre a ne pocăi. De aceea să ne silim să facem lucrul acesta cât mai deplin” (''Limonariu'', capitolul 59 - Viața lui avva Talaleu cilicianul; ed. Alba Iulia 1991, p. 69).
+
Existența istorică a Sfântului Talaleu și viața lui sunt cunoscute din ''Historia Religiosa'' (sau ''Istoria monahilor din Siria'') a lui [[Teodoret din Cir]] capitolul 28, precum și din ''Limonariul'' sfântului [[Ioan Moshu]] (+ 622), care spune despre Avva Talaleu cilicianul că „a trăit șaizeci de ani viață călugărească și n-a încetat o clipă de a plânge și de a spune mereu: Dumnezeu ne-a dat viața aceasta pământească spre a ne pocăi. De aceea să ne silim să facem lucrul acesta cât mai deplin” (''Limonariu'', capitolul 59 - Viața lui avva Talaleu cilicianul; ed. Alba Iulia 1991, p. 69).
  
 
Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viața sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon/Gabala, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat [[demon]]ilor și în acel loc și-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstrești și nevoindu-se cu [[post]]uri, cu [[Priveghere|privegheri]], și cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălășluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulțime de grozăvii. Pe aceștia însă rușinați i-a alungat, bătându-și joc de neputința lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli și-a lăsat coliba, și făcându-și o [[Chilie|chilioară]] prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu fața lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, [[episcop]]ul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să știe pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate și temându-mă de chinurile cele înfricoșătoare, am aflat acest chip de viețuire, meșteșugind osteneli pe măsura trupului, ca să ușurez greutatea celor ce mă așteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăși lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deși plin de osteneli, mai puțină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi ușura pe cele așteptate, mare câștig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru istețimea minții, că nu numai că se lupta cu luptele de față, ci și pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe [[minuni]] se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar și dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înșelăciunea lor cea părintească și au primit strălucirea dumnezeieștii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, și a ridicat o sfântă și măreață biserică în cinstea bunilor biruitori [[mucenic]]i. Și astfel sihăstrește nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul la o vârstă foarte înaintată, către anul 460.
 
Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viața sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon/Gabala, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat [[demon]]ilor și în acel loc și-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstrești și nevoindu-se cu [[post]]uri, cu [[Priveghere|privegheri]], și cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălășluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulțime de grozăvii. Pe aceștia însă rușinați i-a alungat, bătându-și joc de neputința lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli și-a lăsat coliba, și făcându-și o [[Chilie|chilioară]] prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu fața lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, [[episcop]]ul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să știe pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate și temându-mă de chinurile cele înfricoșătoare, am aflat acest chip de viețuire, meșteșugind osteneli pe măsura trupului, ca să ușurez greutatea celor ce mă așteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăși lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deși plin de osteneli, mai puțină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi ușura pe cele așteptate, mare câștig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru istețimea minții, că nu numai că se lupta cu luptele de față, ci și pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe [[minuni]] se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar și dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înșelăciunea lor cea părintească și au primit strălucirea dumnezeieștii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, și a ridicat o sfântă și măreață biserică în cinstea bunilor biruitori [[mucenic]]i. Și astfel sihăstrește nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul la o vârstă foarte înaintată, către anul 460.

Versiunea de la data 22 februarie 2021 17:38

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Talaleu din Siria (uneori Maro sau Maroun) a fost un pustnic care a trăit în secolul al V-lea, aproape de localitatea Gavalon (Gabala sau Habala, în Siria). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 27 februarie.

Acest Talaleu din Siria trebuie deosebit de alți sfinți cu același nume pomeniți pe 20 septembrie, 19 noiembrie și 20 mai.

Viața

Existența istorică a Sfântului Talaleu și viața lui sunt cunoscute din Historia Religiosa (sau Istoria monahilor din Siria) a lui Teodoret din Cir capitolul 28, precum și din Limonariul sfântului Ioan Moshu (+ 622), care spune despre Avva Talaleu cilicianul că „a trăit șaizeci de ani viață călugărească și n-a încetat o clipă de a plânge și de a spune mereu: Dumnezeu ne-a dat viața aceasta pământească spre a ne pocăi. De aceea să ne silim să facem lucrul acesta cât mai deplin” (Limonariu, capitolul 59 - Viața lui avva Talaleu cilicianul; ed. Alba Iulia 1991, p. 69).

Acest cuvios a fost de neam din Cilicia. Dar îndrăgind viața sihăstrească, s-a dus în cetatea Gavalon/Gabala, unde, la o depărtare de vreo douăzeci de stadii, cuviosul a aflat un loc înalt, pe care se găsea un altar închinat demonilor și în acel loc și-a făcut o mică colibă, îndeletnicindu-se cu ostenelile sihăstrești și nevoindu-se cu posturi, cu privegheri, și cu rele pătimiri. Pentru aceasta demonii care sălășluiau în altarul lor de acolo îl înspăimântau, cu mulțime de grozăvii. Pe aceștia însă rușinați i-a alungat, bătându-și joc de neputința lor. Apoi, dorind după mai mari osteneli și-a lăsat coliba, și făcându-și o chilioară prea mică, care nu era pe potriva trupului său, a intrat într-însa, stând cu fața lipită de genunchi. Odată, venind la el fericitul Teodoret, episcopul Cirului, l-a întrebat, dorind ca să știe pricina acestui fel de petrecere a lui. Dar el a răspuns: eu, fiind supus la multe păcate și temându-mă de chinurile cele înfricoșătoare, am aflat acest chip de viețuire, meșteșugind osteneli pe măsura trupului, ca să ușurez greutatea celor ce mă așteaptă. Căci acelea sunt mai cumplite, nu numai cu mărimea, ci cu însăși lucrarea lor, fiindcă sunt fără de voie; iar ceea ce se face fără de voie este un lucru foarte amarnic; căci lucrul cel de voie, deși plin de osteneli, mai puțină durere aduce, fiindcă osteneala este de voie, iar nu silnică. Deci, dacă cu aceste mici dureri voi ușura pe cele așteptate, mare câștig voi culege de aici. Acestea auzind episcopul l-a lăudat foarte, pentru istețimea minții, că nu numai că se lupta cu luptele de față, ci și pe altele de la sine adăuga. Iar locuitorii de primprejur ziceau că multe minuni se făceau prin rugăciunea acestuia, căci nu numai oamenii, ci chiar și dobitoacele dobândeau vindecări. Dar locuitorii acelui loc, care mai înainte trăiseră în păgânătate, s-au lepădat de înșelăciunea lor cea părintească și au primit strălucirea dumnezeieștii lumini; iar sfântul folosindu-se de ei, a surpat altarul demonilor care era acolo, și a ridicat o sfântă și măreață biserică în cinstea bunilor biruitori mucenici. Și astfel sihăstrește nevoindu-se fericitul Talaleu, s-a mutat către Domnul la o vârstă foarte înaintată, către anul 460.

Surse