Taisia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Taisia

Sfânta Taisia este o sfântă care a trăit în Egipt în secolul al V-lea. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 8 octombrie.

Viața

Rămasă orfană după moartea părinților ei înstăriți, Taisia a dus o viață evlavioasă în Alexandria (Egipt), împărțindu-și averea la săraci și oferind sălaș în casa ei pelerinilor străini și călugărilor care erau în trecere prin Alexandria. Taisia s-a hotărât să-și dedice viața lui Hristos și să nu se mărite niciodată.

După ce și-a cheltuit toată moștenirea, Taisia a fost tentată să facă rost de mai mulți bani prin orice mijloace, începând să ducă o viață păcătoasă. Părinții din Sketis de lângă Alexandria auzind de căderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Colov (prăznuit la 9 noiembrie) să meargă la Taisia și să o convingă să se pocăiască de cele rele. „Ea a fost bună cu noi și acum ar trebui s-o ajutăm”, spuneau ei. „Tu, părinte, ești înțelept. Du-te și încearcă să-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu să te ajute”.

Părintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut să-l lase să intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului să-i transmită stăpânei lui că i-a adus ceva de preț. Taisia, știind că de multe ori călugării găsesc perle pe malul mării, i-a spus servitorului să-l lase pe Ioan înăuntru. Sfântul s-a așezat, a privit-o în ochi și a început să plângă. Taisia l-a întrebat de ce plânge și Sf. Ioan i-a răspuns: "Cum să nu plâng când ai uitat de Mirele Tău, Domnul nostru Iisus Hristos și faci voia satanei cu faptele tale?"

Cuvintele sfântului i-au străpuns sufletul Taisiei ca o săgeată de foc dându-și seama ce viață păcătoasă ducea. Cu frică, ea l-a întrebat pe sfânt dacă Dumnezeu ar accepta pocăința unei păcătoase ca ea. Sf. Ioan i-a răspuns că Mântuitorul așteaptă pocăința ei. De aceea a venit El pe pământ, să caute și să mântuiască pe păcătoși. "El te va primi cu dragoste" a mai adăugat sfântul "și îngerii se vor bucura împreună cu tine". După cum Însuși Mântuitorul a spus, „mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15,7).

Sentimentul de pocăință a pus stăpânire pe ea și văzând în cuvintele sfântului o chemare de la Dumnezeu de a se întoarce la El, Taisia căuta cât mai repede o cale de a-și salva sufletul. S-a ridicat și a plecat din casă fără nici un cuvânt și fără să lase dispoziții despre ce se va întâmpla cu proprietatea sa, astfel încât s-a mirat și Sf. Ioan de reacția ei. Urmându-l pe Sf. Ioan în pustie, ea s-a grăbit să se întoarcă la Dumnezeu prin penitență și rugăciune. La căderea nopții, părintele i-a pregătit Taisiei un culcuș și o pernă din nisip pe care să se odihnească și el a mers puțin mai departe pentru a-și face rugăciunile de seară după care s-a pus și el la odihnă.

Dar la miezul nopții sfântul a fost trezit de o lumină ce venea din cer și o învăluia pe Taisia, în locul unde aceasta dormea. În lumina minunată el văzu îngerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfântul își dădu seama că Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut în rugăciune lui Dumnezeu să-i arate dacă Taisia s-a mântuit sau nu. Atunci un înger al Domnului a venit la el și i-a răspuns: „Avva Ioan, o oră de pocăință din partea ei a făcut cât o mulțime de ani pentru că s-a pocăit din tot sufletul și cu toată zdrobirea de inimă.”

După ce a îngropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a întors la Sketis și le-a spus călugărilor ce s-a întâmplat. Toți au dat slavă lui Dumnezeu pentru că s-a milostivit de Taisia, care s-a pocăit ca și tâlharul de pe cruce, într-o singură clipă.

Posteritatea

Istoria sfintei Taisia a devenit foarte cunoscută și populară sub diferite forme și în multe limbi - greacă, latină, siriacă, slavonă etc. În diferitele relatări convertirea ei este atribuită când sfântului Visarion, când sfântului Pafnutie (cuviosul Pafnutie Chebala, prăznuit la 25 februarie), când sfântului Ioan Colov, când sfântului Serapion Sidonitul (prăznuit la 21 martie). În Patericul egiptean istoria se găsește sub două forme, una la avva Ioan Colov 43 și alta la avva Serapion 1.

Surse