6.119 modificări
Modificări
m
{{Traducere}}
À l'automne În toamna anului 329, monahii au primit vizita noului arhiepiscop [[329Atanasie al Alexandriei]], les moines reçoivent la visite du nouvel archevêque care îl [[Athanase d'Alexandriehirotonie|hirotonește]], qui ordonne [[Pacôme le Grand|Pacômepreot]] comme prêtre. Peu de temps après, un second établissement est fondé dans le village voisin, également abandonné, de Phbôoupe Sf. [[Pacôme le GrandPahomie cel Mare|PacômePahomie]] lui-même s'y installe en [[. La scurt timp, o a doua mănăstire este întemeiată în satul vecin Fbôou, și acesta părăsit. Sf. Pahomie se instalează el însuși aici în anii 336]]-[[337|37]], et Phbôou devient d'ailleurs l'implantation la plus importante avec iar Fbôou devine cea mai importantă așezare monastică, având 600 moines à de monahi la mort du fondateur ([[moartea fondatorului în anul 346]]). Après [[După anul 340]], d'autres monastères sont établis entre mai multe mănăstiri sunt întemeiate între Esna și Akhmim, constituind practic o familie monastică de sine stătătoare, având în frunte un [[Esnaprotos]] et (stareț sau superior general) care circula între diferitele mănăstiri și îi numea în funcție pe egumenii acestora. De doup ori pe an, de Paști și pe [[Akhmîm13 august]]. L'ensemble constitue un véritable ordre, avec à sa tête un supérieur général qui circule entre les monastères et en nomme les supérieurs. Un rassemblement de tous les moines avea loc o întâlnire (sinaxă) a lieu deux fois par an, à Pâques et le 13 août, dans la maisontuturor monahilor în mănăstirea-mère de Tabennêsis ; à cette occasionmamă din Tabenisi. Cu aceste ocazii, les supérieurs doivent rendre compte egumenii mănăstirii trebuiau să dea socoteală economului general de leur gestion matérielle à l'économe généralmodul în care administraseră patrimoniul material al mănăstirii lor.
Après la mort de [[Pacôme le Grand|Pacôme]] (După moartea Sf. Pahomie pe [[9 mai]]] 346), le supérieur général fut Pétronioslocul său ca stareț l-a luat Petroniu, désigné par luiurmașul său desemnat, mais qui mourut trois mois aprèsdar care a murit după numai trei luni. I-a urmat avva [[Orsièse|HorsièseOrsisie]] (Orsisios) le remplaça, mais en [[însă în anul 351]], à la suite ca urmare a revoltei uneia dintre mănăstiri, administrarea de facto a mănăstirilor este preluată de la révolte d'un monastèreavva Teodor, unul dintre primii ucenici ai Sf. Pahomie, Théodorecare își exercită conducerea ca "vicar" al starețului Orsisie. În 368, un des premiers disciples de Pacômedupă moartea lui Teodor, dut prendre les choses en mainavva Orsisie își reia atribuțiile, et il assura rămânând stareț până la direction jusqu'à moartea sa mort en [[368]], tout en se disant le « vicaire » d'Horsièse. À cette date il y avait douze monastères d'hommes et trois de femmes. Horsièse reprit ensuite ses fonctions jusqu'à sa mort après [[în anul 386]]. En [[În anul 390]], l'archevêque [[Théophile d'Alexandrie]] favorisa l'installation d'un monastère de l'ordre à arhiepiscopul [[Canope (cité)|CanopeTeofil al Alexandriei]]sprijină instalarea unei mănăstiri pahomiene în cetatea Canop, à l'la est de sa métropoleAlexandria, à l'emplacement d'un [[Sérapéum de Canope|ancien temple de Sérapis]] pe locul unui fost templu al lui Serapis (Serapeumul din Canop): ce monastère de la aceasta avea să fie mănăstirea ''MétanoiaMetanoia''(a "pocăinței"), qui compta des moines latins, joua un rôle important dans l'influence qu'exerça sa règle en unde aveau să se instaleze și mai mulți monahi latini și care a avut o influență importantă asupra regulilor vieții monastice în Occident. Vers l'an Potrivit lui [[400Paladie]], selon [[Palladios]], les « Tabennésiotes » ou pachômiens étaient environ 7 000pahomienii sau "tavenisioții" erau în jur de 7000 spre anul 400. Au {{sÎn secolul al V-|V|e}}lea, l'ordre accepta les décisions du monahii pahomieni au recunoscut hotărârile [[concile Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de Chalcédoinela Calcedon]] (il fournit notamment les patriarches ) și nu a fost afectată de disputele în jurul hotărârilor acestuia decât mai târziu, în secolul al VI-lea. Din rândul monahilor pahomieni au fost aleși și mai mulți ierarhi, între care [[Timothée Timotei III d'Alexandrieal Alexandriei|Timothée Timotei al III Salophaciole-lea al Alexandriei]] et (460-482) și [[Jean Ier d'Alexandrie|Jean Ioan I{{er}} Talaiaal Alexandriei]](482), et il ne connut des divisions à ce sujet qu'à partir du {{s-|VI|e}}.
→Dezvoltare
'''Tabenisi''' sau '''Tavenisi''' este un loc și o comunitate creștină întemeiată în Egiptul de Sus către anul 320 de către sfântul [[Pahomie cel Mare]]. Această primă comunitate monastică pahomiană, care s-a extins până la moartea lui Pahomie în 346 într-o rețea de nouă mănăstiri de călugări sau de călugărițe numiți „tabenesioți” (sau "tavenisioți"), este considerată în istorie ca fiind primul mare model de [[Chinovie|cenobitism]] (viață monastică de obște) în Biserica creștină.
În manuscrisele copte se găsesc formele următoare: ''Tabennêsi'' (cea mai frecventă), ''Tabênise'', ''Tabnêse'', ''Tabsinêse'', ''Tabsênisi'' și altele. În textele arabe, apare: ''Tabanessin'', ''Tafnis'', ''Tafânis'', ''Tafnasa'' și uneori ''Dounasa''. În limba latină, apare forma ''Tabennense'' în ''Viața'' latină a Sf. Pahomie de Sf. [[Dionisie Exiguul]]<ref>Formele cele mai autorizate par a fi așadar ''Tabennêsis'' în greacă și ''Tabennêsi'' în coptă. În ceea ce privește etimologia cuvântului, egiptologul Georges Daressy propune (''Recueil des Travaux relatifs à la philologie et à l'archéologie égyptiennes et assyriennes'', X, 1888, pp. 139 și 141) identificarea aceastui nume cu un toponim care apare în lista geografică regăsită la Abydos, în Efipt (în hieroglife) și care înseamnă "Lăcașul lui Isis"; dar acest toponim a fost asociat de alți mai degrabă cu Nag Hammadi ( Χηνοβοσκία, Chenoboskia geografilor greci), care se găsește la circa 20 de kilometri în aval față de Tabenisi, tot pe malul drept al Nilului.</ref>. În ceea ce îi privește pe locuitorii acestui ținut, ei sunt numiți în greacă Ταβεννησιώτης (tabennisiotes), Ταβινισιώτης (tabinisiotes), Ταβισιώτης (tabisiotes); iar în latină ''Tabennensis'' (cu sufixul obișnuit ''-ensis''), ''Tabennesiota'' (calc după forma greacă) sau ''Tabennensiota'' (o combinație între cele două forme).
În ceea ce privește așezarea mănăstirii de femei, aceasta poate fi identificată cu ajutorul a două fragmente din ''Viața lui Pahomie'', unde se relatează că o femeie bolnavă din Denderah cere să fie dusă acolo în speranța că avea să fie vindecată. Astfel, aceasta ia o barcă, care o ia "în jos" pe Nul, ceea ce înseamnă că Tabenisi se găsea în aval față de Denderah, pe malul opus al fluviului (prin urmare pe malul drept); ceva mai departe este indicat că la nord de mănăstire se găsea un sat părăsit numit ''Fbôou'', unanim identificat cu actualul ''Faou'' (sau ''Faou Guebli'')<ref> Pr. Michel Jullien S.J. (''Études'', 1901) propunea identificarea actualei localități Debeșne, aflată la cinci kilometri spre sud de Faou, cu vechiul Tabenisi. Numele de ''Dounasa'' sau ''Dounaseh'' care se regăsește în unele vechi texte arabe ar putea fi o cacografie a apelativului ''Debeșne''. Dar această soluție nu a întrunit acordul unanim al cercetătorilor, întrucât Tabenisi pare să fi fost și mai apropiată de ''Fbôou''.</ref>, așadar în a [http://fr.wikipedia.org/wiki/Nome_du_Crocodile șasea ''nomă'']<ref>Noma era o circumscripție administrativă în Egiptul Antic.</ref> al a Egiptului de Sus.
==Descriere==
Sf. Pahomie și-a întemeiat așezarea într-un sat abandonat. Organizarea acesteia era inspirată din cea a comunităților rurale egiptene din epocă, dar și din structura taberelor militare romane, întrucât Sf. Pahomie fusese soldat în tinereșe. Mănăstirea era un grup de clădiri înconjurate de un zid de incintă. Viețuitorii aveau toate bunurile de obște (în comun). Aceștia cedau mănăstirii toate bunurile lor și nu puteau dispune de nimic altceva decât cele îngăduite de rânduiala mănăstirii (îndeosebi veșmântul monahal: o tunică fără mâneci, o pelerină cu glugă, o rasă din piele de oaie și o centură). Mesele erau comune, și regimul alimentar era similar pentru toți. Monahii se adunau de două oi pe zi la rugăciune și de câteva ori pe săptămână pentru cateheze. Munca manuală era organizată după capacitățile fiecăruia și după nevoile comunității: în cadrul mănăstirii, frații erau grupați în mai multe "case", pe meserii; trei "case" asigurau pe rând slujbele comune. Disciplina era foarte strictă și presupunea inclusiv pedepse coroporale, iar ascultarea față de stareț și de conducătorii "caselor" era considerată drept cea mai importantă virtute.
==Dezvoltare==
==Bibliografie==
