Tabenisi: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(Numele și locul)
m (Dezvoltare)
 
(Nu s-au afișat 3 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere}}
+
'''Tabenisi''' sau '''Tavenisi''' este un loc și o comunitate creștină întemeiată în Egiptul de Sus către anul 320 de către sfântul [[Pahomie cel Mare]]. Această primă comunitate monastică pahomiană, care s-a extins până la moartea lui Pahomie în 346 într-o rețea de nouă mănăstiri de călugări sau de călugărițe numiți „tabenesioți” (sau "tavenisioți"), este considerată în istorie ca fiind primul mare model de [[Chinovie|cenobitism]] (viață monastică de obște) în Biserica creștină.
 
 
'''Tabenisi''' sau '''Tavenisi''' este un loc și o comunitate creștină întemeiată în Egiptul de Sus către anul 320 de către sfântul [[Pahomie cel Mare]]. Această primă comunitate monastică pahomiană, care s-a extins până la moartea lui Pahomie în 346 într-o rețea de nouă mănăstiri de călugări sau de călugărițe numiți „tabenesioți”, este considerată în istorie ca fiind primul mare model de [[Chinovie|cenobitism]] (viață monastică de obște) în Biserica creștină.
 
  
 
==Numele și locul==
 
==Numele și locul==
 
Numele și locul unde se situa această mănăstire au fost mult timp necunoscute sau incerte. În diferitele manuscrise ale ''Istoriei lausiace'' a lui [[Paladie]] (capitolul 32), se găsesc formele grecești următoare: Ταβέννησις, Ταβέννησος, Ταβενίσιος et Ταβένη. La [[Sozomen]] (III, 14), un manuscris scrie (corect) « έν Ταβεννήσῳ », dar altul scrie greșit « έν Ταβέννη νήσῳ » în două cuvinte (cuvântul νῆσος însemnând «insulă»). Această cacografie pare să condus pe [[Nichifor Calist Xanthopol]] (secolul al XIV-lea) să scrie: « ἔν τινι νήσῳ, ἣ Ταβέννη ώνόμαστο », «într-o anumită insulă numită Tabennê». De la aceste cacografii vine tradiția greșită după care mănăstirea ar fi fost situată pe o insulă, lucru care nu apare în fapt în niciun document antic<ref>Étienne Marc Quatremère, ''Mémoires géographiques et historiques sur l'Égypte'', 1811, vol. I, p. 281.</ref>.
 
Numele și locul unde se situa această mănăstire au fost mult timp necunoscute sau incerte. În diferitele manuscrise ale ''Istoriei lausiace'' a lui [[Paladie]] (capitolul 32), se găsesc formele grecești următoare: Ταβέννησις, Ταβέννησος, Ταβενίσιος et Ταβένη. La [[Sozomen]] (III, 14), un manuscris scrie (corect) « έν Ταβεννήσῳ », dar altul scrie greșit « έν Ταβέννη νήσῳ » în două cuvinte (cuvântul νῆσος însemnând «insulă»). Această cacografie pare să condus pe [[Nichifor Calist Xanthopol]] (secolul al XIV-lea) să scrie: « ἔν τινι νήσῳ, ἣ Ταβέννη ώνόμαστο », «într-o anumită insulă numită Tabennê». De la aceste cacografii vine tradiția greșită după care mănăstirea ar fi fost situată pe o insulă, lucru care nu apare în fapt în niciun document antic<ref>Étienne Marc Quatremère, ''Mémoires géographiques et historiques sur l'Égypte'', 1811, vol. I, p. 281.</ref>.
  
În manuscrisele copte se găsesc formele următoare: ''Tabennêsi'' (cea mai frecventă), ''Tabênise'', ''Tabnêse'', ''Tabsinêse'', ''Tabsênisi'' și altele. Dans les textes arabes, on trouve : ''Tabanessin'', ''Tafnis'', ''Tafânis'', ''Tafnasa'', et aussi ''Dounasa''. En latin, on a la forme ''Tabennense'' dans la ''Vie latine de Pacôme'' de [[Denys le Petit]]<ref>Les formes les plus autorisées paraissent donc être ''Tabennêsis'' en grec, ''Tabennêsi'' en [[copte]]. Quant à l'étymologie, l'[[égyptologue]] [[Georges Daressy]] a proposé (''[[Recueil des Travaux relatifs à la philologie et à l'archéologie égyptiennes et assyriennes]]'', X, 1888, pp. 139 et 141) d'identifier ce nom à un toponyme qui apparaît dans la liste géographique d'[[Abydos (Égypte)|Abydos]] (en [[hiéroglyphe]]), et qui signifie « Demeure du fils d'Isis » ; mais ce toponyme a aussi été attribué par d'autres à [[Nag Hammadi]] (la Χηνοβοσκία des géographes grecs), qui se trouve à une vingtaine de kilomètres en aval du site de Tabennêsis, sur la même rive droite du fleuve.</ref>. Quant au dérivé désignant les occupants du lieu, il revêt en grec les formes Ταβεννησιώτης, Ταβινισιώτης, Ταβισιώτης ; en latin ''Tabennensis'' (avec le suffixe usuel ''-ensis''), ''Tabennesiota'' (calque du grec), ''Tabennensiota'' (mélange des deux).
+
În manuscrisele copte se găsesc formele următoare: ''Tabennêsi'' (cea mai frecventă), ''Tabênise'', ''Tabnêse'', ''Tabsinêse'', ''Tabsênisi'' și altele. În textele arabe, apare: ''Tabanessin'', ''Tafnis'', ''Tafânis'', ''Tafnasa'' și uneori ''Dounasa''. În limba latină, apare forma ''Tabennense'' în ''Viața'' latină a Sf. Pahomie de Sf. [[Dionisie Exiguul]]<ref>Formele cele mai autorizate par a fi așadar ''Tabennêsis'' în greacă și ''Tabennêsi'' în coptă. În ceea ce privește etimologia cuvântului, egiptologul Georges Daressy propune (''Recueil des Travaux relatifs à la philologie et à l'archéologie égyptiennes et assyriennes'', X, 1888, pp. 139 și 141) identificarea aceastui nume cu un toponim care apare în lista geografică regăsită la Abydos, în Efipt (în hieroglife) și care înseamnă "Lăcașul lui Isis"; dar acest toponim a fost asociat de alți mai degrabă cu Nag Hammadi ( Χηνοβοσκία, Chenoboskia geografilor greci), care se găsește la circa 20 de kilometri în aval față de Tabenisi, tot pe malul drept al Nilului.</ref>. În ceea ce îi privește pe locuitorii acestui ținut, ei sunt numiți în greacă Ταβεννησιώτης (tabennisiotes), Ταβινισιώτης (tabinisiotes), Ταβισιώτης (tabisiotes); iar în latină ''Tabennensis'' (cu sufixul obișnuit ''-ensis''), ''Tabennesiota'' (calc după forma greacă) sau ''Tabennensiota'' (o combinație între cele două forme).
  
Quant à l'emplacement du couvent, il est repérable par deux passages de la ''Vie de Pacôme'' : une femme de [[Dendérah]], malade, s'y fait transporter dans l'espoir d'être guérie, et elle emprunte une barque qui « descend » le fleuve, ce qui suppose que Tabennêsis se trouve en aval de [[Dendérah]] et sur l'autre rive du fleuve (c'est-à-dire sur la rive droite) ; un peu plus loin il est indiqué qu'au nord du couvent se trouve un village désert nommé ''Phbôou'', qui est identifié unanimement avec l'actuel ''Faou'' (ou ''Faou Guebli'')<ref>Le Père jésuite Michel Jullien (''Études'', 1901) a proposé d'identifier Tabennêsis avec la localité moderne de Debechneh, à cinq kilomètres au sud de Faou. Le nom ''Dounasa'' ou ''Dounaseh'' qu'on trouve dans d'anciens textes en arabe pourrait être une [[cacographie]] pour ''Debechneh''. Mais cette localisation n'a pas convaincu tout le monde, car Tabennêsis paraît avoir été encore plus proche de ''Phbôou''.</ref>, donc dans le 6e [[Nome (Égypte antique)|nome]] de [[Haute-Égypte]].
+
În ceea ce privește așezarea mănăstirii de femei, aceasta poate fi identificată cu ajutorul a două fragmente din ''Viața lui Pahomie'', unde se relatează că o femeie bolnavă din Denderah cere să fie dusă acolo în speranța că avea să fie vindecată. Astfel, aceasta ia o barcă, care o ia "în jos" pe Nul, ceea ce înseamnă că Tabenisi se găsea în aval față de Denderah, pe malul opus al fluviului (prin urmare pe malul drept); ceva mai departe este indicat că la nord de mănăstire se găsea un sat părăsit numit ''Fbôou'', unanim identificat cu actualul ''Faou'' (sau ''Faou Guebli'')<ref> Pr. Michel Jullien S.J. (''Études'', 1901) propunea identificarea actualei localități Debeșne, aflată la cinci kilometri spre sud de Faou, cu vechiul Tabenisi. Numele de ''Dounasa'' sau ''Dounaseh'' care se regăsește în unele vechi texte arabe ar putea fi o cacografie a apelativului ''Debeșne''. Dar această soluție nu a întrunit acordul unanim al cercetătorilor, întrucât Tabenisi pare să fi fost și mai apropiată de ''Fbôou''.</ref>, așadar în a [http://fr.wikipedia.org/wiki/Nome_du_Crocodile șasea ''nomă'']<ref>Noma era o circumscripție administrativă în Egiptul Antic.</ref> a Egiptului de Sus.
  
 
==Descriere==
 
==Descriere==
Pacôme a installé son établissement dans un village abandonné. L'organisation était inspirée de celle des communautés rurales égyptiennes de l'époque, mais aussi des camps militaires romains, car Pacôme avait été soldat dans sa jeunesse. Le monastère est un ensemble de bâtiments entouré d'un mur d'enceinte. Le partage des biens est intégral, chacun abandonnant tout ce qu'il possède au monastère et ne pouvant disposer que de ce que lui concède la règle (notamment l'habit monastique : une tunique sans manches, un capuchon, une casaque en peau de mouton et une ceinture). Repas et régime alimentaire sont communs. La prière rassemble les moines deux fois par jour, les sermons plusieurs fois par semaine. Le travail manuel est organisé en fonction des capacités de chacun et des besoins de la communauté : dans l'enceinte, des « maisons » regroupent les frères selon leur métier, trois d'entre elles assurant à leur tour les services communs. La discipline est très stricte, prévoyant des châtiments corporels, et l'obéissance au supérieur est considérée comme la vertu cardinale du moine.
+
Sf. Pahomie și-a întemeiat așezarea într-un sat abandonat. Organizarea acesteia era inspirată din cea a comunităților rurale egiptene din epocă, dar și din structura taberelor militare romane, întrucât Sf. Pahomie fusese soldat în tinereșe. Mănăstirea era un grup de clădiri înconjurate de un zid de incintă. Viețuitorii aveau toate bunurile de obște (în comun). Aceștia cedau mănăstirii toate bunurile lor și nu puteau dispune de nimic altceva decât cele îngăduite de rânduiala mănăstirii (îndeosebi veșmântul monahal: o tunică fără mâneci, o pelerină cu glugă, o rasă din piele de oaie și o centură). Mesele erau comune, și regimul alimentar era similar pentru toți. Monahii se adunau de două oi pe zi la rugăciune și de câteva ori pe săptămână pentru cateheze. Munca manuală era organizată după capacitățile fiecăruia și după nevoile comunității: în cadrul mănăstirii, frații erau grupați în mai multe "case", pe meserii; trei "case" asigurau pe rând slujbele comune. Disciplina era foarte strictă și presupunea inclusiv pedepse coroporale, iar ascultarea față de stareț și de conducătorii "caselor" era considerată drept cea mai importantă virtute.
  
 
==Dezvoltare==
 
==Dezvoltare==
À l'automne [[329]], les moines reçoivent la visite du nouvel archevêque [[Athanase d'Alexandrie]], qui ordonne [[Pacôme le Grand|Pacôme]] comme prêtre. Peu de temps après, un second établissement est fondé dans le village voisin, également abandonné, de Phbôou. [[Pacôme le Grand|Pacôme]] lui-même s'y installe en [[336]]-[[337|37]], et Phbôou devient d'ailleurs l'implantation la plus importante avec 600 moines à la mort du fondateur ([[346]]). Après [[340]], d'autres monastères sont établis entre [[Esna]] et [[Akhmîm]]. L'ensemble constitue un véritable ordre, avec à sa tête un supérieur général qui circule entre les monastères et en nomme les supérieurs. Un rassemblement de tous les moines a lieu deux fois par an, à Pâques et le 13 août, dans la maison-mère de Tabennêsis ; à cette occasion, les supérieurs doivent rendre compte de leur gestion matérielle à l'économe général.
+
În toamna anului 329, monahii au primit vizita noului arhiepiscop [[Atanasie al Alexandriei]], care îl [[hirotonie|hirotonește]] [[preot]] pe Sf. [[Pahomie cel Mare|Pahomie]]. La scurt timp, o a doua mănăstire este întemeiată în satul vecin Fbôou, și acesta părăsit. Sf. Pahomie se instalează el însuși aici în anii 336-337, iar Fbôou devine cea mai importantă așezare monastică, având 600 de monahi la moartea fondatorului în anul 346. După anul 340, mai multe mănăstiri sunt întemeiate între Esna și Akhmim, constituind practic o familie monastică de sine stătătoare, având în frunte un [[protos]] (stareț sau superior general) care circula între diferitele mănăstiri și îi numea în funcție pe egumenii acestora. De doup ori pe an, de Paști și pe [[13 august]] avea loc o întâlnire (sinaxă) a tuturor monahilor în mănăstirea-mamă din Tabenisi. Cu aceste ocazii, egumenii mănăstirii trebuiau să dea socoteală economului general de modul în care administraseră patrimoniul material al mănăstirii lor.
  
Après la mort de [[Pacôme le Grand|Pacôme]] ([[9 mai]] 346), le supérieur général fut Pétronios, désigné par lui, mais qui mourut trois mois après. [[Orsièse|Horsièse]] (Orsisios) le remplaça, mais en [[351]], à la suite de la révolte d'un monastère, Théodore, un des premiers disciples de Pacôme, dut prendre les choses en main, et il assura la direction jusqu'à sa mort en [[368]], tout en se disant le « vicaire » d'Horsièse. À cette date il y avait douze monastères d'hommes et trois de femmes. Horsièse reprit ensuite ses fonctions jusqu'à sa mort après [[386]]. En [[390]], l'archevêque [[Théophile d'Alexandrie]] favorisa l'installation d'un monastère de l'ordre à [[Canope (cité)|Canope]], à l'est de sa métropole, à l'emplacement d'un [[Sérapéum de Canope|ancien temple de Sérapis]] : ce monastère de la ''Métanoia'', qui compta des moines latins, joua un rôle important dans l'influence qu'exerça sa règle en Occident. Vers l'an [[400]], selon [[Palladios]], les « Tabennésiotes » ou pachômiens étaient environ 7 000. Au {{s-|V|e}}, l'ordre accepta les décisions du [[concile de Chalcédoine]] (il fournit notamment les patriarches [[Timothée III d'Alexandrie|Timothée III Salophaciole]] et [[Jean Ier d'Alexandrie|Jean I{{er}} Talaia]]), et il ne connut des divisions à ce sujet qu'à partir du {{s-|VI|e}}.
+
După moartea Sf. Pahomie pe [[9 mai]]] 346, locul său ca stareț l-a luat Petroniu, urmașul său desemnat, dar care a murit după numai trei luni. I-a urmat avva [[Orsisie]], însă în anul 351, ca urmare a revoltei uneia dintre mănăstiri, administrarea de facto a mănăstirilor este preluată de avva Teodor, unul dintre primii ucenici ai Sf. Pahomie, care își exercită conducerea ca "vicar" al starețului Orsisie. În 368, după moartea lui Teodor, avva Orsisie își reia atribuțiile, rămânând stareț până la moartea sa, în anul 386. În anul 390, arhiepiscopul [[Teofil al Alexandriei]] sprijină instalarea unei mănăstiri pahomiene în cetatea Canop, la est de Alexandria, pe locul unui fost templu al lui Serapis (Serapeumul din Canop): aceasta avea să fie mănăstirea ''Metanoia'' (a "pocăinței"), unde aveau să se instaleze și mai mulți monahi latini și care a avut o influență importantă asupra regulilor vieții monastice în Occident. Potrivit lui [[Paladie]], pahomienii sau "tavenisioții" erau în jur de 7000 spre anul 400. În secolul al V-lea, monahii pahomieni au recunoscut hotărârile [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului de la Calcedon]]) și nu a fost afectată de disputele în jurul hotărârilor acestuia decât mai târziu, în secolul al VI-lea. Din rândul monahilor pahomieni au fost aleși și mai mulți ierarhi, între care [[Timotei III al Alexandriei|Timotei al III-lea al Alexandriei]] (460-482) și [[Ioan I al Alexandriei]] (482).
  
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==

Versiunea curentă din 17 noiembrie 2013 12:35

Tabenisi sau Tavenisi este un loc și o comunitate creștină întemeiată în Egiptul de Sus către anul 320 de către sfântul Pahomie cel Mare. Această primă comunitate monastică pahomiană, care s-a extins până la moartea lui Pahomie în 346 într-o rețea de nouă mănăstiri de călugări sau de călugărițe numiți „tabenesioți” (sau "tavenisioți"), este considerată în istorie ca fiind primul mare model de cenobitism (viață monastică de obște) în Biserica creștină.

Numele și locul

Numele și locul unde se situa această mănăstire au fost mult timp necunoscute sau incerte. În diferitele manuscrise ale Istoriei lausiace a lui Paladie (capitolul 32), se găsesc formele grecești următoare: Ταβέννησις, Ταβέννησος, Ταβενίσιος et Ταβένη. La Sozomen (III, 14), un manuscris scrie (corect) « έν Ταβεννήσῳ », dar altul scrie greșit « έν Ταβέννη νήσῳ » în două cuvinte (cuvântul νῆσος însemnând «insulă»). Această cacografie pare să condus pe Nichifor Calist Xanthopol (secolul al XIV-lea) să scrie: « ἔν τινι νήσῳ, ἣ Ταβέννη ώνόμαστο », «într-o anumită insulă numită Tabennê». De la aceste cacografii vine tradiția greșită după care mănăstirea ar fi fost situată pe o insulă, lucru care nu apare în fapt în niciun document antic[1].

În manuscrisele copte se găsesc formele următoare: Tabennêsi (cea mai frecventă), Tabênise, Tabnêse, Tabsinêse, Tabsênisi și altele. În textele arabe, apare: Tabanessin, Tafnis, Tafânis, Tafnasa și uneori Dounasa. În limba latină, apare forma Tabennense în Viața latină a Sf. Pahomie de Sf. Dionisie Exiguul[2]. În ceea ce îi privește pe locuitorii acestui ținut, ei sunt numiți în greacă Ταβεννησιώτης (tabennisiotes), Ταβινισιώτης (tabinisiotes), Ταβισιώτης (tabisiotes); iar în latină Tabennensis (cu sufixul obișnuit -ensis), Tabennesiota (calc după forma greacă) sau Tabennensiota (o combinație între cele două forme).

În ceea ce privește așezarea mănăstirii de femei, aceasta poate fi identificată cu ajutorul a două fragmente din Viața lui Pahomie, unde se relatează că o femeie bolnavă din Denderah cere să fie dusă acolo în speranța că avea să fie vindecată. Astfel, aceasta ia o barcă, care o ia "în jos" pe Nul, ceea ce înseamnă că Tabenisi se găsea în aval față de Denderah, pe malul opus al fluviului (prin urmare pe malul drept); ceva mai departe este indicat că la nord de mănăstire se găsea un sat părăsit numit Fbôou, unanim identificat cu actualul Faou (sau Faou Guebli)[3], așadar în a șasea nomă[4] a Egiptului de Sus.

Descriere

Sf. Pahomie și-a întemeiat așezarea într-un sat abandonat. Organizarea acesteia era inspirată din cea a comunităților rurale egiptene din epocă, dar și din structura taberelor militare romane, întrucât Sf. Pahomie fusese soldat în tinereșe. Mănăstirea era un grup de clădiri înconjurate de un zid de incintă. Viețuitorii aveau toate bunurile de obște (în comun). Aceștia cedau mănăstirii toate bunurile lor și nu puteau dispune de nimic altceva decât cele îngăduite de rânduiala mănăstirii (îndeosebi veșmântul monahal: o tunică fără mâneci, o pelerină cu glugă, o rasă din piele de oaie și o centură). Mesele erau comune, și regimul alimentar era similar pentru toți. Monahii se adunau de două oi pe zi la rugăciune și de câteva ori pe săptămână pentru cateheze. Munca manuală era organizată după capacitățile fiecăruia și după nevoile comunității: în cadrul mănăstirii, frații erau grupați în mai multe "case", pe meserii; trei "case" asigurau pe rând slujbele comune. Disciplina era foarte strictă și presupunea inclusiv pedepse coroporale, iar ascultarea față de stareț și de conducătorii "caselor" era considerată drept cea mai importantă virtute.

Dezvoltare

În toamna anului 329, monahii au primit vizita noului arhiepiscop Atanasie al Alexandriei, care îl hirotonește preot pe Sf. Pahomie. La scurt timp, o a doua mănăstire este întemeiată în satul vecin Fbôou, și acesta părăsit. Sf. Pahomie se instalează el însuși aici în anii 336-337, iar Fbôou devine cea mai importantă așezare monastică, având 600 de monahi la moartea fondatorului în anul 346. După anul 340, mai multe mănăstiri sunt întemeiate între Esna și Akhmim, constituind practic o familie monastică de sine stătătoare, având în frunte un protos (stareț sau superior general) care circula între diferitele mănăstiri și îi numea în funcție pe egumenii acestora. De doup ori pe an, de Paști și pe 13 august avea loc o întâlnire (sinaxă) a tuturor monahilor în mănăstirea-mamă din Tabenisi. Cu aceste ocazii, egumenii mănăstirii trebuiau să dea socoteală economului general de modul în care administraseră patrimoniul material al mănăstirii lor.

După moartea Sf. Pahomie pe 9 mai] 346, locul său ca stareț l-a luat Petroniu, urmașul său desemnat, dar care a murit după numai trei luni. I-a urmat avva Orsisie, însă în anul 351, ca urmare a revoltei uneia dintre mănăstiri, administrarea de facto a mănăstirilor este preluată de avva Teodor, unul dintre primii ucenici ai Sf. Pahomie, care își exercită conducerea ca "vicar" al starețului Orsisie. În 368, după moartea lui Teodor, avva Orsisie își reia atribuțiile, rămânând stareț până la moartea sa, în anul 386. În anul 390, arhiepiscopul Teofil al Alexandriei sprijină instalarea unei mănăstiri pahomiene în cetatea Canop, la est de Alexandria, pe locul unui fost templu al lui Serapis (Serapeumul din Canop): aceasta avea să fie mănăstirea Metanoia (a "pocăinței"), unde aveau să se instaleze și mai mulți monahi latini și care a avut o influență importantă asupra regulilor vieții monastice în Occident. Potrivit lui Paladie, pahomienii sau "tavenisioții" erau în jur de 7000 spre anul 400. În secolul al V-lea, monahii pahomieni au recunoscut hotărârile Sinodului de la Calcedon) și nu a fost afectată de disputele în jurul hotărârilor acestuia decât mai târziu, în secolul al VI-lea. Din rândul monahilor pahomieni au fost aleși și mai mulți ierarhi, între care Timotei al III-lea al Alexandriei (460-482) și Ioan I al Alexandriei (482).

Bibliografie

  • Paulin Ladeuze, Études sur le cénobitisme pakhômien pendant le IVe siècle et la première moitié du Ve (dissertation pour l'obtention du grade de docteur), Louvain, 1898.
  • Henri Gauthier, « Nouvelles notes géographiques sur le nome panopolite », Revue de l'Institut français d'archéologie orientale du Caire X, 1912, p. 89-130.
  • Pierre Maraval, Le christianisme de Constantin à la conquête arabe, Nouvelle Clio, PUF, 1997 (p. 257-58).

Sursa

Note

  1. Étienne Marc Quatremère, Mémoires géographiques et historiques sur l'Égypte, 1811, vol. I, p. 281.
  2. Formele cele mai autorizate par a fi așadar Tabennêsis în greacă și Tabennêsi în coptă. În ceea ce privește etimologia cuvântului, egiptologul Georges Daressy propune (Recueil des Travaux relatifs à la philologie et à l'archéologie égyptiennes et assyriennes, X, 1888, pp. 139 și 141) identificarea aceastui nume cu un toponim care apare în lista geografică regăsită la Abydos, în Efipt (în hieroglife) și care înseamnă "Lăcașul lui Isis"; dar acest toponim a fost asociat de alți mai degrabă cu Nag Hammadi ( Χηνοβοσκία, Chenoboskia geografilor greci), care se găsește la circa 20 de kilometri în aval față de Tabenisi, tot pe malul drept al Nilului.
  3. Pr. Michel Jullien S.J. (Études, 1901) propunea identificarea actualei localități Debeșne, aflată la cinci kilometri spre sud de Faou, cu vechiul Tabenisi. Numele de Dounasa sau Dounaseh care se regăsește în unele vechi texte arabe ar putea fi o cacografie a apelativului Debeșne. Dar această soluție nu a întrunit acordul unanim al cercetătorilor, întrucât Tabenisi pare să fi fost și mai apropiată de Fbôou.
  4. Noma era o circumscripție administrativă în Egiptul Antic.