Tațian Sirianul: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(ortografie)
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{Traducere EN}}
 
 
[[Image:TatiantheAssyrian.jpg|right|thumb|200px|Ilustrație pe un manuscris reprezentându-l pe Tațian Sirianul]]
 
[[Image:TatiantheAssyrian.jpg|right|thumb|200px|Ilustrație pe un manuscris reprezentându-l pe Tațian Sirianul]]
'''Tațian Sirianul''' (c. 120 - c. 185 d.Hr.), sau '''Asirianul''', este un [[Apologetică|apologet]] cunoscut al creștinismului în secolul al II-lea. Tațian a venit din Siria (Asiria) la Roma; aici se convertește la creștinism și urmează școala sfântului [[Iustin Martirul]] și Filosoful. După moartea martirică a sfântului Iustin (165 d.Hr.), Tațian alunecă spre curentele gnostice ale sectei encratiților, devenind chiar liderul lor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt traducerea epistolelor [[Apostolul Pavel|sf. ap. Pavel]] în siriacă și [[Diatessaron]]-ul.
+
'''Tațian Sirianul''' (c. 120 - c. 185 d.Hr.), sau '''Asirianul''', este un [[Apologetică|apologet]] cunoscut al creștinismului în secolul al II-lea. Tațian a venit din Siria (Asiria) la Roma; aici se convertește la creștinism și urmează școala sfântului [[Iustin Martirul]] și Filosoful. După moartea martirică a sfântului Iustin (165 d.Hr.), Tațian alunecă spre curentele gnostice ale sectei encratiților, devenind chiar liderul lor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt traducerea epistolelor [[Apostolul Pavel|sf. ap. Pavel]] în siriacă și [[https://en.wikipedia.org/wiki/Diatessaron Diatessaron-ul]].
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Concerning<ref>Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com</ref><ref>Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82</ref><ref>Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library</ref><ref>The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.</ref> the date and place of his birth, little is known beyond what he tells about himself in his ''Oratio ad Graecos'', chap. xlii<ref>''Ante-Nicene Fathers'', ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html</ref>: that he was born in "the land of the [[Assyrian people|Assyrians]]"; current scholarly consensus is that he died c. 185 AD, perhaps in [[Assyria (Roman province)|Assyria]].
+
În privința<ref>Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com</ref><ref>Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82</ref><ref>Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library</ref><ref>The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.</ref> datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa ''Oratio ad Graecos'', cap. xlii<ref>''Ante-Nicene Fathers'', ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html</ref>:și anume că s-a născut în "țara asirienilor"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 d.Hr., probabil în [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Asiria_(provincie_romană) Asiria]].
  
He came to [[Rome]], where he seems to have remained for some time. Here he seems to have for the first time encountered Christianity. According to his own representation, it was primarily his abhorrence of the pagan cults that led him to spend thought on religious problems. By the [[Old Testament]], he says, he was convinced of the unreasonableness of paganism. He adopted the Christian religion and became the pupil of [[Justin Martyr]]. It was the period when [[Christian philosophy|Christian philosophers]] competed with Greek sophists, and like Justin, he opened a Christian school in Rome. It is not known how long he labored in Rome without being disturbed.
+
A ajuns la Roma, unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu creștinismul. După propria sa declarație, a reflectat asupra problemelor religioase, mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]], zice el, a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la creștinism și a devenit discipolul lui [[Iustin Martirul]]. Era perioada când [[https://en.wikipedia.org/wiki/Christian_philosophy filosofii creștini]] îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis o școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi prigonit.
  
Following the death of Justin in 165 AD, the life of Tatian is to some extent obscure. [[Irenaeus]] remarks (''Haer.'', I., xxvlii. 1, ''Ante-Nicene Fathers,'' i. 353) that after the death of Justin, he was expelled from the church for his [[Encratites|Encratitic]] ([[asceticism|ascetic]]) views ([[Eusebius]] claims he founded the Encratitic sect), as well as for being a follower of the [[gnostic]] leader [[Valentinius]]. It is clear that Tatian left Rome, perhaps to reside for a while in either Greece or [[Alexandria, Egypt|Alexandria]], where he may have taught Clement.{{Citare}} [[Epiphanius]] relates that Tatian established a school in Mesopotamia, the influence of which extended to [[Antioch]] in Syria, and was felt in Cilicia and especially in Pisidia.
+
După moartea Sfântului Iustin în 165 d.Hr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. Sf. [[Irineu de Lyon|Irineu]] susține (''Haer.'', I., xxvlii. 1, ''Ante-Nicene Fathers,'' i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza [[asceză|asceticismului]] encratitic al opiniilor sale ([[Eusebiu de Cezareea]] pretinde că Tațian a întemeiat o sectă encratitică), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul [[Gnosticism|gnosticilor]], [[Valentin]]. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia, fie în  [[Alexandria]], unde s-ar putea să-l fi avut ca discipol pe  Clement. Sf. [[Epifanie de Salamina|Epifanie]] relatează că Tațian a înființat o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Antiohia Antiohia]] în [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Siria Siria]], și chiar și în [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Cilicia Cilicia]] și mai ales în [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Pisidia Pisidia]].
  
The ascetic character which Syriac Christianity bore as late as the time of [[Aphraates]] was not impressed upon it by Tatian, but has roots that reach deeper.
+
Caracterul ascetic al creștinismului siriac care s-a născut pe vremea lui [[https://en.wikipedia.org/wiki/Aphrahat Aphraates]] nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc în timp. Dezvoltarea timpurie a bisericii siriene oferă un comentariu asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel, pentru botezare Aphraates condiționa asumarea celibatului pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul fluviului Eufrat.
 
 
The early development of the Syrian church furnishes a commentary on the attitude of Tatian in practical life. Thus for Aphraates baptism conditions the taking of a [[vow]] in which the catechumen promises celibacy. This shows how firmly the views of Tatian were established in Syria, and it supports the supposition that Tatian was the missionary of the countries around the [[Euphrates]].
 
  
 
==Scrieri==
 
==Scrieri==
His ''Oratio ad Graecos'' (Address to the Greeks) condemns paganism as worthless, and praises the reasonableness and high antiquity of Christianity. As early as [[Eusebius of Caesarea|Eusebius]], Tatian was praised for his discussions of the antiquity of [[Moses]] and of Jewish legislation, and it was because of this chronological section that his ''Oratio'' was not generally condemned.
+
Lucarea sa ''Oratio ad Graecos'' (Epistolă către greci) condamnă pagânismul ca fiind lipsit de valoare și laudă caracterul rezonabil și vechimea Creștinismului. La fel de repede ca și [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]], Tațian a fost lăudat cu privire la opiniile sale despre vechimea lui [[Proorocul Moise|Moise]] și a legislației iudaice, iar datorită secțiunii cronologice din ''Oratio'', aceasta nu a fost condamnată în general.  
 
 
His other major work was the ''[[Diatessaron]]'', a "harmony" or synthesis of the four [[New Testament]] [[Gospel]]s into a combined narrative of the life of [[Jesus]]. [[Ephrem the Syrian]] referred to it as the ''Evangelion da Mehallete'' ("The Gospel of the Mixed"), and it was practically the only gospel text used in Syria during the 3rd and 4th centuries.
 
 
 
In the 5th century the Diatessaron was replaced in those Syrian churches that used it by the four original Gospels. [[Rabbula]], Bishop of [[Edessa, Mesopotamia|Edessa]], ordered the priests and deacons to see that every church should have a copy of the separate Gospels (''Evangelion da Mepharreshe''), and [[Theodoret]], Bishop of Cyrus, removed more than two hundred copies of the ''Diatessaron'' from the churches in his diocese.
 
  
A number of recensions of the ''Diatessaron'' are available. The earliest, part of the Eastern family of recensions, is preserved in Ephraim's ''Commentary'' on Tatian's work, which itself is preserved in two versions: an Armenian translation preserved in two copies, and a copy of Ephraem's original [[Syriac]] text from the late 5th/early 6th century, which has been edited by Louis Lelow (Paris, 1966). Other translations include translations made into [[Arabic language|Arabic]], [[Persian language|Persian]], and [[Georgian language|Old Georgian]]. A fragment of a narrative about the [[Passion (Christianity)|Passion]] found in the ruins of [[Dura-Europos]] in 1933 was once thought to have been from the ''Diatessaron'', but more recent scholarly judgement does not connect it directly to Tatian's work.
+
Cealaltă lucrare majoră a sa este ''[[https://en.wikipedia.org/wiki/Diatessaron Diatessaron]]'', o "armonizare" sau sinteză a celor patru [[Evanghelie|Evanghelii]] din [[Noul Testament]], într-o narațiune a vieții lui [[Iisus Hristos]]. Sfântul [[Efrem Sirul]] se referea la aceasta cu numele de ''Evangelion da Mehallete'' ("Evanghelia Amestecului"), practic, fiind singurul text evanghelic folosit în Siria în timpul secolelor al III-lea și al IV-lea.
 +
În secolul al V-lea, Diatessaron-ul a fost înlocuit în bisericile care îl foloseau cu cele patru Evanghelii originale. [[Rabbula]], Episcop de [[https://en.wikipedia.org/wiki/Edessa Edessa]], a dat dispoziție ca preoții și diaconii să verifice dacă fiecare biserică are o copie a Evangheliilor separate (''Evangelion da Mepharreshe''), iar [[Teodoret]], Episcop de Cirus, a îndepărtat mai mult de două sute de copii ale ''Diatessaron-ului'' din bisericile din eparhia sa.
  
The earliest member of the Western family of recensions is the Latin [[Codex Fuldensis]], written at the request of bishop [[Victor of Capua]] in 545 AD. Although the text is clearly dependent on the [[Vulgate]], the order of the passages is distinctly how Tatian arranged them. Tatian's influence can be detected much earlier in such Latin manuscripts as the [[Vetus Latina|Old Latin translation]] of the Bible, in [[Novatian]]'s surviving writings, and in the Roman Antiphony. After the Codex Fuldensis, it would appear that members of the Western family lead an underground existence, popping into view over the centuries in an [[Old High German]] translation (c. 830), a [[Dutch language|Dutch]] (c. 1280), a Venetian manuscript of the 13th century, and a [[Middle English]] manuscript from 1400 that was once owned by [[Samuel Pepys]].
+
Sunt disponibile câteva versiuni ale ''Diatessaron-ului''. Cea mai veche, care face parte in familia versiunilor răsăritene, se păstrează în ''Comentariile'' lui Efraim la opera lui Tațian, care la rândul ei este păstrată în două variante: o traducere în armeană păstrată în două exemplare și o copie a originalului [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_siriacă siriac]] de la sfârșitul secolului al V-lea/începutul secolului al VI-lea, care a fost publicat de Louis Lelow (Paris, 1966). Alte traduceri au fost făcute în limbile arabă, persană și georgiana veche. Despre un fragment narativ despre [[https://ro.orthodoxwiki.org/Iisus_Hristos#Procesul,_patimile,_răstignirea_și_moartea Patimi]], găsit în ruinele din [[Dura-Europos]] în 1933, s-a crezut  inițial că face parte din ''Diatessaron'', dar cercetări recente nu leagă în mod direct acest text de lucrarea lui Tațian.
 +
Cea mai veche versiune a acestui document care face parte din familia apuseană este textul latin [[https://en.wikipedia.org/wiki/Codex_Fuldensis Codex Fuldensis]], scris la cererea episcopului [[https://en.orthodoxwiki.org/Victor Victor de Capua]] în 545 AD. Deși textul este dependent clar de [[Vulgata]], ordinea fragmentelor este în mod clar diferită de cea a lui Tațian. Influența lui Tațian poate fi detectată în astfel de manuscrise latine mult mai vechi sub formă de [[https://en.wikipedia.org/wiki/Vetus_Latina traduceri în latină]] ale Bibliei, în scrierile [[Novatian]] care au supraviețuit și în antifoanele romane(catolice ?). După Codex Fuldensis, se pare că versiunile apusene ale lucrării au avut parte de o existență subterană, ieșind la suprafață de-a lungul secolelor sub formă de traduceri germana veche (c. 830), daneză (c. 1280), sub formă de manuscris venețian din secolul al XIII-lea și a unui manuscris engleza medie din 1400 al lui [[https://ro.wikipedia.org/wiki/Samuel_Pepys Samuel Pepys]].
  
In a lost writing, entitled ''On Perfection according to the Doctrine of the Savior,'' Tatian designates matrimony as a symbol of the tying of the flesh to the perishable world and ascribed the "invention" of matrimony to the devil. He distinguishes between the old and the new man; the old man is the law, the new man the Gospel. Other lost writings of Tatian include a work written before the ''Oratio ad Graecos'' that contrasts the nature of man with the nature of the animals, and a ''Problematon biblion'' which aimed to present a compilation of obscure Scripture sayings.
+
Într-o scriere pierdută, intitulată ''Despre perfecțiune în conformitate cu Doctrina Mântuitorului,'' Tațian consideră căsătoria ca simbol al legăturii trupului cu lumea perisabilă și pune în seama diavolului "inventarea" căsătoriei. El face distincție între omul cel vechi și omul cel nou; omul cel vechi este omul legii iar cel nou al Evangheliei. Alte scrieri pierdute ale lui Tațian includ o lucrare scrisă înainte de ''Oratio ad Graecos'' care pune pune în evidență diferențele dintre natura umană și natura animalelor și o lucrare numită ''Problematon biblion'' care cuprinde o compilație de ziceri Scripturistice obscure.
  
 
==Teologie==
 
==Teologie==
The starting-point of Tatian's theology is a strict monotheism which becomes the source of the moral life. Originally the human soul possessed faith in one God, but lost it with the fall.
+
Punctul central al teologiei lui Tațian este un monoteism strict care devine izvor al vieții morale. Inițial, sufletul uman avea credință în Unul Dumnezeu, dar a pierdut-o odată cu [[Alungarea lui Adam din Rai|căderea]].  
In consequence man sank under the rule of demons into the abominable error of polytheism. By monotheistic faith the soul is delivered from the material world and from demonic rule and is united with God. God is spirit (''pneuma''), but not the physical or [[Pneuma (Stoic)|stoical ''pneuma;'']] he was alone before the creation, but he had within himself potentially the whole creation. Some scholars consider Tatian's creation theology as the beginning of teaching "ex nihilo" (creation from "nothing").<ref>{{ Edwin Hatch, The Influence of Greek Ideas and Usages upon the Christian Church, 195–196. '' The basis of the theory [ex nihilo] was Platonic, though some of the terms were borrowed from both Aristotle and the Stoics. It became itself the basis for the theory which ultimately prevailed in the Church. The transition appears in Tatian [ca. 170 A.D.]''}}</ref>
+
În consecință, omul a căzut sub lega demonilor în eroarea abominabilă a politesimului. Prin credința monoteistă, sufletul este scos din lumea materială și de sub legea demonică și este unit cu Dumnezeu. Dumnezeu este duh/spirit (''pneuma''), dar nu cel fizic sau [[Pneuma (Stoicism)|''pneuma'' stoic;]] el era singur înainte de [[Geneză|creație]], dar avea în el cuprins potențialul întregii creații. Unii savanți consideră teologia creaționistă a lui Tațian ca începutul învățăturii "ex nihilo" (creație din "nimic").<ref>{{ Edwin Hatch, The Influence of Greek Ideas and Usages upon the Christian Church, 195–196.'' Baza acestei teorii [ex nihilo] venea de la Platon, deși unii dintre termeni au fost împrumutați de la Aristotel și de la stoici. La rândul ei, a devenit fundația teoriei care în cele din urmă a avut câștig de cauză în Biserică. Tranziția a avut loc în opera lui Tațian [circa 170 D.H.]''}}</ref>
  
The means of creation was the ''dynamis logike'' ("power expressed in words"). At first there
+
Mijloacele creației au fost ''dynamis logike'' ("putere exprimată prin cuvinte"). La început, [[Logos]]ul, primul creat, a ieșit de la Dumnezeu, apoi a făcut lumea, creând materia din care a răsărit, ulterior, toată creația. Universul creat este pătruns de ''pneuma hylikon'', "duhul lumii," care este comun îngerilor, stelelor, oamenilor, animalelor și plantelor. Acest duh al lumii este inferior lui ''pneuma'' divin, iar în om formează ''psyche'' sau "sufletul," astfel încât în corp material și suflet omul nu diferă, în mod esențial, de animale; deși, în același timp, omul este chemat la o uniune aparte cu duhul divin, care îl ridică deasupra animalelor. Acest duh divin este imaginea lui Dumnezeu în om, și lui i se datorează nemurirea omului.
proceeded from God the [[Logos]] who, generated in the beginning, was to produce the world by creating matter from which the whole creation sprang. Creation is penetrated by the ''pneuma hylikon'', "world spirit," which is common to angels, stars, men, animals, and plants. This world spirit is lower than the divine ''pneuma,'' and becomes in man the ''psyche'' or "soul," so that on the material side and in his soul man does not differ essentially from the
 
animals; though at the same time he is called to a peculiar union with the divine spirit, which raises him above the animals. This spirit is the image of God in man, and to it man's immortality is due.
 
  
The first-born of the spirits fell and caused others to fall, and thus the demons originated. The fall of the spirits was brought about through their desire to separate man from God, in order that he might serve not God but them. Man, however, was implicated in this fall, lost his blessed abode and his soul was deserted by the divine spirit, and sank into the material sphere, in which only a faint reminiscence of God remained alive.
+
Primul născut dintre duhuri a căzut și i-a făcut și pe alții să cadă, și astfel au apărut demonii. Căderea duhurilor a fost apoi propagată prin dorința lor de a-l separa pe om de Dumnezeu, pentru ca acesta să nu-l mai slujească pe Dumnezeu ci pe duhurile căzute. În orice caz, omul a fost implicat în această cădere, și-a pierdut locuința binecuvântată iar sufletul său a fost golit de duhul sfânt și s-a scufundat în lumea materială, în care doar o reminiscență a credinței în Dumnezeu a supraviețuit.
  
As by freedom man fell, so by freedom he may turn again to God. The Spirit unites with the souls of those who walk uprightly; through the prophets he reminds men of their lost likeness to God. Although Tatian does not mention the name of Jesus, his doctrine of redemption culminates in his [[Christology]].
+
Deoarece omu a căzut prin liberul arbitru, la fel trebuie și să se reîntoarcă la Dumnezeu. Duhul Sfânt se unește cu sufletele celor care merg pe calea cea dreapta; prin profeți, Duhul Sfânt le reamintește oamenilor de asemănarea cu Dumnezeu pe care au pierdut-o. Cu toate că Tațian nu pomenește numele lui Iisus Hristos, doctrina sa despre răscumpărare își are punctul culminant în [[Hristologie]].
  
 
==Surse==
 
==Surse==
Linia 62: Linia 55:
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/14464b.htm Entry in ‘Catholic Encyclopedia’ on Tatian]. Website newadvent.org.
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/14464b.htm Entry in ‘Catholic Encyclopedia’ on Tatian]. Website newadvent.org.
  
[[Categorie:Apologeţi]]
+
[[Categorie:Apologeți]]
  
 
[[el:Τατιανός ο Σύρος]]
 
[[el:Τατιανός ο Σύρος]]

Versiunea de la data 14 decembrie 2022 14:50

Ilustrație pe un manuscris reprezentându-l pe Tațian Sirianul

Tațian Sirianul (c. 120 - c. 185 d.Hr.), sau Asirianul, este un apologet cunoscut al creștinismului în secolul al II-lea. Tațian a venit din Siria (Asiria) la Roma; aici se convertește la creștinism și urmează școala sfântului Iustin Martirul și Filosoful. După moartea martirică a sfântului Iustin (165 d.Hr.), Tațian alunecă spre curentele gnostice ale sectei encratiților, devenind chiar liderul lor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt traducerea epistolelor sf. ap. Pavel în siriacă și [Diatessaron-ul].

Viața

În privința[1][2][3][4] datei și locului în care s-a născut, se cunosc puține dincolo de ceea ce mărturisește el însuși în lucrarea sa Oratio ad Graecos, cap. xlii[5]:și anume că s-a născut în "țara asirienilor"; consensul academic din prezent este că a murit în 185 d.Hr., probabil în [Asiria].

A ajuns la Roma, unde se pare că a rămas o vreme. Aici se pare că a avut primul contact cu creștinismul. După propria sa declarație, a reflectat asupra problemelor religioase, mai ales din cauza scârbei provocate de cultele păgâne. Potrivit Vechiului Testament, zice el, a fost convins de nerezonabilitatea pagânismului. S-a converit la creștinism și a devenit discipolul lui Iustin Martirul. Era perioada când [filosofii creștini] îi combăteau pe sofiștii greci, și la fel ca Sfântul Iustin, a deschis o școală creștină în Roma. Nu se știe cât timp și-a continuat misiunea în Roma fără a fi prigonit.

După moartea Sfântului Iustin în 165 d.Hr., viața lui Tațian este într-o oarecare măsură necunoscută. Sf. Irineu susține (Haer., I., xxvlii. 1, Ante-Nicene Fathers, i. 353) că după moartea Sfântului Iustin a fost excomunicat din biserică din cauza asceticismului encratitic al opiniilor sale (Eusebiu de Cezareea pretinde că Tațian a întemeiat o sectă encratitică), dar și pentru că l-ar fi urmat pe capul gnosticilor, Valentin. Este știut că Tațian a părăsit Roma, stând o vreme probabil fie în Grecia, fie în Alexandria, unde s-ar putea să-l fi avut ca discipol pe Clement. Sf. Epifanie relatează că Tațian a înființat o școală în Mesopotamia a cărei influență s-a extins către [Antiohia] în [Siria], și chiar și în [Cilicia] și mai ales în [Pisidia].

Caracterul ascetic al creștinismului siriac care s-a născut pe vremea lui [Aphraates] nu a fost influențat de Tațian, ci are rădăcini care ajung mai adânc în timp. Dezvoltarea timpurie a bisericii siriene oferă un comentariu asupra atitudinii lui Tațian în viața practică. Astfel, pentru botezare Aphraates condiționa asumarea celibatului pentru catehumeni. Aceasta arată cât de înrădăcinate erau opiniile lui Tațian în Siria și susține ipoteza cum că el ar fi fost misionarul țărilor din jurul fluviului Eufrat.

Scrieri

Lucarea sa Oratio ad Graecos (Epistolă către greci) condamnă pagânismul ca fiind lipsit de valoare și laudă caracterul rezonabil și vechimea Creștinismului. La fel de repede ca și Eusebiu, Tațian a fost lăudat cu privire la opiniile sale despre vechimea lui Moise și a legislației iudaice, iar datorită secțiunii cronologice din Oratio, aceasta nu a fost condamnată în general.

Cealaltă lucrare majoră a sa este [Diatessaron], o "armonizare" sau sinteză a celor patru Evanghelii din Noul Testament, într-o narațiune a vieții lui Iisus Hristos. Sfântul Efrem Sirul se referea la aceasta cu numele de Evangelion da Mehallete ("Evanghelia Amestecului"), practic, fiind singurul text evanghelic folosit în Siria în timpul secolelor al III-lea și al IV-lea. În secolul al V-lea, Diatessaron-ul a fost înlocuit în bisericile care îl foloseau cu cele patru Evanghelii originale. Rabbula, Episcop de [Edessa], a dat dispoziție ca preoții și diaconii să verifice dacă fiecare biserică are o copie a Evangheliilor separate (Evangelion da Mepharreshe), iar Teodoret, Episcop de Cirus, a îndepărtat mai mult de două sute de copii ale Diatessaron-ului din bisericile din eparhia sa.

Sunt disponibile câteva versiuni ale Diatessaron-ului. Cea mai veche, care face parte in familia versiunilor răsăritene, se păstrează în Comentariile lui Efraim la opera lui Tațian, care la rândul ei este păstrată în două variante: o traducere în armeană păstrată în două exemplare și o copie a originalului [siriac] de la sfârșitul secolului al V-lea/începutul secolului al VI-lea, care a fost publicat de Louis Lelow (Paris, 1966). Alte traduceri au fost făcute în limbile arabă, persană și georgiana veche. Despre un fragment narativ despre [Patimi], găsit în ruinele din Dura-Europos în 1933, s-a crezut inițial că face parte din Diatessaron, dar cercetări recente nu leagă în mod direct acest text de lucrarea lui Tațian. Cea mai veche versiune a acestui document care face parte din familia apuseană este textul latin [Codex Fuldensis], scris la cererea episcopului [Victor de Capua] în 545 AD. Deși textul este dependent clar de Vulgata, ordinea fragmentelor este în mod clar diferită de cea a lui Tațian. Influența lui Tațian poate fi detectată în astfel de manuscrise latine mult mai vechi sub formă de [traduceri în latină] ale Bibliei, în scrierile Novatian care au supraviețuit și în antifoanele romane(catolice ?). După Codex Fuldensis, se pare că versiunile apusene ale lucrării au avut parte de o existență subterană, ieșind la suprafață de-a lungul secolelor sub formă de traduceri germana veche (c. 830), daneză (c. 1280), sub formă de manuscris venețian din secolul al XIII-lea și a unui manuscris engleza medie din 1400 al lui [Samuel Pepys].

Într-o scriere pierdută, intitulată Despre perfecțiune în conformitate cu Doctrina Mântuitorului, Tațian consideră căsătoria ca simbol al legăturii trupului cu lumea perisabilă și pune în seama diavolului "inventarea" căsătoriei. El face distincție între omul cel vechi și omul cel nou; omul cel vechi este omul legii iar cel nou al Evangheliei. Alte scrieri pierdute ale lui Tațian includ o lucrare scrisă înainte de Oratio ad Graecos care pune pune în evidență diferențele dintre natura umană și natura animalelor și o lucrare numită Problematon biblion care cuprinde o compilație de ziceri Scripturistice obscure.

Teologie

Punctul central al teologiei lui Tațian este un monoteism strict care devine izvor al vieții morale. Inițial, sufletul uman avea credință în Unul Dumnezeu, dar a pierdut-o odată cu căderea. În consecință, omul a căzut sub lega demonilor în eroarea abominabilă a politesimului. Prin credința monoteistă, sufletul este scos din lumea materială și de sub legea demonică și este unit cu Dumnezeu. Dumnezeu este duh/spirit (pneuma), dar nu cel fizic sau pneuma stoic; el era singur înainte de creație, dar avea în el cuprins potențialul întregii creații. Unii savanți consideră teologia creaționistă a lui Tațian ca începutul învățăturii "ex nihilo" (creație din "nimic").[6]

Mijloacele creației au fost dynamis logike ("putere exprimată prin cuvinte"). La început, Logosul, primul creat, a ieșit de la Dumnezeu, apoi a făcut lumea, creând materia din care a răsărit, ulterior, toată creația. Universul creat este pătruns de pneuma hylikon, "duhul lumii," care este comun îngerilor, stelelor, oamenilor, animalelor și plantelor. Acest duh al lumii este inferior lui pneuma divin, iar în om formează psyche sau "sufletul," astfel încât în corp material și suflet omul nu diferă, în mod esențial, de animale; deși, în același timp, omul este chemat la o uniune aparte cu duhul divin, care îl ridică deasupra animalelor. Acest duh divin este imaginea lui Dumnezeu în om, și lui i se datorează nemurirea omului.

Primul născut dintre duhuri a căzut și i-a făcut și pe alții să cadă, și astfel au apărut demonii. Căderea duhurilor a fost apoi propagată prin dorința lor de a-l separa pe om de Dumnezeu, pentru ca acesta să nu-l mai slujească pe Dumnezeu ci pe duhurile căzute. În orice caz, omul a fost implicat în această cădere, și-a pierdut locuința binecuvântată iar sufletul său a fost golit de duhul sfânt și s-a scufundat în lumea materială, în care doar o reminiscență a credinței în Dumnezeu a supraviețuit.

Deoarece omu a căzut prin liberul arbitru, la fel trebuie și să se reîntoarcă la Dumnezeu. Duhul Sfânt se unește cu sufletele celor care merg pe calea cea dreapta; prin profeți, Duhul Sfânt le reamintește oamenilor de asemănarea cu Dumnezeu pe care au pierdut-o. Cu toate că Tațian nu pomenește numele lui Iisus Hristos, doctrina sa despre răscumpărare își are punctul culminant în Hristologie.

Surse

Note

  1. Cf. http://www.earlychristianwritings.com/info/tatian.html Introductory Note To Tatian the Assyrian, Jonathan Edwards Ryland - earlychristianwritings.com
  2. Cf. http://www.earlychurch.org.uk/tatian.php Tatian, Address, 42, Ante-Nicene Fathers, vol.2, p. 81–82
  3. Cf. http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.iii.i.html ANF02. Fathers of the Second Century: Hermas, Tatian, Athenagoras, Theophilus, and Clement of Alexandria (Entire) - Christian Classics Ethereal Library
  4. The Origins and Emergence of the Church in Edessa during the First Two Centuries A.D. Author(s): L. W. Barnard Source: Vigiliae Christianae, Vol. 22, No. 3 (Sep., 1968), pp. 161-175.
  5. Ante-Nicene Fathers, ii. 81–82 : http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf02.toc.html
  6. {{ Edwin Hatch, The Influence of Greek Ideas and Usages upon the Christian Church, 195–196. Baza acestei teorii [ex nihilo] venea de la Platon, deși unii dintre termeni au fost împrumutați de la Aristotel și de la stoici. La rândul ei, a devenit fundația teoriei care în cele din urmă a avut câștig de cauză în Biserică. Tranziția a avut loc în opera lui Tațian [circa 170 D.H.]}}

Studii

  • Petersen, W. The Diatessaron and Ephrem of Syrus as Sources of Romanos the Melodist (Tournout, Peeters, 1985) (CSCO 475 [Subsidia 74]).
  • Neymeyr, U. Die christliche Lehrer im zweiten Jahrhundert. Ihre Lehrtätigkeit, ihr Selbsverständnis und ihre Geschichte (Leiden, 1989) (Vigiliae Christianae. Supplements, 4), 182-194.
  • Petersen, W. Tatian's Diatessaron: Its Creation, Dissemination, Significance and History in Scholarship (Leiden, Brill, 1994).
  • Hunt, E. J. Christianity in the 2nd Century: The Case of Tatian (London, Routledge, 2003).
  • Gaca, K. L. "Driving Aphrodite from the World: Tatian and His Encratite Argument," in Eadem, The Making of Fornication: Eros, Ethics, and Political Reform in Greek Philosophy and Early Christianity (Berkeley, University of California Press, 2003), 221-246.
  • Petersen, W. L. "Tatian the Assyrian," in Antti Marjanen and Petri Luomanen (eds), A Companion to Second-Century Christian “Heretics” (Leiden: Brill, 2005), 125-158.
  • Harris, J. R. "The First Tatian Reading in the Greek New Testament," in Idem, New Testament Autographs and Other Essays (Sheffield: Sheffield Phoenix, 2006) (New Testament Monographs, 7).
  • Zola, N. J. Tatian's Diatessaron and the Passion Chronology. M.A. diss., Abilene Christian University, 2009, 177 pp., #050-0171.

Legături externe